Peste 30.000 de cazuri confirmate cu COVID-19, înregistrate în rândul salariaților din sănătate

Totalul cazurilor confirmate cu infecție SARS-CoV-2 în rândul salariaților din sănătate este de 30.731, potrivit unei statistici a Federației ”Solidaritatea Sanitară” din România privind numărul lucrătorilor din sănătate infectați cu noul coronavirus.

Astfel, ponderea salariaților din sănătate cu COVID-19 din totalul cetățenilor infectați cu SARS-CoV-2 este de 3,2%, iar ponderea mortalității în rândul salaiaților din sănătate din cauza COVID-19 este de 0,35%.

Numărul unităților sanitare în care se înregistrează salariați infectați este de 397, la nivel național.

Rata de infectare a salariaților din sănătate raportat la rata de infectare medie a cetățenilor este de 2,52, iar ponderea salariaților infectați din totalul salariaților implicați în lupta împotriva COVID-19 este de 12,29%.

Cu alte cuvinte una din 32 de persoane infectate cu SARS-CoV-2 este salariat din sănătate.

Potrivit analizei Solidaritatea Sanitară, 1.072 sunt salariați din sănătate infectați în spitalele faza I și II, spitale care asigură asistență medicală pacienților testați pozitiv cu SARS-CoV-2, 1.144 sunt salariați infectați din spitale suport COVID și 28.538 sunt salariați infectați din spitale care nu au fost indicate oficial ca fiind implicate în lupta împotriva noului coronavirus, unități publice și private.

Printre unitățile cu cele mai multe cazuri de COVID-19 în rândul salariaților se regăsesc: Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea (691 de cazuri), Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Sibiu (680), Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Sf. Apostol Andrei Galați (665), Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Targu-Mures (664), Spitalul Municipal Dr. Gavril Curteanu Oradea (601), Spitalul Clinic Judetean de Urgenta „Sf. Apostol Andrei” Constanta (601), Spitalul Judetean de Urgenta Mavromati Botosani (599), Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov (528), Spitalul Universitar de Urgență București (529), Spitalul Județean de Urgență Râmnicu Vâlcea (507), Spitalul Județean de Urgență Ploiești (506), Spitalul Judetean de Urgenta Satu Mare (494), Spitalul Judetean de Urgenta Targoviste (470), Spitalul Județean de Urgență Bistrița (404), Spitalul Judetean De Urgenta Sf. Ioan Cel Nou Suceava (392), Spital Clinic Județean de Urgență Craiova (427), Spitalul Județean de Urgență Deva (378), Spitalul Județean de Urgență Brăila (372), Spitalul Județean de Urgență Zalău (372), Spitalul Judetean de Urgenta Vaslui (344), Spitalul Județean de Urgență „Sf. Pantelimon” Focșani (342), Spitalul Clinic de Urgenta “Sf. Pantelimon” București (339), Institutul Regional de Gastroenterologie-Hepatologie Prof. Dr. Octavian Fodor din Cluj Napoca (319), Spitalul Clinic de Urgenta „Sf. Ioan” Bucuresti (242), Institutul National de Boli Infectioase Prof. Dr. Matei Bals (241), Spitalul Clinic de Urgente Prof. Dr. „Bagdasar-Arseni” București (348), Institutul de Psihiatrie “Socola” Iași (324), Spitalul Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara (293), Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău (233).

 

 

 

Tranșa de vaccin anti-COVID-19 de la Pfizer, care ar fi trebuit să ajungă luni dimineață în România, întârzie

Noua tranșă de vaccin anti-COVID-19 de la Pfizer/ BioNTech, cu un total de 511.290 de doze, care trebuia să ajungă luni dimineață în România, mai întârzie.

Întârzierea ar fi pusă pe seama cantității foarte mari care ar trebui livrate și ar urma să ajungă în jurul orei 14.00, potrivit Digi24.

Dozele urmau să fie livrate pe cale aeriană, pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca şi Timişoara, potrivit Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea (CNCAV) împotriva COVID-19.

Transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră. Vaccinurile sunt transportate în condiţii optime de siguranţă, în containere speciale, cu gheaţă carbonică şi folie etanşă, precizează informarea transmisă duminică de către CNCAV.

Astfel, procesul de vaccinare continuă atât în centrele din Bucureşti, cât şi din ţară, dozele fiind distribuite după cum urmează:

  • Centrul Naţional de Stocare Bucureşti: 171.990 doze;
  • Centrul Regional de Depozitare Braşov: 66.690 doze;
  • Centrul Regional de Depozitare Cluj: 76.050 doze;
  • Centrul Regional de Depozitare Constanţa: 58.500 doze;
  • Centrul Regional de Depozitare Craiova: 33.930 doze;
  • Centrul Regional de Depozitare Iaşi: 45.630 doze;
  • Centrul Regional de Depozitare Timişoara: 58.500 doze.

Potrivit CNCAV, până la acest moment, ţara noastră a recepţionat 2.863.439 doze de vaccin produse de compania Pfizer, iar 2.641.069 au fost deja utilizate pentru imunizarea populaţiei.

În centrele de vaccinare se vor utiliza atât doze recepţionate de România în tranşa curentă, cât şi în tranşele anterioare, pe baza solicitărilor transmise la Centrul Naţional şi centrele regionale de depozitare, prin direcţiile de sănătate publică judeţene şi cea a municipiului Bucureşti.

În România, alocarea dozelor de vaccin se realizează conform calendarului de livrare pus la dispoziţie de firma producătoare, sens în care, săptămânal, ţara noastră primeşte tranşele de vaccin necesare imunizării populaţiei, mai menţionează informarea CNCAV.

 

Coronavirus Anglia: Teste rapide COVID-19, oferite săptămânal populației în mod gratuit

În fiecare săptămână, englezii vor beneficia de câte două teste rapide COVID-19, ca parte a extinderii programului de testare împotriva noului coronavirus al guvernului britanic.

Măsura va fi aplicată începând de vineri, 9 aprilie, potrivit BBC.

Kiturile, care pot da rezultate în aproximativ 30 de minute, vor fi disponibile gratuit la centrele de testare, în farmacii şi prin poştă.

Testele sunt oferite deja în şcoli şi familiilor elevilor şi celor care trebuie să îi părăsească locuinţele pentru a merge la serviciu.

Ministrul britanic al Sănătăţii a spus că această măsură va ajuta la prevenirea apariţiei de focare, având în vedere că restricţiile vor fi relaxate, însă criticii programului susţin că riscă să devină o risipă ”scandaloasă” de bani, considerând că aceste teste nu sunt relevante.

”Pe măsură ce progresăm cu programul de vaccinare şi având în vedere că urmează, cu precauţie, să relaxăm restricţiile, testarea rapidă regulată este şi mai importantă pentru a ne asigura că aceste eforturi nu sunt irosite”, a declarat prim-ministrul Boris Johnson, citat de BBC.

Oficialul urmează să se întâlnească cu membrii Cabinetului pentru a semna noua etapă de relaxare a măsurilor din Anglia, începând cu 12 aprilie. Astfel, magazinele neesenţiale vor fi redeschise şi localurile vor putea să îşi servească clienţii în aer liber.

Testele rapide sunt destinate celor care nu prezintă simptome de COVID-19 şi pot fi făcute acasă.

În cazul unui rezultat pozitiv, persoana în cauză şi cei cu care locuieşte în aceeaşi casă trebuie să se auto-izoleze. Ei pot ulterior comanda un test PCR, efectuat în general în cazul simptomaticilor. Dacă la acest test rezultatul este negativ, perioada de carantină se încheie.

Potrivit BBC, la jumătatea lunii februarie, erau efectuate zilnic aproximativ 250.000 de teste rapide, iar numărul acestora a ajuns la 1 milion pe zi, la finalul lunii martie.

Dr. Susan Hopkins, director al Public Health England, a spus că testarea rapidă poate descoperi cazuri care altfel nu ar fi depistate, ajutând în acest fel la întreruperea lanţului de transmitere a bolii.

Cele mai recente date arată că, din 4,2 milioane de teste făcute în şcoli şi facultăţi, în săptămâna 18 – 24 martie, 4.502 au avut rezultat pozitiv.

Până în prezent, în Marea Britanie au fost înregistrate peste 4,35 de milioane de cazuri de Covid-19 şi mai mult de 126.800 de decese asociate. Peste 31,5 milioane de oameni au primit cel puţin o doză de vaccin.

Alte peste 48.300 de persoane vaccinate, de la ultima raportare. Câte reacţii adverse s-au înregistrat

Peste 48.300 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore anti-COVID în România, dintre care 39.739 au fost imunizate cu Pfizer, 4.395 cu Moderna și 4.201 cu AstraZeneca a anunțat Comitetul Naţional pentru Coordonarea Vaccinării anti-COVID.

În total, de la debutul campaniei de vaccinare, peste 2,1 milioane de persoane au fost inoculate cu unul dintre vaccinuri și au fost administrate peste 3,3 milioane de doze de vaccin.

Conform informațiilor transmise duminică seară de Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), în ultimele 24 de ore au fost administrate 48.335 de doze, dintre care 20.458 ca primă doză și 27.877 de doze ca rapel (din care 103 Moderna).

De la începutul campaniei de vaccinare, 2.110.922 persoane au fost inoculate cu unul dintre vaccinuri și au fost administrate peste 3,3 milioane de doze de vaccin.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 124 de reacții adverse comune şi minore, dintre care 19 de tip local şi 105 de tip general.

Autoritățile menționează că din toate reacțiile adverse din ultimele 24 de ore, 94 reacții sunt în curs de investigare.

Voiculescu: România nu mai face transplant pulmonar. S-a încheiat un acord cu Italia

Pacienţii români care au nevoie de transplant pulmonar nu mai pot fi transplantaţi în România, pentru că acreditarea Centrului de Transplant al Spitalului Clinic ”Sfânta Maria” a expirat pe 9 martie, a afirmat duminică ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu.

„Pacienţii români care au nevoie de transplant pulmonar nu mai pot fi transplantaţi în România. În România Centrul de Transplant al Spitalului Clinic „Sfânta Maria” din Bucureşti, care era singura unitate din ţară acreditată pentru a efectua transplanturi pulmonare, unitate care a efectuat de altfel opt transplanturi pulmonare în ultimii ani între care şase pacienţi încă trăiesc a pierdut acreditarea. A expirat acreditarea la data de 9 martie şi spitalul nu a mai cerut prelungirea acesteia”, a precizat Voiculescu într-o conferinţă de presă.

El a adăugat că în s-a încheiat deja un acord cu Italia, care presupune şi reglementează colaborarea dintre ANT şi Institutul Naţional de Sănătate Centrul Naţional de Transplant din Italia în domeniul transplantului pulmonar.

„Am încheiat deja un acord între România şi Italia privind transplantul pulmonar (…). În acest moment există o şansă la viaţă pentru pacienţii români aflaţi pe lista de transplant pulmonar de la ANT şi prin acest acord le oferim posibilitatea de a face acest transplant în clinici de specialitate din Italia. Vorbim despre 10 centre de transplant, zece centre din Italia. (…) Ne aşteptăm să fie mai mulţi pacienţi care să aibă nevoie de transplant pulmonar, vor putea să intre pe o listă de aşteptare alături de cetăţeni italieni. Există o limitare la un număr de cinci transplanturi pulmonare pe an, asta este ceea ce s-a putut obţine în acest moment, nu se pot efectua mai mult de cinci transplanturi pulmonare în Italia pe an”, a explicat Vlad Voiculescu.

El a mai anunţat că există discuţii avansate şi cu un centru de transplant din Franţa, atât pentru a primi pacienţi români cât şi pentru a trimite echipe de medici specialişti pentru pregătire.

„Avem, de asemenea, discuţii avansate cu un centru de transplant din Franţa pentru a primi pacienţi români cu recomandare de transplant pulmonar, de asemenea pentru a trimite şi pentru a primi echipe de medici specialişti pentru pregătirea centrului de transplant sau pentru pregătirea unor centre de transplant pulmonare în România. Este clar, aşa cum era şi în 2016, că trebuie să dezvoltăm aici, în România, capacitatea de transplant pulmonar, capacitatea de a efectua transplant pulmonar. Ne-am dori să avem medici în ţară care să poată să efectueze în mod autonom această procedură chirurgicală şi mai ales ne-am dori să avem pneumologi talentaţi şi antrenaţi în a diagnostica pacienţii şi a-i îngriji înainte şi mai ales după transplantul pulmonar. Ştim că aceasta este o provocare”, a susţinut Vlad Voiculescu.

Managerul Dragoş Daviţoiu: Un spital de urgență nu poate să-și regleze afluxul de internări

Medicul Dragoş Daviţoiu, manager al Spitalului Clinic de Urgenţă „Sfântul Pantelimon” din Capitală, a declarat că situația este foarte gravă pentru că un spital de urgență nu poate să-și regleze afluxul de internări, fiind obligat să primească și să trateze orice pacient care trece de poarta spitalului, nu numai pacienții COVID-19, ci și non-COVID, și traumă și infarct, și multe tipuri de urgențe care pot exista.

În acest context, managerul a spus că „fac și eu un apel să încercăm să respectăm toate restricțiile și să limităm intrările în spital pentru că presiunea este foarte mare și nu știu cât vor mai rezista cadrele medicale implicate în linia întâi. Fac un apel și la colegii mei, la solidaritate de breaslă medicală. Cei care încă nu sunt implicați în lupta împotriva COVID să ne ajute prin orice fel de metode, prin voluntariat, dacă nu se poate altfel”.

„Noi am deschis acum trei săptămâni 35 de paturi de terapie intermediară, terapie intermediară însemnând pacienţi cu criterii de admisie în terapie intensivă, dar care nu necesitau intubaţie la acel moment, dar care aveau necesar crescut de oxigen şi formă gravă a bolii. Vreau să vă spun că le-am umplut în 24 de ore cu pacienţii noştri, care se adresau spitalului. Şi cele 16 paturi pe care le aveam de terapie intensivă COVID, unde, din păcate, acum nu intră decât pacienţii care au nevoie de intubaţie sau de ventilaţie non-invazivă sunt pline şi acelea. Unitatea de primiri urgenţe a devenit practic o nouă secţie a spitalului.
Este plină de pacienţi cu forme severe de COVID, avem inclusiv pacienţi intubaţi în UPU şi dacă situaţia va degenera dacă va creşte numărul de pacienţi care se adresează spitalului nostru nu ştim cu vom mai reacţiona”, a declarat medicul Dragoş Daviţoiu.

Dr. Bogdan Tănase: Situația este extrem de gravă. S-a atins ultima linie de apărare în luptă cu pandemia

Dr. Bogdan Tănase, manager al Institutului Oncologic ”Prof. dr. Alexandru Trestioreanu” din București, a declarat că s-a atins ultima linie de apărare în luptă cu pandemia, o dată cu implicarea unor spitale cum ar fi Institutul Oncologic București sau Institutul Clinic Fundeni, care, prin definiție, sunt niște spitale dedicate unor intervenții chirurgicale complexe sau tratamente specializate.

„Situația este extrem de gravă și practic, o dată cu implicarea în efortul acesta, a unor spitale cum ar fi Institutul Oncologic București sau Institutul Clinic Fundeni, care, prin definiție, sunt niște spitale dedicate unor intervenții chirurgicale complexe sau tratamente specializate, practic am atins ultima linie de apărare în această luptă cu pandemia. Noi am înțeles urgența în care ne găsim ca țară și am înțeles să ne aducem un mic efort, pentru că este o mică părticică în acest efort, ajutorul nostru în această luptă. Ce am oferit noi, este, probabil, extrem de puțin. Sunt câteva paturi de terapie intensivă care oricum erau pe un tronson care era dedicat pacienților depistați pozitiv în interiorul Institutului. Practic, răsunetul asupra tratamentelor oncologice efectuate în Institut nu va fi semnificativ dacă aceasta este o întrebare, dar dorim să oferim acest ajutor și efortul principal și mulțumirile mele se îndreaptă către colegii mei de la terapie intensivă care vor duce tot greul îngrijirii acestor pacienți”, a declarat dr. Bogdan Tănase, în cadrul unei conferințe de presă de la Ministerul Sănătății.

Voiculescu, solicitare către toate spitalele de a contribui la gestionarea acestui „ultim val”

Ministrul sănătăţii Vlad Voiculescu a anunţat că va lua măsuri de regândire a fluxurilor medicale şi de concentrare a tuturor forţelor pe îngrijirea pacienţilor cu COVID-19, menţionând că urgenţele de patologie non-COVID vor fi direcţionate către spitale care nu ofereau până acum servicii de urgenţă, precum cele de Ortopedie, ORL, Urologie.

„O măsură este regândirea şi optimizare a fluxurilor medicale. Este o măsură în curs şi care are două obiective, una este reducerea presiunii în UPU”, a afirmat Vlad Voiculescu, într-o conferinţă de presă.

Potrivit acestuia, la numărul celor internaţi la terapie intensivă se adaugă pacienţi care se află mai mult decât ar trebui în UPU.

„Şi pentru a degreva Unităţile de Primiri Urgenţe vom încerca lărgirea Centrelor de evaluare pentru formele non-severe. Este un efort în care vom fi sprijiniţi de spitalul Monza, spitalul Victor Babeş şi spitalul judeţean Ilfov şi, probabil, Centrul de la Caraiman”, a explicat Voiculescu.

Ministrul Sănătăţii a menţionat că vor fi redirecţionate urgenţelor de patologie non-COVID către alte spitale care, până în prezent nu au oferit îngrijire de urgenţă.

„Cu alte cuvinte, anumite spitale de cronici, spitale care, deşi au baza materiale şi resursa umană pentru a oferi îngrijire urgenţelor, nu au făcut-o întotdeauna. Va trebui un efort din partea acestor spitale, cu specialităţi precum ortopedie, ORL, urologie, chirurgie, etc”, a explicat Voiculescu.

El a mai spus că se va lua măsura concentrării tuturor forţelor pe îngrijirea pacienţilor cu COVID-19.

„Asta ar putea însemna amânarea unor operaţii elective, unor proceduri elective, ar putea să însemne că anumite spitale, secţii, o anumită parte a resurselor umane vor fi concentrate către tratamentul pacienţilor cu COVID-19. Evident că asta vine cu un cost, evident că aceste măsuri vin cu costuri care ţin şi de cei care deja au avut de suferit în urma acestei pandemii”, a adăugat Voiculescu.

Ministrul sănătăţii a menţionat că există „o grijă deosebită” pentru pacienţii non-COVID, amintind în acest sens modificarea Ordinului 555 prin care s-au definit „fluxuri separate pentru îngrijirea pacienţilor non-COVID”.

„În acelaşi timp, solicitarea noastră către toate spitalele este de a contribui la acest efort masiv pentru a putea gestiona acest ultim val care va pune o astfel de presiune asupra sistemului medical. Subliniez că sistemul medical nu poate duce pe umerii săi singur toată povara pandemiei. La fel ca în celelalte ţări, care au fost copleşite de explozia numărului de cazuri grave, ne confruntăm cu limite care ţin nu atât de investiţii cât de resursa umană. (…) Nu putem trage la infinit de aceeaşi oameni. Avem nevoie să evitaţi aglomerările, să purtaţi masca şi să rămâneţi în casă dacă nu este esenţial să ieşiţi. Avem nevoie de măsuri de igienă, precum spălarea mâinilor, şi avem nevoie ca oamenii să se vaccineze”, a subliniat Vlad Voiculescu.

Medicul șef al UPU SMURD Bucureşti, despre creșterea numărului de pacienți COVID transportați

Medicul șef al UPU SMURD Bucureşti, Bogdan Opriţa, a declarat că avem o creștere cu 30% a numărului de pacienți COVID-19 transportați în prezent față de perioada similară din valul al doilea al pandemiei.

” Caracteristica pe care toată lumea trebuie să o înțeleagă este că dacă în valul al doilea, undeva la 50% din pacienți aveau o formă ușoară și puteau sta la domiciliu, acum cu greu dăm drumul la 10% din pacienți. Mai toți pacienții au nevoie de oxigen de ritm mare, avem nevoie nu numai de paturi ci și de echipamente pe care datorită sprijinului DSU le-am avut, dar mai contează și resursa umană (…) care este și ea limitată și dacă ajungem să o forțăm, poate fi pusă în situația de a nu mai face față”, a declarat medicul Bogdan Opriţa, în cadrul unei conferințe, la Ministerul Sănătății.

Potrivit acestuia, o altă caracteristică a acestui val este că „dacă în valul doi aveam un anumit număr de pacienți, acum ne confruntăm cu o creștere de 50% a pacienților de cod verde. Ordinul Ministrului Sănătății stabilește foarte clar că trebuie să îngrijim ambele categorii de pacienți”.

Medicul Şef al UPU SMURD Bucureşti a atenționat că până când nu va exista o colaborare din partea populației, „oricâte măsuri am lua nu vom putea să ieșim la liman. Trebuie să înțelegeți că avem o capacitate limitată, iar la un moment dat s-ar putea să ajungem în situația în care să trebuiască să discutăm despre modul în care îngrijim astfel de pacienți. Acest lucru se întâmplă și în restul țărilor Europei”.

O ședință privind situația paturilor ATI pentru pacienții COVID-19 a avut loc sâmbătă seara, mai mulți manageri de spital participând la o videoconferință cu ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu.

În cadrul întâlnirii online, ministrul Voiculescu le-a cerut managerilor prezenți să identifice locuri unde pot fi suplimentate paturile ATI pentru bolnavii COVID-19.

Dr. Andreea Moldovan, despre paturi suplimentare pentru pacienții COVID-19

Medicul Andreea Moldovan, secretar de stat în cadrul Ministerului Sănătății, a declarat că serviciile de urgență sunt mai mult decât încărcate cu bolnavi COVID-19, făcându-se eforturi să se identifice paturi suplimentare pentru a fi puse la dispoziția acestora.

„Ne străduim în continuare și în permanență să găsim soluțiile cele mai bune pentru sistemul sanitar. Există comunicare și colaborare, zi și noapte, cu managerii spitalelor din țară și cu directorii DSP-urilor, și cu colegii de la urgență și terapie intensivă, pentru că împreună putem să identificăm soluțiile cele mai bune. Simțim din partea colegilor foarte multă deschidere și colaborare, pentru că realizăm cu toții că este un moment de criză peste care trebuie să trecem cu bine. Avem paturi de terapie intensivă pe care ne străduim să le identificăm suplimentar pentru a fi puse la dispoziție pacienților cu infecție SARS-CoV-2, astfel încât identificăm atât paturi de ATI, cât și de terapie acută sau intermediară, în care pacienții cu forme mai puțin grave de COVID-19 să poată să fie îngrijiți corespunzător. Trebuie să fie un efort al tuturor pentru că suntem cu toții în aceeași barcă”, a declarat dr. Andreea Moldovan, în cadrul unei conferințe comune cu ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu.

O ședință privind situația paturilor ATI pentru pacienții COVID-19 a avut loc sâmbătă seara, mai mulți manageri de spital participând la o videoconferință cu ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu.

În cadrul întâlnirii online, ministrul Voiculescu le-a cerut managerilor prezenți să identifice locuri unde pot fi suplimentate paturile ATI pentru bolnavii COVID-19.