Prefectul Bucureștiului, despre aglomerația din magazine

Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a declarat că vor fi cerute datele cu privire la comportamentul clienților după ce magazinele au început să se închidă la ora 18:00, acolo unde incidența cazurilor este ridicată.

„Am avut anumite semnale că în unele locuri s-au produs aglomerări (…)Vom avea discuții cu marii retaileri și magazinele mici pentru a vedea care a fost comportamentul clienților. În funcție de aceste analize, săptămâna viitoare le vom solicita de la comercianți, vom lua măsuri”, a spus prefectul Capitalei, la un post de televiziune.

Alin Stoica a spus că în aceste zile a fost o prezență mai mare a forțelor de ordine pe străzile din București, dar au fost „legate și de celelalte manifestări, nu neapărat pentru a aplica amenzi, în primul rând pentru a verifica că se respectă regulile și pentru a verifica declarațiile”.

 

Alte 55.425 de doze de vaccin antiCOVID administrate zilnic

Peste 55.400 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore anti-COVID în România, dintre care 44.784 au fost imunizate cu Pfizer, 4.796 cu Moderna și 5.845 cu AstraZeneca, după cum a anunțat Comitetul Naţional pentru Coordonarea Vaccinării anti-COVID.

Astfel, în total, de la debutul campaniei de vaccinare, peste 2 milioane de persoane au fost imunizate împotriva COVID-19, fiind administrate peste 3,2 milioane de doze de vaccin.

Conform informațiilor transmise sâmbătă seară de Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), în ultimele 24 de ore au fost administrate 55.425 de doze, dintre care 24.889 ca primă doză și 30.536 de doze ca rapel (din care 87 Moderna).

De la începutul campaniei de vaccinare, 2.090.464 persoane au fost inoculate cu unul dintre vaccinuri și au fost administrate peste 3,26 milioane de doze de vaccin.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 147 de reacții adverse comune şi minore, dintre care 11 de tip local şi 136 de tip general.

Autoritățile menționează că din toate reacțiile adverse din ultimele 24 de ore, 86 reacții sunt în curs de investigare.

Franţa: Trei noi cazuri de tromboză în locuri „atipice” după vaccinarea cu serul anti-COVID-19 al AstraZeneca

Agenţia franceză a Medicamentului (ANSM) a descoperit trei noi cazuri de tromboză în locuri „atipice” după vaccinarea cu serul anti-COVID-19 dezvoltat de AstraZeneca, informează DPA.

Aceste cazuri de formare de cheaguri de sânge au fost raportate în legătură cu vaccinul în săptămâna 19-25 martie, a precizat ANSM.

De la începutul campaniei de vaccinare, 12 cazuri, dintre care patru soldate cu decese, au fost înregistrate în Franţa. În cazurile raportate, trombozele au apărut mai ales la nivelul creierului în termen de nouă zile de la imunizare.

În majoritatea cazurilor era vorba despre femei. În nouă dintre aceste cazuri, persoanele aveau vârste de sub 55 de ani, iar în trei cazuri erau mai în vârstă.

ANSM recomanda deja vaccinarea cu AstraZeneca doar pentru persoanele cu vârsta de peste 55 de ani, după o pauză de vaccinare de scurtă durată la mijlocul lunii martie.

Până pe 25 martie, serul AstraZeneca fusese injectat de aproximativ 1,9 milioane de ori în Franţa, potrivit Agerpres.

În Germania, miniştrii sănătăţii la nivel federal şi de land au decis marţi că vaccinul ar trebui să fie administrat doar persoanelor de peste 60 de ani – cu excepţia cazului în care persoanele mai tinere doresc să se imunizeze pe propriul risc după consultarea cu medicul lor.

Până la începutul săptămânii, 31 de cazuri suspectate de tromboză venoasă cerebrală fuseseră raportate după vaccinarea cu serul AstraZeneca.

Până vineri, peste 9 milioane de persoane din Franţa, reprezentând circa 13,6% din populaţia totală, primiseră cel puţin una dintre cele două doze de vaccin.

Administrarea vaccinului dezvoltat de AstraZeneca, oprită temporar în Olanda

Olanda a oprit temporar administrarea vaccinului anti-COVID-19 dezvoltat de AstraZeneca până pe 7 aprilie, informează DPA.

Vineri, Ministerul Sănătăţii a declarat că va opri temporar administrarea acestui ser la persoanele sub vârsta de 60 de ani, însă după discuţii purtate sâmbătă, autorităţile din domeniul sănătăţii au decis să suspende toate imunizările cu AstraZeneca pentru a evita risipa.

Circa 700 de persoane de peste 60 de ani urmau să primească serul AstraZeneca în zilele următoare, însă programările acestora au fost temporar anulate, deoarece nu existau garanţii că un întreg lot ar putea fi complet utilizat dacă doar câteva persoane urmau să se vaccineze, potrivit Agerpres.

Cinci cazuri de formare de cheaguri de sânge au fost semnalate în urma imunizării cu vaccinul AstraZeneca la femei cu vârsta cuprinsă între 25 şi 65 de ani. Una dintre acestea a decedat.

Investigaţii sunt în prezent în curs de desfăşurare pentru a se stabili dacă formarea acestor cheaguri de sânge a fost cauzată de vaccinare, au precizat autorităţile.

Până în prezent, circa 400.000 de persoane din Olanda au fost imunizate cu serul dezvoltat de AstraZeneca.

Dozele de vaccin Pfizer/BioNTech, etichetate cu denumirea Comirnaty

Dozele de vaccin produs de Pfizer/BioNTech sunt acum etichetate cu denumirea Comirnaty, ceea ce stârneşte confuzie în rândul celor care vin să se vaccineze.

„- Doamnă, eu nu vreau Comirnaty. Eu vreau Pfizer. Așa m-am programat pe platformă, la Pfizer.
– Este în regulă, Pfizer o să primiți.
– Dar pe sticluță scrie Comirnaty!”
Este un dialog des întâlnit în centrele de vaccinare în care este administrat vaccinul Pfizer”, atenţionează reprezentanţii Platformei națională de informare cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19.

Potrivit acestora, confuzia apare din cauza ambalajului dozei de vaccin antiCOVID.

„Primele doze au venit cu etichetă de PfizerBioNTech, apoi unele doze au venit cu o etichetă pe care este scris doar BioNTech, iar acum pe doze sunt etichete Comirnaty. Coordonatorul centrului de vaccinare de la Palatul Național al Copiilor ne-a explicat cum s-a propagat confuzia. Oamenii, după ce se vaccinau cu prima doză, povesteau experiența trăită prietenilor, rudelor și vecinilor. Când le venea rândul acestora, toți se așteptau să vadă eticheta Pfizer. Nu de puține ori, personalul vaccinator din centre este nevoit să le arate oamenilor cele trei etichete pentru a le demonstra că vaccinul administrat este cel pentru care s-au înscris. PfizerBioNTech este producătorul vaccinului împotriva COVID-19, iar Comirnaty este denumirea vaccinului”, se arată pe pagina Ro Vaccinare.

GCS: Rata de infectare în Bucureşti a scăzut la 7,01 la mia de locuitori

Municipiul Bucureşti a înregistrat o rată de infectare de 7,01 cazuri la mia de locuitori, în scădere faţă de ziua anterioară, când era de 7,05, potrivit datelor comunicate de Grupul de Comunicare Strategică.

De asemenea, judeţul Brăila a intrat în zona roşie de infectare cu SARS-CoV-2, înregistrând sâmbătă o incidenţă de 3,01 cazuri la mia de locuitori, în creştere faţă de ziua anterioară, când înregistra 2,97.

Judeţul Ilfov rămâne în scenariul roşu cu cea mai mare incidenţă de infectare cu SARS-CoV-2, 9,08 cazuri la mia de locuitori, în scădere faţă de ziua anterioară, când se înregistra o incidenţă de 9,25, potrivit datelor comunicate, sâmbătă, de Grupul de Comunicare Strategică.

În zona roşie se mai află judeţele Cluj – 6,44, Timiş – 5,37, Braşov – 5,05, Hunedoara – 4,63, Constanţa 4,33, Alba – 3,76, Arad – 3,65 , Sibiu – 3,50, Giurgiu – 3,42, Galaţi – 3,14, Vâlcea – 3,02.

Totodată, în scenariul galben (incidenţă între 1,5 şi 3 la mie) se regăsesc 25 de judeţe, printre care Sălaj – 2,96, Bihor -2,95, Dolj – 2,91, Covasna -2,76, Teleorman – 2,74.

În zona verde se menţin trei judeţe (sub 1,5 cazuri la mia de locuitori): Suceava – 0,98, Harghita – 1,26, Vrancea – 1,32.

Conform GCS, cele mai multe cazuri nou-confirmate de infecţie cu SARS-CoV-2 faţă de ultima raportare sunt în Municipiul Bucureşti – 1.023, urmat de judeţele Cluj – 570, Braşov – 279, Constanţa – 234, Timiş – 233, Ilfov – 232.

Cele mai puţine cazuri noi s-au înregistrat în judeţele Harghita – 28, Covasna – 34 , Tulcea – 35, Călăraşi – 37, Vrancea – 37, Satu Mare – 38.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 5.498 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2.

Vaccinul produs de AstraZeneca: 7 persoane au murit în urma formării de cheaguri de sânge, în UK

Şapte persoane vaccinate cu serul anti-COVID-19 dezvoltat de AstraZeneca au murit în urma formării de cheaguri de sânge în Marea Britanie, dintr-un total de 30 de cazuri identificate până acum, a informat sâmbătă Agenţia britanică de reglementare a medicamentelor şi produselor medicale (MHRA), potrivit AFP.

Din cele 30 de cazuri anunţate până pe 24 martie, „din nefericire, şapte au murit”, a precizat MHRA într-un comunicat transmis AFP.

Agenţia de reglementare a declarat că a primit, până în prezent, rapoarte despre 22 de cazuri de tromboză venoasă cerebrală şi despre alte opt cazuri de tromboze asociate cu un deficit de trombocite, dintr-un total de 18,1 milioane de doze administrate.

„Analiza noastră aprofundată asupra acestor rapoarte continuă”, a declarat directorul MHRA, June Raine, în comunicat, adăugând că nu a fost raportat niciun caz similar în cazul administrării vaccinului Pfizer/BioNTech, potrivit Agerpres.

Publicând joi un aviz cu privire la efectele secundare ale vaccinurilor administrate în ţară, MHRA a subliniat că „riscul formării acestui tip de cheaguri de sânge este foarte scăzut”.

Mai general, „numărul şi natura efectelor secundare raportate până acum nu sunt neobişnuite prin comparaţie cu alte tipuri de vaccinuri de uz comun”, a adăugat Agenţia de reglementare.

Vaccinul AstraZeneca, dezvoltat împreună cu Universitatea Oxford, face obiectul unor suspiciuni în mai multe ţări după înregistrarea unor cazuri grave de formare de cheaguri de sânge. În urma acestora, unele ţări au decis să nu administreze serul la persoanele sub o anumită vârstă.

Olanda a anunţat vineri că suspendă temporar imunizarea cu acest ser pentru cei sub 60 de ani, în urma unei decizii similare luate marţi de Germania.

Cu 127.000 de decese asociate COVID-19, Regatul Unit desfăşoară una dintre cele mai avansate campanii de vaccinare din lume, de la începutul lunii decembrie fiind administrate peste 31,3 milioane de prime doze şi circa cinci milioane de doze de rapel.

GCS: 5.498 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV -2, de la ultima raportare

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a anunțat că în urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 5.498 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Astfel, până pe 3 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 970.224 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, iar 867.663 de pacienți au fost declarați vindecați.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.364 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 23.973 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 02.04.2021 (10:00) – 03.04.2021 (10:00) au fost raportate 154 de decese (79 bărbați și 75 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 3 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 14 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 39 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 60 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 37 decese la categoria de peste 80 de ani.

148 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 4 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 2 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.409. Dintre acestea, 1.448 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 6.800.572 de teste RT-PCR și 636.855 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 26.709 teste RT-PCR (14.218 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 12.491 la cerere) și 10.634 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 67.560 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 16.271 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 48.327 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 95 persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 4.828 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 567 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 2 aprilie, 6.259 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.355.210 lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost întocmite, ieri, 12 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

 

Coronavirus: Florida a interzis pașaportul de vaccinare

Paşaportul de vaccinare, document ce atestă că titularul său a fost vaccinat împotriva COVID-19, a fost interzis în statul Florida în numele respectării „libertăţilor individuale”, a anunţat vineri guvernatorul republican al acestui stat foarte turistic, transmite AFP.

Ordinul guvernatorului Ron DeSantis interzice serviciilor administrative din acest stat să elibereze paşapoarte de vaccinare sau orice tip de document care să ateste că o persoană a fost vaccinată împotriva COVID-19.

Totodată, ordinul împiedică companiile din Florida să solicite clienţilor acest tip de paşaport de vaccinare sau dovada unei imunizări împotriva virusului.

În viziunea lui DeSantis, un apropiat al fostului preşedinte Donald Trump, paşaportul de vaccinare limitează libertăţile individuale şi ameninţă confidenţialitatea medicală.

„Este total inacceptabil ca un guvern sau sectorul privat să vă solicite să prezentaţi o dovadă a vaccinării doar pentru a participa la viaţa socială”, consideră DeSantis.

„Vrei să mergi la cinema? Trebuie să arăţi asta? Nu. Vrei să mergi să vezi un meci? Nu. Vrei să mergi într-un parc de distracţii? Nu. Nu suntem de acord cu asta”, a continuat guvernatorul.

Anunţul survine după publicarea unui articol în Washington Post, care informa că administraţia Biden lucrează pentru a pune în aplicare standardele guvernamentale pentru un viitor paşaport de vaccinare care să însoţească ridicarea restricţiilor sanitare pe teritoriul SUA, potrivit Agerpres.

Crearea unui paşaport de sănătate este, de asemenea, în discuţie la nivelul Uniunii Europene, care ar dori să lanseze acest tip de iniţiativă în această vară pentru călătoriile în cadrul Uniunii.

La rândul său, China a anunţat la începutul lunii martie un „certificat de sănătate” digital pentru chinezii care doresc să călătorească în străinătate.

Peste şase milioane de persoane au fost vaccinate cu prima doză de vaccin anti-COVID-19 în Florida, stat care are o populaţia de aproximativ 22 de milioane de locuitori.

Începând de luni, toate persoanele adulte care doresc să se vaccineze vor fi eligibile fără prescripţie medicală.

Cîțu:11 participanți din România, la selecția UE pentru creșterea producției de vaccinuri antiCOVID

Premierul Florin Cîțu a anunțat că România este reprezentată de nouă companii și două institute în cadrul grupului de lucru al Comisiei Europene pentru creșterea producției de vaccinuri împotriva COVID-19, acestea participând în procesele de selecție în vedere implementării a patru faze strategice, respectiv producție de vaccin, îmbuteliere, finisare, distribuire și consumabile.

” Pentru producția nanoparticulelor lipidice solide (folosite în vaccinurile ARNm – Pfizer- BioNtech și Moderna ca vehicul de livrare), România este prezentă cu 11 participanți în procesul de selecție și stăm, de departe, cel mai bine din Europa de Est: Bulgaria este prezentă doar cu 3 companii, Ungaria cu 3 și Slovenia cu 1. Acest lucru confirmă că suntem în proces de selecție pentru partea de producție. Una dintre companii va fi evaluată de grupul operativ al Comisiei Europene pentru etapa de dezvoltare a vaccinurilor împotriva COVID-19″, a anunțat premierul Florin Cîțu.