57.600 de doze de vaccin anti-COVID-19 AstraZeneca sosesc marți în România

0
99

57.600 de doze de vaccin împotriva noului coronavirus de la AstraZeneca vor ajunge marți la Institutul Național de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară ”Cantacuzino”, informează CNCAV.

Transportul este asigurat de firma producătoare, iar dozele de vaccin vor fi aduse în București pe cale terestră. Dozele vor fi depozitate la Centrul Național de Stocare, iar în perioada următoare vor fi distribuite în centrele regionale existente la nivel național.

Centrul Național de Stocare a vaccinurilor împotriva COVID-19 din cadrul Institutului ”Cantacuzino” este complet autorizat și avizat de către Autoritatea Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), autoritatea națională care are competență în domeniul medicamentului de uz uman.

Ad in title

Până în prezent, în țara noastră au fost recepționate 1.320.400 de doze produse de compania farmaceutică AstraZeneca, iar începând cu data de 15 februarie, 402.534 de persoane au fost imunizate cu acest tip de vaccin.

Articolul precedentMinistrul Lucian Bode, despre modul în care a fost organizată externarea de la Spitalul Foișor
Articolul următorCoronavirus Italia: Intervalul de timp între dozele de vaccin, extins la 42 de zile pentru Pfizer și Moderna