UPDATE Nicuşor Dan a sesizat Parchetul în legătură cu incidentul de la unitatea mobilă ATI de la Victor Babeş

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 în legătură cu incidentul de la unitatea mobilă de la Spitalul Victor Babeş,  afirmând că „vinovații trebuie identificați și pedepsiți”.

Primarul a mai spus că a solicitat colaborarea deplină a personalului Spitalui „Victor Babeş” în cadrul cercetărilor care vor avea loc.

” În această seară, din nefericire, au decedat în condiții neclare trei pacienți de la Spitalul Victor Babeș din Capitală. E o tragedie, un moment dramatic în care vieți omenești au fost pierdute. Prezint condoleanțe familiilor care i-au pierdut pe cei dragi astăzi. Am sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 3 în legătură cu această situație, fiindcă vinovații trebuie identificați și pedepsiți. Am solicitat colaborarea deplină a personalului acestui spital în cadrul cercetărilor care vor avea loc”, a transmis primarul Nicuşor Dan.

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a transmis, referitor la situația petrecută la Unitatea Mobilă de Terapie Intensivă, amplasată în curtea Spitalului „Victor Babeș” din Capitală, că personalul medical a semnalat intrarea în avarie, concomitent, a tuturor ventilatoarelor regăsite în container și a comunicat echipei tehnice a spitalului că acestea prezintă o alarmă de suprapresiune respectiv, presiune crescută de peste 6 Bari, limita maximă admisă pentru funcționarea corectă și în siguranță a acestor tipuri de echipamente medicale.

„În urma verificării presiunii oxigenului din Unitatea Mobilă, ventilatoarele au rămas în avarie. Reprezentantul firmei distribuitoare a ventilatoarelor, sosit la fața locului a refuzat intrarea în unitate, deși i-a fost oferit de către personalul medical, echipament complet de protecție împotriva COVID-19. Acesta, în final a părăsit incinta spitalului, refuzând să intre în TIR. La acest moment este în derulare o verificare pentru stabilirea motivelor care au dus la creșterea presiunii oxigenului peste valoarea maximă admisă, în cadrul Unității Mobile. Verificarea ventilatoarelor, în urma avariei a demonstrat ca acestea au înregistrat o creșterea a presiunii de peste 6 Bari, ceea ce a dus la oprirea lor din funcțiune. Instalarea și operaționalizarea Unității se realizează sub coordonarea DSU și a spitalului iar reglarea continuă a parametrilor de lucru, a instalației de oxigen care deservește UTIM-ul, monitorizarea acesteia și operarea unității este realizată de echipa tehnică a spitalului”, a precizat DSU.

 

UPDATE Incident „Victor Babeș”,reacţia DSU:Personalul medical a semnalat intrarea în avarie a ventilatoarelor

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a transmis, referitor la situația petrecută la Unitatea Mobilă de Terapie Intensivă, amplasată în curtea Spitalului „Victor Babeș” din Capitală, că personalul medical a semnalat intrarea în avarie, concomitent, a tuturor ventilatoarelor regăsite în container și a comunicat echipei tehnice a spitalului că acestea prezintă o alarmă de suprapresiune respectiv, presiune crescută de peste 6 Bari, limita maximă admisă pentru funcționarea corectă și în siguranță a acestor tipuri de echipamente medicale.

„În urma verificării presiunii oxigenului din Unitatea Mobilă, ventilatoarele au rămas în avarie. Reprezentantul firmei distribuitoare a ventilatoarelor, sosit la fața locului a refuzat intrarea în unitate, deși i-a fost oferit de către personalul medical, echipament complet de protecție împotriva COVID-19. Acesta, în final a părăsit incinta spitalului, refuzând să intre în TIR. La acest moment este în derulare o verificare pentru stabilirea motivelor care au dus la creșterea presiunii oxigenului peste valoarea maximă admisă, în cadrul Unității Mobile. Verificarea ventilatoarelor, în urma avariei a demonstrat ca acestea au înregistrat o creșterea a presiunii de peste 6 Bari, ceea ce a dus la oprirea lor din funcțiune. Instalarea și operaționalizarea Unității se realizează sub coordonarea DSU și a spitalului iar reglarea continuă a parametrilor de lucru, a instalației de oxigen care deservește UTIM-ul, monitorizarea acesteia și operarea unității este realizată de echipa tehnică a spitalului”, a precizat DSU.

 

MS: Trei pacienţi au murit după defectarea instalaţiei de oxigen de la unitatea mobilă ATI „V.Babeş”

Ministerul Sănătații a fost informat, prin Centrul Operativ pentru Situații de Urgență, că trei pacienți și-au pierdut viața la Unitatea Mobilă de Terapie Intensivă, operaționalizată sub coordonarea Departamentului pentru Situații de Urgență (Ministerul Afacerilor Interne), operată tehnic de Spitalul ”Victor Babeș” (PMB / ASSMB), se arată într-un comunicat al instituţiei.

Din primele informații transmise Centrului Operativ Pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Sănătății, defecțiunea a avut loc la instalația de oxigen a unității mobile, potrivit aceluiaşi comunicat.

Cinci pacienți au fost transferați rapid, respectiv unul într-o altă secție din spitalul Victor Babeș și ceilalți patru la Spitalul ROL2 de la Otopeni, Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni” și Spitalul Floreasca, precizează MS.

Ministrul Sănătații a fost la fața locului și s-a informat despre starea pacienților și asupra cauzelor incidentului.

Potrivit unor surse, se pare că ar fi fost vorba despre presiune prea mare de oxigen ce a dus la blocarea ventilatoarelor.

Spania va administra cu prioritate vaccinul produs de Johnson & Johnson celor cu vârsta între 70 şi 79 de ani

Spania va imuniza cu prioritate cu vaccinul de la Johnson & Johnson, în următoarea perioadă, persoanele din grupa de vârstă 70-79 de ani, a anunţat luni ministrul sănătăţii, Carolina Darias, transmite Reuters.

Primele 300.000 de doze din acest vaccin, care se administrează într-o singură doză, vor sosi în Spania miercuri dimineaţă, le-a declarat ministrul reporterilor prezenţi pe aeroportul din Gran Canaria, după o vizită în insulele Canare.

Compania Johnson & Johnson a început luni livrările către statele Uniunii Europene, cu o oarecare întârziere provocată de probleme de producţie, au indicat oficiali ai celor două părţi.

După un început lent al campaniei sale de imunizare, Spania mizează pe o creştere substanţială a cantităţilor de vaccinuri ce vor fi livrate în trimestrul al II-lea pentru a-şi atinge obiectivul de a vaccina jumătate din populaţie până în iulie.

Între lunile aprilie şi septembrie, guvernul aşteaptă 87 milioane de doze de vaccin.

În condiţiile în care majoritatea rezidenţilor din centrele de îngrijire şi personalul medical din prima linie a fost vaccinat cu ambele doze, iar 80% dintre spaniolii de peste 80 de ani au primit prima doză, prioritari sunt de acum cei între 70 şi 79 de ani.

Creşterea imunizării persoanelor vulnerabile devine tot mai presantă, dat fiind că un nou val de infectări începe să se intensifice.

Vineri, rata de infectare calculată ca medie pe ultimele 14 zile a numărului de cazuri la 100.000 de locuitori a ajuns la 182, o creştere cu circa 50% în trei săptămâni, dar mult sub vârful de 900 consemnat în ianuarie.

Col.dr. Valeriu Gheorghiţă, despre când vor fi suficiente doze de vaccin antiCOVID în România

Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 (CNCAV), col. dr. Valeriu Gheorghiţă, a declarat că numărul de doze de vaccin antiCOVID ar trebui să fie suficient din septembrie, să nu se mai impună o prioritizare şi să existe un acces mult mai uşor la imunizare.

„Teoretic, din septembrie ar trebui ca numărul de doze să fie suficient și să nu se mai impună o prioritizare, dar este important să facilităm accesul celor mai vulnerabili la vaccinare. Cred că până la acel moment vom reuși să vaccinăm mare parte a persoanelor adulte, așa că din septembrie ar trebui să avem suficiente locuri și doze cât să nu mai fie nevoie de această prioritizare și să existe un acces mult mai ușor la procesul de vaccinare”, a declarat col. dr. Valeriu Gheorghiţă, la un post de televiziune.

De asemenea, în ceea ce priveşte vaccinarea copiilor cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani, col. dr. Valeriu Gheorghiţă a spus că Pfizer este singura companie care a depus documentația în vedere obținerii autorizației pentru administrarea vaccinului antiCOVID la acest segment de vârstă.

„Primul pas este să se obțină autorizarea pentru administrarea vaccinului la segmentul de vârstă 12-15 ani. Singurul vaccin care este în măsură să asigure această indicație, în momentul de față, este vaccinul de la Pfizer, care a și depus documentația la FDA, urmând ca ulterior să depună aceleași date și la Agenția Europeană a Medicamentului. În general, timpul de acordare a acestei autorizări este de aproximativ două luni așa că estimăm că din al treilea trimestru al acestui an se va obține această autorizare și vom putea să includem inclusiv această grupă de vârstă pentru vaccinarea cu Pfizer”, a explicat Valeriu Gheorghiță.

OMS: Pandemia de COVID-19 este departe de a se încheia. Totuşi, avem multe motive de optimism

Confuzia, automulţumirea şi inconsecvenţa în combaterea COVID-19 fac ca pandemia să fie departe de a se încheia, deşi ea ar putea fi pusă sub control în câteva luni dacă s-ar lua măsurile sanitare adecvate, a declarat luni directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, relatează Reuters.

”Şi noi dorim să vedem societăţile şi economiile redeschise, precum şi reluarea comerţului şi turismului (…), dar în acest moment unităţile de terapie intensivă din multe ţări sunt copleşite şi oamenii mor – şi este ceva complet evitabil”, a spus Tedros la un briefing de presă.

”Pandemia de COVID-19 este departe de a se încheia. Totuşi, avem multe motive de optimism. Scăderea numărului cazurilor şi al deceselor în primele două luni ale anului arată că virusul şi variantele sale pot fi oprite”, a adăugat directorul general al OMS, care a subliniat că transmiterea virusului este cauzată de ”confuzia, automulţumirea şi inconsecvenţa în politicile sanitare publice”.

El a remarcat faptul că în unele ţări, deşi virusul continuă să se răspândească, restaurantele şi cluburile de noapte sunt pline, pieţele sunt deschise şi aglomerate, cu puţini oameni care-şi iau măsuri de precauţie.

”Unii oameni par să creadă că dacă sunt relativ tineri nu se întâmplă nimic dacă iau COVID-19”, mai observă Tedros Adhanom Ghebreyesus.

La rândul ei, responsabila tehnică a OMS pentru combaterea COVID-19, Maria Van Kerkhove, a avertizat că pandemia a ajuns într-un ”punct critic”, cu infecţii al căror număr creşte exponenţial, dar a apreciat de asemenea că ar putea fi pusă sub control ”în câteva luni” dacă ar fi luate măsurile corespunzătoare.

Alte aproape 63.000 de doze de vaccin antiCOVID administrate zilnic

Comitetul naţional pentru imunizarea anti-COVID informează că, în ultimele 24 de ore, au fost administrate 62.881 de doze de vaccin, dintre care 46.271 – Pfizer, 8.019 – AstraZeneca şi 8.591 – Moderna, potrivit datelor puse la dispoziţie de Institutul Naţional de Sănătate Publică, prin aplicaţia Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor.

Potrivit CNCAV, 39.938 de persoane au fost vaccinate cu prima doză, iar 22.943 de persoane şi cu cea de-a doua.

De la începutul campaniei de vaccinare, pe 27 decembrie 2020, au fost administrate 3.762.214 de doze unui număr de 2.326.484 de persoane, dintre care 890.754 au primit o doză şi 1.435.730 şi pe cea de-a doua.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 93 de reacţii adverse – 10 de tip local şi 83 de tip general.

De la începutul campaniei de vaccinare, s-au înregistrat 12.238 de reacţii adverse la vaccinurile Pfizer, Moderna şi AstraZeneca, 1.227 de tip local şi 11.011 de tip general.

CNCAV menţionează că 157 de reacţii adverse sunt în curs de investigare.

 

 

 

 

Andrei Baciu: Primele 60.000 de doze de vaccin Janssen ajung joi în România

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Andrei Baciu, a anunţat că primele doze de vaccin antiCOVID-19 Janssen, produs de Johnson&Johnson, ajung în România joi, tranşa conţinând 60.000 de doze.

„Transportul va sosi joi, 15 aprilie, cu câteva zile mai devreme decât data anunțată inițial de companie. Prima tranșă conține 60.000 de doze din acest tip de vaccin. Într-o primă fază, serul va ajunge în cabinetele medicilor de familie și în centrele mobile. El va fi administrat tuturor persoanelor peste 18 ani. Serul produs de compania americană Johnson&Johnson este administrat într-o singură doză, fără rapel și este al patrulea ser aprobat în Uniunea Europeană. Vaccinul poate fi păstrat în frigider, la temperaturi cuprinse între 2°C și 8°C, pentru o perioadă de până la 3 luni”, a precizat Andrei Baciu, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Ministerul Sănătăţii: Pot face rapelul cu alt vaccin decât cel utilizat la prima doză ?

Ministerul Sănătăţii a precizat că cei care trebuie să facă rapelul pentru vaccinul antiCOVID-19 nu îl pot face cu un alt ser decât cel utilizat la prima doză.

„Autoritățile competente de la nivel internațional recomandă ca rapelul să fie realizat cu același vaccin cu care a fost administrată prima doză. Până la acest moment nu există date în ceea ce privește siguranța și eficacitatea, care să ateste faptul că cele două administrări se pot face cu vaccinuri diferite”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Ministerului Sănătăţii.

Potrivit aceleiaşi surse, pentru a putea studia posibilitatea combinării vaccinurilor, Serviciul Național de Sănătate din Marea Britanie a început un studiu (Com-COV) care va analiza reacția sistemului imun al persoanelor înrolate, după administrarea celei de-a doua doze cu un vaccin diferit față de cel utilizat pentru prima doză.

„Studiul a început în luna februarie a acestui an și va dura 13 luni, dar date parțiale din acest studiu ar putea fi disponibile mai devreme. Până când vor exista date suplimentare oficiale în ceea ce privește utilizarea a două vaccinuri diferite pentru cele două doze, recomandările oficiale continuă să fie acelea de a utiliza același vaccin atât pentru prima doză, cât și pentru rapel”, a precizat Ministerul Sănătăţii.

VIDEO Şeful DSU, despre pacienţii COVID-19, decedaţi la Spitalul Foişor

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, dr. Raed Arafat, a declarat referitor la pacienţii COVID-19 care au decedat la Spitalul Foişor din Bucureşti că aceştia au fost în număr de trei, doi în secţia ATI şi unul înainte de a fi preluat de ambulanţa SMURD de la Spitalul Universitar.

” Au decedat trei pacienţi, unul înainte de a fi preluat de ambulanţa SMURD de la Spitalul Universitar, care a intrat în stop cardiac, înainte de a fi preluat de ambulanţă, fiind în stare critică. Alte două paciente, una în vârstă de 60 de ani şi alta în vârstă de 83 de ani au decedat la Spitalul Foişor, după ce au fost internate în secţia de terapie intensivă. Prima pacientă a fost internată pe data de 10.04, la orele 19.27 şi decedată pe data de 11.04, la orele 7.52, iar a doua pacientă a fost internată în data de 11.04, la ora 0.52 şi a fost declarată decedată în data de 11.04 la ora 17.32″, a declarat dr. Raed Arafat, transmitând condoleanţe familiilor.

Şeful DSU a spus că „avem de a face cu o boală perfidă, care se agravează rapid, o boală unde pacienţii aflaţi în stare critică pot ajunge în stop cardiac rapid. Şi aici sunt lucruri pe care nu putem să le controlăm, încercăm să salvăm cât mai multe vieţi, dar faptul că o persoană a intrat în stop cardiac înainte de a fi preluată şi două paciente au decedat la ore după ce au fost internate în secţia de terapie intensivă, asta nu poate să fie imputat acţiunii de transfer al pacienţilor sau acţiunii de a prelua secţia de terapie intensivă de la Spitalul Foişor pentru a trata pacienţii COVID. De fapt, aceste date demonstrează că era corectă decizia noastră şi aveam nevoie de lărgirea capacităţii de terapie intensivă, lucru pe care l-am făcut parţial, sâmbătă, prin activarea tirului de terapie intensivă de lângă Spitalul ‘Babeş’ şi care s-a umplut în câteva ore şi a doua, prin preluarea secţiei de terapie intensivă de 20 de paturi, de la Spitalul Foişor şi care a fost umplută în foarte scurt timp. Din păcate, în secţiile de terapie intensivă apar şi decese din cauza acestei boli”.