Gheorghiță, despre campania de vaccinare: Am dublat rata persoanelor imunizate anti-COVID

0
37

Campania de vaccinare nu este în impas, a declarat, marţi, la Guvern, preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 (CNCAV), Valeriu Gheorghiţă, care a precizat că s-a dublat rata persoanelor imunizate anti-COVID.

„Aş vrea să spun aşa: campania nu este în impas, dimpotrivă, am crescut, am dublat rata persoanelor vaccinate. Înţeleg, dacă aveam în loc de 50.000 – 30.000 de persoane vaccinate, dar eu ştiu că de la 50.000 am ajuns la 60.000, 70.000, chiar peste 80.000; astăzi ne aşteptăm să avem aproape 90.000, poate chiar mai mult, conform programărilor care sunt efectuate”, a spus Valeriu Gheorghiță.

Președintele CNCAV consideră că România are unul dintre cele mai accesibile sisteme de vaccinare din Europa.

Ad in title

„Deci, în primul rând, nu sunt de acord cu această afirmaţie, că avem o campanie care este în impas; dimpotrivă, cred că este unul dintre cele mai accesibile sisteme de vaccinare din Europa şi acest lucru nu îl spun eu, îl spun foarte multe alte persoane care interacţionează cu campanii de vaccinare din alte ţări. Avem şi ne gândim la modalităţi prin care o persoană să se poată programa încât să fie cât mai uşor pentru toată lumea, pentru toate categoriile sociale şi din acest punct de vedere, repet, lista de aşteptare nu este un element pe baza căruia să putem trage o concluzie că avem o campanie de vaccinare care este în impas. Este evident că atunci când vorbim de o creştere a capacităţii de vaccinare, lista de aşteptare se va diminua şi acest lucru este foarte bine. Important este ca cei care se înscriu direct în centrele de vaccinare să fie cât mai mulţi, dar nu trebuie să îi avem pe liste de aşteptare. Mi-aş dori să avem zero persoane în lista de aşteptare şi restul centrelor să fie pline cu persoanele programate”, a explicat Valeriu Gheorghiţă.

Articolul precedentCare este rata de vaccinare împotriva COVID-19 în Bucureşti. Anunțul președintelui CNCAV
Articolul următorSpitalul Fundeni nu se va transforma în următoarele zile în unitate COVID. Anunțul secretarului de stat în MS