Florin Cîțu, despre modalitatea de vaccinare anti-COVID a personalului din companii private

0
46

Începând de marți se schimbă modalitatea în care angajații din companiile private se pot vaccina anti-COVID-19 la locul de muncă, a anunțat premierul Florin Cîțu.

„Referitor la întâlnirile pe care le-am avut astăzi, au fost două întâlniri foarte importante în ceea ce privește campania de vaccinare, pentru că de astăzi am schimbat câteva lucruri, în special modalitatea în care angajații din companiile private se pot vaccina la locul de muncă, cu ajutorul operatorilor economici și după ce sunt avizați de DSP. Am vorbit deja cu cei de la DSP acum câteva zile, cred că săptămâna trecută, și le-am spus să susțină acest demers cu toate eforturile”, a declarat premierul, marți, la Palatul Victoria.

„Avem nevoie, pe o de parte, de această campanie de vaccinare să fie extinsă prin această modalitate, dar avem nevoie și de o campanie de informare corectă a cetățenilor României, pentru că în spațiul public sunt foarte multe informații care subminează efortul campaniei de vaccinare”, a explicat Florin Cîțu.

Ad in title

„Revenind la vaccinarea personalului din companii și angajați, un lucru în plus, vor avea acces și membrii familiilor celor care sunt în companiile respective, iar în acele comunități unde nu există un centru de vaccinare, dar există acest centru de vaccinare al companiilor respective, cei din comunitate pot să se vaccineze, vom avea grijă ca logistica să permită acest lucru”, a mai precizat premierul Florin Cîțu.

Articolul precedent2.931 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, în ultimele 24 de ore
Articolul următorCîțu: Orice voce împotriva campaniei de vaccinare subminează efortul tuturor de a reveni la normalitate