Renunțarea la carantină pentru cei sosiți din UE, UK și Israel, în Italia

Ministerul Sănătăţii din Italia va elimina din 16 mai obligativitatea efectuării perioadei de carantină de cinci zile pentru persoanele provenite din Uniunea Europeană, Marea Britanie şi Israel, cărora li se va cere doar un test negativ pentru coronavirus realizat cu 48 de ore înainte de intrarea în ţară, relatează vineri EFE.

Măsura, care a fost aprobată pentru Săptămâna de Paştele catolic, prevedea o perioadă de carantină de cinci zile pentru orice persoană care a stat timp de două săptămâni în una dintre cele 27 de ţări membre ale Uniunii Europene.

Pe de altă parte, Ministerul a prelungit măsurile restrictive pentru zborurile provenite din Brazilia.

Se experimentează, de asemenea, aşa numitele zboruri libere de COVID-19 pe aeroporturile din Veneţia şi Napoli, precum şi pe cele din Milano şi Roma, pentru zborurile provenite din Canada, Japonia, Emiratele Arabe Unite şi Statele Unite, se informează într-o notă, potrivit Agerpres.

Italia a interzis în urmă cu câteva săptămâni zborurile provenite din Sri Lanka, India şi Bangladesh, o măsură menită să frâneze pătrunderea în ţară a variantei indiene de SARS-CoV-2.

Se permite intrarea în Italia din aceste ţări doar călătorilor de naţionalitatea italiană.

Sanitas: Contracte pe perioadă nedeterminată pentru cei angajați în starea de alertă

Federația SANITAS solicită autorităților să găsească soluția legală prin care personalul medical și auxiliar care a fost angajat în instituții sanitare publice, respectiv spitale, servicii județene de ambulanță și DSP-uri, pe perioada stării de alertă, să-și desfășoare în continuare activitatea profesională pe posturile respective, în baza unor contracte de muncă pe perioadă nedeterminată.

„Lipsa acută de personal calificat în instituțiile sanitare și perspectivele grave privind situația epidemiologică națională au determinat autoritățile să adopte, în luna mai 2020, Legea nr. 55 care a permis instituțiilor publice din domeniul Sănătății să ocupe cu personal calificat, fără concurs, posturile vacante. În acest fel, legea a dat ‘o gură de aer’ absolut necesară spitalelor care aveau nevoie urgentă de medici, asistenți medicali și personal auxiliar, în special în secțiile ATI, în cele COVID, în DSP-uri, în serviciile județene de ambulanță etc. Au fost foarte mulți colegi care au înțeles situația excepțională prin care trece întreaga societate românească și s-au angajat pe perioada stării de alertă, considerând că este o datorie profesională și morală să contribuie în acest fel la lupta împotriva coronavirusului SARS-CoV-2”, se arată într-un comunicat al Federației Sanitas.

Angajarea personalului medical și auxiliar s-a făcut în baza unor contracte individuale de muncă (CIM) pe perioadă determinată, contracte ce vor expira, conform Legii 55/2020, în cel mult 30 de zile de la data încetării stării de alertă, atenționează Sanitas.

În acest context, reprezentanții Sanitas solicită și susțin orice demers al autorităților care va avea ca rezultat o soluție legală de transformare a acestor CIM-uri în contracte individuale de muncă pe perioadă nedeterminată, ținând cont de următoarele:

„1. Acești colegi lucrează de mai bine de un an în condiții de criză sanitară și și-au demonstrat pe deplin capacitatea profesională și umană;
2. Normativul de personal este, în continuare, subdimensionat în instituțiile sanitare publice;
3. Oamenii aceștia au ales să se implice în efortul general de salvare a pacienților infectați cu SARS-CoV-2, lucrează în condiții de presiune greu de imaginat pentru cei din afara sistemului medical, unii dintre ei chiar și-au pierdut viața în lupta cu virusul”, se arată în comunicatul Sanitas.

Leonard Bărăscu, președintele Federației Sanitas, a declarat că ”personalul medical angajat pe perioadă determinată, în condițiile Legii 55/2020, care lucrează cu pacienți COVID de mai bine de un an, a făcut cu prisosință dovada abilităților și cunoștințelor în domeniile lor. Nu știu dacă vreun examen de angajare, fie el scris sau practic, poate să probeze mai clar competențele și conștiința profesională a acestor oameni. Spitalele au nevoie și în continuare de personal calificat iar experiența dobândită de colegii noștri în perioada stării de urgență și de alertă reprezintă un beneficiu major pe care instituțiile medicale nu ar trebui să-l piardă. De aceea, considerăm că este o obligație a autorităților să găsească o soluție legală pentru ca acești colegi să-și continue activitatea pe posturile pe care au fost angajați iar contractele lor de muncă să devină valabile pe perioadă nedeterminată. În consecință noi, federația, vom sprijini orice demers al autorităților în acest sens”.

Ministrul Educației, despre renunțarea la masca de protecție în exteriorul școlilor (spaţii deschise)

De săptămâna viitoare în exteriorul unităţilor de învăţământ (spaţii deschise) se poate renunţa la obligativitatea purtării măştii de protecţie, dar se păstrează regula pauzelor decalate pentru a se evita aglomerările, a declarat, vineri, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.

Potrivit ministrului, săptămâna viitoare (17-23 mai) în şcolile din 2.527 de localităţi toţi elevii vor putea merge la şcoală, cu prezenţă fizică (Scenariul Verde). „Sunt peste 2,6 milioane de elevi în această situaţie (90%)”, afirmă ministrul.

Ministrul Educaţiei susţine că în 654 de localităţi, în care rata de infectare este mai mare de 1 la mie, vor rămâne în online (Scenariul Galben) elevii claselor a V-a, a VI-a, a VII-a, a IX-a, a X-a, şi a XI-a (300.000 elevi reprezentând circa 10%).

„Scenariul Roşu (suspendarea tuturor activităţilor cu prezenţă fizică) se aplică şcolilor din localităţile care ar putea fi carantinate, precum şi claselor în care s-au înregistrat cazuri confirmate de infectare cu virusul SARS-CoV-2”, a precizat Sorin Cîmpeanu.

GCS: 835 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 și 105 decese

835 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv, au fost înregistrate, în urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, informează Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

Astfel, până vineri, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.070.605 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, iar  1.022.029 de pacienți au fost declarați vindecați.

Până astăzi, 29.413 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 13.05.2021 (10:00) – 14.05.2021 (10:00) au fost raportate 105 de decese (62 bărbați și 43 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Sibiu, Teleorman, Timiș, Vaslui și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost întregistrat la categoria de vârstă 30-29 de ani, 5 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 9 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 31 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 37 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 22 decese la categoria de vârstă peste 80 ani.

97 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 2 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 6 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 5.276. Dintre acestea, 809 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 7.610.689 de  teste RT-PCR și 1.016.076 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 22.705 teste RT-PCR ( 10.911 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 11.794 la cerere) și 11.911 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 14.993 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.706 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 39.867 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 140 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.065 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 783 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 13 mai, 3.764 sancțiuni contravenționale, în valoare de 891.100 lei.

Legea privind completarea categoriilor de produse ce reprezintă stocuri de urgenţă medicală, promulgată

Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 219/2020 pentru modificarea şi completarea OUG nr.11/2020 privind stocurile de urgenţă medicală, precum şi unele măsuri aferente instituirii carantinei, a fost promulgată, vineri, de preşedintele Klaus Iohannis.

Legea are ca obiect de reglementare completarea categoriilor de produse care reprezintă stocuri de urgenţă medicală, de strictă necesitate, prevăzute în anexa la OUG nr.11/2020, prin introducerea unor noi produse folosite în procesul de vaccinare, precum şi servicii de strictă necesitate, cum sunt serviciile de mentenanţă a echipamentelor medicale.

Actul normativ vizează modificarea mecanismului de actualizare a necesarului, astfel încât adăugarea de noi categorii de produse, materiale şi echipamente sanitare, inclusiv majorarea cantităţilor prevăzute în anexă, să se efectueze la propunerea vicepreşedintelui Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, prin hotărâre a CNSU.

De asemenea, legea prevede că pentru finanţarea cantităţilor de produse, materiale şi echipamente sanitare, stocuri de urgenţă medicală, de strictă necesitate, adăugate prin hotărâre a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, se pot aloca Ministerului Afacerilor Interne, pentru Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, prin hotărâre a Guvernului, sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului.

Preşedintele Iohannis a promulgat şi Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 179/2020 privind instituirea unor măsuri pentru asigurarea resurselor umane necesare instituţiilor din cadrul sistemului naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională, Ministerului Sănătăţii şi unităţilor subordonate, unităţilor sanitare şi serviciilor de asistenţă socială în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2.

Ședință de Guvern, vineri seară, pentru aprobarea noilor măsuri de relaxare, începând cu 15 mai

Noile măsuri de relaxare, care ar urma să fie introduse din data de 15 mai, printre acestea figurând şi eliminarea portului măştii în spaţiile deschise, cu câteva excepţii: pieţe, târguri, staţii de autobuz, vor fi aprobate în ședința de Guvern, de vineri seară.

De asemenea, se va renunţa şi la restricţiile de circulaţie pe timp de noapte.

„Astăzi, după ce mă întorc de la Suceava, o să avem o şedinţă de Guvern prin care trebuie adoptate câteva măsuri care să intre în vigoare de mâine, cele anunţate. Este vorba de a elimina restricţiile pe timp de noapte, restricţiile pentru magazine, portul măştii în spaţiile deschise şi aşa mai departe. Pe rând le vom lua pe toate şi le vom explica în hotărâre de guvern, dar, deocamdată, astăzi decidem pentru 15, pentru ziua de mâine. După aceea, urmează cealaltă bornă importantă, de 1 iunie, şi care se va întâmpla dacă avem, ca şi până acum, o rată de vaccinare foarte bună, mai bună decât ne aşteptăm. Pentru că noi am luat această decizie de a lua unele măsuri mai repede de 1 iunie, pentru că am avut succes şi în ceea ce priveşte şi rata de vaccinare şi rata de pozitivare (…), pentru a arăta românilor că merită să te vaccinezi”, a declarat Florin Cîţu, vineri, aflat într-o vizită de lucru în judeţul Suceava.

Înaintea şedinţei Guvernului urmează să aibă loc şi o adunare a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă pe acelaşi subiect.

Valeriu Gheorghiță, despre obiectivul de vaccinare anti-COVID a șapte milioane de persoane până la 1 august

Obiectivul privind atingerea pragului de șapte milioane de persoane imunizate anti-COVID-19 până la data de 1 august este unul „realist”, care poate fi atins, însă nu depinde doar de organizarea campaniei de vaccinare, ci şi de disponibilitatea cetăţenilor, a declarat, vineri, coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID-19 la nivel naţional, col. dr. Valeriu Gheorghiţă.

„Este un obiectiv deja transmis, este un obiectiv asumat. Noi încercăm să creăm toate modalităţile prin care un număr mai mare de persoane care îşi doresc să se vaccineze să poată să facă acest lucru într-un mod cât mai simplu, cât mai facil, să nu mai fim într-un sistem birocratic. (…) Avem în momentul de faţă, din fericire, un număr suficient de doze încât să asigurăm vaccinarea unui număr mai mare de persoane. Cred că acest obiectiv este unul realist, putem să îl atingem, dar depinde de noi toţi, nu doar de cât de bine este organizată logistica procesului de vaccinare, ci şi de disponibilitatea oamenilor de a se vaccina”, a spus Valeriu Gheorghiţă, într-o conferinţă de presă, la Târgu-Mureş.

În context, acesta a explicat că disponibilitatea cetăţenilor de a se imuniza este direct legată de cât de bine sunt ei informaţi.

„Beneficiile vaccinării sunt incontestabile. Nu există un vaccin sută la sută eficient. Importantă este atingerea imunităţii colective şi vedem deja în România o evoluţie favorabilă din punct de vedere epidemiologic. România în momentul de faţă este în scenariul verde. Avem sub unu la sută rată de incidenţă cumulată la mia de locuitori la două săptămâni. (…) Deşi nu sunt date din studiile clinice, estimările arată că se menţine eficacitatea vaccinurilor actuale faţă de toate variantele virale circulante”, a adăugat coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID-19 la nivel naţional.

Un maraton al vaccinării anti-COVID-19 se derulează, de vineri până duminică la Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureş, peste 300 de voluntari fiind implicaţi în derularea evenimentului.

Valeriu Gheorghiţă a precizat că aceste evenimente vor continua la nivel naţional, pentru a facilita şi a creşte accesul unui număr cât mai mare de persoane la vaccinare.

„Aceste evenimente vor continua la nivel naţional. Au un rol deosebit de important, pe de o parte prin faptul că denotă solidaritatea şi responsabilitatea corpului medical, corpului academic de la cel mai înalt nivel din România. Toate aceste acţiuni sunt acţiuni de voluntariat. Este un gest onorant pe care colegii noştri îl fac în aceste zile pentru campania de vaccinare, pentru a facilita şi a creşte accesul unui număr cât mai mare de persoane la vaccinare. (…) Prin aceste demersuri putem creşte încrederea oamenilor în procesul de vaccinare”, a mai afirmat col. dr. Valeriu Gheorghiţă.

Premierul Florin Cîțu, despre posibilitatea amânării măsurilor de relaxare

Premierul Florin Cîţu a declarat, vineri, că de la 1 iunie vor urma alte măsuri de relaxare decât cele anunţate joi, dar, în condițiile în care campania de vaccinare nu va merge „în direcţia corectă”, se poate trage şi „frâna de mână”, respectiv să se adopte „mai încet” aceste măsuri.

„Nu ne uităm doar la rata de vaccinare, ne uităm şi la pozitivare, sunt mai mulţi indicatori. Dar dacă vaccinarea nu merge în direcţia corectă, putem să tragem şi frâna de mână, până la urmă nu putem să ne jucăm cu aceste lucruri. Să venim mai încet cu aceste măsuri. Dar eu cred că românii vor din nou evenimente private, nunţi, botezuri, vor să meargă la concerte, vor să meargă la mare, am încredere că este o motivaţie foarte bună să se vaccineze”, a spus Florin Cîţu, întrebat dacă vor mai fi luate măsuri de relaxare şi în cazul în care nu creşte rata de vaccinare.

Premierul a reiterat că unele măsuri de relaxare au fost luate mai repede de 1 iunie pentru că vaccinarea anti-COVID-19 merge foarte bine în România.

„Noi am luat această decizie de a lua unele măsuri mai repede de 1 iunie pentru că am avut succes în ceea ce priveşte şi rata de vaccinare şi rata de pozitivare. S-au întâmplat mai rapid decât ne aşteptam şi atunci am venit cu aceste măsuri mai repede, pentru a arăta românilor că merită să te vaccinezi”, a spus Cîţu.

Prtemierul a lăudat iniţiativa deschiderii centrelor de vaccinare de tip drive-thru în ţară.

„E important să avem astfel de centre de vaccinare drive-trhu, care fac ca lucrurile să se mişte foarte uşor şi confortabil pentru fiecare, te vaccinezi în maşină, ce poate fi mai confortabil de atât? Înţeleg că a început astăzi şi un maraton al vaccinării (la Suceava – n.r.), maratoane care vor fi în toate municipiile de judeţ din ţară, în perioada următoare, pe toată vara. (…) E important ca cei vaccinaţi să-şi convingă rudele, prietenii, pe toată lumea să vină să se vaccineze. Este singura soluţie de a trece la următoarea etapă, etapa post-pandemie, în care ne concentrăm din nou pe economie”, a declarat premierul.

Florin Cîţu a spus că nu se mai doreşte reintroducerea obligativităţii purtării măştii în spaţii publice deschise anul acesta.

„Măsurile pe care le-am luat cu siguranţă vrem să rămână aşa. Masca în spaţiul public vrem să nu mai trebuiască să o introducem până la finalul anului, dar asta depinde foarte mult de rata de vaccinare”, a declarat Cîţu.

Premierul Florin Cîţu se află vineri în judeţul Suceava, unde are programate mai multe vizite şi întâlniri. Premierul a vizitat două centre de vaccinare anti-COVID şi urmează să aibă o întâlnire cu reprezentanţii HoReCa.

Cîțu, despre raportul privind decesele COVID-19: Trebuie să vedem de ce există diferențe de raportare

Premierul Florin Cîţu a declarat, vineri, în timpul unei vizite la Suceava, referindu-se la diferenţele de raportare a numărului deceselor cauzate de COVID-19, că este nevoie de mai multe analize „pentru a pune la cap aceste informaţii”, iar astfel de diferenţe au existat în toate ţările Uniunii Europene.

„Înţeleg că este nevoie de mai multe analize pentru a pune la cap aceste informaţii, dar din ce ştim până acum, între Corona-Forms şi INS există o compatibilitate de 96%, deci lucrurile nu stau aşa de rău, dar trebuie să vedem de ce există aceste diferenţe, diferenţe care au existat în toate ţările Uniunii Europene. (…) Sunt sigur că doamna ministru (al Sănătăţii – n.r.) va prezenta de fiecare dată când are informaţii noi”, a spus Cîţu.

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că au existat diferențe de raportare a deceselor la persoane cu COVID-19, de la începutul pandemiei şi până în acest moment, care au la bază „birocraţia” şi utilizarea de către spitale a „diferite tipuri de raportare”.

„În acest moment, există diferenţe între datele raportate între diverse baze de date care au colectat numărul de decese. Aşa cum spune şi comisia în raportul ei, aceste diferenţe există şi, aşa cum spune şi comisia în concluziile formulate, aceste diferenţe au la bază birocraţia şi diferite tipuri de raportare utilizate de spitale”, a afirmat ministrul.

Ioana Mihăilă a precizat că a solicitat Direcţiilor de sănătate publică să transmită „clarificări” referitoare la metodele de raportare a deceselor la persoane cu COVID-19.

„Nu aş căuta neapărat greşeli şi vinovaţi pentru diferenţele de raportare, ci m-aş concentra pe o ameliorare a procesului de raportare, lucru pe care deja am început să îl facem şi în acest sens am trimis deja săptămâna aceasta o solicitare către Direcţiile de sănătate publică cu recomandarea de a ne transmite clarificări referitoare la metodele de raportare. Nu aş căuta neapărat vinovaţi pentru aceste diferenţe de raportări. Aşa cum s-a întâmplat şi în alte ţări, se recomandă o actualizare a numărului de decese raportate, actualizare care este nevoie să plece de la certificatele medico-legale care au cele mai elocvente date, iar aceste certificate sunt certificatele medicale constatatoare ale deceselor”, a susţinut Ioana Mihăilă.

Raportul Comisiei pentru verificarea modului de raportare a deceselor COVID-19 a fost publicat, vineri, de Ministerul Sănătăţii. Raportul poate fi consultat AICI

Când ar putea autoriza EMA vaccinarea anti-COVID a copiilor cu vârste sub 16 ani. Anunțul președintelui CNCAV

Este posibil ca Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) să acorde, luna viitoare, autorizarea pentru vaccinarea copiilor cu vârste sub 16 ani, a declarat, vineri, la Târgu-Mureş, președintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), Valeriu Gheorghiţă.

„Este important să avem autorizarea de la Agenţia Europeană a Medicamentului. Posibil ca în următoarea lună să se acorde această autorizare, moment de la care avem deja suficiente doze şi putem începe fără întârziere acest proces de vaccinare folosind logistica actuală, organizarea actuală. Nu văd un impediment în a avea o activitate continuă care să permită şi accesul acestei grupe de vârstă la vaccinare”, a afirmat Gheorghiţă, într-o conferinţă de presă.

Peste 300 de voluntari, circa 3.000 de doze de vaccin Pfizer şi zece fluxuri de vaccinare cu o capacitate de aproximativ 100 de persoane pe oră sunt pregătite pentru maratonul „Mureşul se Vaccinează”, care se va derula, începând de vineri până duminică, 16 mai, la Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureş.