Prefectul Capitalei anunță convocarea CMBSU pentru măsuri privind şcolile, dacă incidenţa rămâne în scădere

Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a anunţat că va convoca marţi Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU) pentru măsuri privind şcolile, dacă incidenţa COVID-19 va rămâne pe un trend descendent.

„Dacă rămâne trendul descendent pentru rata de infectare, atunci vom avea mâine şedinţă CMBSU, în condiţiile în care azi va fi modificat ordinul comun al ministerelor Educaţiei şi Sănătăţii. Intrarea în vigoare ar putea fi miercuri cel mai devreme”, a spus Alin Stoica, într-o declaraţie de presă.

Potrivit acestuia, în prezent, 157.143 de copii fac cursuri cu prezenţă fizică, iar 115.575 online, dintre care, din motive de infrastructură, cinci unităţi de învăţământ vor continua online, respectiv 2.922 de elevi, iar din raţiuni medicale 7.794 de copii au solicitat menţinerea cursurilor online.

Alin Stoica a menţionat că 43 de elevi au fost confirmaţi pozitiv cu COVID-19 şi că orele cu prezenţă fizică au fost suspendate în 31 de clase. De asemenea, el a precizat că 20 de persoane ce fac parte din personalul în învăţământ au fost confirmate pozitiv cu COVID-19.

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a afirmat că „vede posibil” ca de miercuri să se meargă la şcoală în Bucureşti fără diferenţiere în funcţie de clasă, dacă aceasta va fi decizia Comitetului Municipal pentru Situaţii de Urgenţă.

„Ordinul comun de modificare se poate publica cel mai devreme în această seară în Monitorul Oficial. Nu ar fi raţional să se organizeze o şedinţă CMBSU luni noaptea pentru a anunţa schimbări de marţi dimineaţă. Se va face, probabil, şedinţă la nivelul Municipiului Bucureşti în cursul zilei de mâine, după ce vom avea şi rata de infectare de mâine şi vom avea o confirmare a trendului descendent. Practic, în acest context, văd posibil ca de miercuri să se meargă la şcoală în Bucureşti, fără diferenţiere în funcţie de clasă, dacă aceasta va fi decizia Comitetului Municipal pentru Situaţii de Urgenţă. Modificarea Ordinului comun de ministru Educaţie-Sănătate creează cadrul pentru ca CJSU/CMBSU sa poată decide în acord cu ISJ/ISMB şi DSP”, a transmis, luni, ministrul.

În Bucureşti, rata de infectare este luni de 0,94 de cazuri la mia de locuitori, în scădere faţa de ziua anterioară, când s-a înregistrat o incidenţă de 1,06 cazuri la mia de locuitori.

Salvați Copiii a donat un sistem de hipotermie controlată pentru nou-născut, pentru SUUB

Secția de Terapie Intensivă neonatală a Spitalului Universitar de Urgență București (SUUB) a fost dotată de către Salvați Copiii cu un sistem de hipotermie controlată pentru nou-născut, monitorizare continuă EEG și modernizarea rețelei de oxigen, în valoare de 64.500 euro, a anunțat Gabriela Alexandrescu, președintele executiv al organizației.

„Această donație se adaugă celor anterioare în valoare de 145.000 euro. Cu natalitatea țării în scădere și o rată ridicată a mortalității infantile, intervențiile în spitale ale Salvați Copiii pot schimba viitorul României. Donația făcută astăzi către SUUB este posibilă datorită oamenilor care au ales să redirecționeze 3,5% din impozitul pe venit către Salvați Copiii. De azi, medicii spitalului au la dispoziție tehnologia care permite o răcire corporală controlată la copiii cu hipoxie la naștere care va reduce afectarea neurologică, iar noi suntem bucuroși că putem ajuta la salvarea cât mai multor vieți la început de drum”, a afirmat Gabriela Alexandrescu.

Orban: Nu susținem proiectul privind acordarea unei zile libere pentru cei care se vaccinează anti-COVID-19

Fostul premier Ludovic Orban a anunțat că liberalii nu susţin proiectul de lege privind acordarea unei zile libere pentru cei care se vaccinează anti-COVID-19.

„Nu s-a discutat la nivelul coaliţiei, nu face parte din strategia de vaccinare, o strategie care este stabilită la nivel guvernamental, noi am încurajat companiile să se implice în procesul de vaccinare şi foarte multe companii au arătat responsabilitate, au îndemnat angajaţii şi au organizat în condiţii exemplare procesul de vaccinare. Cred că strategia de vaccinare care a fost stabilită de Guvern şi care este implementată trebuie să rămână în continuare strategia de vaccinare şi, ca atare, nu avem niciun fel de obligaţie de a susţine un proiect de lege al unor parteneri care nu au discutat cu noi, nici la nivel guvernamental şi care, din punctul meu de vedere, excede cadrul strategiei de vaccinare care este stabilită la nivel guvernamental. (…) Se creează o discriminare între cei care s-au vaccinat până acum şi cei care urmează să se vaccineze ca să primească o zi liberă sau o zi liberă la şcoală sau o zi liberă pentru părintele care îşi duce copilul la vaccinare”, a explicat Orban.

Propunerea legislativă de modificare a Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei prevede că se poate beneficia, la cerere, de o zi liberă pentru vaccinare, acelaşi drept putând fi acordat părintelui care îşi imunizează copilul.

„Persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 beneficiază de zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, în ziua vaccinării în cazul angajaţilor. De scutire de frecvenţă în ziua vaccinării beneficiază elevii, studenţii şi militarii. Aceste drepturi se acordă pe baza documentelor justificative eliberate de instituţia de profil la care a fost efectuată vaccinarea”, se arată în propunerea legislativă iniţiată de un grup de parlamentari USR PLUS.

Proiectul de act normativ mai prevede posibilitatea acordării unei zile libere părintelui care îşi însoţeşte la vaccinare copilul cu vârsta de până la 14 ani sau până la 26 de ani, în cazul celor cu dizabilităţi. Acest drept se acordă pe baza declaraţiei pe proprie răspundere a celuilalt părinte, potrivit căreia acesta nu a solicitat, la locul său de muncă, o zi liberă.

Potrivit unui amendament adoptat în comisia de specialitate de Senatului, angajatorul nu este obligat să acorde ziua liberă dacă organizează un centru de vaccinare la sediul său.

„În lege, este prevăzută o zi liberă pentru ziua vaccinării, o zi liberă pentru rapel şi o zi liberă pentru vaccinarea copilului, atunci când vaccinul va fi disponibil şi pentru copiii sub 16 ani. Angajatorii, dacă organizează centre proprii de vaccinare în unităţile respective, atunci nu mai au obligaţia de a acorda zi liberă, pentru că aduc vaccinul la locul de muncă şi, astfel, fluxul de producţie în unitatea respectivă nu mai este afectat”, a explicat, săptămâna trecută, unul dintre iniţiatori, Oana Ţoiu, preşedinte al Comisiei de muncă din Camera Deputaţilor.

Propunerea legislativă se află, luni, pe ordinea de zi a plenul Senatului, primă Cameră sesizată în acest caz.

Ziua mondială de luptă împotriva hipertensiunii arteriale, marcată anual pe 17 mai

Ziua mondială de luptă împotriva hipertensiunii este marcată în fiecare an, la 17 mai, pentru a sensibiliza populaţia în privinţa riscurilor şi efectelor tensiunii arteriale crescute şi pentru a încuraja cetăţenii din toate ţările să prevină şi să controleze această boală.

Această zi este promovată anual, începând din 2005, de Liga Mondială a Hipertensiunii (World Hypertension League – WHL), în parteneriat cu Societatea Internaţională de Hipertensiune (International Society of Hypertension – ISH) şi cu alte organizaţii, potrivit Societății Române de Cardiologie.

Hipertensiunea este definită ca o creştere a presiunii sângelui peste limita normală şi care poate cauza afecţiuni ale inimii, creierului, rinichilor şi ochilor. Este numită ucigaşul tăcut deoarece o boala poate evolua fără simptome. Netratată, sau tratată necorespunzător, poate duce la complicaţii severe precum invaliditatea sau la complicaţii fatale, cum ar fi infarctul sau atacul cerebral. Hipertensiunea arterială este responsabilă, prin complicaţiile sale, pentru 45% din totalul deceselor cauzate de boli cardiovasculare şi pentru 51% dintre decesele cauzate de accidente vasculare cerebrale, care împreună sunt cele mai mari cauze ale morbidităţii şi mortalităţii la nivel mondial, potrivit site-ului Societății Române de Cardiologie.

La nivel global, se estimează că aproximativ 1,5 miliarde de oameni suferă de hipertensiune arterială, iar aproximativ o jumătate dintre persoanele cu hipertensiune arterială nu sunt conştiente de faptul că o au şi că mai puţin de 20% sunt controlate.

Şi în România creşterea tensiunii arteriale reprezintă o problemă de sănătate publică din cauza prevalenţei sale crescute la populaţia adultă. Societatea Română de Hipertensiune a demarat în noiembrie 2015 şi februarie – aprilie 2016, studiul intitulat „Studiu Epidemiologic asupra Prevalenţei Hipertensiunii Arteriale şi a Riscului Cardiovascular în România” – SEPHAR III, realizat la nivel naţional, pe un eşantion de 2000 de adulţi. Conform studiului SEPHAR III, factorii posibili implicaţi în creşterea numărului de pacienţi hipertensivi sunt consumul excesiv de sare (în medie 12,5 g/zi fără de un necesar de 6 g/zi), obezitatea în continuă creştere la copii, adolescenţi şi tineri, dislipidemiile, precum şi creşterea prevalenţei diabetului zaharat, arată site-ului Societății Române de Cardiologie.

În anul 2020, în contextul pandemiei de COVID-19, Societatea Română de Hipertensiune a precizat că hipertensiunea arterială s-a identificat la un număr important de pacienţi spitalizaţi pentru COVID-19 – în unele raportări atingând până la 40% din aceste cazuri , ceea ce a condus la supoziţia că hipertensiunea arterială ar favoriza infecţia cu SARS COV-2 şi prognosticul ei nefavorabil. Pe de altă parte, trebuie să se ţină cont de faptul că formele severe de COVID-19 evoluează în special la persoanele în vârsta de peste 65 de ani, în rândul cărora se află şi mulţi hipertensivi. Analize statistice recente au indicat că hipertensiunea arterială nu influenţează însă rata de mortalitate în COVID-19, potrivit www.societate-hipertensiune.ro.

Societatea Română de Hipertensiune este afiliată Societăţii Europene de Hipertensiune şi dezvoltă programe de educare a populaţiei, în vederea îmbunătăţirii gradului de informare asupra acestei boli.

Câte persoane au fost imunizate la Maratonul Vaccinării „Împreună pentru Cluj”

Un număr de 3.900 de persoane s-au imunizat la Maratonul Vaccinării – „Împreună pentru Cluj”, care a avut loc în week-end la Sala Polivalentă BT Arena din Cluj-Napoca.

Evenimentul s-a desfăşurat timp de trei zile şi trei nopţi, începând de vineri, 14 mai, ora 16:00 şi până luni, 17 mai, la ora 8:00, se arată într-un comunicat al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca.

La Sala Polivalentă BT Arena au fost amenajate 20 de cabinete de vaccinare, ce au asigurat un flux continuu, non-stop, pentru persoanele care au venit să se vaccineze fără programare, doar cu cartea de identitate sau paşaportul. Cei aproximativ 600 de voluntari care s-au implicat în această acţiune au fost cadre didactice medici, medici de familie, asistenţi, rezidenţi şi studenţi ai Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca.

Potrivit comunicatului, s-au vaccinat de la tineri de 16 ani şi până la seniori, cea mai în vârstă persoană vaccinată având vârsta de 97 de ani. De asemenea, foarte mulţi cetăţeni străini, din ţările Uniunii Europene sau state precum Marea Britanie, Vietnam, Indonezia, Sri Lanka, Maroc, Tunisia, au profitat de avantajul că se pot vaccina la noi în ţară şi au venit la Maratonul Vaccinării de la Cluj-Napoca.

Evenimentul a fost organizat de Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca, în parteneriat cu Instituţia Prefectului – Judeţul Cluj, Primăria Municipiului Cluj-Napoca, Direcţia de Sănătate Publică Cluj, Colegiul Medicilor Cluj, Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, filiala Cluj şi spitalele universitare din Cluj-Napoca, se arată în același comunicat.

„Considerăm acest maraton un succes şi le mulţumim şi pe această cale tuturor celor care au venit în acest weekend să se vaccineze la centrul de vaccinare organizat de universitatea noastră. Procesul de vaccinare a decurs aşa cum ne aşteptam şi fără incidente. Ţin să menţionez că, la aşa un număr mare de persoane vaccinate, nu s-au înregistrat reacţii adverse severe. Fiecare pacient vaccinat reprezintă un succes împotriva pandemiei şi ne bucurăm că oamenii au înţeles că vaccinarea este cea mai sigură şi simplă cale prin care putem învinge această boală. În numele Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca, le mulţumesc tuturor celor care s-au implicat în acest eveniment, care ne-a adus satisfacţia că, împreună, am mai făcut un pas spre întoarcerea la normalitate”, a declarat prof. dr. Anca Dana Buzoianu, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca.

Toate persoanele care s-au vaccinat la Maratonul Vaccinării – Împreună pentru Cluj! au fost programate la rapel, care se va desfăşura la aceeaşi locaţie, în perioada 4-7 iunie, se precizează în comunicatul de presă.

GCS a anunțat 392 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a anunțat că în urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 392 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Astfel, până pe 17 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.072.291 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, iar 1.026.299 de pacienți au fost declarați vindecați.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 67 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 29.571 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 16.05.2021 (10:00) – 17.05.2021 (10:00) au fost raportate 48 de decese (28 bărbați și 20 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Brăila, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dolj, Harghita, Hunedoara, Iași, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vâlcea și Vrancea.

Dintre acestea, 1 deces a fost întregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 3 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 10 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 7 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 14 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 13 decese la categoria de vârstă peste 80 ani.

46 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 2 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 4.972. Dintre acestea, 753 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 7.651.027 de teste RT-PCR și 1.038.561 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 5.916 teste RT-PCR (3.212 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 2.704 la cerere) și 5.040 de teste rapide antigenice.
De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 409 teste RT-PCR, prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 17 mai a.c.

Pe teritoriul României, 13.545 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.356 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 40.987 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 97 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 671 de apeluri la numărul unic de urgență 112.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 16 mai, 1.457 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 408.700 de lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost întocmite, ieri, 2 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Sanofi: Rezultate pozitive ale unui studiu clinic de fază 2 pentru un vaccin-candidat împotriva COVID-19

Compania franceză Sanofi a publicat luni rezultate pozitive ale unui studiu clinic de fază 2 pentru principalul său vaccin-candidat împotriva COVID-19, dezvoltat în colaborare cu grupul britanic GSK, după un prim eşec înregistrat la finalul anului 2020, care a determinat o întârziere de mai multe luni a lansării pe piaţă a unui astfel de ser, informează AFP.

Rezultatele intermediare ale noului studiu clinic (realizat pe oameni) de fază 2 arată că administrarea vaccinului produs de Sanofi „induce producţia unor concentraţii ridicate de anticorpi neutralizanţi la adulţi, la toate grupele de vârstă, la niveluri comparabile cu cele observate la persoanele care s-au recuperat după maladia COVID-19”, a precizat compania franceză într-un comunicat publicat luni.

Un studiu clinic de fază 3, reprezentând ultima etapă a testelor realizate pe oameni înainte de potenţiala autorizare a acestui vaccin – bazat pe proteine recombinate – ar trebui să înceapă în săptămânile următoare, a precizat compania Sanofi, care va lansa în paralel şi producţia noului ser.

Acel studiu va evalua două formule de vaccin, în special împotriva variantei din Wuhan şi a variantei sud-africane, a precizat grupul francez. În timpul studiului clinic de fază 2, vaccinul-candidat a fost testat doar pe varianta Wuhan, potrivit Agerpres.

Rezultatele intermediare au arătat o seroconversie (producţia de anticorpi) în 95% până la 100% din cazuri după administrarea celei de-a doua doze, la toate grupele de vârstă (18-95 ani) şi pentru toate dozajele studiate.

Totodată, la participanţii care au trecut deja prin infecţia COVID-19, o singură doză de vaccin a generat producţia unor concentraţii ridicate de anticorpi neutralizanţi, „ceea ce subliniază solidul interes potenţial pe care îl reprezintă dezvoltarea acestui ser pentru vaccinarea cu doze de rapel”, au afirmat reprezentanţii companiei Sanofi.

Un prim studiu clinic a ajuns la sfârşitul anului 2020 la concluzia unui răspuns imunitar insuficient. Laboratorul francez a trebuit să amâne astfel lansarea vaccinului potenţial pentru cel de-al patrulea trimestru al anului 2021, în contextul în care compania dorea să lanseze serul pe piaţă la jumătatea acestui an.

Întârzierea a stârnit polemici aprinse în Franţa, sindicatele companiei criticând cele 400 de locuri de muncă care urmează să fie desfiinţate în domeniul cercetării.

Mai multe laboratoare şi companii de biotehnologie au lansat deja vaccinuri proprii. În Europa, cele dezvoltate de alianţa americano-germană Pfizer-BioNTech, companiile americane Moderna şi Johnson & Johnson şi grupul britanico-suedez AstraZeneca sunt deja utilizate pe piaţă.

Sanofi dezvoltă în această perioadă un al doilea vaccin-candidat în colaborare cu compania americană Translate Bio, care se bazează pe tehnologia mult mai recentă ARN mesager, folosită în cazul vaccinurilor produse de Pfizer-BioNTech şi Moderna.

În paralel, grupul francez a încheiat acorduri cu alţi producători, precum Pfizer, Johnson & Johnson şi Moderna, pentru a îi ajuta să îşi îmbutelieze vaccinurile proprii.

Toți elevii ar putea merge la școală, de miercuri, în București

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a afirmat că „vede posibil” ca de miercuri să se meargă la şcoală în Bucureşti fără diferenţiere în funcţie de clasă, dacă aceasta va fi decizia Comitetului Municipal pentru Situaţii de Urgenţă.

„Ordinul comun de modificare se poate publica cel mai devreme în această seară în Monitorul Oficial. Nu ar fi raţional să se organizeze o şedinţă CMBSU luni noaptea pentru a anunţa schimbări de marţi dimineaţă. Se va face, probabil, şedinţă la nivelul Municipiului Bucureşti în cursul zilei de mâine, după ce vom avea şi rata de infectare de mâine şi vom avea o confirmare a trendului descendent. Practic, în acest context, văd posibil ca de miercuri să se meargă la şcoală în Bucureşti, fără diferenţiere în funcţie de clasă, dacă aceasta va fi decizia Comitetului Municipal pentru Situaţii de Urgenţă. Modificarea Ordinului comun de ministru Educaţie-Sănătate creează cadrul pentru ca CJSU/CMBSU sa poată decide în acord cu ISJ/ISMB şi DSP”, a transmis, luni, ministrul.

Potrivit acestuia, elevii care prezintă orice simptome specifice COVID-19, vulnerabilităţi medicale sau alte motive întemeiate trebuie să aibă asigurat accesul online la procesul de învăţământ.

Sănătatea – capital economic și siguranță națională. Cum să vindecăm sistemul sanitar românesc

Conferința ”Sănătatea – capital economic și siguranță națională. Cum să vindecăm sistemul sanitar românesc” se va desfășura marți, 18 mai, în sistem online.

Cu acest prilej, oficiali din sănătate, finanțiști și economiști dezbat la conferința CursDeGuvernare, alături de reprezentanți ai industriei sănătății și manageri de spitale, nu doar soluțiile de modernizare și eficientizare, ci și modul în care sănătatea din România poate fi consolidată în calitate de capital economic și domeniu de siguranță națională.

Potrivit organizatorilor, ”perioada pe care o parcurgem arată că reforma în Sănătate nu presupune doar rezolvarea haosului organizațional: cu zeci de mii de morți, închiderea  instituțiilor esențiale, blocarea economiei și pierderea a zeci de miliarde de euro și a echilibrului social suntem în fața unor prejudicii ca într-un veritabil război, în care singurele arme pe care le avem la îndemână sunt coerența și eficiența sistemului de sănătate. Situația mondială a adus însă cu sine și o oportunitate: finanțările suplimentare și eforturile de integrare a sistemelor europene, pentru a ne putem alinia la eficiența și calitatea serviciilor care să facă față unui dezastru de anvergura pandemiei actuale.”

Agenda evenimentului:

Ioana Mihăilă, Ministrul Sănătății – Care sunt pilonii pe care ar trebui așezată reforma sistemului de sănătate astfel încât să ajungă la eficiența dorită: principalele măsuri din programul de reformă și ce efect se așteaptă de la ele

Nelu Tătaru, Președintele Comisiei pentru sănătate şi familie din Camera Deputaților – Trei mari disfuncții ale sistemului de sănătate care trebuie depanate urgent: cum procedăm?

Vlad Mixich, Expert în board-ul Agenției Europene pentru Sănătate și Securitate în Muncă EU-OSHA – Bunele practici în sistemele de sănătate europene considerate cele mai performante, care pot fi implementate și în România

Dan Dungaciu, Sociolog și expert în geopolitică – Sănătatea după experiența pandemiei Covid: cum se raportează statele occidentale – NATO, UE, SUA – la sistemul de sănătate privit ca element de siguranță națională

Mircea Coșea, Profesor de economie, ASE – Academia de Studii Economice – Exemple concrete de abordare a sistemului de sănătate nu ca o sursă de costuri de boală, ci ca ”mentenanță” a sănătății naționale

Gindrovel Dumitra, Vicepreședinte al Societății Naţionale de Medicina Familiei  – Medicina de familie – interfața dintre pacient și Sistemul de Sănătate. Cum valorizăm și eficientizăm această infrastructură de bază

Raul Pătrașcu, Manager al Spitalului Județean Timișoara – Medicii responsabili care duc pe picioare bolile sistemului de Sănătate: folosim analgezice sau punem mâna pe bisturiu?

Alina Culcea, Președinte al Asociației Române a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM) – Accesul sistemului românesc de sănătate la medicația inovativă: diferența dintre costul și investiția în sănătate

 Mirela Iordan, Director General, Pfizer Romania – Dezvoltarea unui sistem de sănătate rezilient prin inovație și colaborare

Q&A și concluzii 

Moderator: Marius GEANTĂ, Președinte și co-fondator al Centrului pentru Inovație în Medicină

Printre partenerii media se regăsește și Sănătatea Press Group, prin platformele Sanatatea.TV și RoHealthReview.ro.

 

Maraton al vaccinării la UMFST Târgu Mureș: Peste 7.000 de persoane vaccinate anti-COVID-19

sursa foto: Leonard Azamfirei/ Facebook

Un total de 7.504 persoane s-au vaccinat împotriva noului coronavirus, timp de 72 de ore, în cadrul Maratonului vaccinării găzduit de Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) ”George Emil Palade” din Târgu Mureș, potrivit rectorului UMFST, prof. dr. Leonard Azamfirei.

”Maratonul vaccinării – „UMFST vaccinează” s-a încheiat. Timp de 72 de ore, neîntrerupt, la UMFST s-au vaccinat 7504 de persoane. Un efort colectiv prin care Universitatea a arătat din nou că are capacitatea de a coagula toate autoritățile care trebuie să se îngrijească de binele oamenilor. Am stat de vorbă cu cetățenii și i-am întrebat de ce au venit la UMFST pentru vaccinare când puteau merge la un centru mai apropiat. Răspunsul primit m-a umplut de bucurie: „Pentru că aici, la Universitate ne-am simțit mai în siguranță.” Siguranța este la fel de mare în fiecare centru de vaccinare, dar încrederea pe care o au oamenii în Universitate, în cei care au fost voluntari sub cupola acestei instituții de învățământ superior, mă face să cred că trebuie să rămânem la fel de dispuși să răspundem nevoilor celor din jur. Le mulțumesc celor peste 300 de voluntari: medici, asistente medicale, studenți, oameni de bine din Mureș – unii fără pregătire medicală, dar motivați de dorința de a face și ei ceva pentru binele celor din jur. Organizarea a fost fără cusur. Nimeni nu va fi bine până când nu vom fi toți bine! UMFST – E pluribus unum!”, a scris luni dimineață, pe pagina sa de Facebook, rectorul UMFST.