Pe ce loc se situează România la nivel european și global privind regimul complet de vaccinare anti-COVID

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Andrei Baciu, a informat, marţi,  în cadrul unei conferinţe de presă, la Palatul Victoria, că România se situează pe locul 15 la nivel european şi pe locul 28 la nivel global în ceea ce priveşte administrarea ambelor doze de vaccin împotriva SARS-CoV-2.

„Ţinând cont de administrarea unui regim complet de vaccinare, România se situează pe locul 15 la nivel european şi pe locul 28 la nivel global”, a afirmat secretarul de stat.

Baciu a menţionat că, până în acest moment, România a recepţionat 14.720.749 de doze de vaccin anti-COVID şi au fost administrate 8.288.345, reprezentând 56,30%.

Până la data de 6 iunie, s-au înregistrat 20.317 doze pierdute, pentru motive neimputabile, reprezentând 0,2% din totalul dozelor utilizate.

În luna iunie, România urmează să primească un total de 6.538.961 de doze de vaccin împotriva SARS-CoV-2.

Potrivit secretarului de stat, până în prezent, 527 de companii, dintre care 83 din domeniul Horeca, au demarat activitatea de imunizare a angajaţilor şi a familiilor acestora. Activitatea de vaccinare s-a desfăşurat cu ajutorul a 138 de echipe mobile, iar până acum au fost vaccinate 47.405 persoane în acest fel, dintre care 2.366 din domeniul Horeca.

Ca şi în săptămânile anterioare, judeţele Braşov, Alba şi Bihor sunt pe primele locuri privind numărul de operatori economici care s-au implicat în vaccinarea anti-COVID a angajaţilor: 85 – Braşov, 60 – Alba şi 37 – Bihor. În ceea ce priveşte numărul de persoane vaccinate, Braşovul se află, de asemenea, în fruntea clasamentului cu 5.337 de persoane. În această săptămână, au încheiat acţiunea de vaccinare 133 de operatori economici şi demarează activitatea de imunizare alţi 15, cu peste 100 de angajaţi.

Cu ajutorul echipelor mobile şi al centrelor mobile au fost vaccinate 17.035 de persoane. Au funcţionat 24 de centre mobile de vaccinare anti-COVID.

Prin intermediul caravanelor şi al echipelor mobile, în mediul rural, până în acest moment, au fost vaccinate 18.870 de persoane.

În Aeroportul Internaţional ‘Henri Coandă’, unde există două fluxuri de vaccinare cu ser de la Johnson&Johnson, au fost imunizate 300 de persoane.

La Aeroportul Internaţional Craiova au fost vaccinate 114 persoane, la Aeroportul Internaţional Iaşi – 218, la Aeroportul Internaţional Transilvania din Târgu Mureş şi Aeroportul Internaţional Suceava – 42.

La centrul de la vama Nădlac II, Arad, au fost vaccinate 278 de persoane, la Punctul de Trecere a Frontierei din Borş, Bihor – 104 persoane, iar la Petea, Satu Mare – 184 de persoane.

În proximitatea Gării din Constanţa există, de asemenea, un centru de vaccinare unde au fost imunizate 59 de persoane.

Câte persoane au fost vaccinate anti-COVID cu schemă completă de imunizare până la data de 7 iunie

Aproape 4.000.000 de persoane s-au vaccinat anti-COVID cu schemă completă de imunizare până la data de 7 iunie, a declarat preşedintele Comitetului naţional de coordonare a vaccinării anti-COVID, medicul militar Valeriu Gheorghiţă.

„În ceea ce priveşte bilanţul total al persoanelor vaccinate, de la debutul campaniei de vaccinare, din 27 decembrie, până pe data de 7 iunie, au fost în total vaccinate cu cel puţin o doză 4.457.688 de persoane, din care, cu schemă completă de vaccinare, adică fie cu două doze, fie o singură doză, sunt aproape 4.000.000 de persoane, mai exact 3.997.752 de persoane”, a declarat Valeriu Gheorghiţă, marţi, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

Președintele CNCAV a adăugat că în platforma de vaccinare sunt, la acest moment, peste 400.000 de persoane programate atât pentru prima doză, cât şi pentru rapel, pe cele patru tipuri de vaccinuri, dar a subliniat că numărul persoanelor programate nu reflectă numărul real al celor care se programează, având în vedere că peste 87% dintre persoanele care s-au vaccinat cu prima doză în săptămâna precedentă s-au prezentat direct către centrele de vaccinare.

În ceea ce priveşte numărul cetăţenilor străini care au fost vaccinaţi de la debutul campaniei de vaccinare, până la acest moment sunt 24.679 de persoane vaccinate cu cel puţin o doză, din care 13.694 au finalizat schema de vaccinare, a precizat președintele CNCAV.

Gheorghiţă a prezentat şi situaţia privind reacţiile adverse, până la data de 7 iunie.

„La nivel naţional au fost raportate în total 16.244 de cazuri de reacţii adverse post-vaccinale, rata de apariţie ARAPI fiind de două reacţii la 1.000 de doze administrate, iar în perioada 31 mai – 6 iunie au fost raportate în total 194 de reacţii adverse, majoritatea fiind raportate la Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale. Vârsta mediană a persoanelor care au raportat reacţii adverse a fost tânără, de 37 de ani, şi nu au fost înregistrate reacţii clasificate ca severe”, a mai afirmat Valeriu Gheorghiţă.

 

Gheorghiţă: 45% din centrele de vaccinare anti-COVID au activitate medie şi scăzută

Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a vaccinării anti-COVID, Valeriu Gheorghiţă, a informat, marţi, că 45% din centrele de vaccinare au activitate „medie” şi „scăzută”, ceea ce înseamnă că vaccinează sub 50% din capacitatea fluxului, şi a solicitat Direcţiile de sănătate publică din ţară să reevalueze activitatea acestor centre.

„Am făcut o evaluare, cu ajutorul colegilor din CNCAV, a activităţii şi eficienţei centrelor de vaccinare din cele 1.499 de fluxuri, adică peste 996 de centre de vaccinare. 45% din aceste centre au o activitate medie şi scăzută, însemnând că vaccinează sub 50% din capacitatea fluxului. Ca atare, pentru a optimiza activitatea centrelor de vaccinare, ieri am transmis către toate Direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti o adresă prin care rog reevaluarea activităţii centrelor de vaccinare, cu mai multe propuneri. Pe de o parte, fie de reducere a programului de lucru în acele centre şi constituire de echipe mobile care să vaccineze fie în activităţile de vaccinare door to door, din uşă în uşă, în mod deosebit în mediul rural sau alte tipuri de activităţi de vaccinare ce presupun deplasarea unor echipe mobile sau, în anumite centre care nu mai au adresabilitate, chiar sistarea temporară a activităţii acestora, tocmai pentru a fi eficienţi în ceea ce priveşte persoane vaccinate, respectiv costuri”, a afirmat președintele CNCAV, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria.

Gheorghiță a adăugat că, în prezent, nu mai sunt centre de vaccinare anti-COVID care să aibă listă de aşteptare. Potrivit lui Valeriu Gheorghiţă, funcţionează 1.144 de fluxuri de vaccinare cu ser de la compania Pfizer, 153 de fluxuri – Moderna, 154 de fluxuri – AstraZeneca şi 48 de fluxuri – Johnson&Johnson, în afară de cabinetele de medicină de familie şi evenimentele de tip maraton.

Tendinţă de creştere privind administrarea vaccinului Johnson & Johnson. Anunțul președintelui CNCAV

Există o tendinţă de creştere în ceea ce priveşte administrarea vaccinului de la compania Johnson & Johnson, a anunțat, marți, președintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea (CNCAV) împotriva COVID-19, medicul militar Valeriu Gheorghiţă. Totodată, a avertizat că localităţile cu rată de imunizare mică riscă să fie carantinate, în cazul unei creşteri a numărului de infectări.

Întrebat, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Victoria, când va fi atins pragul de cinci milioane de persoane imunizate, Gheorghiţă a apreciat că acest lucru s-ar putea petrece în două-trei săptămâni, dar că depinde de ritmul de administrare a vaccinurilor.

„Este greu de anticipat care va fi ritmul de vaccinare în perioada următoare, tocmai ţinând cont de faptul că peste 87% dintre persoane se prezintă direct la centrele de vaccinare şi nu prin programare, lucru pe care l-am încurajat, pentru că ne dorim un acces cât mai simplu la un centru de vaccinare. Tocmai de aceea, bazându-ne pe aceste date, probabil că în următoarele două-trei săptămâni, în funcţie de ritmul de vaccinare, dacă el va creşte – şi observăm o creştere, cel puţin pentru vaccinul de la compania Johnson & Johnson există o tendinţă de creştere. De asemenea se reorganizează multe activităţi de vaccinare, în sensul în care sunt mult mai multe echipe de vaccinare care vor merge în teren. Sigur că, pentru noi, orice persoană care se vaccinează este o persoană care va avea un risc mai mic să se infecteze în perioada următoare”, a precizat președintele CNCAV.

Valeriu Gheorghiţă a arătat că prioritatea, în acest moment, o reprezintă mobilizarea resurselor către localităţile în care acoperirea vaccinală este mai mică de 5%.

„Trebuie să ţinem cont că localităţile care acum nu au o rată suficient de bună de vaccinare sunt localităţi care sunt la risc ca în perioada în care vom avea o creştere a numărului de cazuri să fie carantinate, pentru că asta va fi situaţia epidemiologică. Într-o localitate în care rata de acoperire vaccinală este crescută (…) probabilitatea să ajungă la o creştere substanţială a numărului de cazuri care să impună restricţionarea anumitor tipuri de activităţi este mult mai mică”, a spus Valeriu Gheorghiță.

Președintele CNCAV a subliniat importanţa menţinerii obiectivului de imunitate de grup de cel puţin 60-70%, tocmai pentru a preveni un val de îmbolnăviri. Pe de altă parte, în privinţa recompenselor sau stimulentelor pentru vaccinare, Gheorghiță a precizat că nu s-a luat în discuţie un astfel de demers, dar a evidențiat că acestea nu sunt „suficient de determinante pentru a creşte ritmul” campaniei de vaccinare.

„Există mai multe iniţiative la nivel local, prin implicarea unor companii private, care susţin acest demers, însă cred – şi ca medic – cred că oamenii trebuie să înţeleagă importanţa vaccinării din perspectiva raţionamentului medical şi a protejării sănătăţii proprii şi a celor din jur. Restul argumentelor, însemnând recompense de orice natură, din punctul meu de vedere, astăzi, când vorbim, nu consider că sunt suficient de determinante pentru a creşte ritmul campaniei de vaccinare”, a spus Valeriu Gheorghiță.

Potrivit președintelui CNCAV, este important ca în fiecare comunitate să existe „un număr critic de persoane care să fie vaccinate”, astfel încât să nu existe în perioada următoare o creştere a numărului de cazuri.

„Este important să ne facem acum cât mai bine temele, să ne pregătim cât mai bine, tocmai pentru a evita un alt val de îmbolnăviri, pentru că este greu de anticipat care va fi parcursul din punct de vedere al pandemiei, ţinând cont de faptul că avem cel puţin patru variante virale, care sunt de importanţă, care sunt îngrijorătoare şi care în momentul de faţă sunt atent monitorizate la nivel internaţional. Tocmai de aceea trebuie să înţelegem că pandemia nu s-a încheiat şi avem virus circulant, avem câteva sute de cazuri zilnic în România, ceea ce înseamnă că avem un rezervor de unde se poate ajunge din nou la o creştere a numărului de cazuri”, a spus președintele CNCAV.

31% din medicii de familie în contract cu casele de asigurări de sănătate participă la campania de vaccinare

Președintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea (CNCAV) împotriva COVID-19, medicul militar Valeriu Gheorghiţă, a anunţat, marţi, că, până în acest moment, 31% din medicii de familie care au contract cu casele de asigurări de sănătate au încheiat contract pentru activitatea de vaccinare împotriva COVID-19. Mai exact, este vorba despre 2.958 de medici de familie dintr-un total de 9.583.

În cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Victoria, Gheorghiţă a reamintit că vaccinarea în cabinetele de medicină de familie a debutat pe 4 mai.

În ceea ce priveşte procentul medicilor de familie de la nivelul fiecărui judeţ care au încheiat contracte cu casele de asigurări pentru vaccinare, cele mai multe astfel de cabinete se întâlnesc în: Călăraşi (51%), Sibiu (50%), Mureş (48%), Teleorman (47%), Neamţ (47%), Iaşi (47%), Tulcea (46%), Bihor (43%), Satu Mare şi Buzău (41%).

Cel mai mic procent de medici de familie care au încheiat contracte în vederea vaccinării se întâlneşte în judeţele Galaţi (17%), Constanţa (10%), Caraş-Severin (7%).

„La acest moment, vaccinează peste 2.324 de medici de familie, majoritatea sunt în urban (1.177). În rural – 1.147 şi au fost vaccinate până ieri 126.883 de persoane, cele mai multe, 58,8%, fiind vaccinate în cabinete de medicină de familie din mediul rural”, a precizat președintele CNCAV.

În ceea ce priveşte numărul de persoane vaccinate în cabinete de medicină de familie din mediul urban, judeţul Timiş se află în fruntea clasamentului (5.170 persoane), urmat de Dâmboviţa (2.260), Mureş (1.922), Constanţa (1.828), Iaşi (1.782), Sibiu (1757).

În ce priveşte numărul de persoane vaccinate în mediul rural în cabinetele de medicină de familie, judeţele cu cele mai multe persoane imunizate sunt: Dolj (3.676), Dâmboviţa (3.389), Călăraşi (3.316), Timiş (3.186), Mureş (3.073).

Totodată, în weekend-ul 4-6 iunie au fost organizate mai multe maratoane de vaccinare, la nivel naţional fiind imunizate peste 42.800 de persoane în cadrul acestor evenimente. În majoritatea cazurilor a fost vorba despre persoane vaccinate cu doza de rapel.

Judeţele în care au fost imunizate cele mai multe persoane în cadrul unor evenimente de tip maraton sunt: Mureş (7.377 de persoane), Iaşi (4.093 persoane), Prahova (4.071 persoane).

Gheorghiță: Aproape 44% din populația Bucureștiului de peste 12 ani este vaccinată anti-COVID

Aproape 44% din populația Bucureștiului de peste 12 ani este vaccinată anti-COVID, a anunțat, marți, medicul militar Valeriu Gheorghiță, președintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea (CNCAV) împotriva COVID-19, precizând că rata de acoperire vaccinală din rândul populației eligibile, la nivel național, a ajuns la 25%.

”Rata de acoperire vaccinală, la data de 7 iunie 2021, din populația eligibilă (populația elegibilă fiind persoane cu vârsta de peste 12 ani): municipiul București este pe primul loc cu rata de acoperire vaccinală din populația eligibilă de 43,8%, urmat de județul Cluj – 40,4%, Sibiu – 34%, Brașov – 32,1%, Timiș – 31%, Constanța – 30,7%”, a anunțat Valeriu Gheorghiță.

La polul opus, județele cu cea mai mică rată de acoperire vaccinală sunt: Covasna – 17,5%, Bacău – 16,7%, Giurgiu – 16,2%, Botoșani – 16,1% și Suceava – 15,1%.

”Chiar și în aceste județe, rata de acoperire vaccinală a crescut progresiv, numărul de persoane vaccinate în ultimele săptămâni a crescut, ceea ce este un lucru îmbucurător”, a mai spus medicul militar Valeriu Gheorghiță.

Câte persoane au fost confirmate cu infecţie SARS-CoV-2 după efectuarea schemei complete de vaccinare

De la debutul campaniei de vaccinare anti-COVID, în 27 decembrie 2020, până pe 6 iunie anul acesta, 4.718 persoane imunizate au fost confirmate cu infecţie SARS-CoV-2 după efectuarea schemei complete, reprezentând 0,1% din total, a declarat, marţi, președintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea (CNCAV) împotriva COVID-19, medicul militar Valeriu Gheorghiță.

„În perioada 27 decembrie 2020 – 6 iunie 2021, un număr de 23.689 de persoane, ceea ce reprezintă 0,5% din totalul persoanelor vaccinate cu prima doză au avut un test pozitiv de infecţie cu SARS-CoV-2, însă mediana timpului scurs de la administrarea primei doze de vaccin şi până la confirmarea infecţiei cu SARS-CoV-2 a fost de 12 zile, ceea ce este în intervalul în care încă nu a apărut un răspuns imun protector. După cea de-a doua doză de vaccin, practic, după schema completă de vaccinare, în aceeaşi perioadă de timp, 27 decembrie 2020 – 6 iunie 2021, au fost confirmate cu infecţie 4.718 persoane, reprezentând 0,1% din totalul persoanelor vaccinate cu schemă completă. Mediana timpului scurs de la administrarea celei de-a doua doze sau de la finalizarea schemei de vaccinare până la confirmarea infecţiei cu SARS-CoV-2 este de 29 de zile”, a explicat Valeriu Gheorghiţă într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Victoria.

 

 

Președintele CNCAV: Câți copii cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani au fost vaccinați anti-COVID în România

Aproape 9.400 de copii, cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani, au fost vaccinați anti-COVID-19 la nivel național din data de 2 iunie, când a început imunizarea pentru această categorie de vârstă, și până în prezent, a anunțat, marți, președintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea (CNCAV) împotriva COVID-19, medicul militar Valeriu Gheorghiță.

Cei mai mulți adolescenți au fost vaccinați în Capitală, a precizat medicul militar.

”Pe 2 iunie a început activitatea de vaccinare și pentru copii cu vârsta cuprinsă între 12 și 15 ani. Până astăzi, 8 iunie, ora 12.00, au fost vaccinați 9.394 de copii, cei mai mulți fiind în municipiul București (2.315), urmat de județul Cluj (856), Ilfov (439), Timiș (433) și Iași (370)”, a anunțat Valeriu Gheorghiță.

Președintele CNCAV a prezentat și situația din alte state europene care au început sau se pregătesc să înceapă imunizarea adolescenților.

”La nivelul celorlalte țări ale Uniunii Europene, Franța va începe activitatea de vaccinare pentru această grupă de vârstă pe data de 15 iunie, Germania și Polonia au declarat ă au început pe data de 7 iunie, de asemenea, Lituania va începe în decursul lunii iunie, iar Austria își propune ca până la sfârșitul lunii august să atingă peste 340.000 de copii, cu vârsta cuprinsă între 12 și 15 ani ca obiectiv de vaccinare. Ungaria a început să vaccineze tinerii între 16 și 18 ani de la mijlocul lunii mai. Fiecare țară are propria strategie de vaccinare, iar progresiv, grupele de vârstă eligibile sunt incluse în programul de vaccinare”, a mai spus Valeriu Gheorghiță.

Ministerul Sănătății, despre dezinfectanţi de mâini şi de suprafeţe retrași de la utilizare

Peste 400 de litri de dezinfectanţi de mâini şi de suprafeţe au fost retraşi din unităţile sanitare în perioada martie 2020 – mai 2021, informează Ministerul Sănătăţii, într-un comunicat.

„Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a cerut Inspecţiei Sanitare de Stat din cadrul Ministerului Sănătăţii să solicite direcţiilor de sănătate publică să precizeze cantităţile de dezinfectanţi de mâini şi de suprafeţe retrase din unităţile sanitare pentru perioada martie 2020 – mai 2021. (…) Din cantitatea totală de 24.144 litri şi 467 kg retrase de la utilizare, 409,7 litri au fost retraşi de la utilizare din unităţi sanitare (1,7%)”, precizează sursa citată.

Potrivit Inspecţiei Sanitare de Stat din cadrul Ministerului Sănătăţii, informaţiile centralizate până în prezent sunt următoarele:

Bacău: Inspectorii sanitari din cadrul DSP Bacău au retras de la utilizare 245 de litri:

  • 45 de litri de la Spitalul de Pneumoftiziologie Bacău – Apesin Handactive F, Pliwa Decontamed, Desogen Aero – produse neavizate conform prevederilor Regulamentului nr. 528/2012 şi etichetare greşită;
  • 200 de litri de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău – Dezinfectant Efekt Bactisept – nu are arie de aplicare în unităţi sanitare.

Producătorii produselor biocide retrase de la utilizare:

  • Apesin Handactive F – Germania
  • Pliwa Decontamed – Austria
  • Desogen Aero – România, judeţul Ilfov
  • Dezifectant Efekt Bactsept – România, judeţul Bacău

Ilfov: Inspectorii sanitari din cadrul DSP Ilfov au retras de la utilizare 1,2 litri:

  • 1,2 litri de la Centrul de Îngrijiri Paliative „Sfânta Irina” – produs biocid Incidin Liquid (producător Germania) – deficienţe de etichetare.

Neamţ: Inspectorii sanitari din cadrul DSP Neamţ au retras de la utilizare 2,5 litri:

  • 2,5 litri de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ – produs biocid Ecocid S (produs pentru igiena veterinară). Produsul biocid din Slovenia a fost folosit pentru dezinfecţie în tuneluri.

Sălaj: Inspectorii sanitari din cadrul DSP Sălaj au retras de la utilizare 161 litri:

  • 161 litri de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău – produs biocid Bioxeco 5S – eticheta nu era tradusă în limba română şi nu avea toate elementele de identificate impuse de legislaţia naţională.

Produse biocide cu autorizaţie temporară emise de Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”: Desogen Aero şi Dezifectant Efekt Bactisept.

Celelalte produse biocide au avize emise de Comisia Naţională pentru Produse Biocide, menţionează Ministerul Sănătăţii.

202 de noi cazuri de infectare și 295 persoane internate la ATI

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) informează că în ultimele 24 de ore, în România, au fost înregistrate 202 de noi cazuri de infectare cu SARS-CoV-2. În secțiile ATI COVID sunt internate în prezent 295 persoane.

Până astăzi, 8 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.079.154 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. 1.043.371 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 202 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Până marți, 8 iunie 2021, 31.155 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 07.06.2021 (10:00) – 08.06.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 277 de decese (146 bărbați și 131 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bihor, Brăila, Buzău, Cluj, Galați, Gorj, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Tulcea, Vâlcea, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.

256 dintre aceste decese sunt anterioare intervalului mai sus menționat și au fost introduse în baza de date, la solicitarea Ministerului Sănătății, de către Direcțiile de Sănătate Publică din țară, în urma verificărilor efectuate.

Astfel, 2 decese s-au produs în iunie 2020, 3 în august 2020,  1  în septembrie 2020, 24 în octombrie 2020, 68 în noiembrie 2020, 38 în decembrie 2020, 33 în ianuarie 2021, 28 în februarie 2021, 39 în martie 2021 și 20 în aprilie 2021, în județele Arad, Argeș , Bihor, Cluj, Gorj, Hunedoara, Maramureș, Neamț, Olt, Prahova, Sibiu, Vâlcea, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.

Dintre cele 277 de decese, 3 au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 de ani, 3 la categoria 40-49 de ani, 25 la categoria 50-59 de ani, 65 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 80 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 101 decese la categoria de vârstă peste 80 ani.

260 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 3 pacienți nu au prezentat comorbidități, iar pentru 14 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 1.526.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 8.024.302 teste RT-PCR și 1.235.570 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 18.949 de teste RT-PCR (10.858 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.091 la cerere) și 11.877 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 3.297 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 1.989 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 23.076 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 62 de persoane.