Președintele Sanitas România: Atragem public atenția că angajații pe care îi reprezentăm nu sunt vinovați pentru criza politică prelungită

0
68

Federația SANITAS cere o discuție urgentă cu ministrul Sănătății despre situația angajaților din DSP, CTS, INML și INSP, afectați de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal prevăzute de OUG nr. 7/2026, sindicaliștii solicitând clarificarea și rezolvarea problemelor cu care se confruntă aceștia.

Consiliul Național al Federației SANITAS susține că sistemul public de sănătate trebuie tratat unitar și amintește că organizația sindicală a atras atenția încă de la adoptarea acestor măsuri asupra situației angajaților din instituțiile menționate. Potrivit reprezentanților SANITAS, aceștia îndeplinesc funcții esențiale pentru sănătatea publică, supravegherea epidemiologică, prevenirea bolilor și asigurarea necesarului de sânge și componente sanguine, iar reducerea personalului și a veniturilor nu ar trebui să fie determinată de faptul că instituțiile în care lucrează nu au fost incluse în mod explicit între excepțiile prevăzute de ordonanță.

Federația SANITAS reclamă deja efecte ale acestor măsuri asupra angajaților, printre care reducerea veniturilor salariaților, imposibilitatea ocupării unor posturi, deficitul de personal și redistribuirea sarcinilor către angajații rămași. Sindicaliștii atrag atenția și asupra presiunii suplimentare exercitate asupra unor structuri care funcționau deja cu resurse umane insuficiente.

Consiliul Național SANITAS cere găsirea rapidă a unei soluții prin care DSP-urile, CTS-urile, INML-urile și INSP să beneficieze de același regim acordat celorlalte instituții spitalicești. Federația argumentează că sistemul public de sănătate nu este format doar din spitale, iar direcțiile de sănătate publică, centrele de transfuzie, institutele de medicină legală și Institutul Național de Sănătate Publică reprezintă componente indispensabile ale acestuia.

În același timp, reprezentanții SANITAS cer clarificarea imediată a situației voucherelor de vacanță aferente anului 2026 și stabilirea unui mecanism concret prin care acestea să fie acordate angajaților care au dreptul să le primească. Potrivit organizației sindicale, pentru salariații din Sănătate și Asistență socială, voucherele de vacanță nu reprezintă un privilegiu, ci materializarea dreptului la odihnă, motiv pentru care acestea nu ar trebui să rămână blocate sau amânate pe termen nedefinit.

”Atragem public atenția că angajații pe care îi reprezentăm nu sunt vinovați pentru criza politică prelungită și nu pot fi obligați să aștepte până când partidele politice rezolvă problema unui guvern legitim. Da, ministrul Sănătății este interimar, însă problemele sunt cât se poate de reale și trebuie rezolvate acum. Sănătatea și Asistența socială nu pot fi puse pe pauză!”, a declarat Iulian Pope, președintele Federației Sanitas din România.

Articolul precedentPremieră medicală la Spitalul Județean Buzău: Angioplastie carotidiană cu stent cu plasă antiembolică personalizată