Președintele CNAS, despre decontarea tratamentului pacienţilor cu SARS-CoV-2: Va fi bazat pe un tarif pe caz

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Adrian Gheorghe, a declarat, marţi, că este în lucru o formulă care va fi bazată pe un tarif pe caz în ceea ce priveşte decontarea tratamentului pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus.

Adrian Gheorghe a precizat că CNAS şi Ministerul Sănătăţii au „gândit” o serie de măsuri care să dea semnalul „întoarcerii treptate” la normalitate în privinţa accesului la servicii de spital, dar şi în privinţa finanţării activităţii spitalelor.

„A fost o perioadă foarte dificilă, mă refer la ultimul an şi aproape jumătate, în care spitalele implicate în tratarea pacienţilor COVID au fost finanţate la nivelul ceea ce înseamnă cheltuiala efectivă. (…) În contextul de revenire graduală la normalitate, inclusiv în finanţarea spitalelor, intenţia este aceea de reveni la modalităţile uzuale de plată pentru activităţile de internare în secţii acuţi în raport cu valoarea de contract şi ce se numeşte în limbaj tehnic indicatori realizaţi. Aici mă refer la cazurile non COVID. Pentru cazurile COVID avem deja în lucru o formulă care va fi bazată pe un tarif pe caz COVID informat de istoricul finanţării pentru tratarea cazurilor COVID pe care îl avem la dispoziţie. (…) Va fi o trecere graduală la această modalitate. Nu va fi pus niciun spital în situaţia ca peste noapte să fi primit un anumit volum de fonduri pentru tratarea cazurilor COVID şi mâine vor trebuie să trateze aceiaşi pacienţi cu mai puţini bani”, a explicat preşedintele CNAS, într-o conferinţă de presă.

Adrian Gheorghe a afirmat că nu poate spune însă cu exactitate când va intra în vigoare mecanismul de finanţare, însă a menţionat că „detaliile tehnice” sunt în lucru.

„Nu vă pot răspunde când va intra în vigoare acest mecanism de finanţare. Detaliile tehnice sunt în lucru în acest moment la nivelul CNAS. Vom reveni cu un anunţ tehnic cu mai multe detalii în cel mai scurt timp, după ce această metodologie este elaborată. Ca ordin de mărime (…) cu siguranţă în interiorul acestui an calendaristic”, a mai declarat Adrian Gheorghe.

Președintele CNAS a susţinut că serviciile de spitalizare în România pot fi accesate, atunci când este nevoie, în condiţii de siguranţă şi a arătat că şi în prezent numărul internărilor în unităţile medicale este redus în comparaţie cu anul 2019, înainte de pandemie.

„Serviciile de spitalizare în România pot fi accesate, atunci când este nevoie, în condiţii de siguranţă. (…) Monitorizăm permanent numărul de internări în spitale şi ne aflăm încă la niveluri mult mai scăzute de accesare a spitalelor faţă de anul de referinţă 2019, înainte de debutul pandemiei. În anul 2019 s-au raportat un număr de aproximativ 3.370.000 de internări în secţiile de acuţi la nivelul spitalelor aflate în Contract cu CNAS. În anul 2020 numărul total de internări a fost de 2.300.000. Deci cu aproximativ mai puţin un milion. 61% din numărul internărilor faţă de 2019. Dacă ne uităm la analiza trimestrelor comparabile, să zic trimestrul I – 2019, trimestrul I 2020, trimestrul I 2021 avem în continuare mai puţine internări. De exemplu, în trimestrul I 2021 am avut aproximativ 525.000 de internări, faţă de 941.000 în acelaşi trimestrul al anului 2019. Deci 55%. (…) Nu putem să nu remarcăm că această scădere semnificativă indică întrebarea dacă accesul pacienţilor la servicii spitaliceşti nu este de cumva limitată de context. Cu alte cuvinte, probabil că o parte din scăderea înregistrată o reprezintă dispariţia internărilor evitabile, dar nu putem fi siguri că aceasta este întreaga explicaţie”, a afirmat preşedintele CNAS.

 

Prof.Dr.Adrian Streinu-Cercel, despre suplimentele alimentare

Prof.Dr.Adrian Streinu-Cercel, președinte Comisia pentru Sănătate din Senat, a declarat despre suplimentele alimentare că de multe ori fac rău, interacționând cu terapia aplicată pacienților.

„Mă uit la televizor și văd că e plin de reclame de suplimente alimentare care mai de care mai năstrușnice. Poate ar trebui să avem o atitudine față de aceste suplimente alimentare chiar dacă ele au un document de punere pe piață. De multe ori fac rău și fac interacțiuni medicamentoase cu terapia noastră pe care o aplicăm pacienților”, a declarat prof.Dr.Adrian Streinu-Cercel.

Prof.Univ.Dr. Farm. Lupuliasa: Ne-am propus să fim în rând cu farmaciștii Comunității Europene

Prof.Univ.Dr. Farm. Dumitru Lupuliasa, președintele Colegiului Farmaciștilor din România, a declarat că farmaciștii Comunității Europene sunt poziționați excelent în cadrul asistenței primare, pentru a oferi informații, sfaturi, recomandări, tratament și acțiuni preventive, pentru a reduce bolile transmisibile care pot fi prevenite prin vaccinare.

„Colegiul Farmaciștilor din România este membru al Grupului Farmaceutic al Uniunii Europene și în această calitate ne dorim și ne-am propus să fim în rând cu farmaciștii Comunității Europene care sunt poziționați excelent în cadrul Comunității Europene de asistență primară, pentru a oferi informații, sfaturi, recomandări, tratament și acțiuni preventive pentru a reduce povara bolilor transmisibile și care pot fi prevenite prin vaccinare. În ziua de azi, în plus față de gama lor principală de servicii și activități, farmaciștii comunitari din Europa oferă din ce în ce mai multe servicii noi și inovatoare pentru a completa eforturile mai largi din cadrul serviciilor de sănătate, pentru a reduce transmiterea bolilor infecțioase, pentru a îmbunătăți eficacitatea tratamentului și pentru a crește acoperirea vaccinării populației”, a declarat prof.Univ.Dr. Farm. Dumitru Lupuliasa.

Președintele Colegiului Farmaciștilor din România a adăugat că actualul context pandemic pe care îl trăim a demonstrat, o dată în plus, importanța covârșitoare a alinierii la strategia Uniunii Europene pentru protejarea sănătății publice.

Grecia: Toţi adulţii cu vârste de peste 18 ani se pot vaccina anti-COVID, începând de miercuri

Toţi adulţii cu vârste de peste 18 ani din Grecia se pot vaccina împotriva maladiei COVID-19, începând de miercuri, după ce autorităţile de la Atena au renunţat la sistemul de prioritizare a rezervărilor în funcţie de grupe de vârstă, a anunţat, luni seară, comitetul de vaccinare din această ţară, potrivit DPA.

În plus, utilizarea vaccinului AstraZeneca a fost din nou restricţionată: pe viitor, acest ser anti-COVID-19 va fi administrat doar persoanelor de peste 60 de ani.

Autorităţile elene şi-au argumentat decizia prin numărul mic de cazuri de coronavirus înregistrate în Grecia. Potrivit experţilor în vaccinare, în prezent riscul tinerilor de a se infecta cu noul coronavirus este mai mic decât acela de a dezvolta cheaguri sangvine care să le pună viaţa în pericol în urma vaccinării cu serul AstraZeneca.

Aproape jumătate din populaţia de aproximativ 11 milioane a ţării a fost vaccinată cu cel puţin o doză a unui vaccin anti-COVID-19, potrivit autorităţii sanitare elene.

Luni, autoritatea sanitară a recenzat 472 de noi infecţii într-un interval de 24 de ore.

În Grecia, au fost desfiinţate majoritatea restricţiilor adoptate împotriva coronavirusului, dar se aplică în continuare o serie de măsuri de distanţare şi siguranţă, precum şi obligativitatea purtării măştilor sanitare în spaţiile publice.

Varianta Delta: Protecție de peste 90% împotriva spitalizărilor, după două doze de ser Pfizer sau AstraZeneca

Cele două doze ale vaccinurilor Pfizer-BioNTech şi AstraZeneca-Oxford asigură o protecţie de peste 90% împotriva riscului de spitalizare pentru persoanele care au contractat varianta Delta a noului coronavirus, detectată iniţial în India, potrivit unui studiu publicat luni de autorităţile sanitare britanice, relatează AFP.

Studiul organizat de Public Health England (PHE) arată o protecţie de 96% împotriva spitalizărilor după administrarea celor două doze ale vaccinului Pfizer-BioNTech şi de 92% pentru cele două doze ale vaccinului AstraZeneca-Oxford.

Din 14.019 de persoane care au contractat acea variantă virală, doar 166 au fost spitalizate, au dezvăluit autorii acestui studiu realizat între 12 aprilie şi 4 iunie, subliniind totodată că „este vorba despre rezultate comparabile cu eficacitatea vaccinurilor în ceea ce priveşte evitarea spitalizărilor asociate variantei Alfa”, detectată la sfârşitul anului 2020 în Anglia.

„Această dovadă de eficacitate a celor două doze împotriva noilor variante arată faptul că este crucial ca oamenii să se vaccineze cu a doua doză”, a declarat ministrul britanic al Sănătăţii, Matt Hancock, potrivit căruia campania de vaccinare din Marea Britanie „a salvat deja mii de vieţi”.

O precedentă analiză realizată de PHE a arătat că cele două doze ale vaccinurilor Pfizer şi AstraZeneca îi protejează pe oameni la fel de eficient de varianta Delta ca şi de varianta Alfa, însă acest lucru nu se întâmplă în cazul administrării unei singure doze.

Mary Ramsay, coordonatoare a departamentului de vaccinare din cadrul PHE, consideră că „este absolut vital ca oamenii să primească ambele doze imediat ce acestea le sunt propuse, pentru a obţine o protecţie maximală împotriva tuturor variantelor existente şi emergente”.

Mai contagioasă decât varianta Alfa, varianta Delta este de acum dominantă în Marea Britanie, ţara cel mai grav afectată de pandemie din Europa, cu aproape 128.000 de decese.

În prezent, aproape 80% dintre adulţii din Marea Britanie au primit deja cel puţin o doză a unui vaccin anti-COVID-19 şi 57% dintre rezidenţii adulţi au fost vaccinaţi cu ambele doze.

Studiu: Tratamentul AstraZeneca pe bază de anticorpi nu este eficient în prevenirea COVID la pacienţi expuşi

Compania farmaceutică anglo-suedeză AstraZeneca a anunţat, marţi că, în urma unui studiu clinic, tratamentul său bazat pe anticorpi monoclonali, AZD7442, nu şi-a atins obiectivul principal de prevenire a formelor simptomatice de COVID-19 în cazul persoanelor expuse recent la noul coronavirus, informează Reuters.

Potrivit companiei, la studiu au participat adulţi nevaccinaţi cu vârste de peste 18 ani, care au confirmat expunerea la o persoană infectată cu coronavirus în ultimele opt zile.

AZD7442 a redus riscul de a dezvolta o formă simptomatică de COVID-19 cu 33% în comparaţie cu grupul placebo, ceea ce nu este semnificativ din punct de vedere statistic, a mai precizat compania.

”Deşi acest studiu nu şi-a atins principalul obiectiv de a contracara infectările simptomatice, suntem încurajaţi de protecţia observată la participanţii cu rezultate negative la testul PCR în urma tratamentului cu AZD7442”, a declarat Mene Pangalos, vicepreşedinte executiv al AstraZeneca, într-un comunicat.

AstraZeneca analizează tratamentul şi într-un studiu cu pacienţi pre-expuşi, precum şi pentru prevenirea unor forme mai grave ale bolii.

Tratamentul cu anticorpi monoclonali face parte dintr-o clasă de medicamente care imită anticorpii naturali pe care organismul îi produce pentru a lupta cu o infecţie.

AZD7442 este dezvoltat cu finanţare din partea guvernului Statelor Unite.

AstraZeneca a anunţat în martie semnarea unui contract cu guvernul american pentru furnizarea a jumătate de milion de doze de AZD7442. Compania a spus, marţi, că este în prezent în negocieri cu guvernul SUA în ceea ce priveşte următorul pas care ar trebui făcut în privinţa acelui acord.

Studiu: Nivel crescut al anticorpilor după a treia doză de vaccin la beneficiarii de transplant de organe

A treia doză de vaccin anti-COVID-19 poate creşte nivelul anticorpilor la persoanele care au beneficiat de un transplant de organe, potrivit unui studiu publicat luni de revista medicală americană Annals of Internal Medicine, relatează EFE.

Studiul, primul de acest fel care prezintă reacţia imunitară după a treia doză de vaccin anti-COVID-19, a fost realizat de cercetători de la Facultatea de Medicină a Universităţii Johns Hopkins, care publică şi un bilanţ independent al cazurilor şi deceselor asociate noului coronavirus din Statele Unite şi din întreaga lume.

În timp ce răspunsul anticorpilor la cele două doze de vaccin împotriva virusului SARS-CoV-2 este „excelent” în rândul populaţiei în general, răspunsul sistemului imunitar la receptorii transplanturilor de organe „se poate atenua considerabil”, potrivit Colegiului American al Medicilor (ACP).

Acest răspuns mai slab la persoanele receptoare de organe a trezit interesul oamenilor de ştiinţă, care doresc să identifice modul în care reacţionează la cea de-a treia doză de vaccin persoanele care au primit un astfel de transplant.

Prin urmare, experţi de la Universitatea Johns Hopkins au studiat dosarele medicale furnizate de 30 de beneficiari de transplanturi de organe, care au fost vaccinaţi cu a treia doză pentru ca cercetătorii să poată descrie răspunsul anticorpilor lor şi reacţiile la acea doză suplimentară.

În acest grup, cercetătorii au descoperit că o treime dintre pacienţii care aveau niveluri de anticorpi negativi şi toţi cei care prezentau un nivel scăzut înainte de doza suplimentară au dezvoltat un număr mai mare de anticorpi după cea de-a treia doză de vaccin.

Pe de altă parte, reacţiile adverse la cea de-a treia doză de vaccin anti-COVID-19 au fost „relativ minore”, precum dureri în braţ asociate injecţiei, iar avantajele au fost mai mari.

Această descoperire, potrivit Universităţii Johns Hopkins, sugerează că testele clinice pentru acest tratament sunt „justificate” pentru a determina dacă doza de întărire trebuie integrată în practica clinică la beneficiarii de transplanturi, aşa cum se întâmplă deja cu vaccinurile împotriva hepatitei B şi gripei.

GCS a anunțat 103 cazuri de noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a anunțat că în urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 103 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Astfel, până astăzi, 15 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.079.879 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, iar 1.044.563 de pacienți au fost declarați vindecați.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 1.037. Dintre acestea, 202 sunt internate la ATI.

Până astăzi, 31.957 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 14.06.2021 (10:00) – 15.06.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 96 de decese (66 bărbați și 30 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bihor, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Harghita, Ialomița, Iași, Neamț, Olt, Prahova, Sibiu și Municipiul București. 86 dintre aceste decese sunt anterioare intervalului mai sus menționat și au fost introduse în baza de date, la solicitarea Ministerului Sănătății, de către Direcțiile de Sănătate Publică din țară, în urma verificărilor efectuate.

Astfel, 2 dintre acestea s-au produs în luna iulie 2020, 1 în august 2020, 1 în octombrie 2020, 9 în noiembrie 2020, 19 în decembrie 2020, 15 în luna ianuarie 2021, 11 în februarie, 19 în martie 2021, 5 în aprilie 2021 și 4 în mai 2021, în județele Argeș, Bihor, Buzău, Cluj, Harghita, Ialomița, Iași și Olt.

Dintre cele 96 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 de ani, 2 la categoria de vârstă 30-39 de ani, 3 la categoria de vârstă 40-49 de ani, 5 la categoria de vârstă 50-59 de ani, 20 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 32 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 33 decese la categoria de vârstă peste 80 ani.

90 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 6 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 8.132.876 de teste RT-PCR și 1.301.420 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 17.532 de teste RT-PCR (8.526 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.006 la cerere) și 12.101 teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 2.630 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 1.395 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 22.723 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 84 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 372 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 764 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 14 iunie, 566 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 82.850 de lei.

Spitalul de pediatrie Grigore Alexandrescu, dotat cu aparatură de 152.000 de euro

Clinica de Ortopedie Pediatrică şi Secţia de ORL a Spitalului „Grigore Alexandrescu” vor primi aparatură medicală complexă în valoare de 152.000 de euro, potrivit unui comunicat al organizaţiei Salvaţi Copiii România.

Medicii de la Clinica de Ortopedie Pediatrică vor avea la dispoziţie, pentru un diagnostic clar şi rapid, o instalaţie de radiologie mobilă C-arm de ultimă generaţie. Aparatul mobil este indispensabil în chirurgia ortopedică, în intervenţii chirurgicale pentru malformaţii congenitale ale aparatului locomotor, pentru tumori osoase benigne şi maligne, traumatisme, infecţii, distrofii osoase etc. Acesta poate fi utilizat în majoritatea intervenţiilor ortopedice, de la tratamentul minim invaziv în urgenţă al fracturilor până la intervenţii complicate, precum cele din scolioză, potrivit comunicatului Salvaţi Copiii România.

De asemenea, Organizaţia Salvaţi Copiii va pune la dispoziţia medicilor de la secţia ORL instrumentar de specialitate de chirurgie. Aceste dotări au fost posibile datorită donațiilor făcute de persoane fizice, dar şi a sponsorilor.

Peste 4.000 de copii ajung anual la Secţia de Ortopedie de la „Grigore Alexandrescu”, iar dintre aceştia aproximativ 80% necesită cel puţin o intervenţie chirurgicală, se arată în comunicat.

Totodată, Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu” este unul dintre cele două spitale din Bucureşti care asigură linie de gardă continuă în specialitatea ORL pediatrie, având peste 30.000 de consultaţii pe an şi circa 100 zilnic.

Dotările celor două secţii completează lista de lucrări de intervenţii şi echipamente medicale pe care Salvaţi Copiii le-a demarat de la începutul anului pentru a consolida capacitatea Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu” de a trata copiii cu patologii diverse, care ajung aici din întreaga ţară, potrivit aceluiași comunicat.

Salvaţi Copiii România a reuşit, în martie, în şapte zile, să strângă fonduri de peste 153.000 de euro pentru a achiziţiona două ambulanţe cu care copiii să poată ajunge la tratament şi intervenţii medicale la Spitalul „Grigore Alexandrescu”.

În aprilie au fost demarate lucrările de reparaţii şi reabilitare ale sistemului permanent de energie, pentru ca intervenţiile din sălile de operaţii şi secţiile de Terapie Intensivă ale spitalului să nu depindă exclusiv de starea sistemului naţional de energie. Costul total al reparaţiilor este de 57.632 de euro.

În mai a fost iniţiată repararea echipamentelor speciale care furnizează gaze medicale pentru alimentarea permanentă a secţiilor Chirurgie Cardiovasculară, Neurochirurgie, Cardiologie, Neurologie, Toxicologie, Pediatrie (5.300 de euro).

În cinci ani de colaborare, Salvaţi Copiii a ajuns în secţiile de Terapie Intensivă Nou-născuţi, ORL şi ATI ale Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu” cu echipamente performante în valoare de 172.306 de euro.

Nelu Tătaru, despre încercările de vaccinare antigripală și testarea pentru COVID-19, în farmacii

Preşedintele Comisiei pentru sănătate din Camera Deputaţilor, Nelu Tătaru, a declarat că încercările de vaccinare antigripală în farmacii sau de testare anti-COVID au fost limitate de acele competențe pe care nu și le-a asumat farmacistul sau asistentul de farmacie, din lipsa unor circuite.

„Încercările de vaccinare pe care le-am avut anul trecut, de a încerca o vaccinare în farmacii, vorbeam de vaccinul antigripal, de a încerca testările, au fost la acel moment limitate de acele competențe pe care nu și le-a asumat farmacistul sau asistentul de farmacie din lipsa unor circuite. Cred că aici va trebui să lucrăm, dincolo de toate opiniile pe care le-am văzut, în care credibilitatea este maximă”, a declarat fostul ministru al Sănătății.

Nelu Tătaru a mai spus că farmacistului îi trebuie date competență, legitimitate și puterea de a răspunde în fața pacientului.

„Dacă tot vrem să cerem de la farmacist ceva, haideți să îi dăm competență, să-i dăm legitimitatea, să-i dăm puterea de a răspunde în fața pacientului (…). Farmacistul rămâne un stâlp al comunității, farmacistul care dacă îl încadrăm legal acolo unde trebuie și îi dăm siguranța profesiei lui rămâne același stâlp”, a adăugat Nelu Tătaru.

Declarațiile au fost făcute în cadrul evenimentului de prezentare a Studiului ‘’Servicii Farmaceutice în România. Realități și provocări post-pandemice’’.