Studiu: Vaccinarea anti-COVID-19 a gravidelor ar putea oferi protecţie copiilor

0
10

Conform unui nou studiu preliminar, realizat în Israel, femeile însărcinate vaccinate împotriva COVID-19 ar putea transmite protecţia copiilor lor,  relatează, miercuri, Reuters.

Potrivit cercetării efectuate în luna februarie, au fost detectaţi anticorpi la toate cele 20 de femei cărora li s-au administrat ambele doze din vaccinul Pfizer/BioNTech în al treilea trimestru de sarcină şi la nou-născuţi, prin transfer placentar.

”Constatările noastre subliniază faptul că vaccinarea femeilor gravide poate oferi protecţie maternă şi neonatală împotriva infecţiei cu SARS-CoV-2″, se arată în studiul preliminar.

Concluziile cercetătorilor de la Centrul Medical Universitar Hadassah din Ierusalim au fost anunţate luna aceasta pe medRxiv – un serviciu online pentru manuscrise de cercetare nepublicate în reviste de specialitate şi care nu au fost evaluate deocamdată de alţi cercetători – şi citate, marţi, de media israeliene, notează Reuters.

Autorii au făcut menţiuni asupra dimensiunii reduse a studiului şi au precizat că sunt necesare cercetări suplimentare pentru a se evalua efectul vaccinării anti-COVID-19 în diferite stadii ale sarcinii, dar şi siguranţa şi eficacitatea diferitelor vaccinuri disponibile în prezent.

Coautoare a studiului, Dana Wolf, a fost citată de Jerusalem Post afirmând că grupul va începe să analizeze perioada de timp în care anticorpii declanşaţi de vaccinări sunt prezenţi la copii.

Pfizer/BioNTech au anunţat luna trecută cu au iniţiat un studiu internaţional efectuat pe un număr de 4.000 de voluntari pentru a se evalua siguranţa şi eficacitatea vaccinului COVID-19 la femeile însărcinate sănătoase. Studiul clinic va evalua, de asemenea, dacă femeile gravide vaccinate transferă anticorpi cu rol de protecţie copiilor lor.

Un alt studiu, realizat în Statele Unite, care a fost anunţat săptămâna trecută şi aşteaptă, de asemenea, evaluarea altor cercetători, a constatat că anticorpii induşi la femeile însărcinate după administrarea vaccinurilor împotriva COVID-19 bazate pe ARN mesager (ARNm), cum ar fi Pfizer/BioNTech şi Moderna, au fost transferaţi copiilor prin placentă sau lapte matern.

Articolul precedentGheorghiță: Se poate avea în vedere o perioadă de pauză la domiciliu după imunzarea cu vaccinul AstraZeneca
Articolul următorCoronavirus: Italia va produce din mai vaccinul anti-COVID Sputnik V