FDA SUA a autorizat cea de-a treia doză de vaccin anti-COVID-19 pentru persoanele imunocompromise

Food and Drug Administration (FDA) SUA a modificat autorizațiile de utilizare de urgență (EUA) atât pentru vaccinul anti-COVID-19 Pfizer/ BioNTech, cât și pentru vaccinul Moderna pentru a permite utilizarea unei doze suplimentare la anumite persoane imunocompromise.

Comitetul consultativ al Centrelor pentru Controlul și Prevenirea Bolilor pentru Practicile de Imunizare este programat să se întâlnească vineri pentru a discuta recomandări clinice suplimentare cu privire la persoanele imunodeprimate, informează FDA.

”Țara a intrat deja într-un alt val de pandemie COVID-19, iar FDA este conștientă de faptul că persoanele imunocompromise prezintă un risc deosebit de boală severă. După o analiză amănunțită a datelor disponibile, FDA a stabilit că acest grup mic și vulnerabil poate beneficia de o a treia doză de vaccinuri Pfizer/ BioNTech sau Moderna ”, a declarat comisarul interimar al FDA, dr. Janet Woodcock.

”Acțiunea de astăzi (joi – n.r.) permite medicilor să crească imunitatea la anumite persoane imunodeprimate care au nevoie de protecție suplimentară împotriva COVID-19. După cum am afirmat anterior, alte persoane care sunt complet vaccinate sunt protejate în mod adecvat și nu au nevoie de o doză suplimentară de vaccin COVID-19 în acest moment. FDA este implicată activ într-un proces riguros bazat pe știință, împreună cu partenerii noștri federali, pentru a lua în considerare dacă o doză suplimentară poate fi necesară în viitor”, a mai spus comisarul.

Persoanele care sunt imunocompromise într-un mod similar cu cele care au suferit un transplant de organ au o capacitate redusă de a combate infecțiile și alte boli și sunt deosebit de vulnerabile la infecții, inclusiv COVID-19.

FDA a evaluat informații cu privire la utilizarea unei a treia doze de vaccinuri Pfizer/ BioNTech sau Moderna la aceste persoane și a stabilit că administrarea celei de-a treia doze de vaccin poate crește protecția acestei populații. Acești pacienți trebuie sfătuiți să mențină măsurile de protecție pentru a ajuta la prevenirea COVID-19. În plus, contactele strânse ale persoanelor imunocompromise ar trebui de asemenea să fie vaccinate, pentru a oferi o protecție sporită celor dragi, mai apsune FDA.

FDA recomandă ca persoanele imunocompromise să discute cu furnizorul de servicii medicale despre opțiunile de tratament cu anticorpi monoclonali în cazul în care ar lua virusul sau sunt expuși la COVID-19.

FDA a autorizat tratamente cu anticorpi monoclonali pentru utilizare de urgență în timpul pandemiei pentru pacienții (cu vârsta de 12 ani și peste, cântărind cel puțin 40 de kilograme sau aproximativ 88 de kilograme) cu rezultate pozitive ale testării virale directe a SARS-CoV-2 și care prezintă un risc crescut de a face o formă severă și de a fi spiatlizați.

Vaccinul anti-COVID-19 Pfizer/ BioNTech este autorizat în prezent pentru utilizare de urgență la persoanele cu vârsta de 12 ani și peste, iar vaccinul Moderna este autorizat pentru utilizare de urgență la persoanele cu vârsta de 18 ani și peste. Ambele vaccinuri sunt administrate în două doze: vaccinul Pfizer/ BioNTech este administrat la trei săptămâni distanță, iar vaccinul Moderna este administrat la o lună distanță. Autorizațiile pentru aceste vaccinuri au fost modificate pentru a permite administrarea unei doze suplimentare la cel puțin 28 de zile după regimul cu două doze ale aceluiași vaccin la persoanele cu vârsta de 18 ani sau peste (cu vârsta de 12 sau mai mult pentru Pfizer/ BioNTech) imunocompromise.

 

Câte certificate medicale au fost acordate în 2020

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Adrian Gheorghe, a declarat joi că în 2020 au fost acordate 3,2 milioane de certificate medicale, o cifră în creştere începând cu 2017, aproape jumătate dintre concediile medicale fiind pentru maxim 10 zile.

„Vorbim la nivelul anului 2020 de aproximativ 3,2 milioane de certificate de concediu medical acordate. Comparativ, în anul 2017 vorbeam de 2,8 milioane de certificate de concedii medicale, cu o creştere relativ liniară de la 2017 la 2020. (…) Din datele pe care le deţinem, aproximativ jumătate dintre aceste certificate de concediu medical se acordă pentru perioade cuprinse între 5 şi 10 zile. Aproximativ 20-25% dintre certificate se acordă pentru perioade de mai mult de zece zile. Referitor la plăţi, soldul la 31 decembrie 2020 – concedii medicale procesate, dar neplătite încă – se ridica la aproximativ 2,5 miliarde de lei. (…) La finalul lunii iunie 2021, soldul era de 2,8 miliarde de lei, cu 300 de milioane mai mare decât cu şase luni în urmă, în condiţiile în care s-au făcut plăţi în primul semestru de 2,1 miliarde de lei. Practic, în şase luni s-a plătit aproape 80% din tot soldul anului anterior, dar s-au acumulat plăţi de efectuat într-un ritm cel puţin comparabil”, a spus Adrian Gheorghe.

Potrivit acestuia, toate casele de asigurări de sănătate au depus eforturi foarte mari din punct de vedere al resursei umane şi analitic pentru a procesa cât mai mult şi a subliniat că CNAS a făcut un efort bugetar mare pentru acest an pentru plata indemnizaţiilor de concediu medical.

„Cred că din punct de vedere al procesării stăm mult mai bine decât stăteam cu un an, mai mult de un an în urmă. (…) Banii se alocă foarte repede, însă există şi o etapă intermediară de corespondenţă între casele de asigurări de sănătate şi angajator privind clarificări, documente lipsă şi aşa mai departe din dosarele înscrise şi acestea durează şi ele. (…) Casa Naţională a făcut un efort bugetar mare pentru acest an. Practic, de a aloca fondurile aprobate prin Legea bugetului pentru plata indemnizaţiilor de concediu medical, de a le aloca de o aşa natură astfel încât să efectuăm cât mai multe plăţi în prima parte a anului, tocmai pentru a acoperi cât mai mult din soldul acumulat mai ales în anul 2020, dar şi în 2019. Banii au fost alocaţi, însă trebuie parcurse toate etapele legale pentru ca plăţile să fie efectuate”, a explicat Adrian Gheorghe, potrivit Agerpres.

Preşedintele Federaţiei Naţionale a Patronatelor Medicilor de Familie, Raluca Zoiţanu, a subliniat că trebuie asigurat accesul pacienţilor care au nevoie de concediu medical.

„Trebuie să asigurăm accesul salariaţilor care au nevoie de concediu medical, să nu le punem piedici absurde. Pentru primele aproape două săptămâni de când avem legislaţie în vigoare, pot să spun că nu am avut mari probleme, pentru că ceea ce am observat eu în practica mea în România a fost că salariaţii în general se tem să îşi ia concediu medical, mare parte dintre ei gândindu-se să nu aibă probleme la locul de muncă”, a afirmat medicul.

Care sunt județele cu cele mai multe cazuri nou confirmate de COVID-19

Cele mai multe cazuri noi confirmate de COVID-19 faţă de ultima raportare au fost înregistrate în Bucureşti – 101 şi în judeţele Ilfov – 35, Suceava – 24, Cluj – 18 şi Bistriţa-Năsăud – 12 a informat, joi, Grupul de Comunicare Strategică.

În trei judeţe nu s-a înregistrat niciun caz nou de COVID-19.

Toate judeţele şi municipiul Bucureşti rămân în scenariul verde din punct de vedere al infectărilor cu noul coronavirus, cea mai mare incidenţă la mia de locuitori fiind în judeţul Ilfov – 0,31.

Irlanda de Nord modifică regulile de autoizolare pentru adulții și copiii complet vaccinați anti-COVID-19

Irlanda de Nord anunță modificări ale regulilor de autoizolare pentru adulții și copiii complet vaccinați împotriva noului coronavirus.

Astfel, adulții dublu vaccinați și cei sub 18 ani nu vor mai trebui să se autoizoleze dacă sunt identificați ca fiind contacți apropiați ai unei persoane testate pozitiv pentru COVID-19, atât timp cât nu prezintă simptome.

Aceste schimbări au intrat deja în vigoare în Scoția și Țara Galilor.

În Anglia și Irlanda de Nord, noile norme intră în vigoare de luni, 16 august, potrivit BBC.

Adulții complet vaccinați și sub 18 ani vor fi sfătuiți să facă un test PCR și pot opri autoizolarea dacă rezultatul este negativ. Dacă rezultatul este pozitiv, vor trebui să se autoizoleze la fel ca oricine altcineva.

În Țara Galilor și Irlanda de Nord, oamenii sunt, de asemenea, sfătuiți să facă teste PCR suplimentare în ziua a doua și ziua a opta, potrivit sursei citate.

Medici ORL ai SJU Pitești au realizat o intervenție chirurgicală în premieră

Medici din cadrul Secției ORL a Spitalului Județean de Urgență Pitești au realizat o intervenție chirurgicală în premieră, două paciente recăpătându-și auzul.

„Intervenția, o premieră la nivelul județului Argeș, a fost efectuată la finele săptămânii trecute. Medicii Secției ORL, având sprijinul colegilor anesteziști, au rezolvat o problemă medicală a urechii, care putea să aibă complicații dintre cele mai grave, în cazul în care nu se intervenea la timp. Operația a decurs bine, pacienta fiind deja externată. La scurt timp, echipa mixtă a intervenit chirurgical pentru o altă pacientă, cu aceeași afecțiune, colesteatom, o problemă cronică, un fel de carie a urechii care distruge timpanul, ducând, în timp, la pierderea auzului. Ca și în cazul primei paciente și cea de-a doua a avut o evoluție favorabilă, fără complicații postoperator, urmând să meargă la domiciliu, curând”, au anunțat reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Pitești.

Fiecare intervenție, pentru cele două paciente, în vârstă de 68, respectiv 51 de ani, a durat aproximativ trei ore și jumătate.

„Colesteatomul este recunoscut drept o leziune distructivă a bazei craniului care poate eroda și distruge structurile importante din osul temporal. Potențialul său de a determina complicații ale sistemului nervos central (abcese cerebrale, meningită) îl caracterizează drept o leziune cu potențial de a provoca complicații redutabile, dacă nu este recunoscut și se intervine la timp”, au explicat reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Pitești.

Coronavirus Irlanda: S-a deschis platforma de programare la vaccinare pentru copiii între 12 și 15 ani

Copiii din Irlanda cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani se pot înregistra de acum pe platforma de programare pentru a primi vaccinul anti-COVID-19.

Aceștia vor avea nevoie de consimțământul unui părinte sau tutore, fie la înregistrarea online, fie la centrul de vaccinare, informează BBC.

Cei eligibili pot primi serul anti-COVID-19 la centrele de vaccinare și la unele farmacii sau medici de familie.

Aproximativ 280.000 de copii din Irlanda sunt eligibili pentru imunizarea cu un vaccin Pfizer sau Moderna.

Comitetul consultativ național pentru imunizare (NIAC) a făcut recomandarea de a prelungi programul de vaccinare în Irlanda în iulie.

Serviciul de sănătate irlandez a cerut părinților să studieze sfaturile experților privind vaccinarea copiilor și să ia o decizie cu privire la ce este mai bine pentru copilul lor, potrivit sursei citate.

Părinții și tutorii au fost rugați să discute procesul de vaccinare cu copiii lor.

Spitalul „V. Babeş” Timişoara realizează CT și RMN în baza trimiterii de la medicul specialist

Spitalul de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeş” Timişoara realizează gratuit investigaţii imagistice de tip computer tomograf şi RMN, în baza unei trimiteri de la medicul specialist, a cardului de sănătate şi a unui act de identitate.

Directorul medical al spitalului, Diana Manolescu, a declarat, joi, că este pentru prima dată când unitatea a încheiat un asemenea contract cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Timiş.

„Practic, odată cu intrarea Laboratorului de Imagistică al spitalului nostru în sistemul de contractare cu CJAS, pacienţii care ni se adresează pot efectua investigaţii fără să achite vreun ban. Este necesară însă o programare telefonică şi, bineînţeles, trebuie să aibă o trimitere de la medicul specialist. În baza acestui contract, putem efectua analize de tip CT, dar şi RMN, asigurând totodată interpretarea rezultatului, dar şi eventuale recomandări pentru realizarea unor investigaţii suplimentare, dacă este cazul”, a spus Diana Manolescu, specialist în imagistică medicală.

Managerul spitalului, Cristian Oancea, a explicat că până acum, aici se puteau face asemenea investigaţii gratuite doar persoanelor internate în unitatea sanitară, iar încheierea contractului cu CJAS Timiş permite realizarea unor astfel de examinări şi celor care vin în Ambulatoriul Spitalului „Victor Babeş”.

„Spitalul nostru are unul dintre cele mai performante aparate de tip RMN din Timiş. De asemenea, Computerul Tomograf şi-a arătat eficienţa, dar şi performanţa în ultimul an, când am realizat peste 10.000 de investigaţii persoanelor infectate cu COVID-19. Când am preluat mandatul de manager al Spitalului ‘Victor Babe?’, am decis să extindem partea de imagistică. Am reuşit să amenajăm clădirea RMN-ului, am achiziţionat şi pus în funcţiune aparatul care realizează ecografiile Doppler, urmează mamograful şi, sperăm, până la finele acestui an, să avem şi primul PET CT dintr-o unitate sanitară din sistemul public din vestul României”, a explicat dr. Cristian Oancea.

EMA investighează posibile noi efecte secundare ale vaccinurilor anti-COVID-19 ARNm

Autoritatea de reglementare a medicamentelor din Europa (EMA) analizează trei noi situații pentru a evalua dacă acestea pot fi posibile efecte secundare ale vaccinurilor anti-COVID-19 de la Pfizer și Moderna, bazate pe ARN mesager, după un număr mic de cazuri.

Eritemul multiform, o formă de reacție alergică a pielii, glomerulonefrita și sindromul nefrotic, tulburări legate de rinichi, sunt studiate de comitetul de siguranță al Agenției Europene pentru Medicamente (EMA), potrivit autorității de reglementare, informează Independent.ie.

Unele efecte secundare rare ale celor două vaccinuri care folosesc tehnologia ARNm sunt studiate pe măsură ce mai multe persoane sunt inoculate la nivel global.

În luna iulie, EMA a găsit o posibilă legătură între inflamația cardiacă foarte rară și vaccinurile cu ARNm. Cu toate acestea, autoritatea de reglementare europeană și Organizația Mondială a Sănătății (OMS) au subliniat că beneficiile acestor vaccinuri au depășit orice riscuri pe care le prezintă, potrivit sursei citate.

EMA nu a oferit miercuri detalii cu privire la câte cazuri cu efecte secundare severe au fost înregistrate în urma vaccinării cu serurile Pfizer și Moderna, dar a spus că a solicitat mai multe date de la companii pentru a studia orice potențială relație dintre ele.

GCS a anunțat 371 cazuri noi de persoane infectate. 98 de pacienți COVID, internați la ATI

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a anunțat că în urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 371 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Astfel, până pe 12 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.086.109 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, iar 1.049.156 de pacienți au fost declarați vindecați.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 52 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 34.334 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 11.08.2021 (10:00) – 12.08.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 3 decese (1 bărbat și 2 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitale din Argeș, Constanța și Vaslui.

Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 60-69 ani și 1 la categoria de vârstă peste 80 ani.

2 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Nu sunt raportate decese anterioare intervalului de referință.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 751. Dintre acestea, 98 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 8.843.697 de teste RT-PCR și 2.017.447 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 12.767 de teste RT-PCR (5.320 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 7.447 la cerere) și 15.036 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 1.972 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 880 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 63.164 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 76 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 451 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 701 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 11 august, 619 sancțiuni contravenționale, în valoare de 143.650 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, a fost întocmit, ieri, un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

EXCLUSIV Președintele CMR: Foarte curând ne vom confrunta cu „marea problemă” a lipsei medicilor de familie

Din cei 56.000 de medici care profesează în România, cu drept de liberă practică, 10.500 sunt medici de familie, care au contrat cu CNAS. Vârsta medicilor de familie reprezintă principala problemă a acestei specialități, aproximativ 40% dintre ei având peste 61 de ani și sunt distribuți neuniform, majoritatea concentrată în marile orașe. Acest lucru face ca în țara noastră să existe 424 de localități fără medic de familie și alte 1.100 de localități care au un necesar neacoperit.

În aceste condiții, prof. Dr. Daniel Coriu, președinte Colegiul Medicilor din România (CMR), a declarat pentru Sănătatea TV și RoHealthReview că „asistăm la o adevărată deșertificare a României”, iar foarte curând ne vom confrunta cu „această mare problemă a lipsei medicilor de familie”.

În prezent, un număr de 10.500 de medici de familie au contract cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), iar dintre acești, 40% lucrează în mediul rural, în timp ce doar 25% și locuiesc în comune și sate, potrivit președintelui CMR.

Prof. Dr. Daniel Coriu a spus că principala problemă a medicinei de familie este vârsta medicilor, 40% dintre aceștia având peste 61 de ani, în timp ce doar 3,5% dintre cei care practică această specialitate au sub 35 de ani.

„Din datele noastre, aproximativ 40% dintre medicii de familie au peste 61 de ani. Asta înseamnă că foarte curând nu vom mai avea medici de familie. Pe de altă parte, sub 35 de ani avem doar 3,5% medici de familie. Avem județe, precum Satu Mare, unde de zece ani nu a mai intrat în sistem niciun tânăr medic de familie. Asistăm la o adevărată deșertificare a României. Din datele oferite de Casa Națională de Asigurări în 2018, ulterior aceste date nu au mai fost oferite publicului, 424 de localități nu au medic de familie, iar aproximativ 1.100 de localități au un necesar neacoperit de medici de familie. Foarte curând, în viitorul apropiat, noi vom avea această mare problemă cu lipsa medicilor de familie”, a declarat președintele CMR.

Prof. Dr. Daniel Coriu: Specialitatea medicinei de familie, neatractivă

Prof. Dr. Daniel Coriu a explicat că specialitatea medicinei de familie este neatractivă din cauza birocrației excesive, a presiunii financiare, dar și a mediului de lucru când vine vorba despre mediul rural.

„Principalul motiv este legat de mediul de lucru. Medicul dorește să lucreze într-un mediu de lucru atrăgător, atractiv, performant, cu infrastructură modernă. Nu în ultimul rând contează infrastructura socială, accesul la școală, pentru familie. Toate acestea contează pentru un medic atunci când își alege locul de muncă. Noi putem face o strategie care să fie cu instrumentele pe care le avem la îndemână, dar rezolvarea acestui fenomen va ține de evoluția societății. Medicul dorește în primul rând dezvoltarea profesională. Dacă vorbim în mod particular despre medicina de familie, aici statul român trebuie să ia de urgență măsuri, trebuie să transformăm această specialitate într-o specialitate mai atractivă, să reducem acea presiune birocratică și financiară asupra medicului de familie. Nu în ultimul rând, trebuie să existe o implicare a autorităților locale, a comunității locale, dacă ei doresc să aibă un medic care să fie lângă ei, trebuie să ofere ceva. Putem vorbi despre stimulente pentru medicii care lucrează în mediul rural, cumva să facem acel loc de muncă mai atractiv”, a spus prof. Dr. Daniel Coriu.

În acest sens, președintele CMR a afirmat că avem nevoie de o strategie la nivel național, iar atragerea medicilor în mediul rural depinde de politica Guvernului.

Totodată, prof. Dr. Daniel Coriu a atenționat că dincolo de deficitul de medici din România, cea mai mare problemă este distribuția neuniformă.

„Aproximativ 50% dintre acești medici, ceea ce reprezintă aproape 29.000 de medici sunt concentrați în București și cinci județe, respectiv Cluj, Timiș, Iași, Dolj și Mureș. Sigur, în aceste zone, avem un număr suficient de medici, chiar peste media europeană. În restul județelor, sunt sub 27.000 de medici. Și asta în timp ce 12 județe au sub 500 de medici și trei județe au sub 300 de medici”, a spus președintele CMR.

Referitor la distribuția pe specialități, președintele CMR a spus că se observă aceeași concentrare, înregistrându-se un deficit major în anumite județe, de medici ATI, de specialiști în neonatologie, în hematologie sau în oncologie.