Medici ORL ai SJU Pitești au realizat o intervenție chirurgicală în premieră

0
242

Medici din cadrul Secției ORL a Spitalului Județean de Urgență Pitești au realizat o intervenție chirurgicală în premieră, două paciente recăpătându-și auzul.

„Intervenția, o premieră la nivelul județului Argeș, a fost efectuată la finele săptămânii trecute. Medicii Secției ORL, având sprijinul colegilor anesteziști, au rezolvat o problemă medicală a urechii, care putea să aibă complicații dintre cele mai grave, în cazul în care nu se intervenea la timp. Operația a decurs bine, pacienta fiind deja externată. La scurt timp, echipa mixtă a intervenit chirurgical pentru o altă pacientă, cu aceeași afecțiune, colesteatom, o problemă cronică, un fel de carie a urechii care distruge timpanul, ducând, în timp, la pierderea auzului. Ca și în cazul primei paciente și cea de-a doua a avut o evoluție favorabilă, fără complicații postoperator, urmând să meargă la domiciliu, curând”, au anunțat reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Pitești.

Fiecare intervenție, pentru cele două paciente, în vârstă de 68, respectiv 51 de ani, a durat aproximativ trei ore și jumătate.

„Colesteatomul este recunoscut drept o leziune distructivă a bazei craniului care poate eroda și distruge structurile importante din osul temporal. Potențialul său de a determina complicații ale sistemului nervos central (abcese cerebrale, meningită) îl caracterizează drept o leziune cu potențial de a provoca complicații redutabile, dacă nu este recunoscut și se intervine la timp”, au explicat reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Pitești.

Articolul precedentCoronavirus Irlanda: S-a deschis platforma de programare la vaccinare pentru copiii între 12 și 15 ani
Articolul următorIrlanda de Nord modifică regulile de autoizolare pentru adulții și copiii complet vaccinați anti-COVID-19