Toate paturile ATI COVID de la Spitalul „Grigore Alexandrescu” sunt ocupate

Conf. dr. Alexandru Ulici, managerul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu”, a declarat că cele cinci paturi ATI COVID ale unității medicale sunt ocupate, grupa de vârstă cea mai afectată fiind cea între șase luni-un an.

„Avem cinci paturi ATI COVID. Ele sunt pline. Valul patru a început, crește numărul de pacienți mai ales în sfera pediatrică. Grupa de vârstă cea mai afectată este șase luni – un an. Atenție! Majoritatea copiilor care vin cu COVID sunt cu părinți nevaccinați și, din păcate, mulți dintre ei nu cred în virus. Simptome grave! A crescut foarte mult numărul pacienților cu manifestări grave. Sunt pacienți intubați, cu manifestări respiratorii. La copii.”, a declarat conf. dr. Alexandru Ulici, citat de un post de televiziune.

MS: Copiii infectați cu SARS-CoV-2 pot fi tratați și în secțiile de adulți

Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a declarat marți că ventilatoarele permit adaptarea tratamentului pentru copiii care s-au infectat cu noul coronavirus și, prin urmare, aceștia pot fi tratați și în secțiile de adulți.

”E important de menționat că acei copii infectați cu COVID pot fi tratați și în secțiile de adulți, ventilatoarele permit adaptarea tratamentului la copii”, a declarat Ioana Mihăilă în cadrul unei conferințe de presă de la Ministerul Sănătății.

Mihăilă: Avem disponibile aprox. 340 de paturi COVID ATI adulți. Pentru copii putem crește până la 1.600

Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a declarat marți că numărul de paturi COVID de terapie intensivă pentru adulți centralizate si disponibile până în prezent este de aproximativ 340. În ceea ce privește paturile pentru copii, numărul acestora poate fi crescut până la 1.600.

”Până acum am avut centralizate și disponibile aproximativ 340 de paturi de terapie intensivă adulți, așa cum arată raportarea de la CNCCI de astăzi (marți – n.r) de la ora 10.00, iar direcțiile de sănătate publică au raportat că pot pune la dispoziție un număr maxim de 110 paturi de terapie intensivă COVID și pot crește numărul de paturi destinate tratamentului copiilor cu infecție COVID până la 1.600. Aceasta este situația de acum, când ne referim la adulți, și până unde putem crește când ne referim la copii”, a declarat ministrul Mihăilă marți în cadrul unei conferințe de presă.

GCS a anunțat 782 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, de la ultima raportare

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a anunțat că în urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 782 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Astfel, până pe 24 august, pe teritoriul României au fost confirmate 1.092.122 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, iar 1.052.478 de pacienți au fost declarați vindecați.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 137 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 34.439 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 23.08.2021 (10:00) – 24.08.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 14 decese (8 bărbați și 6 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitale din județele Alba, Bacău, Cluj, Constanța, Dolj, Gorj, Hunedoara, Iași, Mehedinți, Mureș, Suceava, Timiș, Vrancea.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, 2 la categoria de vârstă 40-49 ani, 1 la categoria de vârstă 50-59, 2 la categoria de vârstă 60-69 ani, 4 la categoria de vârstă 70-79 ani și 4 la categoria peste 80 de ani.

13 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități.

Nu sunt raportate decese anterioare intervalului de referință.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 1.476. Dintre acestea, 205 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 8.996.339 de teste RT-PCR și 2.249.366 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 15.418 teste RT-PCR (6.838 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.580 la cerere) și 24.707 teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 4.272 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 1.523 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 60.391 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 64 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 850 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 650 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 23 august, 413 sancțiuni contravenționale, în valoare de 188.350 de lei.

CNA a aprobat difuzarea de spoturi referitoare la vaccinarea copiilor de peste 12 ani împotriva COVID-19

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a aprobat marţi o solicitare a Secretariatul General al Guvernului cu privire la difuzarea în regim de campanie de interes public a unor spoturi dedicate vaccinării anti-COVID-19 a copiilor cu vârsta de peste 12 ani.

Spoturile sunt în format de 30 şi 60 de secunde şi urmează să fie difuzate timp de trei luni la tv şi în mediul online. Acestea au următorul mesaj: ”Ce-ai face ca să-ţi ştii mereu copilul în siguranţă? Copiii sunt şi ei expuşi la infectare şi pot transmite COVID-19. Alege să-i vaccinezi pe ai tăi pentru a se putea bucura în siguranţă de copilărie. O campanie a Guvernului României şi UNICEF”, potrivit Agerpres.

Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 (CNCAV), col. dr. Valeriu Gheorghiţă, a declarat în cadrul ședinței CNA că acest material video se adresează, în primul rând, părinţilor şi reprezentanţilor minorilor peste 12 ani, care sunt eligibili pentru imunizare, în condiţiile în care infecţia cu varianta Delta a noului coronavirus are o transmisibilitate mai mare în rândul copiilor, în general al tinerilor.

Gheorghiță a mai precizat că se are în vedere ca acest spot să fie difuzat în special la televiziune, împreună cu cele trei spoturi Manifesto.

Cele trei materiale ”Ce conţine vaccinul?” urmează să fie retrase, deoarece ”au început să fie epuizate ca mesaj”, după cum a explicat Valeriu Gheorghiţă.

Întrebat de Dorina Rusu, membru al CNA, în ce măsură campania video de vaccinare împotriva COVID-19 a contribuit la creşterea numărului persoanelor imunizate, coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID-19 din România a menţionat că, în ciuda faptului că nu s-a înregistrat ”o creştere semnificativă, este greu de estimat ce s-ar fi întâmplat dacă nu ar fi fost difuzate spoturile”.

”Este foarte posibil ca numărul celor care s-au vaccinat să fi fost mult mai mic în lipsa acestor materiale de promovare. (…) Dar, noi vom continua şi credem că, în perioada următoare, este important să venim cu mesaje care să promoveze şi să sprijine campania de vaccinare împotriva COVID-19. Deci, răspunsul, cumva, pe scurt, este că, chiar dacă nu a adus beneficii vizibile, cred că numărul celor care se vaccinau ar fi fost mult mai mic dacă nu erau aceste materiale”, a mai spus Valeriu Gheorghiţă.

Preşedintele CNCAV a adăugat că există o perspectivă de a obţine autorizarea vaccinării împotriva COVID-19 pentru copiii de 5 -11 ani către sfârşitul anului, însă promovarea în cazul acestei grupe de vârstă va fi către cei cu afecţiuni cronice.

”Copiii mici, care au boli cronice. Din acest punct de vedere, ca în orice alt tip de vaccin prin care ne dorim o imunizare la nivel populaţional, sunt persoane care ştim că au contraindicaţii sau persoane care se vaccinează, dar nu dezvoltă anticorpi protectori. Şi, atunci, protecţia lor se face prin vaccinarea celor din jur. Adică cei care au copii sub 12 ani e bine să se vaccineze ei, părinţii, bunicii, persoanele cu care intră în contact şi în felul acesta, indirect, este protejat şi cel mic”, a conchis Valeriu Gheorghiţă.

Anemia, cea mai răspândită afecțiune hematologică. Care sunt simptomele

Dr. Cătălin Țiplea, medic specialist hematologie, în cadrul Spitalului „Victor Babeș” Timișoara, a declarat că anemia afectează aproximativ 24% din totalul populației pământului, fiind cea mai răspândită afecțiune hematologică.

Afecțiunea apare atunci când numărul de celule roșii din organism, numite hematii, scade, din diferite cauze, potrivit dr. Cătălin Țiplea.

„Hemoglobina este o proteină a celulelor roșii care conține fier și transportă oxigenul în organism, astfel că o scădere a numărului de celule roșii aduce o serie de simptome: paloarea tegumentelor, dureri de cap dimineața, slăbiciune sau senzație de oboseală permanentă, lipsa poftei de mâncare, mâini și picioare reci, palpitații, amețeală”, a explicat medicul.

Potrivit acestuia, există mai multe tipuri de anemie:

  • Anemia feriprivă, cea mai frecventă formă de anemie, care apare atunci când nu avem suficient fier în corp, fie din cauza unui alimentații inadecvate, fie din cauza unor pierderi de sânge pe fond gastrointestinal sau ginecologic. De asemenea, sarcina poate duce la un consum crescut de fier în organism.
  • Anemia prin deficit de vitamine, ce este cauzată de nivelul scăzut de vitamina B12, vitamina B9 (acid folic), pe fondul unei nutriții deficitare în vitamine sau alterarea absorbției gastrice.
  • Anemia hemolitică, ce apare atunci când celulele roșii sunt distruse mai repede decât poate organismul să le înlocuiască cu celule roșii noi. Cauzele pot fi infecții, boli autoimune, afecțiuni inflamatorii cronice, anomalii congenitale ale celulelor roșii și chiar administrarea de anumite medicamente.
  • Anemia aplastică, ce apare atunci când măduva osoasă nu produce destule celule sanguine, adică, pe lângă scăderea numărului de celule roșii, este afectat atât numărul de leucocite, celule ale sistemului imunitar, cât și numărul de plachete cu rol în coagularea sângelui. Cauzele pot fi atât ereditare, cât de expunere la anumite substanțe toxice, după chimioterapie sau după infecția cu anumite virusuri.
  • Anemia secundară bolilor cronice, ce apare la pacienții cu infecții, neoplazii sau boli inflamatorii, și care persistă mai mult de una sau două luni. Poate apărea după infecții pulmonare, infecții de tract urinar, boli inflamatorii cronice, ca poliartrita reumatoidă sau lupus eritematos cronic ori boli neoplazice, ca mielom multiplu, leucemii, carcinoame.

Dr. Cătălin Țiplea atenționează că netratată, anemia poate determina multe probleme de sănătate: oboseală extrema, cu imposibilitatea îndeplinirii îndatoririlor zilnice, complicații ale sarcinii, precum nașterea prematură, complicații cardiace, inclusiv insuficiența cardiacă. Pierderea masivă de sânge provoacă anemia acută severă, care poate fi fatală.

„Diagnosticul de anemie se stabilește pe baza anamnezei, examenului clinic, și prin efectuarea analizelor de laborator: hemoleucograma, care arată numărul de celule roșii și nivelul hemoglobinei, reticulocite, care arată numărul de hematii tinere din organism, și examenul sangelui periferic, care determină mărimea, forma și culoarea globulelor roșii. Ulterior se vor recomanda analize care să determine nivelul fierului sau al vitaminelor din sânge, testul de hemoragii oculte, care determină dacă există sângerări la nivelul sistemului digestiv, analize care vor orienta spre tipul de anemie.
Tratamentul anemiilor diferă în fucție de cauză și poate consta în administrarea suplimentelor de fier, în anemiile feriprive, sau identificarea și îndepărtarea sursei de sângerare, în cazul sângerărilor cronice. În anemiile secundare afecțiunilor cronice, tratamentul trebuie să fie cel al bolii determinante.Deși multe tipuri de anemie nu pot fi prevenite, o alimentație sănătoasă ajuta la evitarea producerii anemiilor prin deficit de fier și vitamine. Dieta trebuie să includă alimente bogate în fier ca, vegetale cu fruza verde inchis, precum spanacul, apoi carne de vita, fructe uscate, nuci, alimente bogate în vitamina B12, adică lactate și carne, în general, și alimente bogate în acid folic precum citrice, năut, linte și fasole”, a declarat medic specialist hematologie.

 

Octavian Jurma: Vârful valului patru, 5.000 de cazuri de infectare pe zi, în luna octombrie

Medicul și cercetătorul Octavian Jurma a afirmat că țara noastră va înregistra 1.500 de cazuri pe zi, de infectare cu noul coronavirus, la deschiderea școlilor, iar în cel mai optimist scenariu, vârful valului patru al pandemiei va fi în jur de 5.000 de cazuri pe zi, în octombrie.

„Cel mai optimist scenariu realist pe care l-am contemplat până acum este că valul 4-Delta va fi la fel de grav ca valul 3-Alpha (…).  Astfel, era clar încă din iulie că vom atinge în cel mai fericit caz 1.500 pe cazuri la deschiderea școlilor și la fel de clar că acest nivel nu va fi în niciun caz vârful cum susțin încă autoritățile. În cel mai optimist scenariu, încă realist, vârful va fi în jurul a 5.000 de cazuri pe zi în octombrie”, a scris Octavian Jurma, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Totodată, Jurma a spus că pentru ca acest scenariu „optimist-realist” să se întâmple ar fi fost nevoie ca accelerația pandemiei să scadă în medie cu 10% pe săptămână, până la vârf, iar când accelerația devine negativă, intrăm în panta descendentă. Acest lucru s-a întâmplat după recordul de accelerație epidemică de 66%, din săptămâna 19-25 iulie 2021, potrivit lui Jurma.

„Din păcate, săptămâna trecută, accelerația nu a scăzut de la 46% la 42%, așa cum prevedea scenariul optimist, ci a urcat la 60%. Acestă evoluție era deja anunțată de cuplarea eșecului campaniei de vaccinare cu triumful campanie de relaxare, dar toți ne rugăm ca un miracol să țină pandemia pe șine. Acum suntem obligați să contemplăm atât scenariul pesimist-realist în care valul 4-Delta va arăta la fel de rău ca valul 2, cât și scenariul de coșmar în care valul 4-Delta va produce un număr la fel de mare de cazuri ca valul 2, însă într-o perioadă de două ori mai scurtă”, potrivit cercetătorului Octavian Jurma.

De asemenea, Jurma este de părere că numărul de cazuri foarte grave care se acumulează va fi chiar mai mare decât a numărului de cazuri noi și că numărul de internați la ATI va ajunge la 250 de cazuri în această săptămână, la 500 în prima săptămână din septembrie și la 1.000 în săptămâna deschiderii școlilor.

Vaccinul împotriva COVID-19 produs de Pfizer-BioNTech, autorizat complet , în Statele Unite

Administraţia americană pentru Alimente şi Medicamente (FDA) a oferit, luni, autorizaţia completă pentru vaccinul împotriva COVID-19 produs de compania americană Pfizer Inc în colaborare cu cea germană BioNTech SE pentru a fi folosit pentru persoane cu vârsta de peste 16 ani, fiind prima astfel de aprobare pentru un vaccin împotriva noului coronavirus, transmite Reuters.

Acest vaccin era administrat în baza unei autorizaţii de urgenţă din luna decembrie a anului trecut, perioadă de timp în care a fost administrat unui număr de peste 204 milioane de americani. Toate cele trei vaccinuri împotriva COVID-19 folosite până în prezent în SUA au primit astfel de autorizaţii de urgenţă din partea FDA pentru a putea fi utilizate.

Oficialii americani din domeniul sănătăţii publice speră că acest demers îi va convinge pe americanii nevaccinaţi că acest produs este sigur şi eficient.

„În timp ce milioane de americani s-au vaccinat deja în siguranţă împotriva COVID-19, înţelegem că pentru unii, aprobarea completă a unui vaccin de către FDA ar putea să le ofere încrederea necesară pentru a se vaccina” a comentat Janet Woodcock, directoarea interimară a FDA.

Până în prezent aproximativ 51% dintre americani s-au vaccinat complet împotriva COVID-19.

Israel: Vaccinarea anti-COVID-19 a elevilor, în timpul orelor de curs, odată cu începerea noului an şcolar

Israelul doreşte să îşi vaccineze elevii împotriva noului coronavirus în timpul orelor de curs odată cu începerea noului an şcolar, preconizată pentru 1 septembrie, informează luni DPA.

Vaccinarea se va face cu acordul părinţilor, au anunţat luni autorităţile guvernamentale însărcinate cu lupta împotriva coronavirusului.

Israelul a vaccinat copii cu vârste de peste 12 ani, dar în anumite cazuri excepţionale şi copii cu vârste de cinci ani. Totuşi, excepţiile se aplică unor copii care sunt în mod deosebit expuşi în faţa riscurilor medicale – spre exemplu din cauza obezităţii extreme, bolilor cronice severe de plămâni şi a problemelor cardiace.

Această ţară, cu o populaţie de 9,4 milioane de locuitori, încearcă să încetinească rata de transmitere a noului coronavirus printr-o nouă campanie de vaccinare.

Luni, Ministrul Sănătăţii a raportat 5.383 de cazuri noi. Totodată, au fost raportate 672 de persoane aflate în stare gravă – cel mai ridicat bilanţ din martie 2021 – şi 16 decese.

Până în prezent, aproape 59% din populaţia Israelului a fost vaccinată cu ambele doze, din care aproximativ 29% în grupa de vârstă 12-15 ani şi 69% dintre cei cu vârste cuprinse între 16 şi 19 ani. Pentru rezidenţii care au peste 70 de ani, acest procent este de peste 90%.

Din cauza pandemiei, şcolile israeliene sunt vizate de reguli speciale. În ”oraşele roşii”, unde s-a înregistrat un număr deosebit de mare de noi infectări, cursurile se desfăşoară cu prezenţă fizică doar dacă 70% dintre elevi sunt vaccinaţi, în caz contrar orele desfăşurându-se online.

În plus, circa 1,6 milioane de elevi vor fi testaţi în această lună pentru depistarea anticorpilor împotriva coronavirusului. Cei care prezintă anticorpi nu vor fi nevoiţi să intre în carantină dacă în clasa lor există un caz de coronavirus.

În plus, două milioane de elevi israelieni vor efectua teste rapide la domiciliu chiar înainte de începerea noului an şcolar.

Directorul OMS: Administrarea dozelor anti-COVID-19 de supra-rapel ar trebui să fie amânată

Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, a declarat, luni, că administrarea dozelor de supra-rapel ale vaccinurilor anti-COVID-19 ar trebui amânată şi că prioritară ar trebui să fie creşterea ratelor de vaccinare din ţările în care doar 1% sau 2% dintre rezidenţi au fost inoculaţi, informează Reuters.

Dacă ratele de vaccinare nu vor creşte la nivel global, variante mai puternice ale noului coronavirus ar putea să apară, iar vaccinurile avute în vedere ca doze de supra-rapel ar trebui să fie donate ţărilor ai căror locuitori nu au primit încă prima sau a doua doză, a mai spus directorul OMS în timpul unei vizite la Budapesta.

„În plus, există şi o dezbatere legată de întrebarea dacă dozele de supra-rapel sunt într-adevăr eficiente”, a adăugat Tedros Adhanom Ghebreyesus, într-o conferinţă de presă la care a participat şi ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto.

Persoanele ale căror sisteme imunitare sunt compromise ar trebui să primească o doză de supra-rapel, însă ele reprezintă doar un mic procent din populaţiile naţionale, a mai spus directorul general al OMS.

OMS a anunţat săptămâna trecută că datele medicale actuale nu indică faptul că dozele de supra-rapel ale vaccinurilor anti-COVID-19 sunt necesare şi că persoanele cele mai vulnerabile la nivel global ar trebui să fie vaccinate cu schemă completă înainte ca ţările cu venituri mari să înceapă să administreze aceste doze suplimentare.

Administraţia din Statele Unite a anunţat săptămâna trecută că intenţionează să pună pe scară largă la dispoziţia populaţiei americane doze de supra-rapel începând din data de 20 septembrie, în contextul creşterii numărului de infectări provocate de varianta Delta.

Ungaria a început deja să administreze doze de supra-rapel, orice rezident ungar fiind eligibil pentru imunizare dacă au trecut cel puţin patru luni de la primirea celei de-a doua doze a unui vaccin anti-COVID-19.