Gheorghiță: Avem un număr important de decese raportate zilnic. Vaccinarea este măsura care salvează vieţi

Preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor de Vaccinare (CNCAV), Valeriu Gheorghiţă, a declarat, sâmbătă, că vaccinarea anti-COVID-19 este măsura care poate salva vieți.

„Avem un număr important de decese care se raportează în fiecare zi. Vaccinarea este măsura care salvează vieţi. Nu trebuie să ignorăm măsurile prin care noi limităm răspândirea virusului şi limităm impactul negativ pe care infecţia cu SARS-COV-2 îl are în rândul populaţiei. Pentru noi este foarte important ca oamenii să înţeleagă că nu este momentul să lăsăm garda jos”, a declarat președintele CNCAV.

Valeriu Gheorghiță a participat, sâmbătă, la evenimentul de lansare a ”Caravanei Mobile de Vaccinare”, un proiect al Primăriei Capitalei, derulat prin Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB).

„Este cât se poate de evident că fără implicarea autorităţilor locale va fi foarte greu să continuăm procesul de vaccinare într-o manieră în care vaccinul să fie cât mai aproape de beneficiari. Este foarte important să creăm astfel de facilităţi în marile aglomerări urbane, tocmai pentru că dacă ne uităm pe raportările zilnice de cazuri, chiar dacă în oraşele mari rata de acoperire vaccinală este crescută, tot în oraşele mari se generează majoritatea cazurilor de îmbolnăvire şi vedem şi Municipiul Bucureşti care se apropie de 50% rată de acoperire vaccinală din populaţie eligibilă”, a spus Valeriu Gheorghiţă.

Președintele CNCAV a subliniat că, în cadrul caravanei mobile,sunt îndeplinite toate condiţiile de siguranţă şi se respectă toate regulile.

„Procesul în sine de vaccinare este foarte simplu. Oamenii se prezintă direct la acest centru de vaccinare şi vor fi vaccinaţi. Regulile şi circuitul funcţional respectă în totalitate toate criteriile şi normele igienico-sanitare şi toate condiţiile de siguranţă. Nu se face rabat în niciun fel de la condiţiile de siguranţă pentru fiecare pacient în parte”, a afirmat Valeriu Gheorghiţă.

Conf. Dr. Simin Aysel Florescu: Avem de-a face cu un val extrem de important care pare a se agrava

„Deşi în luna iunie începusem să credem că poate ne apropiem de final, acum din nou avem de-a face cu un val extrem de important care pare a se agrava”, a declarat, sâmbătă, Conf. Dr. Simin Aysel Florescu, managerul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale “Victor Babeș” din Capitală.

„Din cauza creşterii bruşte a numărului de cazuri în ultima lună, a trebuit să creştem şi numărul de paturi dedicate pacienţilor cu COVID, astfel încât acum două treimi din paturi sunt pentru pacienţi COVID şi o treime pentru pacienţii non-COVID. Din aceste paturi dedicate pacienţilor COVID, 70% dintre ele sunt ocupate în acest moment. Este vorba în special despre paturile care au sursă de oxigen pentru că profilul pacientului este pacient relativ tânăr fără comorbidităţi care vine la spital târziu. Cam la 7-8 zile de la debutul bolii testat sau netestat, oricum îşi ignoră simptomatologia sau îşi administrează tratament din proprie iniţiativă la domiciliu fără niciun fel de sfat medical, astfel încât ajunge târziu la spital cu insuficienţă respiratorie. De aceea toate paturile cu oxigen în acest moment sunt ocupate – cele 70%, iar Secţia de terapie intensivă, din păcate, este din nou plină şi este plină de aproape o lună constant, astfel încât pentru ceilalţi pacienţi care agravează pe secţie suntem nevoiţi să cerem ajutor pentru transfer în alte spitale”, a afirmat Conf. Dr. Simin Aysel Florescu.

Managerul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale “Victor Babeș” din Capitală a atenționat că „situaţia tinde” să devină din nou gravă.

Conf. Dr. Simin Aysel Florescu a subliniat că numai prin vaccinare anti-COVID se poate ajunge la finalul pandemiei.

„Cam de un an şi jumătate vedem o patologie foarte complicată şi, din păcate, deşi în luna iunie începusem să credem că poate ne apropiem de final, acum din nou avem de-a face cu un val extrem de important care pare a se agrava. De aceea este foarte important să încercaţi să căpătaţi acest mijloc profilactiv, să vă vaccinaţi. Chiar dacă există oameni care încă nu cred în vaccin, noi facem toate eforturile împreună cu autorităţile competente ca să vă convingem de acest lucru. Din poziţia de medici, patologia produsă de acest virus este una extrem de urâtă şi care poate să vă ducă la pierderea vieţii. Este foarte important să ne vaccinăm. Numai aşa putem ajunge către finalul pandemiei”, a declarat managerul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale “Victor Babeș”.

Conf. Dr. Simin Aysel Florescu a participat, sâmbătă, la evenimentul de lansare a „Caravanei Mobile de Vaccinare”, un proiect al Primăriei Capitalei, derulat prin Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB).

 

 

GCS: 1.568 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 și 28 decese, în ultimele 24 de ore

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) anunță că au fost înregistrate, în urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, 1.568 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Astfel, până sâmbătă, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.104.766 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, iar 1.058.215 de pacienți au fost declarați vindecați.

Până astăzi, 34.678 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 03.09.2021 (10:00) – 04.09.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 28 de decese (18 bărbați și 10 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Bacău, Bistrița-Năsăud, Buzău, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Iași, Mehedinți, Olt, Prahova, Satu Mare, Suceava, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.

Dintre cele 28 decese, 5 au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 de ani, 6 la categoria de vârstă 60-69 ani, 8 la categoria de vârstă 70-79 ani și 9 la categoria de vârstă peste 80 ani.

Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

Nu au fost raportate decese anterioare intervalului de referință.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 2.887. Dintre acestea, 358 sunt internate la ATI.

Din totalul pacienților internați, 84 sunt minori, 82 fiind internați în secții și 2 la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 9.159.963 de teste RT-PCR și 2.506.675 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 16.107 teste RT-PCR (5.074 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 11.033 la cerere) și 28.665 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 10.233 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 2.696 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 54.583 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 75 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.094 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 651 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 3 septembrie, 649 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 137.850 lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, a fost întocmit, ieri, un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

ASSMB a lansat Caravana Mobilă de Vaccinare. Bucureștenii se pot imuniza anti-COVID într-un autobuz STB

sursa foto: Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti/ Facebook

Bucureştenii din cele şase sectoare ale Capitalei se pot vaccina anti-COVID-19  în fiecare weekend, începând de sâmbătă, până la finalul anului, la „Caravana Mobilă de Vaccinare”, care va fi prezentă în parcările unui lanț de hipermarketuri, în cadrul unui proiect al Primăriei Capitalei, derulat prin Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB).

„Lansăm Caravana Mobilă de Vaccinare, un proiect al Primăriei Capitalei prin Administraţia Spitalelor, proiect ce se înscrie în continuarea proiectelor de vaccinare în marele proces de imunizare a populaţiei din Bucureşti în cazul nostru. Este al treilea proiect pe această zonă cu abordare pentru cetăţenii Municipiului Bucureşti după ce Primăria Capitalei prin ASSMB am avut, organizăm şi în continuare operaţionalizăm Centrul de vaccinare de la Circul Metropolitan, Centrul de Vaccinare din Piaţa Constituţiei – cel mai mare drive-thru. Acest proiect – Caravana Mobilă de Vaccinare, are un element inovativ, am operaţionalizat un autobuz pe care l-am primit din partea STB Bucureşti”, a declarat, sâmbătă, directorul general al ASSMB, Vasile Apostol.

Directorul ASSMB a precizat că imunizarea în caravană se va face doar în baza prezentării actului de identitate şi se va folosi serul de la compania Johnson & Johnson.

„Ne vom deplasa în toate cele şase sectoare ale Municipiului Bucureşti (…). Serul pe care îl vom administra cetăţenilor este Johnson & Johnson. Foarte important – cetăţenii trebuie să se prezinte doar cu buletinul valabil. Din perspectiva resursei umane. vom acoperi în totalitate cu angajaţi ai Administraţiei Spitalelor Bucureşti. Perioada de implementare este până la 31 decembrie. Ne vom deplasa în toate cele şase sectoare ale Municipiului Bucureşti în zilele de sâmbătă şi duminică, în intervalul orar 10,00-17,00. Vom promova zonele din Bucureşti, sectoarele în care ne vom deplasa în cursul fiecărei săptămâni”, a spus Apostol.

Activitatea zilnică în cadrul centrului mobiul de vaccinare este asigurată de doi medici, doi asistenţi medicali, doi registratori, cărora li se adaugă personalul logistic. Astfel, în total mai mult de 100 de persoane, angajaţi în cadrul ASSMB, vor asigura activitatea Caravanei Mobile de Vaccinare, până la finalul anului.

Până în prezent, aproape 200.000 de vaccinări au fost realizate în centrele de vaccinare deschise de Primăria Municipiului Bucureşti, prin ASSMB, la Circul Metropolitan Bucureşti şi în Piaţa Constituţiei (drive-thru), precum şi în cele deschise în cadrul spitalelor ASSMB – în special cele trei centre mari de la Spitalul Colţea, Spitalul de Psihiatrie Obregia, Spitalul de Nefrologie Davila.

Câte fete au fost vaccinate anti-HPV în ultimele trei luni în București. Datele DSP

Direcția de Sănătate Publică (DSP) București anunță că peste 3.000 de fete au fost vaccinate anti-HPV în Capitală din luna mai şi până în a doua jumătate a lunii august. În lunile mai şi iunie, numărul acestora a depășit 1.000, potrivit sursei citate.

Situaţia stocurilor de vaccin HPV la DSP Bucureşti, la jumătatea lunii august releva existenţa a este 4.456 de doze, din care 3.510 în farmacia DSP şi 946 în teritoriu.

„În cursul lunii mai 2021, au fost primite la nivelul DSPMB un număr de 7420 de doze Gardasil – cantitate de vaccin solicitată anterior pentru anul 2020 trimestrul 1 şi trimestrul 2, conform catagrafiilor aferente şi cererilor transmise de către medicii de familie. În stoc mai existau un număr de 594 de doze. Actualmente, stocul de vaccin anti-HPV la data de 16.08.2021 este de 4.456 de doze ( 3.510 doze în farmacia DSP şi 9460 doze în teritoriu)”, a precizat DSP Bucureşti pentru news.ro.

Conform statisticilor DSP Bucureşti, în luna mai au fost vaccinate 1.224 de fetiţe, în iunie – 1.326, în iulie – 774, iar în primele 20 de zile din august – 236, fiind utilizate în total 3.558 de doze.

”Dozele care sunt pe stoc în farmacia DSP vor fi folosite pentru vaccinarea completă a fetiţelor care au început schema de vaccinare. Menţionăm că medicii de familie trimit în continuare, lunar, către DSP cereri primite de la părinţi şi catagrafii pentru vaccinarea anti-HPV, solicitări pe care la rândul nostru le transmitem către INSP şi Ministerul Sănătăţii”, au explicat reprezentanţii DSP Bucureşti.

Conform medicilor, pentru perioada de vârstă 11 – 14 ani sunt necesare două doze, apoi recomandările sunt de trei doze.

Vaccinarea gratuită anti-HPV, extinsă până la 18 ani pentru fete

Minisetrul Sănătății a anunțat, vineri, că vaccinarea gratuită anti-HPV a fost extinsă până la 18 ani pentru fete. Potrivit unui ordin de ministru aprobat vineri, a fost extinsă grupa de vârstă pentru vaccinarea gratuită anti-HPV astfel încât să fie incluse fetele cu vârsta între 14 – 18 ani. Până acum, vaccinarea anti-HPV se realiza gratuit doar pentru fetele cu vârsta cuprinsă între 11 și 14 ani.

„România este țara din Uniunea Europeană cu cea mai mare incidență și mortalitate cauzată de cancerul de col uterin, provocat în proporție de 99% de infecția cu HPV. Vaccinarea anti-HPV este cea mai bună metodă de prevenire a cancerului de col uterin, de aceea am extins categoria de vârstă astfel încât mai multe persoane care ar putea avea cele mai mari riscuri de infectare cu HPV să beneficieze de vaccin gratuit. În plus, pentru fetele de peste 14 ani este o ocazie să recupereze schema de vaccinare la care nu au avut acces la momentul potrivit”, a declarat ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă.

Decizia de extindere a grupei de vârstă a avut în vedere recomandările comisiilor de Epidemiologie și de Oncologie din cadrul Ministerului Sănătății, precum și ale specialiștilor din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică.

Vaccinarea anti-HPV se realizează la persoanele eligibile pe baza solicitărilor părinților/ reprezentanților legali, care transmit cererile către medicii de familie. Cererile sunt centralizate în ordinea cronologică a datei de înregistrare, iar trimestrial se solicită direcţiei de sănătate publică teritoriale numărul de doze de vaccin necesare.

Control judiciar pentru medicul de familie cercetat pentru eliberare de adeverinţe false de vaccinare

Judecătoria Găeşti a dispus, sâmbătă, control judiciar pentru 60 de zile pentru medicul de familie din Dâmboviţa cercetat pentru eliberare ilegală de adeverinţe de vaccinare anti-COVID.

Medicul de familie are interdicţia, tot pentru 60 de zile, de a exercita profesia.

Instanţa a mai decis în acest caz arest la domiciliu pentru 30 de zile pentru soţului medicului de familie.

Joi, medicul de familie şi soţul său fuseseră reţinuţi pentru 24 de ore, după ce poliţiştii din Dâmboviţa au efectuat mai multe percheziţii. Potrivit unui comunicat transmis de IPJ Dâmboviţa, cele trei descinderi au avut loc în localităţile Pucioasa, Corbii Mari şi Aninoasa, la persoane bănuite de înşelăciune, fals intelectual şi fals informatic.

„Din cercetări a reieşit că, în perioada iunie-august, o femeie, în calitate de medic de familie, instigată de un bărbat, ar fi implementat în sistemul informatic specific date nereale privind vaccinarea a 10 persoane împotriva COVID-19. Astfel, ar fi fost eliberate adeverinţe false de vaccinare şi s-ar fi decontat ilegal 400 de lei de la Casa de Asigurări de Sănătate pentru presupusa vaccinare a persoanelor”, menţiona IPJ Dâmboviţa.

Studiu CDC: Varianta Delta a SARS-CoV-2 nu produce cazuri grave în rândul copiilor

Varianta Delta a noului coronavirus nu produce cazuri grave de COVID-19 în rândul copiilor şi adolescenţilor prin comparaţie cu alte variante, conform datelor publicate, vineri, de autorităţile sanitare americane, transmite AFP.

Îngrijorările legate de consecinţele infecţiilor cu varianta Delta au crescut în ultimele săptămâni în Statele Unite, în faţa unui număr în creştere de copii spitalizaţi, notează AFP.

Centrul pentru controlul bolilor (CDC) din SUA, principala agenţie de sănătate publică din federaţia americană, a studiat datele pacienţilor spitalizaţi cu diagnosticul COVID-19 din 99 de comitate din 14 state americane, acoperind aproximativ 10% din populaţia SUA.

CDC a comparat perioada dintre începutul lunii martie şi mijlocul lunii iunie cu perioada de la jumătatea lui iunie până la sfârşitul lunii iulie, când varianta Delta a devenit dominantă în SUA. Între cele două perioade, nivelul de spitalizare în rândul copiilor şi adolescenţilor (0 – 17 ani) s-a multiplicat efectiv cu 5. Însă, „proporţia copiilor şi adolescenţilor spitalizaţi cu forme grave”, spre exemplu cazurile ajunse la terapie intensivă, „este similară atât în perioada dinainte cât şi în cea în care varianta Delta a devenit dominantă”

În detaliu, din cei 3.116 copii şi adolescenţi spitalizaţi în cele trei luni şi jumătate dinainte de varianta Delta, aproximativ 26% au fost internaţi la terapie intensivă, 6% au fost plasaţi pe ventilator şi mai puţin de 1% au decedat. După răspândirea variantei Delta, dintre cele 164 de spitalizări analizate în intervalul de o lună şi jumătate, aproximativ 23% au avut nevoie de terapie intensivă, 10% au fost plasaţi pe ventilator şi mai puţin de 2% au decedat.

Concluzia CDC este că diferenţa dintre cele două perioade nu este semnificativă din punct de vedere statistic.

CDC a semnalat că numărul copiilor care au prezentat cazuri severe de COVID-19 în perioada dintre jumătatea lunii iunie şi sfârşitul lui iulie este mic, limitând relevanţa comparaţiei făcute. În acest context, datele trebuie monitorizate în continuare, pe măsură ce devin disponibile.

Centru regional pilot la nivel naţional de prevenire şi control al cancerului, la Cluj-Napoca

Un centru regional pilot la nivel naţional, de prevenire şi control al cancerului, realizat printr-un proiect finanţat cu fonduri europene al Institutului Oncologic Cluj-Napoca (IOCN), a fost inaugurat vineri, la Cluj- Napoca.

Potrivit managerului Institutului Oncologic din Cluj-Napoca, Șef Lucr. Dr. Cătălin Vlad, în cadrul noului centru vor fi realizate, în următorii doi ani, peste 140.000 de teste Babeş-Papanicolaou şi HPV pentru depistarea cancerului de col uterin şi peste 40.000 de teste mamografice pentru depistarea precoce a cancerului mamar pentru femeile la risc din Regiunea Nord-Vest şi Vest, în cazul cancerului mamar.

Proiectul de realizare a centrului EPIC a beneficiat de finanţare din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020 (POCU), cofinanţat de Ministerul Sănătăţii pentru perioada 2018-2023.

La inaugurarea centrului a participat și ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă.

„Eu, după 10 ani de practică, am văzut multe femei care se recuperau după intervenţii chirurgicale, după radio-terapie, de cancer de col uterin sau de cancer de sân, descoperit în stadiu avansat. Dar, din pacientele mele fac parte şi paciente care au mers la programele de screening şi care şi-au descoperit la timp (cancerul n.r.) şi care continuă să aibă o viaţă normală, tocmai pentru că au făcut acest pas şi pentru că au avut acces la diagnostic precoce a acestor afecţiuni care grevează populaţia feminină din România, de morbiditate mare şi de reducere semnificativă a calităţii vieţii. Cred că ce ne dorim cu toţi este ca numărul acestora, al femeilor care se diagnostichează la timp şi sunt tratate la timp să fie din ce în ce mai mare şi acele cazuri de femei pe care le vedem cu cancere în stadii avansate să fie din ce în ce mai mic. „, a declarat ministrul Ioana Mihăilă, la festivitatea de vineri.

Ministrul Sănătăţii a adăugat faptul că îşi doreşte ca modelul de la Cluj Napoca să poată să fie replicat la nivel naţional, pentru ca femeile din toată ţara să aibă acces cât mai larg la investigaţiile de screening şi diagnostic precoce.

Proiectul cu fonduri europene are în vedere şi derularea de activităţi de educaţie şi informare a populaţiei generale şi populaţiei defavorizate, aflată la risc pentru apariţia cancerelor de col uterin şi mamar, care locuiesc în colectivităţi rurale şi suburbane, cu asigurarea participării lor la programele organizate de screening.

Achizițiile din sistemul public de sănătate, începând cu anul 2020, publicate de Ministerul Sănătății

Toate achizițiile din sistemul public de sănătate, începând cu anul 2020 până în prezent, au fost publicate, vineri seară, de către Ministerul Sănătății.

„Ministerul Sănătății a publicatpe platforma https://data.gov.ro/dataset/achizitii-publice-sanatate, toate achizițiile din sistemul public de sănătate (spitale publice, direcții de sănătate publică, servicii de ambulanță și alte instituții din subordinea Ministerului Sănătații), începând cu anul 2020 până în prezent”, a informat Ministerul Sănătății.

Achizițiile pot fi consultate AICI

Coronavirus: Sănătatea mintală a olandezilor s-a deteriorat în timpul pandemiei

Proporţia olandezilor cu probleme de sănătate mintală a crescut în timpul pandemiei de coronavirus, ajungând la cel mai înalt punct de când a început un sondaj la nivel naţional acum 20 de ani, relatează DPA.

Cincisprezece la sută din populaţia în vârstă de 12 ani şi peste a avut probleme mintale în prima jumătate a anului 2021, a anunţat, vineri, agenţia de statistici CBS a Ţărilor de Jos.

Situaţia a fost mai gravă în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 18 şi 25 de ani, dintre care un sfert au declarat că s-au simţit bolnavi mintal.

Sondajul s-a bazat pe întrebări despre tristeţe, nervozitate, deprimare, calm şi fericire. Aproximativ 10.000 de persoane au fost intervievate.

Comparativ cu sondajele din 2019, sănătatea mintală a olandezilor s-a deteriorat semnificativ.

În 2020, un sfert dintre oameni au spus că se simt singuri mai des decât înainte. Sentimentele precum frica, tristeţea şi stresul de asemenea au apărut mult mai des decât înainte de pandemie.