Centru regional pilot la nivel naţional de prevenire şi control al cancerului, la Cluj-Napoca

0
541

Un centru regional pilot la nivel naţional, de prevenire şi control al cancerului, realizat printr-un proiect finanţat cu fonduri europene al Institutului Oncologic Cluj-Napoca (IOCN), a fost inaugurat vineri, la Cluj- Napoca.

Potrivit managerului Institutului Oncologic din Cluj-Napoca, Șef Lucr. Dr. Cătălin Vlad, în cadrul noului centru vor fi realizate, în următorii doi ani, peste 140.000 de teste Babeş-Papanicolaou şi HPV pentru depistarea cancerului de col uterin şi peste 40.000 de teste mamografice pentru depistarea precoce a cancerului mamar pentru femeile la risc din Regiunea Nord-Vest şi Vest, în cazul cancerului mamar.

Proiectul de realizare a centrului EPIC a beneficiat de finanţare din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020 (POCU), cofinanţat de Ministerul Sănătăţii pentru perioada 2018-2023.

La inaugurarea centrului a participat și ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă.

„Eu, după 10 ani de practică, am văzut multe femei care se recuperau după intervenţii chirurgicale, după radio-terapie, de cancer de col uterin sau de cancer de sân, descoperit în stadiu avansat. Dar, din pacientele mele fac parte şi paciente care au mers la programele de screening şi care şi-au descoperit la timp (cancerul n.r.) şi care continuă să aibă o viaţă normală, tocmai pentru că au făcut acest pas şi pentru că au avut acces la diagnostic precoce a acestor afecţiuni care grevează populaţia feminină din România, de morbiditate mare şi de reducere semnificativă a calităţii vieţii. Cred că ce ne dorim cu toţi este ca numărul acestora, al femeilor care se diagnostichează la timp şi sunt tratate la timp să fie din ce în ce mai mare şi acele cazuri de femei pe care le vedem cu cancere în stadii avansate să fie din ce în ce mai mic. „, a declarat ministrul Ioana Mihăilă, la festivitatea de vineri.

Ministrul Sănătăţii a adăugat faptul că îşi doreşte ca modelul de la Cluj Napoca să poată să fie replicat la nivel naţional, pentru ca femeile din toată ţara să aibă acces cât mai larg la investigaţiile de screening şi diagnostic precoce.

Proiectul cu fonduri europene are în vedere şi derularea de activităţi de educaţie şi informare a populaţiei generale şi populaţiei defavorizate, aflată la risc pentru apariţia cancerelor de col uterin şi mamar, care locuiesc în colectivităţi rurale şi suburbane, cu asigurarea participării lor la programele organizate de screening.

Articolul precedentAchizițiile din sistemul public de sănătate, începând cu anul 2020, publicate de Ministerul Sănătății
Articolul următorStudiu CDC: Varianta Delta a SARS-CoV-2 nu produce cazuri grave în rândul copiilor