Ziua Mondială a Farmacistului: Peste 20.000 de farmaciști au drept de liberă practică în România

Peste 20.000 de farmaciști au drept de liberă practică, în prezent, în România, o resursă umană importantă, însă percepția asupra profesiei de farmacist nu este întotdeauna exactă și completă, se arată într-un comunicat pe tema Zilei Mondiale a Farmacistului, marcată anual pe 25 septembrie.

„Farmacistul este și trebuie să fie înțeles ca fiind unul dintre stâlpii sistemului de sănătate, fiind un profesionist-cheie pentru sănătatea oamenilor, implicat la nivel de societate în procesul de prevenție a stării de boală, precum și ca parte integrantă a echipei multidisciplinare care se ocupă de îngrijirea pacienților, cu atribuții complexe și esențiale. Acesta este mesajul Facultății de Farmacie din cadrul Universității de Medicină și Farmacie ‘Carol Davila’ din București și al Colegiului Farmaciștilor din România în contextul Zilei Mondiale a Farmacistului. Anul acesta, Ziua Mondială a Farmacistului, ce se marchează pe 25 septembrie, are ca motto Farmacia: Întotdeauna de încredere pentru sănătatea dumneavoastră (Pharmacy: Always trusted for your health)”, se arată în comunicatul comun al Facultății de Farmacie din cadrul UMF ”Carol Davila” București și al Colegiului Farmaciștilor din România.

Prof. dr. farm. Dumitru Lupuleasa, președintele Colegiului Farmaciștilor din România, a declarat cu această ocazie că „profesia de farmacist este extrem de complexă. Conform legii, serviciile farmaceutice sunt parte a sistemului de sănătate și au ca scop îmbunătățirea stării de sănătate și creșterea calității vieții noastre. Aceasta înseamnă că farmaciștii, pe lângă eliberarea și consilierea privind modul de utilizare și administrare a medicamentelor, pe lângă asigurarea accesului la medicație prin prepararea diferitelor forme farmaceutice, identificarea efectelor adverse a medicamentelor și a face recomandările necesare evitării lor, pot și este benefic să fie parte activă a acțiunilor care se fac pentru sănătatea publică, a prevenției în acest domeniu și a informării populației pe tematici legate de sănătate prin canale oficiale”.

Studii publicate recent arată o asociere importantă între încrederea în profesioniștii din sănătate și rezultatele terapiei urmate. Pentru o relație bazată pe încredere este nevoie de mai multe elemente interconectate dintre care poate cele mai importante sunt o relație pozitivă bazată pe empatie, dar și profesionalism și expertiză reală, se arată în acelaşi comunicat.

”Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din București, prin Facultatea sa de Farmacie, pregătește an de an profesioniști în domeniul farmaceutic. Ei au o contribuție reală la dezvoltarea acestei profesii în țara noastră. Cred în rolul important al farmacistului în sistemul de sănătate românesc, eu însumi colaborez deosebit de bine cu colegii farmaciști în activitățile clinice și mă bucur să văd interesul tinerilor pentru a urma cursurile Facultății de Farmacie din universitatea noastră, ceea ce arată că profesia se bucură de interes și respect. Cu toții trebuie să ținem cont că farmaciștii trebuie apreciați, în primul rând datorită importanței pe care o au prin activitățile lor asupra sănătății noastre, a tuturor”, a declarat prof. dr. Viorel Jinga, rectorul Universității de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din București.

În acelaşi comunicat se precizează că eliberarea medicamentului nu este un act doar comercial, chiar dacă este preparat industrial. Farmacistul, absolvent al universităților de medicină și farmacie poate fi în același timp om de laborator sau educator pentru pacienți, iar pentru a-și îndeplini atribuțiile cu profesionalism și eficient, beneficiază de o educație academică solidă și continuă.

”Avem un învățământ farmaceutic modern, care respectă întru totul standardele europene, actualizat prin pregătirea continuă pentru a fi la curent cu cele mai noi informații din cercetarea din domeniu, învățământ care este punctul de plecare pentru ca să putem fi profesioniști în domeniul farmaceutic. Acesta, la rândul său, este esențial pentru accesul oamenilor la servicii de sănătate de calitate, la medicamente, la terapii și informații sigure și eficiente. La nivel mondial, rolul farmacistului se dezvoltă rapid, iar farmaciștii români, cunosc și se aliniază la aceste tendințe, cu atât mai mult cu cât diploma de farmacist este recunoscută automat în toate țările din Uniunea europeană și deci o pot utiliza pentru practica imediată și în afara țării noastre”, a declarat prof. dr. farm. Doina Drăgănescu, decanul Facultății de Farmacie din cadrul Universității de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din București.

Cu ocazia Zilei Mondiale a Farmacistului, 25 septembrie, Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din București, prin Facultatea de Farmacie, în parteneriat cu Colegiul Farmaciștilor din România, lansează campania Farmacist pentru România, o inițiativă de informare și conștientizare a rolului complex al farmacistului în sistemul de sănătate și în societate, se arată în comunicatul de presă.

Ziua Mondială a Farmacistului: Expertiză – Știință – Dezvoltare – Empatie

Expertiză – Știință – Dezvoltare – Empatie. Acestea sunt direcțiile pe care evoluează profesia de farmacist în țara noastră, direcții care se armonizează, de altfel, și cu jurământul depus la absolvire:

“În intreaga mea activitate de farmacist voi da dovadă de o atitudine profund umană față de om şi colectivitate. Voi respecta demnitatea şi personalitatea bolnavului, exercitând profesiunea cu conştiinciozitate, respectând normele de etică şi de deontologie farmaceutică.Voi fi corect cu mine însumi şi cu confrații mei, cărora le voi cere colaborarea, şi nu voi refuza să le acord sprijinul, când mi se va cere, în interesul bolnavului. Voi păstra secretele încredinţate de pacienți, chiar şi după decesul acestora. Nu voi accepta sub nici un motiv ca activitatea mea de farmacist sa fie utilizată impotriva sănătăţii şi vieţii omului. Voi fi răbdător şi înțelegător față de cel care, datorită bolii, nu-mi acordă respectul cuvenit. Jur, pe onoare, în mod solemn şi liber!”, se arată în jurământul depus la absolvire.

 

 

Care sunt judeţele cu cele mai multe cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2

Cele mai multe cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate în Bucureşti – 808 şi în judeţele Timiş – 458, Iaşi – 395, Ilfov – 305, Prahova – 301, a informat, sâmbătă, Grupul de Comunicare Strategică.

Cele mai puţine cazuri noi de COVID-19 au fost în judeţele Covasna – 22, Tulcea – 35, Ialomiţa – 35, Harghita – 46, Gorj – 49.

Capitala are o incidenţă de 4,10 de cazuri la mia de locuitori.

Judeţul Ilfov se situează pe primul loc în ceea ce priveşte incidenţa infectărilor cumulate la 14 zile cu 4,88 cazuri la mia de locuitori, fiind urmat de judeţele Timiş – 4,43, Satu Mare – 3,54, Cluj – 3,45, Dolj – 3,01, Bistriţa-Năsăud – 3,38, Maramureş – 3,26, acestea aflându-se în zona roşie.

În zona galbenă se află 11 judeţe: Arad – 2,51, Botoşani – 2,41, Caraş-Severin – 2,09, Călăraşi – 2,25, Constanţa – 2,62, Giurgiu – 2,39, Iaşi – 2,16, Olt – 2,54, Prahova – 2,26, Sălaj – 2,31, Sibiu – 2,05, Suceava – 2,49, Teleorman – 2,82, Vaslui – 2,11.

Situaţia pe judeţe a cazurilor noi de infectare cu SARS-CoV-2 se prezintă astfel:

* Alba – 93
* Arad – 199
* Argeş – 55
* Bacău – 177
* Bihor – 141
* Bistriţa-Năsăud – 106
* Botoşani – 123
* Brăila – 77
* Braşov – 139
* Buzău – 86
* Călăraşi – 85
* Caraş-Severin – 89
* Cluj – 283
* Constanţa – 173
* Covasna – 22
* Dâmboviţa – 72
* Dolj – 273
* Galaţi – 109
* Giurgiu – 97
* Gorj – 49
* Harghita – 46
* Hunedoara – 169
* Ialomiţa – 35
* Iaşi – 395
* Ilfov – 305
* Maramureş – 131
* Mehedinţi – 97
* Mureş – 123
* Neamţ – 97
* Olt – 159
* Prahova – 301
* Sălaj – 85
* Satu Mare – 116
* Sibiu – 78
* Suceava – 245
* Teleorman – 112
* Timiş – 487
* Tulcea – 35
* Vâlcea – 73
* Vaslui – 139
* Vrancea – 86
* Municipiul Bucureşti – 808
* cazuri noi nealocate pe judeţe – 1096.

 

12 paturi de ATI pentru pacienţii COVID-19, libere la nivel naţional

La nivel național sunt libere 12 paturi ATI pentru pacienții bolnavi de COVID-19, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiții medicale care sunt și confirmate cu SARS-COV-2, iar în București sunt  trei paturi libere la acest moment, conform datelor existente în aplicația alerte.ms, anunţate de Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

„În data de 25 septembrie 2021, conform datelor existente în aplicația alerte.ms, la nivel național există 1.251 de paturi de ATI destinate pacienților COVID-19. De asemenea, 1.195 de paturi ATI sunt ocupate la nivelul întregii țări. În București sunt avizate de DSP 265  de paturi de ATI pentru pacienții de COVID-19”, se arată în anunţul GCS.

Potrivit aceluiaşi anunţ, „se lucrează în continuare pentru operaționalizarea și asigurarea personalului medical necesar pentru alte paturi ATI care vor fi disponibile în zilele următoare. Menționăm faptul că în procesul de operaționalizare a unor noi paturi ATI se pune accent pe cele destinate persoanelor care prezintă anumite condiții medicale și care sunt și confirmate cu SARS-COV-2 pentru că în aceste cazuri respectivii pacienți prezintă afecțiuni grave ce pot constitui comorbidități și sunt expuși unui risc mult mai mare”.

Situație paturi ATI destinate pacienților de Covid-19, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiții medicale care sunt și confirmate cu SARS-COV-2, neocupate:

  • București-3
  • Constanța-2
  • Galați- 1
  • Harghita-2
  • Sibiu -4

GCS a anunţat 7.676 de cazuri noi de persoane infectate. 1.195 pacienţi, internaţi la ATI

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a anunțat că în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 7.676 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, dintre care 143 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Astfel, până pe 25 septembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.187.773 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, dintre care 657 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. Un număr de 1.096.136 de pacienți au fost declarați vindecați.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 597 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 36.230 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 24.09.2021 (10:00) – 25.09.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 121 de decese (61 bărbați și 60 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.

Dintre cele 121 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, 3 la categoria de vârstă 30-39 ani, 2 la categoria de vârstă 40-49 ani, 13 la categoria de vârstă 50-59 ani, 31 la categoria de vârstă 60-69 ani, 36 la categoria de vârstă 70-79 ani și 35 la categoria de vârstă peste 80 ani.

118 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.

Nu au fost raportate decese anterioare intervalului de referință.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 9.852. Dintre acestea, 1.195 sunt internate la ATI.
Din totalul pacienților internați, 264 sunt minori, 247 fiind internați în secții și 17 la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 9.507.523 de teste RT-PCR și 3.064.095 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 22.530 de teste RT-PCR (10.070 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 12.460 la cerere) și 44.834 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 47.502 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 8.841 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 60.407 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 225 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 5.382 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 666 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 24 septembrie, 1.219 sancțiuni contravenționale, în valoare de 247.050 lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost întocmite, ieri, 2 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

 

 

Bucureștiul a ajuns la o incidență a cazurilor de COVID-19 de 4,1 la mia de locuitori

Incidenţa cumulată a cazurilor de COVID-19 în ultimele 14 zile este sâmbătă, în Bucureşti, de 4,1 la mia de locuitori.

Această valoare a fost comunicată de către Direcţia de Sănătate Publică, a informat subprefectul Capitalei, Antonela Ghiţă.

Cu o zi în urmă, vineri, incidenţa COVID a fost de 3,77 la mia de locuitori.

 

Guvernul se alătură campaniei de conştientizare a afecţiunilor mitocondriale

Guvernul se alătură campaniei de conştientizare a afecţiunilor mitocondriale şi de susţinere a persoanelor cu acest diagnostic, desfăşurată în fiecare an la nivel internaţional, se arată într-un comunicat.

Astfel, Palatul Victoria va fi iluminat în verde, sâmbătă seara, între orele 20.00 şi 24.00.

„Consider absolut necesară şi foarte utilă o astfel de campanie. Bolile mitocondriale sunt foarte puţin cunoscute şi într-o foarte mică măsură diagnosticate în timp util în România. Un diagnostic ca acesta, cu efecte severe asupra calităţii vieţii pacienţilor şi pentru care nu există încă un tratament curativ specific, ci doar paliativ, impune o diagnosticare timpurie. Conştientizarea problemelor grave pe care le provoacă afecţiunile mitocondriale, care se manifestă în forme mai agresive la copii şi declanşează procese degenerative, deschide oportunitatea unor soluţii de sprijin pentru această categorie de pacienţi”, a declarat premierul Florin Cîţu, citat în comunicat.

 

Ziua Mondială a Farmacistului: Mesajul prof. dr. Dumitru Lupuliasa, președintele CFR

Ziua Mondială a Farmacistului este marcată pe 25 septembrie, tema de anul acesta fiind „Farmacia: întotdeauna de încredere pentru sănătatea ta”, potrivit Federației Internaționale a Farmaciștilor (FIP).

Potrivit reprezentanților FIP, de mulți ani, farmaciștii au fost numiți, în mod constant, în sondajele naționale, printre primii cinci profesioniști cei mai de încredere.

„Consider că și farmaciștii români și-au clădit încrederea de care se bucură în rândul comunității din care fac parte, pe cele trei elemente considerate esențiale de FIP: relații pozitive semnificative cu pacienții, competență/expertiză dobândită în exercitarea profesiei și coerență în activitate, respectiv capacitatea de a-și demonstra, continuu, abilitățile și grija pentru omul bolnav. În contextul dificil al perioadei pe care o trăim, într-o zi care ne celebrează profesia, nu pot decât să lansez același apel către toti colegii mei, membrii CFR, acela de a beneficia de încrederea câștigată, pentru a contribui solidar la consolidarea rolului nostru în cadrul asistenței de sănătate publică, prin extinderea ariei de competență profesională a farmacistului”, a declarat Prof. Dr. Farmacist Dumitru Lupuliasa,
președintele Colegiului Farmaciștilor din România.

Prof. Dr. Farmacist Dumitru Lupuliasa a mai spus că „azi, avem satisfacția încrederii și susținerii depline din partea autorităților în ceea ce privește abordarea de noi servicii farmaceutice, satisfacție dublată de confirmarea impactului pozitiv al acestui demers asupra pacienților. Pacientul român are încredere în serviciile oferite de farmaciști, fiind satisfăcut de accesibilitatea farmaciei comunitare”.

SMURD celebrează 31 de ani de existență

Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD) celebrează sâmbătă 31 de ani de existenţă.

„Timp de 31 de ani sistemul integrat de răspuns la urgenţe s-a transformat continuu, a evoluat, fiind mereu orientat în a răspunde prompt şi eficient nevoilor cetăţenilor. Performanţele vizibile sunt rezultate ale muncii în echipă, dedicării şi sacrificiului, valori înnăscute menite în a susţine cele mai de preţ cuvinte ale salvatorilor „Pentru ca alţii să trăiască!””, au scris reprezentanții Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă pe pagina de Facebook.

Conform sursei citate, SMURD este „motorul care încă de la început, de la prima intervenţie la Târgu Mureş, a refuzat să se oprească, continuând în ritm şi mai alert, pentru că la bază combustibilul este dat de colegii a căror viaţă şi-au dedicat-o salvării semenilor lor”.

„31 de ani pentru oameni. Astăzi, mâine, mereu… pentru ca alţii să trăiască”, a transmis DSU.

Managerul Spitalului de Boli Infecţioase Iași: Noaptea de vineri spre sâmbătă a fost una „de foc”

Noaptea de vineri spre sâmbătă a fost una „de foc” la Spitalul de Boli Infecţioase „Sf. Parascheva” din Iaşi, a declarat managerul instituţiei, dr. Florin Roşu, având în vedere că până la ora 1,05 au fost consultaţi 80 de pacienţi, peste 99% fiind nevaccinaţi anti-COVID.

Potrivit medicului, curtea Spitalului de Boli Infecţioase a fost plină de ambulanţe şi autospeciale ISU-SMURD cu pacienţi, fapt rar întâmplat.

„A fost o noapte de foc. În curtea spitalului puteau fi observate ambulanţe şi autospeciale ISU care aşteptau, monitorizând permanent pacienţii, consultul de specialitate în cadrul spitalului nostru. Până la ora 1,05, au fost consultaţi peste 80 de pacienţi, iar jumătate dintre aceştia au necesitat internare şi iniţierea tratamentului de specialitate. Am fost alături de colegii din spital, atât cei care au asigurat garda pe specialitatea de boli infecţioase, cât şi cei care îngrijesc pacienţii în cele două terapii intensive. Coordonând activitatea medicală, am concluzionat cu dezamăgire că aceşti pacienţi care au ajuns la noi fac parte în proporţie de peste 99% din categoria persoanelor nevaccinate”, a spus managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, potrivit Agerpres.

O femeie de 102 ani din județul Alba s-a vindecat de COVID-19

O femeie de aproape 102 ani, cea mai în vârstă persoană din comuna Sâncel, unde se înregistrează cea mai mare rată de infectare cu virusul SARS-CoV-2 din judeţul Alba, s-a vindecat de COVID-19, la fel ca şi fiica sa, de 80 de ani, cele două fiind externate vineri din Spitalul Municipal Blaj.

Ambele femei erau vaccinate. Ele au fost internate timp de nouă zile în spitalul din Blaj, la Secţia Infecţioase, însă, în final, au reuşit să învingă boala.

Născută în 1 decembrie 1919, la un an după Marea Unire de la Alba Iulia, Ana O., care locuieşte în Sâncel alături de fiica şi ginerele său, nu s-a confruntat până acum cu probleme majore de sănătate.

„Nana Ană”, cum i se spune, este cea mai vârstnică persoană din satul de lângă Blaj. La împlinirea vârstei de 100 de ani, femeia a fost felicitată de către primarul din Sâncel, care i-a înmânat o diplomă, în semn de apreciere, un buchet de flori şi un tort de ciocolată, precum şi de preotul paroh, Vasile Brumar, care i-a oferit o icoană, potrivit Agerpres.

În comuna Sâncel se înregistra vineri o rată de infectare cu virusul SARS-CoV- 2 de 7,31, cea mai mare din Alba.