Guvernul se alătură campaniei de conştientizare a afecţiunilor mitocondriale

0
83

Guvernul se alătură campaniei de conştientizare a afecţiunilor mitocondriale şi de susţinere a persoanelor cu acest diagnostic, desfăşurată în fiecare an la nivel internaţional, se arată într-un comunicat.

Astfel, Palatul Victoria va fi iluminat în verde, sâmbătă seara, între orele 20.00 şi 24.00.

„Consider absolut necesară şi foarte utilă o astfel de campanie. Bolile mitocondriale sunt foarte puţin cunoscute şi într-o foarte mică măsură diagnosticate în timp util în România. Un diagnostic ca acesta, cu efecte severe asupra calităţii vieţii pacienţilor şi pentru care nu există încă un tratament curativ specific, ci doar paliativ, impune o diagnosticare timpurie. Conştientizarea problemelor grave pe care le provoacă afecţiunile mitocondriale, care se manifestă în forme mai agresive la copii şi declanşează procese degenerative, deschide oportunitatea unor soluţii de sprijin pentru această categorie de pacienţi”, a declarat premierul Florin Cîţu, citat în comunicat.

 

Articolul precedentZiua Mondială a Farmacistului: Mesajul prof. dr. Dumitru Lupuliasa, președintele CFR
Articolul următorBucureștiul a ajuns la o incidență a cazurilor de COVID-19 de 4,1 la mia de locuitori