17.6 C
București
luni, septembrie 14, 2026
More

    Dr. Emilian Imbri, noul consilier al ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu

    Dr. Emilian Imbri, fostul manager al Spitalului de Boli Infecțioase ”Victor Babeș” din Capitală, este noul consilier al ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu. Anunțul a fost făcut de ministrul Educației, în cadrul unei conferințe de presă. Medicul va avea sarcina de a le explica profesorilor și elevilor beneficiile vaccinării anti-COVID-19.

    „Luând cele mai bune decizii privind vaccinarea, vom putea păstra şcolile deschise, încât pierderile în plan educaţional şi în plan socio-emoţional să fie cât mai mici cu putinţă pe perioada acestei crize sanitare. Va trebui să facem acest lucru, pentru că doar vaccinându-ne vom reuşi să punem punct acestei crize sanitare cât mai curând posibil. Pe de altă parte, va trebui să ne obişnuim cu altfel de condiţii. Va trebuie să punem în balanţă întotdeauna raportul risc gestionabil versus beneficii sau, pe de altă partea, pierderi şi să luăm cele mai bune decizii privind vaccinarea”, a afirmat Cîmpeanu într-o conferinţă de presă susţinută la Ministerul Educaţiei.

    buy office 2019 home and business

    Cîmpeanu:Până vineri vom anunța dacă menținem școlile deschise chiar dacă rata de incidență trece de 6 la mie

    Pragul de 6 cazuri COVID la mia de locuitori la care școlile trec în online ar putea fi eliminat. Cîmpeanu: Vom avea discuții. Ne dorim să menținem școlile deschise până la apariția unui număr de cazuri

    Autoritățile vor discuta posibilitatea eliminării pragului de infectare cu SARS-CoV-2 de 6 la mia de locuitori prevăzut în ordinul comun al miniștrilor Educației și Sănătății, de la care școlile dintr-o localitate trec în online, a anunțat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. Ministrul a precizat că „cei din educație” își doresc să lase școlile deschise așa cum este cazul grădinițelor și creșelor, și dincolo de acest prag.

    „Vom avea, pe parcursul zilei de astăzi, discțtii cu toți cei îndreptățiți să se pronunțe. Mai exact este vorba despre dorința de consolidare a unui numitor comun cu privire la modul de funcționare a școlilor. La acest moment, regula e clară – în localitățile în care se depășește la nivelul zilei de vineri pragul de infectări de 6 la mie, școlile ar urma să treacă în online, cu excepția școlilor speciale, a creșelor și grădinițelor. Sunt convins că toți cei îndreptățiți să se pronunțe vor căuta acel numitor comun din perspectiva copilului. Până vineri va trebui să anuțăm cât se poate de clar, pentru că vineri e ziua în care se decide scenariul de funcționare a școlilor, care sunt regulile, dacă ramanem pe aceleași reguli sau dacă, așa cum ne dorim cei din Educație, dacă și cei din Sănătate sunt de acord, vom putea să mentinem, pe modelul gradinitelor si scolile deschise pana la aparitia unui număr de cazuri”, a declarat Cîmpeanu, în cadrul unei conferințe pe tema vaccinării.

    Totodată, ministrul a declarat că are „toate disponibilitatea” să semneze modificarea ordinului comun în acest sens. Decizia ar urma să fie luată până vineri.

    „Voi susține (această modificare – n.r.) în paralel cu amplificarea procesului de testare”, a mai spus Cîmpeanu.

    Potrivit unui astfel de scenariu, elevii ar putea să rămână fizic la școală chiar dacă rata de incidența trece de 6 la mie. Astfel, copiii sănătoși ar putea continua să învețe în clase și doar cei care se infectează să treacă în online.

    „Va trebui să ne obișnuim cu altfel de condiții, să punem în balanță mereu raportul risc gestionabil versus beneficii, sau pe de altă parte pierderi, să luăm cele mai bune decizii privind vaccinarea”, a mai spus ministrul Educației.

    Prezent la conferință, coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID, medicul militar Valeriu Gheorghiță, a declarat că se poate lua în considerare această modificare în sensul „decuplării de pragul de 6 la mie” și „să existe o monitorizare foarte riguroasă a respectării regulilor sanitare și de identificare a cazurilor pozitive. Să se închidă acele clase și școli unde există cazuri. Ne aflăm într-o altă perioadă a pandemiei, avem la dispoziție testarea, avem la dispoziție vaccinarea”.

    Ce prevede legislația actuală

    În prezent, potrivit ordinului comun Ministerul Educației – Ministerul Sănătății, trecerea școlilor de la ore cu prezență fizică la ore online se face începând cu ziua de luni, în baza ratei de infectare stabilite în ziua de vineri anterioară. Pragul este de 6 la mia locuitori.

    Grădinițele și creșele rămân deschise și la rata de infectare de peste 6 la mia de locuitori, până la intrarea în carantină.

    Scenariile de funcționare a școlilor

    Scenariul 1 – Incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori:

    • Participarea zilnică cu prezență fizică a tuturor antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție.

    Scenariul 2 – Incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 6/1.000 de locuitori până la instituirea stării de carantină la nivelul localității:

    • a) Participarea zilnică cu prezență fizică în unitățile de învățământ a tuturor antepreșcolarilor, preșcolarilor și a elevilor din învățământul special, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție;
    •  b) Participarea zilnică, în sistem on-line, a tuturor elevilor, cu excepția celor din învățământul special.

    buy visio professional 2019

    Cîmpeanu: Numărul elevilor vaccinaţi anti-COVID-19 a crescut cu 12.000, în săptămâna 21-27 septembrie

    Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a precizat într-o conferinţă de presă susţinută miercuri, că, în săptămâna 21-27 septembrie, s-au vaccinat, în medie, 1.700 de elevi pe zi.

    Astfel, spune ministrul Educaţiei, în intervalul menţionat, numărul elevilor vaccinaţi anti-COVID-19 a crescut cu 12.000.

    „În săptămâna 13-20 septembrie s-au vaccinat, în medie, 1.000 de elevi pe zi. În săptămâna 21-27 septembrie s-au vaccinat, în medie, 1.700 de elevi pe zi. Practic, în săptămâna 21-27 septembrie, numărul elevilor vaccinaţi a crescut cu 12.000 – 8.000 de elevi din categoria de vârstă 16-19 ani şi peste 4.000 de elevi din categoria de vârstă 12-15 ani. (…) Este un trend ascendent, semnificativ, este un progres care ne dovedeşte că aceste acţiuni nu sunt în zadar, au efect. Erau puţin peste 100 de elevi pe zi, acum am trecut la o mie. Săptămâna trecută am avut 1.700 de elevi vaccinaţi pe zi”, a afirmat Cîmpeanu la Ministerul Educaţiei.

    buy project professional 2019

    București: Rata de infectare cu SARS-CoV-2 a ajuns la 6,33 la mia de locuitori

    ​​Rata de infectare cu SARS-CoV-2 în București continuă să crească și a depășit pragul de 6 cazuri la mia de locuitori, conform datelor transmise, miercuri, de către autorități.

    Miercuri, rata de infectare în Capitală a urcat la 6,33, față de 5,57 cu o zi în urmă, conform Direcției de Sănătate Publică București.

    Capitala a intrat în scenariul roșu de la miezul nopții de vineri spre sâmbătă, ceea ce înseamnă că este obligatoriu certificatul verde COVID, pentru accesul în localuri, săli de spectacole, evenimente private, săli de sport sau restaurantele din mall-uri. Potrivit unei noi hotărâri de guvern adoptate joi, certificatul verde COVID va fi obligatoriu și pentru copiii cu vârsta depeste 12 ani.

    Potrivit legislației în vigoare, în situația în care incidența cazurilor COVID-19 trece de 6 la mia de locuitori, atunci școlile intră în sistem online.

    De asemenea, se insituie carantina de noapte în weekend. Este interzisă circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, în intervalul orar 20.00-05.00. Carantina nu se aplică persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare. Totodată, în localitățile cu rata de infectare între 6 și 7,5 la mie magazinele se închid, în weekend, de la ora 18.00.

    Pentru aplicarea noilor restricții este nevoie de o decizie a Comitetului Municipal pentru Situații de Urgență.

    Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat, miercuri, că în cursul zilei vor avea loc discuții cu toți cei îndreptățiți să se pronunțe dacă școlile pot să rămână deschise după rata de infectare de 6 la mie, precizând că în cele mai multe state din UE se aplică principiul școlile se deschid primele și se închid ultimele. Sorin Cîmpeanu a precizat ulterior că este dispus să semneze un ordin comun cu ministrul Sănătății pentru ca școlile să nu se mai închidă la rata de incidență de 6 la mie, după o hotărâre CNSU, urmată de o hotărâre de Guvern în acest sens.

    Purtarea măştii de protecţie este obligatorie de luni, 27 septembrie, în spaţiile publice – pieţe, târguri, bâlciuri, talciocuri, staţii pentru transportul în comun, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă, potrivit deciziei adoptate, duminică, de Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU).

    Potrivit unui comunicat al Instituţiei Prefectului Bucureşti, Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, întrunit, duminică, în şedinţă extraordinară, prin utilizarea mijloacelor electronice de comunicare, a constatat că la nivelul municipiului Bucureşti rata de incidenţă cumulată la 14 zile, în data de 26 septembrie, orele 10,03 este de 4,35/1.000 de locuitori, fapt pentru care, începând cu ziua de luni, ora 0,00 se dispun următoarele măsuri pentru o perioada de 14 zile, urmând a fi reevaluate în funcţie de rata de incidenţă:

    • În spaţiile publice, pieţe, târguri, bâlciuri, talciocuri, staţii pentru transportul în comun, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului Sănătăţii şi al ministrului Afacerilor Interne;
    • Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activitatea în spaţii închise în domeniul sălilor de sport şi/sau fitness este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 7 mp pentru fiecare persoană. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

    buy project professional 2016

    Valeriu Gheorghiță, despre diferențele dintre simptomele de alergie, gripă și COVID-19

    Valeriu Gheorghiţă, președintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), a explicat cum putem face diferența între alergie, gripă şi COVID-19, având în vedere simptomele similare.

    „Putem despărți foarte simplu alergiile de viroze. Alergiile, în general, evoluează cu senzație de ochi roșu, îți curge ochiul, îţi scurge nasul, avem senzație de mâncărime și strănut. În nici un caz nu apare febra, acesta este un element foarte important febra este absentă. De asemenea, nu sunt prezente celelalte semne sistemice cum sunt durerile musculare, durerile de cap, să ai acea senzație de curbatură, senzație de stare generală alterată. Aceasta este o reacție alergică. Când vorbim de strănut, când vorbim de scurgeri nazale apoase, când vorbim de conjunctivită și senzație de mâncărime sau senzație de prurit în absența febrei. Mai ales la persoanele care au istoric alergic și care recunosc foarte simplu simptomatologia pentru că știu că, întradevăr, în contact cu un agent dezvoltă astfel de simptome”, a precizat Valeriu Gheorghiță, la un post de televiziune.

    „În ceea ce privește virozele, aici este foarte greu din punct de vedere clinic să spunem că dacă tușești, te doare capul sau faci febră sigur e gripă sau sigur este COVID-19 sau alte viroze care circulă în sezonul rece. Orice răceală sau orice viroză respiratorie în plină pandemie de COVID-19, în condițiile în care avem o transmitere comunitară accelerată, prima suspiciune diagnostică este de COVID-19 și atunci avem nevoie de testare, fie cu test antigen, fie cu test PCR, ce avem la îndemână”, a explicat Valeriu Gheorghiţă.

    buy visio professional 2016

    România, peste 11% din decesele COVID înregistrate în Europa, în ultimele 24 de ore

    România este pe locul șase în lume și pe locul doi în Europa la decesele înregistrate în ultimele 24 de ore, a anunțat, marți seară, Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV). Decesele la pacienți cu noul coronavirus din România înregistrate marți reprezintă 5% din totalul celor raportate în lume.

    „Din totalul deceselor raportate marți în lume, decesele din România reprezintă 5%. Din totalul deceselor raportate marți în Europa, decesele din România reprezintă 11.5%”, au transmis reprezentanții CNCAV.

    Conform CNCAV, în România au fost raportate, marți, de 2,65 de ori mai multe decese decât media europeană și de 6,34 de ori mai multe deecese decât media în lume.

    De asemenea, au fost raportate în România de 2,2 ori mai multe cazuri noi decât media europeană și de șase ori mai multe cazuri decât media în lume.

    În ceea ce privește acoperirea vaccinală, raportată la întreaga populație, nu doar la populația eligibilă, în Europa aceasta este de 52% cu schema completă și încă 4,5% cu prima doză, iar în lume procentele ajung la 33, respectiv 12. În același timp, în România, acoperirea vaccinală este de 28% cu schemă completă și încă 1% cu prima doză.

    „Haideți să ne ajutăm între noi! Haideți să ne vaccinăm în număr cât mai mare cu schemă completă! Haideți să nu blocăm spitalele! Haideți să avem grijă de noi și de cei de lângă noi! Vaccinarea rămâne cea mai la îndemână soluție de protecție împotriva COVID-19”, au mai transmis reprezentanții CNCAV.

    https://softsht.com/

    Dr. Adriana Pistol, despre evoluția pandemiei COVID-19 în România

    Directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, dr. Adriana Pistol, a declarat, marți, că România ar putea înregistra chiar și peste 20.000 de infectări cu coronavirus pe zi, în luna octombrie.

    „Știm că deja de două saptamâni am declarat transmitere comunitară, ceea ce ne face să credem că (tulpina Delta) este tulpina dominantă. În ultimele trei săptămâni, din toate probele secvențiate, nu am mai vazut un alt tip de tulpină. Nu e de mirare ca numărul e în creștere”, a declarat dr. Adriana Pistol.

    Totodată, directorul CNSCBT a afirmat că în fiecare weekend numărul de teste realizat este mic, iar acestea sunt lucrate luni şi transmise în raportarea de marţi.

    “În fiecare weekend numărul de teste care se efectuează de laboratoare este mai mic. Se efectuează luni cele mai multe şi automat le vedem astăzi că este marţi, ce s-a întâmplat în cursul zilei de luni. Nu este primul weekend în care se întâmplă aşa ceva şi din punct de vedere epidemiologic dacă doriţi să vedem efectele unei aglomerări, le vom vedea în decurs de 14 zile, aşa cum se întâmplă la toate evenimentele care au fost şi au avut loc şi au fost organizate în toate judeţele ţării, aşteptăm întotdeauna să vedem după 14 zile, asta este incubaţia bolii garantat nu de sâmbătă de până luni poţi să produci acest număr de cazuri, aceasta este biologia virusului”, a transmis directorul CNSCBT.

     

    instagram follower kaufen

    Care este rata de acoperire vaccinală la nivel naţional. Anunțul președintelui CNCAV

    Acoperirea vaccinală anti-COVID la nivel naţional este de aproximativ 33%, iar în Bucureşti de 51,13%, a informat, marţi, într-o conferinţă de presă, preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), Valeriu Gheorghiţă.

    „Acoperirea vaccinală la nivel naţional din populaţia eligibilă rezidentă cu vârstă de peste 12 ani este de aproximativ 33%. Practic o treime din populaţia României în momentul de faţă este vaccinată cu cel puţin o doză, majoritatea sunt persoane vaccinate cu schemă completă. În ceea ce priveşte acoperirea vaccinală pe Municipiul Bucureşti, în momentul de faţă, este de 51,13%. Toate judeţele, exceptând unul singur, au rată acoperire vaccinală de peste 20%”, a precizat Gheorghiță.

    Potrivit președintelui CNCAV, în prezent, sunt active 635 de centre de vaccinare cu 914 fluxuri de imunizare.

    Valeriu Gheorghiţă a adăugat că, odată cu începerea administrării dozei a treia, au fost redeschise centre de vaccinare anti-COVID care au avut activitatea suspendată.

    „Ca urmare a creşterii adresabilităţii şi a nevoii de a permite un acces cât mai mare la vaccinare pentru toţi cei care doresc să efectueze doza de rapel au fost redeschise o parte din centrele de vaccinare – aproximativ 20% din centrele care au avut activitatea suspendată temporar s-au redeschis, astfel încât astăzi avem 635 de centre active, în total având 914 fluxuri de vaccinare, ceea ce înseamnă peste 100.000 de persoane capacitatea de vaccinare reală zilnică la care se adaugă posibilităţile celelalte de vaccinare – fie în unităţile medicale în cazul în care vorbim de pacienţii cronici sau ceilalţi pacienţi internaţi”, a explicat Gheorghiță.

    Până la 27 septembrie au fost vaccinate anti-COVID peste 422.500 de persoane în cabinetele medicilor de familie, majoritatea în mediul rural.

    „În momentul de faţă, se înregistrează activităţi de vaccinare în 2.875 de cabinete de medicină de familie. Este un număr în creştere. (…) Sunt aproximativ 150 de spitale în care se poate efectua vaccinarea pacienţilor cronici, fiind vaccinaţi peste 8.800 de pacienţi. În 27 de spitale private au fost vaccinaţi până la acest moment peste 1.983 de pacienţi”, a adăugat preşedintele CNCAV.

    Potrivit președintelui CNCAV, la o şcoală din Bucureşti au fost imunizate, marţi, 85 de persoane – elevi, părinţi şi cadre didactice – cu ajutorul unei echipe mobile.

    „Activitatea va continua. (…) Până la acest moment, au fost vaccinaţi peste 400 de elevi în unităţile de învăţământ cu ajutorul echipelor mobile sau la centrele de vaccinare din proximitate”, a completat Valeriu Gheorghiţă.

    instagram likes kaufen

    Valeriu Gheorghiţă, despre câți copii s-au vaccinat anti-COVID

    Coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID, Valeriu Gheorghiţă, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că 5,5% dintre copiii cu vârste între 12 şi 15 ani s-au vaccinat împotriva noului coronavirus.

    „Rata de acoperire vaccinală pe grupe populaţionale: pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 12-15 ani vorbim de o rată de acoperire vaccinală de 5,5%, aproximativ 45.558 de persoane având cel puţin o doză de vaccin deja efectuată; în ceea ce priveşte grupa de vârstă 16-19 ani ne apropiem de 21% acoperire vaccinală. Sunt peste 170.000 de copii şi adolescenţi care au primit cel puţin o doză de vaccin, iar restul grupelor populaţionale au o rată de acoperire de peste 30%-35%, cu o excepţie la grupa de vârstă peste 80 de ani, unde avem aproximativ 20%, lucru care evident că nu este suficient, ţinând cont că vârsta avansată este un factor de risc independent pentru formele grave de îmbolnăvire”, a spus medicul militar.

    instagram auto likes kaufen

    Câte certificate de vaccinare anti-COVID au fost generate în România

    Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Andrei Baciu, vicepreşedinte al Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), a anunţat că un număr de 3.603.264 de certificate de vaccinare anti-COVID au fost generate până luni, la ora 10,00.

    „Până pe 27 septembrie, la ora 10,00, au fost generate 3.603.264 de certificate. În general, raportul se păstrează acelaşi – 94% aproximativ certificate eliberate pentru atestarea vaccinării. În ultima săptămână au fost eliberate 650.000 de certificate, ceea ce reprezintă o creştere semnificativă. Pe certificatul de vaccinare este menţionată efectuarea dozei a treia, însă nu este necesară efectuarea dozei a treia pentru a fi consideră ca schemă completă de vaccinare. Certificatul digital european îl vom putea folosi în continuare şi vom putea avea, ne vom putea bucura de toate beneficiile actuale menţinând în continuare două doze de vaccin”, a precizat Baciu, marţi, într-o conferinţă de presă.

    Potrivit vicepreședintelui CNCAV, 28 de companii private desfăşoară în prezent activităţi de vaccinare anti-COVID-19.

    instagram views kaufen

    Sanatatea.TV
    Revizia intimitatii
    Acest site web folosește cookie-uri astfel încât să vă putem oferi cea mai bună experiență de utilizare posibilă. Informațiile privind cookie-urile sunt stocate în browserul dvs. și îndeplinesc funcții, cum ar fi recunoașterea dvs. atunci când reveniți pe site-ul nostru web și ajutați echipa noastră să înțeleagă ce secțiuni ale site-ului dvs. vi se pare cel mai interesant și util.