21.2 C
București
luni, septembrie 14, 2026
More

    Cîțu, despre continuarea cursurilor cu prezență fizică: Ne gândim la introducerea testelor pe bază de salivă

    Prim-ministrul Florin Cîţu a declarat că reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, Ministerului Afacerilor Interne şi Departamentului pentru Situații de Urgență analizează decuplarea scenariilor de funcţionare a şcolilor de rata de infectare din localitate, fiind luată în calcul inclusiv introducerea testelor pe bază de salivă, pentru elevi.

    „Este o întâlnire paralelă între Ministerul Educaţiei, MAI, DSU, INSP – au participat mai multe instituţii. Da, este o idee de a avea chiar peste pragul de 6 la mie – instituţiile care nu au cazuri să nu fie închise. Vom vedea care este concluzia acestei întâlniri. Vrem în continuare să menţinem prezenţa fizică în şcoli. Ne gândim la introducerea testelor cu salivă. Ministrul Educaţiei anunţa ieri că 99% dintre părinţi nu vor să testeze copiii, ceea ce este trist. Poate încercăm cu teste cu salivă, vom vedea cum putem să facem. Dar intenţia rămâne de a avea şcolile cu prezenţă fizică, în continuare. Ştim foarte bine că şcolile on-line nu au avut cele mai bune rezultate anul trecut „, a arătat Cîţu, într-o declaraţie de presă susţinută la finalul şedinţei de Guvern.
    Întrebat dacă testarea va fi obligatorie pentru toţi elevii, premierul a replicat că nu a fost luată deocamdată o decizie.

    „Să vedem varianta finală. Dar vreau să introducem acest test non-invaziv din salivă ca să fie mult mai simplu pentru toată lumea”, a spus premierul.

    Grupul de suport tehnico-ştiinţific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României a adoptat în unanimitate decuplarea scenariilor de funcţionare a şcolilor de rata de infectare din localitate şi adoptarea deciziilor de suspendare a prezenţei fizice în funcţie de cazurile confirmate la nivel de clasa/şcoala, în paralel cu intensificarea măsurilor de control din partea autorităţilor competente, în vederea respectării regulilor de protecţie sanitară în şcoli, a declarat miercuri ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.

    Potrivit ministrului, grupul a adoptat şi măsuri suplimentare având ca obiectiv amplificarea testării în şcoli, prin formularea unei solicitări către Agenţia Naţională a Medicamentului cu privire la aprobarea utilizării testelor non-invazive pe bază de salivă, cu rol de screening.

    Cîmpeanu: A fost adoptată decuplarea scenariilor de funcţionare a şcolilor de rata de infectare

    Grupul de suport tehnico-ştiinţific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României a adoptat în unanimitate decuplarea scenariilor de funcţionare a şcolilor de rata de infectare din localitate şi adoptarea deciziilor de suspendare a prezenţei fizice în funcţie de cazurile confirmate la nivel de clasa/şcoala, în paralel cu intensificarea măsurilor de control din partea autorităţilor competente, în vederea respectării regulilor de protecţie sanitară în şcoli, a declarat, miercuri, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.

    Potrivit ministrului, grupul a adoptat şi măsuri suplimentare având ca obiectiv amplificarea testării în şcoli, prin formularea unei solicitări către Agenţia Naţională a Medicamentului cu privire la aprobarea utilizării testelor non-invazive pe bază de salivă, cu rol de screening.

    „Referitor la scenariile de funcţionare a şcolilor, astăzi, 29.09.2021, Grupul de suport tehnico-ştiinţific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României a adoptat în unanimitate (exclusiv membri cu drept de vot, având competenţe medicale/epidemiologice):

    • decuplarea scenariilor de funcţionare a şcolilor de rata de infectare din localitate şi adoptarea deciziilor de suspendare a prezentei fizice în funcţie de cazurile confirmate la nivel de clasă/şcoală, în paralel cu intensificarea măsurilor de control din partea autorităţilor competenţe, în vederea respectării stricte a regulilor de protecţie sanitară în şcoli;
    • adoptarea de măsuri suplimentare având ca obiectiv amplificarea testării în şcoli, prin formularea unei solicitări către Agenţia Naţională a Medicamentului cu privire la aprobarea utilizării testelor non-invazive pe baza de salivă, cu rol de screening”, a afirmat ministrul.

    Ministrul a spus că după această „primă etapă” urmează adoptarea unei Hotărâri CNSU, apoi validarea prin Hotărâre de Guvern şi abilitarea miniştrilor Educaţiei şi Sănătăţii în vederea modificării ordinului comun în concordanţa cu hotărârile adoptate.

    „Tot acest proces se va finaliza pana vineri, 1 octombrie în vederea stabilirii modului de funcţionare al şcolilor începând cu ziua de luni, 4 octombrie 2021”, susţine ministrul Educaţiei.

    Bugetul Ministerului Sănătății, suplimentat cu 386 milioane lei. Anunțul premierului

    Prim-ministrul Florin Cîţu a anunţat miercuri că bugetul Ministerului Sănătăţii va fi suplimentat cu 386 de milioane de lei, inclusiv în vederea achiziţionării de medicamente necesare în tratamentul anti-COVID, dar şi pentru anticorpi monoclonali.

    „Am aprobat, prin hotărâre de guvern, alocarea a 386 de milioane de lei pentru suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii, din Fondul de rezervă, pentru a achiziţiona medicamente destinate tratării pacienţilor cu COVID-19 internaţi în unităţile sanitare din România. Aceşti bani nu au fost ceruţi la rectificare bugetară. Stocul pentru Remdesivir era doar pentru încă o lună, iar pentru Tocilizumab doar pentru trei săptămâni. Pentru prima oară am comandat şi anticorpi monoclonali. Aceasta este o comandă făcută tot de Comisia Europeană în numele României. Am aderat şi noi la această comandă. În plus, pe lângă aceste sume, care au fost propunerile Comisiei de boli infecţioase, s-a suplimentat cu 70 de milioane de lei programul Ministerului Sănătăţii destinat îngrijirii şi acordării tratamentelor pacienţilor critici”, a afirmat premierul, într-o declaraţie de presă susţinută la finalul şedinţei de Guvern.

    Cazurile COVID-19 la nivel global, în scădere cu 10 % faţă de săptămâna precedentă. Bilanțul OMS

    Cazurile de COVID-19 la nivel global în perioada 20 – 26 septembrie s-au cifrat la 3,3 milioane, reprezentând o scădere cu 10 % faţă de săptămâna precedentă, potrivit raportului epidemiologic publicat periodic de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), relatează miercuri EFE.

    Toate regiunile au înregistrat o reducere a numărului de cazuri, deşi în Europa, unde cazurile au depăşit cifra de un milion săptămânal, scăderea a fost de doar 1%, în timp ce în restul continentelor s-a înregistrat o scădere cu 15% a contagerilor de COVID-19.

    O reducere cu 10% s-a înregistrat săptămâna trecută şi în privinţa deceselor de COVID-19, care s-au cifrat la 55.830 la nivel global, marcând a patra scădere săptămânală consecutivă şi fiind cel mai mic procent înregistrat din luna iunie.

    Singura excepţie a fost Africa, unde decesele au crescut cu 5% săptămâna trecută; în Europa scăderea a fost modestă, de 1% (14.000 de morţi), în timp ce Asia meridională şi orientală a înregistrat o scădere a numărului de morţi de peste 20%.

    De la declanşarea pandemiei, la nivel global au fost raportate 232 de milioane de cazuri şi 4,7 milioane de decese asociate COVID-19 .

    Săptămâna trecută, SUA s-au menţinut ca ţara cu cele mai multe contagieri săptămânale, 765.000, deşi cifra a fost cu 31% mai scăzută decât săptămâna precedentă.

    Următoarele pe listă au fost Brazilia, cu 247.000 noi contagieri (dublu faţă de săptămâna anterioară), Marea Britanie cu 230.000 de cazuri (cu 14% mai mult) şi India, cu 204.000 noi cazuri de COVID-19.

    În ce priveşte campania de vaccinare şi conform rapoartelor sanitare publicate de fiecare ţară, au fost administrare 6,2 miliarde de doze la nivel global (25,77 de milioane de vaccinuri pe zi).

    Aproximativ 44,8% din populaţia globală a primit cel puţin o doză de vaccin anti-COVID-19, deşi procentul scade la 2,3% în cazul ţărilor cu venituri mici.

    buy office 2019 pro

    Avocatul Poporului: Condiţionarea personalului medical de certificatul verde COVID, măsură restrictivă

    Avocatul Poporului precizează, miercuri, că soluţiile legislative din proiectele discutate de Guvern care condiţionează exercitarea dreptului la muncă al personalului din unităţile sanitare şi din centrele rezidenţiale de obţinerea certificatului de vaccinare sau de testare, cu plata testelor de către angajat, reprezintă „măsuri restrictive”, fiind „lipsite de proporţionalitate şi inadecvate scopului urmărit”.

    Avocatul Poporului transmite, într-un comunicat de presă, că instituţia a fost sesizată în privinţa neconstituţionalităţii a două proiecte de acte normative aflate în proces legislativ: proiectul de lege privind stabilirea unor măsuri în domeniul sanitar, pe perioada stării de alertă, pentru personalul din cadrul unor unităţi publice şi private şi proiectul de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, reglementând condiţionarea exercitării dreptului la muncă al personalului care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unităţilor sanitare publice sau private şi al centrelor rezidenţiale de obţinerea certificatului digital al UE privind COVID-19.

    Potrivit ambelor proiecte de acte normative, costurile privind activitatea de testare împotriva virusului SARS-CoV-2 sunt suportate de către personalul din cadrul unităţilor vizate, cu excepţia personalului care are indicaţie medicală pentru nevaccinare.

    „Proiectul de lege (…) prevede sancţiunea suspendării contractelor individuale de muncă, respectiv a încetării de drept a contractelor de muncă, în situaţia în care perioada de suspendare cumulează 30 de zile în situaţia în care angajaţii nu prezintă certificatul digital în condiţiile prevăzute de aceste acte normative, iar proiectul de ordonanţă de urgenţă (…) stabileşte interdicţia accesului în centrele rezidenţiale a personalului care nu prezintă certificatul digital sau, după caz, interzicerea desfăşurării activităţilor care presupun contactul cu persoanele beneficiare”, se arată în comunicat.

    Avocatul Poporului adaugă faptul că aceste soluţii legislative reprezintă „măsuri restrictive”.

    „Recunoscând obligaţia constituţională a statului de a lua măsuri pentru asigurarea sănătăţii publice, Avocatul Poporului apreciază că soluţiile legislative care condiţionează exercitarea dreptului la muncă al personalului din unităţile sanitare publice şi private, precum şi al personalului încadrat în centrele rezidenţiale publice şi private de obţinerea certificatului de vaccinare sau de certificatul de testare (cu plata testelor realizată de către angajat), sub sancţiunea suspendării contractului individual de muncă, respectiv a încetării de drept a acestuia, reprezintă măsuri restrictive privind exerciţiul dreptului la muncă, al egalităţii în drepturi şi al asigurării măsurilor de protecţie socială, măsuri lipsite de proporţionalitate şi inadecvate scopului urmărit”, mai arată sursa citată.

    Totodată, Avocatul Poporului susţine că, potrivit art. 53 alin. (1) din Constituţie, restrângerea exerciţiului unor drepturi şi libertăţi poate fi făcută numai prin lege, menţionând că, anul trecut, Curtea Constituţională a emis mai multe decizii în care a precizat că o asemenea restrângere se poate face numai prin lege ca act normativ aprobat de Parlament, nu prin ordonanţe de urgenţă sau acte administrative.

    În consecinţă, ordonanţa de urgenţă de modificare a Legii nr. 55/2020 va fi neconstituţională, adaugă sursa citată, şi apreciază ca fiind „total inadecvat” conţinutul actelor normative din următoarele considerente:

    • potrivit datelor oficiale furnizate, numărul persoanelor vaccinate în România este de 5.353.033 (la data de 28 septembrie 2021);
    • în urma zecilor de anchete şi vizite realizate de instituţia Avocatul Poporului atât în centre rezidenţiale, în cămine de bătrâni, în centre de plasament, în centre de recuperare, dar şi în unităţi sanitare, s-a constatat un mare deficit de personal în aceste instituţii;
    • costurile testelor RT-PCR sau al testelor antigen rapid sunt foarte ridicate raportat la puterea de cumpărare a cetăţenilor;
    • statul nu a intervenit, ca în cazul altor state din Uniunea Europeană, în vederea creării cadrului legal pentru plafonarea preţului testelor de o manieră care să faciliteze cetăţenilor accesul la efectuarea acestora, ca măsură de protecţie anti-COVID.

    Instituţia mai susţine că soluţiile legislative, în forma propusă, aduc atingere prevederii constituţionale referitoare la dreptul la muncă şi protecţie socială a muncii – consacrat de art. 41, la interzicerea discriminării pe criterii de avere – prevăzută în art. 16 alin. (1) şi art. 4 şi la încălcarea dreptului beneficiarilor din centrele rezidenţiale la măsuri de asistenţă socială – prevăzut în art. 47 alin. (2) teza finală din Legea fundamentală.

    Analiza Avocatului Poporului privind cele două proiecte de acte normative aflate în proces legislativ a fost transmisă prim-ministrului, ministrului interimar al Sănătăţii şi ministrului Muncii şi Protecţiei sociale.

    buy windows 10 pro

    GCS: Trei paturi libere la ATI pentru pacienții COVID în București. Care este situația la nivel național

    Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a anunțat, marți, că, la acest moment în Capitală mai sunt trei locuri libere în secțiile ATI COVID, iar la nivel național mai sunt disponibile doar cinci paturi ATI pentru bolnavii infectați cu SARS-CoV-2, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiții medicale care sunt și confirmate cu SARS-COV-2.

    “În data de 29 septembrie 2021, conform datelor existente în aplicația alerte.ms, la nivel național există 1374 de paturi de ATI destinate pacienților COVID-19. De asemenea, 1320 de paturi ATI sunt ocupate la nivelul întregii țări”, potrivit unui comunicat al GCS.

    În București sunt avizate de către Direcția de Sănătate Publică 282 de paturi de ATI pentru pacienții de COVID-19.

    “La nivel național sunt libere 5 paturi ATI pentru pacienții bolnavi de COVID-19, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiții medicale care sunt și confirmate cu SARS-COV-2. La acest moment, în București sunt 3 paturi libere”, arată sursa citată.

    Potrivit GCS, se lucrează pentru operaționalizarea și asigurarea personalului medical necesar pentru alte paturi ATI care vor fi disponibile în zilele următoare.

    “Menționăm faptul că în procesul de operaționalizare a unor noi paturi ATI se pune accent pe cele destinate persoanelor care prezintă anumite condiții medicale și care sunt și confirmate cu SARS-COV-2 pentru că în aceste cazuri respectivii pacienți prezintă afecțiuni grave ce pot constitui comorbidități și sunt expuși unui risc mult mai mare”, explică GCS.
    Situația paturilor ATI destinate pacienților de Covid-19, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiții medicale care sunt și confirmate cu SARS-COV-2, neocupate:

    București – 3
    Galați – 1
    Vrancea – 1

    buy office 365 pro

    MS: Medicament pentru bolnavii COVID, prin farmaciile cu circuit închis din spitale, cu prescripţie medicală

    Ministerul Sănătăţii analizează posibilitatea eliberării în ambulatoriu a medicamentului Favipiravirum, folosit pentru bolnavii de COVID, prin farmaciile cu circuit închis din cadrul spitalelor, cu prescripţie medicală, conform recomandărilor specialiştilor din Comisia de specialitate de boli infecţioase.

    „După discuţiile avute cu specialiştii din Comisia de boli infecţioase şi conducerea Agenţiei Naţionale a Medicamentului, vom studia posibilitatea eliberării acestui medicament în ambulatoriu, prin farmaciile de circuit închis din cadrul spitalelor, gratuit, numai cu prescripţie medicală şi cu urmărirea bolnavului pe parcursul tratamentului de către medicul de familie”, a declarat dr. Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, potrivit unui comunicat remis miercuri presei.

    Conform sursei citate, în prezent, pentru acest medicament, Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale din România a realizat o evaluare în baza căreia a emis o autorizaţie pentru nevoi speciale valabilă în ţara noastră şi în baza căreia se permite administrarea în unităţile sanitare, sub supraveghere medicală, având o utilizare „restrictivă”.

    „În India, ţara de provenienţă, Favipiravirum are un aviz temporar pentru fabricaţie şi comercializare obţinut în urma unui proces de evaluare accelerată şi condiţionată de multiple cerinţe şi care nu poate fi asimilată cu o autorizaţie de punere pe piaţă emisă în acord cu legislaţia europeană în vigoare. Conform Protocolului Naţional de tratament al bolnavilor infectaţi cu virusul SARS-Cov-2, medicamentul Favipiravir este recomandat a fi administrat în formele uşoare şi medii de infecţie cu noul coronavirus în prima săptămână de boală. Într-o adresă către Ministerul Sănătăţii, Comisia de specialitate de boli infecţioase consideră că medicamentul poate fi eliberat în spital şi ambulatoriu, la recomandarea medicilor, numai cu prescripţie medicală. Referitor la profilul de siguranţă din datele preliminare disponibile, Favipiravirum prezintă un risc de teratogenicitate şi risc de afectare hepatică”, se arată în comunicat.

    ANMDMR a iniţiat şi aprobat transmiterea de către distribuitorul local din România a unei „comunicări directe către profesioniştii din domeniul sănătăţii” cu scopul de a informa medicii prescriptori din spitale, precum şi pacienţii cu privire la riscurile utilizării medicamentului.

    buy windows 10 home

    GCS: 10.826 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 și 207 decese, în ultimele 24 de ore

    Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a anunțat că au fost înregistrate, în urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, 10.826 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, dintre care 259 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

    Astfel, până miercuri, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.221.636 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, dintre care 1.388 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. Totodată, 1.110.542 de pacienți au fost declarați vindecați.

    Până astăzi, 36.865 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

    În intervalul 28.09.2021 (10:00) – 29.09.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 207 decese (101 bărbați și 106 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.

    Dintre cele 207 decese, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 6 la categoria de vârstă 40-49 ani, 22 la categoria de vârstă 50-59 ani, 50 la categoria de vârstă 60-69 ani, 70 la categoria de vârstă 70-79 ani și 57 la categoria de vârstă peste 80 ani.

    194 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 9 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 4 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

    10 dintre cei 207 pacienți decedați erau vaccinați. Cei 10 pacienți aveau vârste cuprinse între 61 și 86 de ani și prezentau comorbidități.

    Nu au fost raportate decese anterioare intervalului de referință.

    În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 11.742. Dintre acestea, 1.320 sunt internate la ATI.

    Din totalul pacienților internați, 310 sunt minori, 290 fiind internați în secții și 20 la ATI.

    Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 9.585.431 de teste RT-PCR și 3.203.021 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 27.457 de teste RT-PCR (13.184 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 14.273 la cerere) și 42.978 de teste rapide antigenice.

    Pe teritoriul României, 57.987 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.376 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 62.384 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 173 de persoane.

    În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 7.090 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 748 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

    Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 28 septembrie, 1.253 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 172.500 lei.

    De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost întocmite, ieri, 7 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

    buy windows 10 enterprise

    Ziua Mondială a Inimii, marcată în fiecare an la 29 septembrie

    În fiecare an, la 29 septembrie, se marchează Ziua Mondială a Inimii, eveniment organizat la nivel internaţional de World Heart Federation şi care doreşte să contribuie la creşterea gradului de conştientizare a populaţiei globului asupra factorilor de risc ce duc la apariţia bolilor cardiovasculare şi să determine treptat o schimbare în atitudinea oamenilor faţă de problema adoptării unui stil de viaţă sănătos.

    Ziua Mondială a Inimii a fost sărbătorită pentru prima dată în anul 2000, cu scopul de a informa populaţia din întreaga lume cu privire la principala cauză de deces, şi anume bolile cardiovasculare.

    În România, evenimentul este organizat de către Fundaţia Română a Inimii în parteneriat cu Societatea Română de Cardiologie, deoarece, începând cu anul 2005, aceasta din urmă este membră cu drepturi depline a World Heart Federation.

    Organizaţii de sănătate, societăţi specializate în cardiologie, fundaţii, instituţii guvernamentale şi de sănătate organizează, cu această ocazie, diferite manifestări, cum ar fi împărţirea de pliante, plimbări colective pe jos sau cu bicicleta în parcuri, concursuri sportive, crosuri, mese rotunde, conferinţe, pentru a informa populaţia asupra prevenirii bolilor cardiovasculare care anual fac peste 17 milioane de victime la nivel global. Acţiunile organizate cu acest prilej îşi propun să evidenţieze factorii de risc în afecţiunile cardiovasculare, precum şi modul în care pot fi prevenite aceste afecţiuni.

    În locurile publice sunt amplasate corturi în care populaţia îşi poate măsura tensiunea arterială sau nivelul colesterolului.

    La nivel mondial, anual se înregistrează 17,3 milioane de decese din cauza bolilor cardiovasculare, iar acest număr este în continuă creştere. Până în 2030, dacă nu se vor adopta măsuri imediate, se aşteaptă ca 23 de milioane de oameni să moară, an de an, din cauza afecţiunilor cardiovasculare, conform site-ului https://www.romanianheart.ro/.

    În România se mai aniversează o zi dedicată inimii, în luna mai – Ziua naţională a inimii.

    Boala cardiovasculară este situată pe locul I în ceea ce priveşte cauzele de mortalitate în Europa, atât la femei, cât şi la bărbaţi, potrivit Cartei europene a sănătăţii cardiovasculare, publicată pe site-ul https://ehnheart.org/. Este responsabilă de aproximativ jumătate din totalul deceselor, în Europa provocând peste 4,35 milioane de decese în fiecare an, în statele membre ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii – Regiunea Europeană şi peste 1,9 milioane de decese în fiecare an, în Uniunea Europeană.

    Fundaţia Română a Inimii şi Societatea Română de Cardiologie continuă lupta împotriva bolilor cardiovasculare, celebrând în fiecare an, la 29 septembrie, Ziua mondială a inimii, prin organizarea unor evenimente menite să atragă atenţia asupra factorilor de risc cardiovascular.

    Fundaţia Română a Inimii a fost înfiinţată de către cei peste 1.000 de medici cardiologi din România, membri ai Societăţii Române de Cardiologie. Scopul înfiinţării acestei fundaţii a fost acela de a implementa strategia naţională în domeniul prevenţiei bolilor cardiovasculare şi de a susţine campaniile de sănătate a populaţiei din România. La scurt timp de la înfiinţarea sa, în mai 2010, Fundaţia Română a Inimii (FRI) a devenit afiliată a European Heart Network (EHN), principalul for de lobby în domeniul sănătăţii pe lângă Parlamentul European şi autoritate reprezentativă sub aspectul prevenţiei bolilor cardiovasculare, cu sediul la Bruxelles.

    buy office 2016 pro

    Studiu: Fumătorii, mai vulnerabili în faţa COVID-19. Risc mai mare de spitalizare

    Fumătorii sunt cu 80% mai predispuşi să fie internaţi în spital şi au o probabilitate semnificativ mai mare de deces din cauza COVID-19 decât nefumătorii, potrivit unui nou studiu, relatează dpa.

    Studiul, realizat de Universitatea Oxford, este primul de acest gen care se bazează atât pe date observaţionale cât şi pe date genetice referitoare la fumat şi coronavirus. Până în prezent, au afirmat experţii, au existat date contradictorii cu privire la măsura în care fumatul afectează riscul internării în spital din cauza COVID-19.

    Pentru realizarea studiului, echipa de cercetători a analizat fişele medicale, rezultatele testelor COVID, datele privind internările în spital şi certificatele de deces. Studiul a fost publicat în revista Thorax.

    În total, aproximativ 421.469 de persoane au fost incluse în cercetare.

    Dintre acestea, 1.649 au fost testate pozitiv la COVID, 968 au fost internate în spital în legătură cu coronavirusul şi 444 de persoane au murit din cauza COVID-19.

    Majoritatea (59%) nu fumaseră niciodată, peste o treime (37%) erau foşti fumători, iar 4% erau actuali fumători.

    Dintre actualii fumători, majoritatea (71%) fumau între una şi 19 ţigări pe zi, în timp ce 29% fumau 20 sau mai multe ţigări pe zi.

    Rezultatele au arătat că, prin comparaţie cu persoanele care nu au fumat niciodată, actualii fumători prezentau un risc cu 80% mai mare de internare din cauza COVID-19. La cei care fumau între una şi nouă ţigări pe zi riscul de deces din cauza COVID-19 se dubla, în timp ce persoanele care fumau între 10 şi 19 ţigări pe zi erau de aproape şase ori mai predispuse să moară din cauza coronavirusului.

    Analiza genetică a arătat că printre persoanele mai predispuse genetic să fumeze a existat un risc mai mare de infectare cu COVID-19 şi internare în spital.

    Autorii studiului au concluzionat că „rezultatele din două abordări analitice demonstrează un efect cauzal al fumatului asupra riscului de severitate a bolii COVID-19”.

    buy windows 10 education

    Sanatatea.TV
    Revizia intimitatii
    Acest site web folosește cookie-uri astfel încât să vă putem oferi cea mai bună experiență de utilizare posibilă. Informațiile privind cookie-urile sunt stocate în browserul dvs. și îndeplinesc funcții, cum ar fi recunoașterea dvs. atunci când reveniți pe site-ul nostru web și ajutați echipa noastră să înțeleagă ce secțiuni ale site-ului dvs. vi se pare cel mai interesant și util.