18.9 C
București
duminică, septembrie 13, 2026
More

    CNSU a respins propunerea INSP de carantinare a zonei metropolitane Bucureşti. Ce măsuri au fost dispuse

    Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat, vineri, o hotărâre prin care a decis să nu valideze propunerea Institutului Naţional de Sănătate Publică pentru instituirea măsurii carantinei la „nivelul zonei metropolitane Bucureşti”.

    Totodată, prin Hotărârea CNSU nr. 87/2021 se dispune ca Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerul Economiei, Ministerul Educaţiei şi Ministerul Tineretului şi Sportului să intensifice acţiunile de control privind respectarea măsurilor de prevenire şi combatere a efectelor pandemiei de COVID-19 şi să aplice măsurile prevăzute de cadrul normativ în vigoare.

    Prin aceeaşi hotărâre a CNSU s-a stabilit ca Grupul de Suport Tehnico – Ştiinţific privind Gestionarea Bolilor Înalt Contagioase pe teritoriul României să analizeze situaţia epidemiologică din municipiul Bucureşti, judeţul Ilfov şi celelalte zone cu incidenţă ridicată şi să propună, după caz, noi măsuri de limitare a răspândirii infecţiilor cu virusul SARS-CoV-2 pentru activităţile cu risc ridicat de răspândire a bolii.

    Coronavirus: Pfizer a depus la EMA cererea de autorizare a vaccinului său pentru copiii de 5-11 ani

    Grupul farmaceutic american Pfizer şi partenerul său german BioNTech au anunţat, vineri, că au transmis Agenţiei Europene pentru Medicamente (EMA) datele medicale care sprijină utilizarea vaccinului lor anti-COVID-19 la copiii din grupa de vârstă 5-11 ani, informează Reuters.

    Deşi vaccinul anti-COVID-19 dezvoltat de alianţa Pfizer-BioNTech nu este în prezent aprobat pentru această grupă de vârstă, el a primit autorizarea pentru adolescenţii de peste 12 ani atât în Statele Unite, cât şi în Uniunea Europeană.

    Cele două companii au cerut la începutul lunii octombrie Agenţiei pentru alimente şi medicamente (FDA) din Statele Unite să autorizeze acest ser pentru copiii din grupa 5-11 ani, iar un comitet consultativ din cadrul FDA se va reuni în luna noiembrie pentru a examina acele date medicale.

    Deşi copiii sunt mai puţin susceptibili să dezvolte forme severe de COVID-19, ei pot totuşi să transmită virusul SARS-CoV-2 altor persoane, inclusiv populaţiilor vulnerabile, care prezintă riscuri medicale mai mari.

    Vaccinul Pfizer-BioNTech a demonstrat că induce o reacţie imunitară puternică în rândul copiilor cu vârste cuprinse între cinci şi 11 ani, în cadrul unui studiu realizat pe 2.268 de participanţi, au anunţat reprezentanţii celor două companii în data de 20 septembrie.

    Arafat: Am suplimentat semnificativ numărul ambulanţelor din Bucureşti. Am crescut capacitatea cu 30-40%

    Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a anunţat, vineri, că în Bucureşti a fost suplimentat semnificativ numărul ambulanţelor pentru testarea şi transportul pacienţilor cu COVID-19, urmând să fie folosit şi un autobuz transformat care permite transportul a 10 bolnavi pe tărgi.

    „În ultima perioadă, am suplimentat semnificativ numărul ambulanţelor din Bucureşti. Pe lângă maşinile deplasate de la unităţile pentru situaţii de urgenţă în sprijinul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti pentru testări, săptămâna trecută, am dat ordinul pentru mobilizarea a altor zece ambulanţe de tip B de prim ajutor şi 18 ambulanţe de multiple-victime, cu patru tărgi fiecare, din ţară către Bucureşti. De asemenea, Ministerul Apărării a dat cinci ambulanţe pentru partea de transport şi testări, iar Ministerul Afacerilor Interne o ambulanţă. Asta înseamnă că am crescut capacitatea cu 30-40% în Bucureşti din punct de vedere al posibilităţii de transport şi testare. În Bucureşti, a fost mobilizat şi un autobuz care permite transportul a zece pacienţi pe tărgi. Este un sistem care poate transforma un autobuz într-o ambulanţă şi s-a pus la dispoziţie un autobuz de la baza logistică a IGSU şi sistemul a fost adus din judeţul Mureş şi este unic în ţară în acest moment”, a declarat Arafat, într-o conferinţă de presă.

    Potrivit șefului DSU, în ultima perioadă a crescut presiunea şi la nivelul Unităţilor de primiri urgenţe, mai ales că unele dintre acestea s-au transformat în mini-secţii ATI pentru pacienţii cu COVID-19.

    „La Unităţile de primiri urgenţe, în perioada 2 – 7 octombrie, am avut 8.804 pacienţi care s-au prezentat la nivel naţional, dintre care 5.241 confirmaţi. În perioada 8 – 14 octombrie, avem 11.654 de pacienţi la nivel naţional, din care 7.802 confirmaţi. Aste este situaţia la nivelul Unităţilor de primiri urgenţe. Se simte presiunea şi pe UPU în mod egal cum se simte pe Secţiile de terapie intensivă. Sunt spitale unde Unităţile de primiri urgenţe s-au transformat, cel puţin parţial, în mini-secţii ATI, unde bolnavii sunt ventilaţi şi asistaţi, până se transferă la ATI sau alte spitale”, a spus şeful DSU.

    Arafat a precizat că sunt cazuri de familii care refuză ca rudele internate să fie transferate către alte spitale, acest lucru fiind necesar pentru primirea altor pacienţi cu COVID-19.

    „Rămânem cu refuzul unor familii de a lăsa pacienţii lor să plece în alte părţi. Nu vorbim aici numai de terapie intensivă, vorbim de pacienţii cu nevoie de oxigen. Eliberarea secţiilor UPU este foarte importantă, pentru a primi alţi pacienţi”, a explicat Raed Arafat.

    Andrei Baciu: Avem un stoc de 14.000 flacoane de Remdesivir

    În prezent, România are un stoc de 14.000 de flacoane de Remdesivir pentru tratarea bolnavilor infectaţi cu noul coronavirus, a anunțat, vineri, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Andrei Baciu, precizând că a fost deja semnat un contract pentru alte 139.200 de flacoane.

    „În acest moment, în România, mai avem un stoc de 14.000 de flacoane, însă astăzi am semnat contractul pentru 139.200 de flacoane, primele dintre acestea urmând a fi livrate în cursul săptămânii viitoare, în jur de 30.000 de flacoane, iar restul până la 70.000 de flacoane până la sfârşitul lunii şi până la sfârşitul anului diferenţa până la 139.200 de flacoane. (…) Astăzi au fost şi vor fi semnate contracte şi începând cu zilele următoare, săptămâna următoare vor sosi în România şi molecule suplimentare pentru a putea face faţă şi pentru a putea să oferim tuturor pacienţilor care au nevoie de terapie medicamentoasă în lupta cu SARS-CoV-2”, a declarat Andrei Baciu.

    Propunerea de carantinare a Capitalei, respinsă de Grupul tehnico-ştiinţific din cadrul CNSU

    Șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a anunţat, vineri, că Grupul tehnico-ştiinţific din cadrul Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a decis să respingă propunerea Institutului Naţional de Sănătate Publică privind carantinarea municipiului Bucureşti şi a judeţului Ilfov.

    „Astăzi, a avut loc întâlnirea Grupului tehnico-ştiinţific, în cadrul căruia ne-am consultat pe propunerea INSP de carantinare a Bucureşti – Ilfov. Hotărârea votată, în majoritatea grupului, a fost de a nu se carantina Bucureşti – Ilfov. Aceasta va fi propunerea care va merge către CNSU şi care, în cursul zilei de astăzi, va fi prezentată miniştrilor şi membrilor CNSU, pentru că nu sunt doar miniştri acolo şi premierul. Unu – de a nu se institui măsura. Doi – de a se întări toate măsurile de control şi de implementare a măsurilor de inspecţie care există până acum. Trei – propunerea de a abilita Grupul tehnico-ştiinţific şi INSP de a veni cu măsuri suplimentare peste cele care există acum”, a declarat Raed Arafat, într-o conferinţă de presă.

    Dr. Simona Pârvu, medic-șef în cadrul Institului Naţional de Sănătate Publică, a explicat că instituţia pe care o reprezintă a mai făcut de-a lungul timpului propuneri şi nu toate au fost preluate de către autorităţi, precizând că specialiştii INSP nu cunosc toate datele care duc la luarea unei decizii de carantinare, ci doar pe cele medicale.

    “Institutul Naţional de Sănătate Publică, ţinând cont de situaţia epidemiologică şi de faptul că măsurile stabilite pentru zona Bucureşti, metropolitană Bucureşti, nu au fost suficiente sau suficient de eficiente, a propus măsura carantinei. De la propunere până la adoptarea unei decizii sunt o serie de paşi care trebuie urmaţi şi care sunt foarte clar reglementaţi. Scopul propunerii a fost de supune aceasta în cadrul discuţiei Grupului Ştiinţifico-Tehnic şi a înainta decidenţilor o serie de propuneri care să fie analizate şi care să stea la baza deciziilor ulterioare. Dar, INSP a formulat propuneri de-a lungul pandemiei care nu au fost întotdeauna preluate în totalitate deoarece noi suntem instituţie profesională de sănătate publică, nu avem toate datele şi nu cunoaştem toate datele care ar putea duce la o concluzie finală”, a transmis Simona Pîrvu, în cadrul conferinţei de presă.

    Medicul a mai afirmat că se menține tendinţa de creştere a cazurilor COVID, iar situaţia epidemiologică este una fără precedent de la începutul pandemiei.

    “În ultima săptămână se observă o uşoară încetinire a creşterii numărului de cazuri, asta nu înseamnă că suntem în descreştere, tendinţa este în continuare de creştere. Situaţia epidemiologică este una fără precedent şi este una gravă, cum nu a fost de la începutul pandemiei, dar încetinirea vitezei creşterii numărului de cazuri se poate pune pe seama faptului că populaţia a înţeles să răspundă şi să aplice poate mai riguros regulile şi măsurile impuse până acum. De asemenea, am observat o creştere a adresabilităţii populaţiei pentru vaccinare cu prima doză şi subliniem în continuare faptul că este singura cale pentru a depăşi situaţia în care ne aflăm”, a declarat reprezentantul INSP.

    Pacienți COVID în stare gravă, transportaţi de la Bucureşti la Timişoara cu o aeronavă militară. Anunțul MApN

    O aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, efectuează, vineri, o misiune de transport umanitar, pe ruta Bucureşti – Timişoara, cu doi pacienţi infectaţi cu virusul SARS-CoV-2, aflaţi în stare gravă.

    Potrivit MApN, echipa medicală care monitorizează pacienţii pe timpul zborului este formată din specialişti din cadrul SMURD, iar transportul pacienţilor de la unităţile spitaliceşti către aeroport s-a realizat cu ambulanţe ale SMURD şi ale Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov.

    Aeronava militară a decolat de la Baza 90 Transport Aerian în jurul orei 16,00.

    Transportul are loc în contextul în care Ministerul Sănătăţii a informat, vineri, că alţi 12 pacienţi infectaţi cu SARS-CoV-2 aflaţi în stare critică vor fi transferaţi în unităţi sanitare din Ungaria.

    Potrivit MS, cinci pacienţi intubaţi vor fi transferaţi în Centrul universitar din Debrecen, iar alţi şapte – doi intubaţi şi cinci cu necesar de oxigen – vor fi internaţi în Centrul universitar din Szeged.

    „Toţi pacienţii se află în stare stabilă, sunt transportabili şi sunt internaţi în unităţile de primiri urgenţe ale unor spitale din Bucureşti şi din ţară”, precizează sursa citată.

    Arafat: OMS a comunicat că urmează să aducă în România 200 concentratoare de oxigen

    Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a anunţat că Organizaţia Mondială a Sănătăţii a transmis că urmează să aducă în România 200 de concentratoare de oxigen. De asemenea, 20 de cadre medicale din Republica Moldova vor veni în România pentru a ajuta în tratarea pacienților COVID şi vor activa în cadrul Spitalului de la Leţcani, din județul Iași.

    “Organizaţia Mondială a Sănătăţii ne-a comunicat că urmează să aducă în România 200 concentratoare de oxigen, de opt litri capacitate, urmează să stabilim capacitatea, modalitatea de transport împreună cu reprezentanţii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, să vedem cum vom rezolva, dacă vom merge noi sau dacă le vor aduce, asta e în curs de discuţie, dar deja procedurile sunt în curs”, a declarat Raed Arafat, vineri, într-o conferinţă de presă.

    Arafat a precizat că Italia şi Germania au trimis României anticorpi monoclonali pentru tratamentul pacienților COVID.

    “Până acum Italia ne-a trimis deja 5.200 de doze de anticorpi monoclonali. Sunt în desfăşurare procedurile de transfer şi de preluare a 12.700 de doze din Germania tot de anticorpi monoclonali, care urmează să ajungă în cursul săptămânii viitoare. Astăzi, în seara aceasta şi mâine, o să le recepţionăm oficial, ajung din Danemarca opt concentratoare şi 15 ventilatoare de transport. Astăzi am dat acceptul pentru o cantitate de medicamente necesară în secţiile de Terapie Intensivă şi care, având în vedere numărul pacienţilor, putem să ajungem la o problemă de furnizare de către firme şi atunci avem o ofertă din Franţa pentru medicamente de acest gen care va fi acceptată astăzi”, a explicat şeful DSU.

    Arafat a precizat că Republica Moldova a decis să trimită 20 de cadre medicale în România.

    “Astăzi, am primit prin Ministerul de Externe şi către Ministerul Sănătăţii şi către Ministerul Afacerilor Interne, oferta Republicii Moldova de a trimite cadre medicale, iar în urma consultărilor şi cu domnul preşedinte şi cu domnul prim-ministru şi cu ministrul Cseke, bineînţeles, a fost discutată problema asta, s-a decis acceptarea acestei oferte. Vor fi cadre medicale în număr de 20, care se vor deplasa şi vor fi folosite chiar la Iaşi, la Spitalul Leţcani, pe lângă cadrele militare şi civile care lucrează acolo”, a mai afirmat Arafat.

    Șeful DSU a mai transmis că urmează să fie emise documentele temporare de practică medicală pentru medicii şi asistenţii medicali care vin din Republica Moldova.

    „Am avut o discuţie cu preşedintele Colegiului Medicilor din România, urmează să se emită documentele temporare de practică medicală. Este vorba despre medici şi asistenţi medicali. S-a discutat la Iaşi. Este nevoie mare şi chiar sunt bineveniţi ca să sprijine, ca să permită creşterea numărului paturilor la Leţcani. Urmează să ajungă colegii din Moldova, să participe alături de colegii noştri din Iaşi la îngrijirea pacienţilor cu probleme COVID”, a arătat şeful DSU.

    CNSU: 396 de ventilatoare fixe şi mobile şi 20 de concentratoare de la Unifarm vor fi distribuite în spitale

    Comitetul Național pentru Situaţii de Urgență (CNSU) a decis, vineri, abilitarea Ministerului Sănătății de a transfera urgent, pentru a putea fi folosite în spitale, 396 de ventilatoare fixe și mobile și 20 de concentratoare de oxigen.

    Hotărârea vine la o zi după ce Unifarm a atras atenția că, în plin val 4 al pandemiei, în care spitalele sunt sufocate de pacienți cu COVID, 390 de ventilatoare, 27 de milioane de măști și alte materiale sanitare în valoare de 650 de milioane de lei achiziționate în criza COVID sunt blocate în depozitele companiei de stat.

    Hotărârea CNSU:

    Art.1 – (1) Se abilitează Ministerul Sănătății, în calitatea de autoritate publică prin care statul își exercită drepturile și obligațiile decurgând din calitatea de acționar unic al C.N. Unifarm S.A, să dispună măsurile necesare pentru transmiterea în folosință gratuită, de urgență, a unui număr de 396 ventilatoare fixe și mobile și 20 de concentratoare către Departamentul pentru Situații de Urgență prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.
    (2) Departamentul pentru Situații de Urgență prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență preia temporar în folosință gratuită, la stocurile de urgență medicală, echipamentele medicale prevăzute la alin. (1) și asigură distribuirea acestora către unitățile sanitare în funcție de nevoile identificate.
    (3) Echipamentele medicale prevăzute la alin. (1) vor fi transferate ulterior, în
    condițiile legii, în proprietatea Departamentului pentru Situații de Urgență prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, la stocurile de urgență medicală.
    Art.2 – Remedierea eventualelor daune sau defecțiuni ale echipamentelor medicale prevăzute la art. , va fi realizată de către unitățile sanitare beneficiare.
    Art.3 – Prezenta hotărâre se comunică Ministerului Sănătății și Departamentului pentru Situații de Urgență pentru punere în aplicare și spre informare tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență.

    Unifarm a solicitat joi deblocarea şi utilizarea de urgenţă a stocului său de echipamente şi materiale sanitare achiziţionate pentru combaterea COVID-19 în care se regăsesc, printre altele, 310 ventilatoare, 80 de ventilatoare mobile, 27 de milioane de măşti, ochelari şi combinezoane de protecţie, dezinfectanţi şi alte materiale sanitare şi dispozitive medicale. Pentru ca acest lucru să fie posibil este necesară modificarea OUG nr. 29/2020 privind unele măsuri economice şi fiscal-bugetare, întrucât materialele au fost achiziţionate cu o finanţare calificată eronat la acel moment drept credit comercial, iar evoluţia ulterioară a preţurilor a cauzat ”nevandabilitatea şi blocarea acestui stoc”.

    MS: Continuă transferul pacienților români infectați cu Sars-Cov-2, aflați în stare critică, în Ungaria

    Ministerul Sănătății informează că alți 12 pacienți infectați cu SARS-Cov-2, aflați în stare critică, vor fi transferați, în cursul zilei de vineri, în unități sanitare din Ungaria.

    „Este vorba despre cinci pacienți intubati care vor fi transferați în centrul universitar din Debrecen și șapte pacienți (doi intubați și cinci cu necesar de oxigen) care vor fi transferați în centrul universitar din Szeged. Toți pacienții se află în stare stabilă, sunt transportabili și sunt internați în unitățile de primiri urgențe ale unor spitale din București și din țară”, precizează un comunicat al Ministerului Sănătății.

    Primul transfer în Ungaria al pacienților cu COVID aflați în stare critică a început în cursul zilei de joi.

    România a început săptămâna trecută discuțiile cu autoritățile din Ungaria în vederea transferării mai multor pacienți COVID grav în țara vecină pentru tratament.

    O fetiță de 13 ani și un tânăr de 29 de ani au murit din cauza COVID-19

    O fetiță de 13 ani, fără alte afecțiuni și nevaccinată anti-COVID-19, a murit după ce s-a infectat cu SARS-CoV-2.

    Printre cele 363 de persoane ale căror decese au fost anunțate vineri de Grupul de Comunicare Strategică (GCS) se numără și un tânăr de 29 de ani, cu comorbidități și nevaccinat anti-COVID.

    Potrivit GCS, în intervalul 14.10.2021 (10:00) – 15.10.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 365 decese (182 bărbați și 183 femei), dintre care 2 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Botoșani, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.

    Dintre cele 365 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 10-19 ani, 1 la categoria de vârstă 20-29 ani, 2 la categoria de vârstă 30-39 ani, 15 la categoria de vârstă 40-49 ani, 27 la categoria de vârstă 50-59 ani, 88 la categoria de vârstă 60-69 ani, 126 la categoria de vârstă 70-79 ani și 105 la categoria de vârstă peste 80 ani.

    351 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 9 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 5 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

    Au fost raportate 2 decese anterioare intervalului de referință, survenite în luna septembrie 2021, în județele Ialomița și Timiș. În intervalul de referință (ultimele 24 de ore) au fost înregistrate 363 decese.

    Din totalul de 365 de pacienți decedați, 325 erau nevaccinați și 40 vaccinați. Cei 40 de pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între 40 și 80 de ani. 39 dintre pacienții decedați vaccinați prezentau comorbidități, iar pentru un pacient decedat nu au fost raportate comorbidități.

    Sanatatea.TV
    Revizia intimitatii
    Acest site web folosește cookie-uri astfel încât să vă putem oferi cea mai bună experiență de utilizare posibilă. Informațiile privind cookie-urile sunt stocate în browserul dvs. și îndeplinesc funcții, cum ar fi recunoașterea dvs. atunci când reveniți pe site-ul nostru web și ajutați echipa noastră să înțeleagă ce secțiuni ale site-ului dvs. vi se pare cel mai interesant și util.