Zece persoane puse sub acuzare, în cazul incendiului de la secția ATI a SJU Piatra Neamț

0
256

Procurorii Parchetului General au pus sub acuzare zece persoane, printre care şase au îndeplinit succesiv funcţia de manager interimar de spital, pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, distrugere din culpă în formă calificată şi neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, în cazul incendiului din 2020 de la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Piatra Neamţ. De asemenea, a fost pus sub acuzare şi SJU Piatra Neamţ.

„Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat că, în exercitarea atribuţiilor de manageri interimari ai Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ, în perioada 31.03.2020-17.11.2020, în contextul epidemiei COVID 19 şi declarării unităţii sanitare ca unitate suport COVID, ar fi organizat impropriu activitatea specifică la nivelul spitalului prin aceea că nu ar fi realizat o revizuire a riscurilor privind securitatea şi sănătatea în muncă, urmare a schimbării condiţiilor de muncă, produsă la nominalizarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ în categoria spitalelor suport COVID 19. Această schimbare a inclus adoptarea unei terapii care presupune creşterea cantităţii de oxigen administrată pacienţilor COVID 19, implicit creşterea concentraţiei de oxigen în atmosfera încăperilor unde sunt trataţi aceşti bolnavi. Suspecții nu ar fi stabilit măsuri de prevenire care să asigure securitatea şi sănătatea la Secţia ATI în noile condiţii, cu consecința incendierii salonului 240 ATI care a avut ca urmări moartea a 9 pacienți, vătămarea corporală a unui medic și a unei asistente medicale, degradarea salonului, distrugerea instalațiilor de fluide medicale, aer comprimat și electrică, a echipamentelor de ventilație mecanică, precum și a altor echipamente medicale”, spun procurorii.

În acelaşi dosar, au fost puse sub acuzare două asistente care îi îngrijeau pe pacienţii bolnavi de COVID-19, pentru că ar fi lăsat fără supraveghere o sursă de foc deschis, o lumânare tip candelă.

„Această lumânare tip candelă ar fi constituit sursă de inițiere a focului cu consecința incendierii salonului 240 ATI, care a avut ca urmari moartea a 9 pacienți, vătămarea corporală a unui medic, degradarea salonului, distrugerea instalațiilor de fluide medicale, aer comprimat și electrică, a echipamentelor de ventilație mecanică, precum și a altor echipamente medicale”, spun procurorii.

În acest dosar este urmărit penal și șeful Secției ATI, pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, distrugere din culpă în formă calificată.

Potrivit procurorilor, acesta „nu ar fi luat măsuri de procedurare a unor activități apte să conducă la o ventilaţie în saloanele ATI, care să asigure securitatea în muncă şi sănătatea personalului medical şi a pacienţilor, precum și la o asistență medicală suport în cazul întreruperii alimentării cu gaze medicinale”.

„Consecința lipsei măsurilor a constituit-o incendierea salonului 240 ATI, care a avut ca urmări moartea a 9 pacienți, vătămarea corporală a unui medic și a unei asistente medicale, degradarea salonului, distrugerea instalațiilor de fluide medicale, aer comprimat și electrică, a echipamentelor de ventilație mecanică, precum și a altor echipamente medicale”, mai spun procurorii.

Un alt medic de la Secția ATI a Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț este urmărit penal pentru săvârşirea favorizarea făptuitorului, fals intelectual și uz de fals.

„În exercitarea atribuțiilor de medic șef al Secției ATI, respectiv de medic la aceeași secție din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ, ar fi întocmit și subscris o adresa din data de 18.06.2021, care conține mențiuni false privind îngrijirile acordate pacienților în timpul manifestării incendiului. Această adresă au folosit-o prin transmiterea la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Neamț, unde a fost avută în vedere la efectuarea lucrărilor medico-legale privind decesul a două persoane, în scopul de a îngreuna urmărirea penală”, mai precizează Parchetul General.

Procurorii continuă urmărirea penală și în cazul Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ (persoană juridică), pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, distrugere din culpă în formă calificată.

Procurorii spun că, în contextul pandemiei de COVID 19 a organizat impropriu activitatea specifică, astfel:

  • nu a realizat o revizuire a riscurilor privind securitatea şi sănătatea în muncă, urmare a schimbării condiţiilor de muncă care s-a produs la nominalizarea sa în categoria spitalelor suport COVID 19 şi adoptarea unei terapii care presupune creşterea cantităţii de oxigen administrată pacienţilor COVID 19, implicit creşterea concentraţiei de oxigen în atmosfera încăperilor unde sunt trataţi aceşti bolnavi, şi nu a stabilit măsuri de prevenire care să asigure securitatea şi sănătatea la Secţia ATI în noile condiţii;
  • nu a luat măsuri de procedurare a unor activități, apte să conducă la o ventilaţie în saloanele ATI, care să asigure securitatea în muncă şi sănătatea personalului medical şi a pacienţilor, precum și la o asistență medicală suport în cazul întreruperii alimentării cu gaze medicinale;

Consecința acestor măsuri a constituit-o incendierea salonului 240 ATI, care a avut ca urmare moartea a 9 pacienți, vătămarea corporală a unui medic și a unei asistente medicale, degradarea salonului, distrugerea instalațiilor de fluide medicale, aer comprimat și electrică, a echipamentelor de ventilație mecanică, precum și a altor echipamente medicale, adaugă procurorii.

Iniţial, dosarul in rem a fost deschis de procurorii de la Parchetul Tribunalului Neamţ, iar la scurt timp ancheta a fost preluată de Parchetul General, pentru infracțiunile de vătămare corporală din culpă și ucidere din culpă.

În 14 noiembrie 2020, un incendiu puternic a cuprins Secția de terapie intensivă a Spitalului Județean din Piatra Neamț, unde erau internați în stare gravă pacienți cu COVID-19. Ei fuseseră mutați de la etajul 3 la etajul 2 al unității medicale cu doar câteva ore înainte de izbucnirea focului.

În urma incendiului violent, au murit zece pacienți: şapte bărbaţi şi trei femei, cu vârste cuprinse între 67 şi 86 ani.

Alți șase pacienți dintr-un salon alăturat au fost răniți și transferați la Spitalul Modular de la Lețcani (Iași). Din cei 6 oameni, unul singur a supraviețuit – un bărbat în vârstă de 74 de ani, externat după trei săptămâni de spitalizare la Iași.

În incendiu a fost grav rănit și medicul Cătălin Denciu, care a intrat într-unul din saloanele cuprinse de flăcări, încercând să salveze pacienții. Echipamentul i-a luat foc și a suferit arsuri extrem de grave, pe 70-75% din suprafața corpului. Medicul a fost transferat mai întâi la Spitalul Floreasca din București, iar de acolo la Spitalul Militar Regina Astrid din Bruxelles.

Articolul precedentPeste 350 de pacienți pozitivi COVID-19, la Spitalul Universitar din capitală
Articolul următorGheorghiță, despre doza de rapel a vaccinului anti-COVID-19 Johnson&Johnson