24.3 C
București
luni, septembrie 7, 2026
More

    Conf. dr. Diana Loreta Păun: Viitorul sistemului de sănătate înseamnă inovare şi promovarea cercetării medicale

    Conf. dr. Diana Loreta Păun, consilier prezidențial – Departamentul Sănătate Publică a declarat, joi, că viitorul sistemului de sănătate înseamnă inovare şi promovarea cercetării medicale.

    „Gradul de performanţă al fiecărui domeniu este dat de capacitatea de investiţie în componenta de cercetare şi inovare. În sănătate, investiţia în cercetare şi inovare aduce o contribuţie suplimentară care se reflectă în primul rând în creşterea speranţei de viaţă, mergând uneori până la recuperare completă. Viitorul sistemului de sănătate înseamnă, în ultimă instanţă, inovare şi promovarea cercetării medicale. Aceasta este de fapt şi viziunea preşedintelui României”, a declarat Conf. dr. Diana Loreta Păun, la Profit Health Forum.

    Consilierul prezidențial a subliniat că un sistem de sănătate rezilient înseamnă şi construcţia pe „pilonii” prevenţiei şi educaţiei pentru sănătate.

    Pandemia COVID-19 a reprezentat un fenomen „perturbator, de amploare, care a modificat percepţiile” şi a schimbat „pentru totdeauna aşteptările” comunităţilor, a afirmat consilierul prezidențial.

    „Cred că rămâne şi astăzi foarte greu de evaluat dacă în realitate stării de fapt puteau fi aplicate măsuri capabile să oprească evoluţia. (…) Pandemia COVID a generat peste 6 milioane decese, din care peste 64.000 numai în România. Această realitate nu trebuie ignorată”, a subliniat consilierul prezidenţial.

    Rafila: PNRR presupune construcţia care ţine de zona de resurse umane, de management a sistemului de sănătate, dar şi de investiţii

    Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, joi, că Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă presupune „construcţia care ţine de zona de resurse umane”, de zona de management a sistemului de sănătate, dar şi de investiţii în asistenţa medicală ambulatorie, unităţi spitaliceşti.

    „Nu despre bani este vorba în PNRR. În PNRR este vorba despre o construcţie care ţine de zona de resurse umane, de zona de management a sistemului de sănătate şi de o zonă investiţională în asistenţa medicală ambulatorie – medicină primară şi de specialitate şi, respectiv, este vorba despre unităţi spitaliceşti. Noua organigramă a Ministerului Sănătăţii va fi în curând aprobată, sperăm cu un număr mai mare de posturi pentru oameni care doresc să vină alături de noi să poată să lucreze la această reformă, care cred că poate să aibă şanse de realizare numai printr-un mecanism participativ şi bazat pe profesionişti şi mai ales pe bună credinţă”, a afirmat Alexandru Rafila, la Profit Health Forum.

    Minstrul a precizat că ar trebui realizat un plan pentru următorii 8 – 10 ani privind „redesenarea” sistemului sanitar din România.

    „Cred că ar trebui să trecem mai aplicat la treabă şi să avem un plan pentru următorii 8 – 10 ani în ceea ce priveşte redesenarea sistemului de sănătate din România şi să vedem dacă reuşim nu numai să avem un astfel de plan, ci dacă suntem participativi la realizarea unui astfel de plan, fie că discutăm despre profesioniştii din sistemul de sănătate, fie că discutăm de administratorii sistemului de sănătate sau decidenţi politici, dar şi de populaţie, în general, pentru că un sistem de sănătate performant are şi componente care ţin de percepţia populaţiei, educaţia populaţiei, aderenţa populaţiei la politicile de sănătate pe care noi le dezvoltăm”, a declarat ministrul Sănătății.

    Potrivit ministrului, există un draft de strategie de sănătate asupra căreia s-au purtat mai multe discuţii la nivel regional.

    „Avem acum un draft de strategie de sănătate pentru următoarea perioadă, sper să putem să o îmbunătăţim în urma discuţiilor care au avut loc la nivel regional. Au fost şase – şapte astfel de întâlniri, dar ceea ce cred eu că o să fie cel mai greu de schimbat o să fie legat de mentalităţi, fie că discutăm despre oameni care lucrează în sistem, mă includ şi pe mine aici, schimbarea de mentalitate a profesioniştilor, a populaţiei, mutarea balansului din zona asistenţei medicale spitaliceşti pe zona asistenţei medicale ambulatorii, găsirea unei soluţii încât furnizarea serviciilor de sănătate să fie echilibrată la nivel naţional din punct de vedere al calităţii şi al accesibilităţii. Sunt lucruri la care lucrăm să le construim. PNRR este unul dintre ele, dar nu este singurul”, a menţionat Alexandru Rafila.

     

    OMS: COVID-19 va continua să evolueze, dar severitatea bolii se va reduce în timp

    Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a dat publicităţii un plan actualizat referitor la COVID-19, prezentând trei scenarii posibile ale evoluţiei pandemiei anul acesta, informează Reuters.

    ”Pe baza informaţiilor pe care le avem acum, cel mai probabil scenariu este că virusul COVID-19 va continua să evolueze, dar severitatea bolii pe care o produce se va reduce în timp întrucât imunitatea creşte ca urmare a vaccinării şi infectării”, a declarat directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, cu prilejul unei informări de presă.

    Cu toate acestea, directorul OMS a avertizat că se pot produce periodic vârfuri în ceea ce priveşte cazurile şi decesele ca urmare a slăbirii imunităţii, ceea ce ar putea necesita doze booster periodice pentru grupurile vulnerabile.

    Referindu-se la celelalte două scenarii potenţiale, Tedros a spus că fie vor apărea variante mai puţin severe, iar dozele booster sau noi formule ale vaccinurilor nu vor mai fi necesare, fie va apărea o variantă mai virulentă, iar protecţia oferită de vaccinările anterioare sau de infectare se va diminua rapid.

    Varianta actualizată a Planului strategic de pregătire şi răspuns al OMS stabileşte acţiunile strategice pe care fiecare ţară trebuie să le implementeze pentru a aborda cauzele transmisiei SARS-CoV-2, a micşora impactul COVID-19 şi a pune capăt urgenţei globale.

    Este cel de-al treilea Plan strategic de pregătire şi răspuns redactat de OMS şi cel mai probabil va fi şi ultimul, a mai spus directorul organizaţiei.

    Primul raport a fost lansat în februarie 2020, la începutul pandemiei.

    Conferința-dezbatere ”Mielomul Multiplu S.O.S pentru diagnosticare precoce”, organizată de SRH

    Societatea Română de Hematologie și Asociația S.O.S. Mielom au organizat, miercuri, Conferința-dezbatere ”Mielomul Multiplu S.O.S pentru diagnosticare precoce”, un eveniment în contextul Zilei Internaționale de Acțiune împotriva Mielomului.

    Mielomul multiplu este a doua cea mai frecventă neoplazie hematologică, reprezentând 2% din totalitatea malignităților. Totodată, este considerat a fi una dintre cele mai greu de diagnosticat boli neoplazice. Mai mult, mielomul multiplu este malignitatea hematologică cu cele mai mari întârzieri de diagnostic.

    Managementul de succes al pacienților cu această afecțiune se bazează pe diagnosticul precoce.

    ”Ne-am propus să tragem un semnal de alarmă în ceea ce înseamnă subdiagnosticarea pacienților cu mielom multiplu în România sau diagnosticarea mult prea târzie în stadii avanaste de boală. În prezent, în România, în orice centru mare universitar și în multe spitale județene ar trebui să se poată face mare parte din analize precum cele care stabilesc diagnosticul definitiv concludent pentru mielomul multiplu, precum și factorii de prgnostic, factorii de risc legați de mielomul multiplu pentru pacient. (…) În acești ani, în care se pune accent pe terapia personalizată pentru fiecare pacient, acești pacienți care nu au acces la aceste investigații nu vor putea primi o terapie personalizată în funcție de tipul bolii pe care îl prezintă. În ultimii trei ani am reușit să realizăm Registrul Național al pacienților cu mielom multiplu, am reușit să aderăm la Balkan Myeloma Study Group, practic toate țările balcanice sunt incluse în acest grup și am reușit să portăm toată baza noastră de date de pacienți din Registrul Național în Registrul Balcanic al pacienților cu mielom multiplu”, a declarat Dr. Sorina Bădeliță, medic hematolog, Institutul Clinic Fundeni București, Vicepreședinte Societatea Română de Hematologie.

    Printre temele dezbătute în cadrul evenimentului, s-au regăsit:

    • Mielomul multiplu: Depistare – screening și diagnostic
    • Problematica centrelor regionale de diagnostic pentru mielomul multiplu
    • Registrul pacienților cu mielom multiplu
    • Implicarea autorităților în problematica pacienților cu mielom multiplu
    • Accesul la tratament al pacienților care se confruntă cu mielom multiplu

    ”Ziua pacientului cu mielom multiplu este pentru noi un prilej de a spune ce ne doare și că avem nevoie de ajutor. Sunt sute de pacienți diagnosticați anual, însă diagnosticarea este stabilită destul de târziu. Diagnosticarea mea a durat mai mult de un an și jumătate. Practic, toți pacienții din România sunt nevoiți să treacă prin acest moment, adică distanța mare de la îmbolnăvire până la diagnosticare. Avem medici extraordinari, și profesional, și uman. Avem tratamente cu molecule noi astăzi, însă nu suficiente în cazul pacientului cu mielom refractar”, a precizat Camelia Soceanu, Președinte Asociația S.O.S Mielom.

    La Conferința-dezbatere ”Mielomul Multiplu S.O.S pentru diagnosticare precoce” a participat și Conf. dr. Diana Loreta Păun, consilier prezidențial – Departamentul Sănătate Publică, Administrația Prezidențială, care a declarat că investiţiile sunt prioritare pentru creşterea capacităţilor de diagnosticare precoce a mielomului multiplu.

    „Cred că eforturile autorităților pentru îmbunătățirea vieții pacienților presupun în primul rând reducerea inechităților de acces la diagnosticare precoce și tratament, precum și eficientizarea traseului medical pentru o experiență de boală îmbunătățită. Știm cu toții că se înregistrează sincope privind centrele de diagnostic la nivel teritorial, precum și a resursei umane specializate. De aceea este prioritar ca autoritățile să acorde atenție investiției în creșterea capacității de diagnosticare la nivel național, pentru reducerea numărului de cazuri care, din păcate, ajung la medic în stadii avansate ale bolii”, a declarat Conf. dr. Diana Loreta Păun.

    Prof. dr. Daniel Coriu, președintele Societății Române de Hematologie, a atras atenția asupra sudiagnosticării pacienților cu mielom multiplu în România.

    ”Din datele statistice ar trebui să avem în jur de 800 de pacienți, iar noi avem aproximativ 500. Înseamnă că în jur de 300 de pacienți nu sunt diagnosticați. O altă problemă o reprezintă diagnosticul tardiv, majoritatea fiind în stare avansată de boală. Avem probleme la diagnostic, avem probleme la stadializare, avem probleme privind lipsa accesului la anumite analize esențiale. Soluția ar fi crearea unor centre performante, a unor centre de excelență în anumite zone ale țării”.

    Medici hematologi și reprezentanți ai pacienților au dezbătut, în cadrul evenimentului, unele dintre cele mai importante probleme cu care se confruntă pacienții cu mielom multiplu din țara noastră, dar, totodată, au tras un semnal de alarmă cu privire la importanța diagnosticului precoce și standardizat la nivel național al acestei boli în România.

     

     

    Un nou președinte la Autoritea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate. Decizia, în Monitorul Oficial

    Premierul Nicolae Ciucă a decis numirea lui Valentin-Florin Ciocan în funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate.

    Decizia a fost publicată, miercuri, în Monitorul Oficial.

    Vă prezentăm Decizia publicată în Monitorul Oficial:

    DECIZIE pentru numirea domnului Valentin-Florin Ciocan în funcția de președinte, cu rang de secretar de stat, al Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate

    În temeiul art. 29 și al art. 31 lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, și al art. 13 alin. (1) din Legea nr. 185/2017 privind asigurarea calității în sistemul de sănătate, cu modificările și completările ulterioare, prim-ministrul emite prezenta decizie.

    Art. 1. — Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Valentin-Florin Ciocan se numește în funcția de președinte, cu rang de secretar de stat, al Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate pentru un mandat de 5 ani.

    Art. 2. — La data prevăzută la art. 1, Decizia prim-ministrului nr. 505/2021 privind unele măsuri pentru exercitarea atribuțiilor funcției de președinte, cu rang de secretar de stat, al Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 965 din 8 octombrie 2021, își încetează aplicabilitatea.

    Conf. dr. Simin Aysel Florescu: Este nevoie de mai multe locuri pentru specialiatea de Boli Infecțioase la examenul de Rezidențiat

    Conf. dr. Simin Aysel Florescu, managerul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale ”Victor Babeș” din Capitală, a declarat, miercuri, că este nevoie de mai multe locuri pentru specialiatea de Boli Infecțioase la examenul de Rezidențiat.

    ”Într-adevăr, infecționiștii sunt puțini, numărul de locuri la examenul de Rezidențiat organizat în fiecare an era destul de mic. Cu timpul a mai crescut câte puțin. Este adevărat că, în urmă cu câțiva ani, nici specialitatea de Boli Infecțioase nu era atât de populară. În ultimii ani, nu neapărat în ultimii doi ani, lucrurile au evoluat. Este foarte clar că, dincolo de faptul că suntem noi, medicii infecționiști, puțini în spitalele de boli infecțioase, suntem necesari și în celelalte spitale”, a declarat Conf. dr. Simin Aysel Florescu.

    ”Într-adevăr, în ultimii doi ani rezidenții de Boli Infecțioase nu au reușit, din păcate, să vadă mare lucru din patologia infecțioasă, în afară de COVID-19, dar ușor aceste lucruri se redresează. De aceea, avem nevoie de mai mulți specialiști de boli infecțioase. Specialitatea durează cinci ani, deci nu este foarte ușor de făcut un număr apreciabil de rezidenți”, a adăugat Conf. dr. Simin Aysel Florescu.

    Medicii tineri specializați în boli infecțioase sunt în continuare tentați de a pleca în alte țări europene, atrage atenția managerul Spitalului ”Victor Babeș”.

    ”În afară de faptul că trebuie mai multe locuri la Rezidențiat, trebuie să îi ținem în țară. Există în continuare tentația pentru tinerii specialiști de a pleca în alte țări europene din considerente multiple, legate de viitor, de posturi disponibile, de multe alte aspecte. (…) Știm că a existat o migrare masivă, în special în rândul specialităților de ATI, Radiologie, inclusiv în rândul specialiștilor de boli infecțioase. Dacă le oferim tinerilor rezidenți un loc în țară și le asigurăm condițiile de muncă și pe cele de viață satsfăcătoare, cei mai mulți dintre ei vor alege să rămână”, a afirmat Conf. dr. Simin Aysel Florescu.

    De asemenea, managerul Spitalului ”Victor Babeș” a precizat că specialitatea de Boli Infecțioase trebuie să își recapete și să își mențină rolul important între specialitățile medicale.

    ”De altfel, în afara pandemiei COVID, care a arătat importanța specialității noastre, există încă un fenomen major care a precedat cu ani de zile pandemia  și care a relevat necesitatea speciliștilor de boli infecțioae, și anume fenomenul de antibiotico-rezistență. Știm că evoluția gravă a rezistenței microorganismelor la antibiotice, ale cărei cauze, printre altele, sunt reprezentate de utilizarea lor haotică, accentuase deja rolul specialiștilor de boli infecțioase, astfel încât devenise o necesitate prezența unui consultant de boli infecțioase în spitalele generale multidisciplinare”, a mai declarat Conf. dr. Simin Aysel Florescu.

    Declarațiile au fost făcute în cadrul Conferinței de Informare și Conștientizare asupra Bolilor Infecțioase, organizată de Societatea Națională Română de Boli Infecțioase.

    Rectorul UMF ”Carol Davila”: În pandemie, medicii infecționiști au creat un adevărat cordon sanitar pentru salvarea de vieți

    Prof. Univ. Dr. Viorel Jinga, rectorul Universității de Medicină și Farmacie (UMF) ”Carol Davila” din București a declarat, miercuri, că în pandemia de COVID-19 medicii infecționiști au creat un adevărat cordon sanitar pentru salvarea de vieți.

    ”În acest cadru pandemic, luptând contracronometru cu un inamic invizibil și extrem de virulent, medicii infecționiști au strâns rapid rândurile și au creat un adevărat cordon sanitar românesc, ca și alte țări de altfel, pentru salvarea de vieți. În acest context, în care teama de necunoscut, oboseala, stresul și alți factori adiacenți pandemiei, dumneavoastră, medicii infecționiști, ați continuat să fiți neobosiți în aceeași linie întâi și să vindecați mii, poate chiar zeci de mii, de pacienți infectați cu SARS-CoV-2”, a afirmat Prof. Univ. Dr. Viorel Jinga.

    Rectorul UMF ”Carol Davila” a precizat, totodată, că militează pentru creșterea numărului de medici rezidenți în specialitatea de Boli Infecțioase.

    ”Vom milita să creștem numărul de medici rezidenți. Însă, acești rezidenți trebuie să învețe și alte boli, nu doar această boală a secolului, cum i se spune uneori. Au trecut doi ani în care s-au ocupat cu precădere de COVID-19, sperăm să nu mai fie și alte valuri ale pandemiei care să împiedice rezidenții să învețe și alte afecțiuni din domeniul bolilor infecțioase. Sigur că am traversat cu toții o perioadă extrem de dificilă din punct de vedere medical, această pandemie dezvoltând la nivel planetar o adevărată criză sanitară și, totodată, o reală provocare pentru cercetarea științifică medicală mondială care se pare că a reușit să pună în ecuații terapeutice niște soluții eficiente pentru a eradica acest virus”, a declarat Prof. Univ. Dr. Viorel Jinga.

    Provocările în medicină și mai ales în specialitatea de Boli Infecțioase nu se vor rezuma niciodată la epidemie sau pandemie, a subliniat rectorul UMF ”Carol Davila”.

    ”Pot spune că, pentru a face mereu față imprevizibilului, precum și pentru a dezvolta terapii inovative pentru o multitudine de afecțiuni ale pacienilor noștri, trebuie să rămânem în permanență interconectați în aria cercetării științei medicale”, a mai spus Prof. Univ. Dr. Viorel Jinga.

    Declarațiile au fost făcute în cadrul Conferinței de Informare și Conștientizare asupra Bolilor Infecțioase, organizată de Societatea Națională Română de Boli Infecțioase.

    Conf. dr. Diana Păun: Îmbunătățirea vieții pacienților cu mielom multiplu presupune reducerea inechităților de acces la diagnosticare precoce și tratament

    „Eforturile autorităților pentru îmbunătățirea vieții pacienților presupun în primul rând reducerea inechităților de acces la diagnosticare precoce și tratament, precum și eficientizarea traseului medical pentru o experiență de boală îmbunătățită”, a declarat, miercuri, Conf. dr. Diana Loreta Păun, consilier prezidențial – Departamentul Sănătate Publică, Administrația Prezidențială.

    „Știm cu toții că se înregistrează sincope privind centrele de diagnostic la nivel teritorial, precum și a resursei umane specializate. De aceea este prioritar ca autoritățile să acorde atenție investiției în creșterea capacității de diagnosticare la nivel național, pentru reducerea numărului de cazuri care, din păcate, ajung la medic în stadii avansate ale bolii”, a declarat Conf. dr. Diana Loreta Păun.

    Este nevoie de o abordare integrată în ceea ce privește managementul pacientului cu mielom multiplu, a subliniat consilierul prezidențial.

    „Susțin demersurile pentru abordarea integrată, în echipe multidisciplinare, care poate aduce îmbunătățiri concrete pentru viaţa pacienţilor şi a familiilor. Inovaţia şi progresul, mai ales în tratamentul personalizat, devin o realitate care, susținute de soluțiile inovative și ale medicinei digitale, pot oferi noi perspective pentru pacienţii cu mielom”, a afirmat consilierul prezidențial.

    Conf. dr. Diana Loreta Păun a subliniat nevoia de solidaritate, cooperare între autorităţi, profesioniştii din sănătate şi asociaţiile de pacienţi, astfel încât să se asigure potenţialul maxim al progresului medical în abordarea acestei afecţiuni.

    „Evenimentul de astăzi poate reprezenta cea mai bună platformă care poate coaliza acest parteneriat extins în beneficiul pacienților”, a mai spus consilierul prezidențial.

    Declarațiile au fost făcute în cadrul Conferinței-dezbatere „Mielomul multiplu – S.O.S. pentru diagnosticare precoce”,  organizată în format hibrid de Societatea Română de Hematologie şi Asociaţia S.O.S Mielom, în contextul Zilei Internaţionale de Acţiune împotriva mielomului.

     

    Ministerul Sănătății, precizări privind administrarea pastilelor de iodură de potasiu

    Ministerul Sănătăţii (MS) precizează că administrarea de pastile de iodură de potasiu trebuie făcută în cazul unei urgenţe exclusiv la indicaţiile autorităţilor.

    Potrivit MS, „tratamentul se va administra optim în maxim 8 ore de la anunţul autorităţilor”.

    „Nu se recomandă administrarea iodurii de potasiu după mai mult 24 de ore de la expunerea persoanelor la iodul radioactiv. Administrarea se face în doză unică”, precizează MS.

    Modul de administrare a comprimatelor de iodură de potasiu 65 mg (echivalent pentru 50 mg de iod) este următorul:

    • nou-născuţi – 1 lună – un sfert de comprimat echivalent 12,5 mg iod
    • 1 lună – 3 ani – jumătate de comprimat echivalent 25 mg iod (la sugari se dizolvă un sfert sau jumătate de comprimat, în funcţie de vârstă, în apă sau ceai)
    • 3 – 12 ani – un comprimat echivalent 50 mg iod
    • adulţi şi copii peste 12 ani – două comprimate echivalent 100 mg iod
    • femei gravide şi cele care alăptează – două comprimate echivalent 100 mg iod
    • adulţi peste 40 ani – nu se recomandă profilaxia cu iodură de potasiu persoanelor cu vârsta de peste 40 de ani, cu excepţia situaţiilor excepţionale în care expunerea tiroidei la iod radioactiv prin inhalare este de aproximativ 5 Gray (Gy).

    Conform MS, iodura de potasiu trebuie păstrată ambalată, în locuri uscate, la întuneric, la temperaturi de maxim 25 grade Celsius.

    Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat marţi începerea unei campanii de informare la nivel naţional privind administrarea iodurii de potasiu, subliniind că aceste pastile, utilizate în cazul producerii unui incident nuclear care se soldează cu creşterea nivelului de radiaţii, trebuie luate doar la indicaţia autorităţilor.

    De la 1 aprilie, lista de medicamente gratuite și compensate va fi extinsă

    Lista de medicamente gratuite și compensate va fi extinsă începând cu 1 aprilie 2022.

    Potrivit Ministerului Sănătății, vor exista 34 de molecule noi pentru pacienții cu afecțiuni precum:

    • fibroză chistică (Kaftrio);
    • afecțiuni neurologice și Parkinson;
    • ciroză biliară;
    • boli endocrine și metabolice;
    • boli cronice ale rinichiului;
    • boli degenerative ale ochiului (glaucom);
    • diabet zaharat;
    • boli rare – hemofilie/talasemie;
    • hipertensiune pulmonară;
    • amiotrofie spinală;
    • amiloidoză;
    • angioedem ereditar;
    • afecțiuni oncologice
    Sanatatea.TV
    Revizia intimitatii
    Acest site web folosește cookie-uri astfel încât să vă putem oferi cea mai bună experiență de utilizare posibilă. Informațiile privind cookie-urile sunt stocate în browserul dvs. și îndeplinesc funcții, cum ar fi recunoașterea dvs. atunci când reveniți pe site-ul nostru web și ajutați echipa noastră să înțeleagă ce secțiuni ale site-ului dvs. vi se pare cel mai interesant și util.