Icterul provine din inflamația ficatului, fiind un simptom al diferitelor tipuri de hepatită. La sfârșitul anilor 1960, Baruch Blumberg a descoperit în mod neașteptat un agent infecțios pentru hepatita B în timp ce cerceta proteinele din sânge de la oameni din diferite părți ale lumii, virus legat de un virus de tip necunoscut anterior la acel timp. S-a observat că virusul poate fi purtat de persoane care nu se îmbolnăvesc din cauza acestuia iar descoperirile au făcut posibile atât vaccinurile, cât și testele pentru a preveni răspândirea bolii prin transfuzii de sânge.
În calitate de co-inventator al vaccinului împotriva hepatitei B, Baruch Blumberg, a contribuit atât la salvarea, cât și la îmbunătățirea vieții a milioane de oameni din întreaga lume.
Data recent aniversatei Zile Mondiale de Luptă împotriva Hepatitei marcată în fiecare an la data de 28 iulie este legată de ziua de naștere a lui Baruch Samuel Blumberg( n. 28 iulie 1925, Brooklyn, New York – d. 5 aprilie 2011, Moffett Field, CA, SUA), descoperitorul virusului hepatitei B, motiv pentru care a câștigat și premiul Nobel pentru Fiziologie și Medicină 1976.
O viață dedicată cercetării în sprijinul vieții
Inițial, virusul a fost denumit „Antigenul Australian” fiind descoperit într-o mostră de sânge din Australia care a reacționat cu un anticorp din serul unui pacient american cu hemofilie; motivația premiului a fost „pentru descoperirile lor privind noile mecanisme de origine și diseminare a bolilor infecțioase”.
A făcut parte din consiliul consultativ științific și medical al Fundației pentru Hepatita B, ca savant distins, din 1992 până în 2011 și a fost consilier principal al președintelui Fox Chase Cancer Center dar și profesor de medicină și antropologie la Universitatea din Pennsylvania, ambele situate în Philadelphia; în 1999, i s-a cerut să servească drept director al Institutului de Astrobiologie NASA din California iar, ulterior, a fost numit consilier principal al Administratorului pentru Biologie, cu sediul la NASA în Washington.
Nativ din New York, cariera sa lungă a fost distinsă cu interese ample ce includ cercetarea clinică, epidemiologia, virusologia, genetica și antropologia: a primit diploma de medicină de la Universitatea Columbia și diploma de doctorat de la Colegiul Balliol de la Universitatea din Oxford. S-a alăturat National Institutes of Health în 1957, s-a mutat la Fox Chase Cancer Center în 1964 și a fost maestru al Colegiului Balliol al Universității din Oxford în perioada 1989-1994.
Inițial, cercetătorul nu și-a propus să descopere cauza hepatitei B ci mai degrabă, curiozitatea sa intelectuală și înțelegerea procesului științific l-au condus la această descoperire profundă: povestea hepatitei B a început cu o căutare a diferențelor genetice moștenite și s-a încheiat cu descoperirea unui nou virus.
Ca antropolog medical la începutul anilor 1950, acesta era interesat de genetica susceptibilității bolii, s-a întrebat dacă trăsăturile moștenite ar putea face diferite grupuri de oameni mai mult sau mai puțin susceptibile la aceeași boală. Astfel, Baruch Blumberg și echipa sa au călătorit pe tot globul pentru a colecta probe de sânge de la populațiile native din părți îndepărtate ale lumii; au planificat să caute diferențe genetice pe care ulterior să le studieze dacă pot fi asociate cu o boală. Din moment ce nu aveau tehnologia pentru a analiza aceste probe de sânge la nivel genetic, a trebuit dezvoltată o nouă metodă indirectă și astfel şi-au îndreptat atenţia către pacienţii hemofili despre care dr. Blumberg a argumentat că cei care au primit mai multe transfuzii de sânge ar fi fost expuși la proteine din serul sanguin pe care ei nu le-au moștenit ci donatorii lor. Ca urmare a acestei expuneri, sistemele imunitare ale pacientului hemofil ar produce „anticorpi” împotriva proteinelor străine din serul din sânge, sau „antigeni”, de la donatori.
De la „antigenul din Australia” la vaccinul împotriva hepatitei B
Astfel, dacă anticorpii sunt programați să se blocheze pe antigeni specifici, specialistul a decis să folosească anticorpi de la pacienții hemofili pentru a testa probele de sânge colectate în întreaga lume; folosind această nouă tehnică de laborator pentru potrivirea anticorpilor cu antigene, a fost identificată o asociere neobișnuită între un anticorp de la un hemofilic din New York și un antigen găsit în proba de sânge a unui aborigen australian, pe care l-au numit „antigenul din Australia”.
În acest fel, studiile efectuate au condus la confirmarea faptului că „antigenul Australia” a cauzat hepatita B fiind descoperit virusul hepatitei B în 1967 iar doi ani mai târziu, dr. Baruch Blumberg și dr. Irving Millman au inventat vaccinul împotriva hepatitei B.
Împreună au descoperit că persoanele care suferă de boala amintită au și antigene și și-au dat seama că injectarea acestora într-un pacient produce anticorpi. Separarea antigenelor din sângele pacienților cu hepatită cronică B a dus la râvnitul vaccin pe care-l dezvoltaseră ani de zile.
Pentru contribuțiile aduse la descoperirea vaccinului împotriva hepatitei B, Baruch Blumberg a fost distins cu Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină în 1976
Astăzi, vaccinul său este adesea unul dintre primele pe care bebelușii le primesc la scurt timp după naștere: de la comercializarea sa, în 1982, peste 1 miliard de oameni din întreaga lume au beneficiat de el fiind considerat primul vaccin împotriva cancerului pentru capacitatea sa de a proteja împotriva cancerului hepatic.
Impactul vaccinului împotriva hepatitei B la nivel mondial a fost atât de profund încât, potrivit Washington Post, durata medie de viață a omului „s-ar putea să fi crescut cu câteva luni” de la introducerea și disponibilitatea sa globală.
1986: Cum relata The New York Times despre primul vaccin modificat genetic pentru oameni împotriva hepatitei B
„Producția unui vaccin împotriva hepatitei B a fost oprită de ani de zile de incapacitatea de a crește virusul hepatitei B în cultura de laborator. Acest lucru a fost rezolvat atunci când cercetătorii din vaccinuri au mers la o sursă obișnuită pentru vaccin, sângele persoanelor care au fost deja infectate cu hepatita B și încă poartă virusul în corpul lor.
Acești oameni au adesea un exces de proteină de la suprafața virusului care plutește liber în organism și acea proteină poate fi recoltată din plasma sanguină pentru a face ceea ce este acum vaccinul convențional anti-hepatită.
Studiile repetate au indicat că vaccinul convențional este sigur și eficient. Dar mulți oameni, inclusiv unii medici, și-au exprimat teama că orice vaccin derivat din sângele uman poate conține o serie de organisme boli, inclusiv SIDA și hepatita B, în ciuda tratamentelor termice și chimice menite să-l purifice.
Mulți dintre cei care au hepatită B și care contribuie cu plasmă pentru vaccinul convențional sunt bărbați homosexuali și consumatori de droguri intravenoase, grupuri care prezintă, de asemenea, un risc ridicat de SIDA, tulburarea fatală a sistemului imunitar. Puțini au fost vaccinați.
Temerile de contaminare au fost invocate drept unul dintre motivele, împreună cu costurile ridicate și o apatie generală față de toate vaccinările, care au descurajat utilizarea vaccinului convențional împotriva hepatitei. Dintre grupurile cu risc crescut de a dezvolta hepatita B, 3% până la 30% au fost vaccinate, a spus FDA.
Noul vaccin împotriva hepatitei, modificat genetic, evită utilizarea sângelui uman. Se face prin inserarea unei gene din virusul hepatitei B în celulele de drojdie, determinând aceste celule să producă o proteină de suprafață din virus care, atunci când este încorporată într-un vaccin, poate declanșa imunitatea.
Departamentul de Agricultură a aprobat anterior un vaccin modificat genetic pentru a fi utilizat în protejarea porcilor împotriva pseudorabiei, dar vaccinul împotriva hepatitei este primul vaccin modificat genetic aprobat pentru oameni.
Oficialii guvernamentali și din industrie s-au ferit să afirme că noul vaccin este mai sigur decât vaccinul convențional. Deși remarcă faptul că vaccinul convențional nu a fost acuzat pentru nici un caz de SIDA sau hepatită, dr. Young, comisarul FDA, a sugerat că mulți oameni reticenți să ia vaccinul derivat din sânge ar putea fi mai dispuși să ia versiunea modificată genetic” – relata cotidianul amintit, la 24 iulie 1986(vezi articolul în contextul său original AICI).
