20.3 C
București
joi, septembrie 3, 2026
More

    Spitalul CF Timișoara atenționează: „În perioada de sărbători, depresia se poate accentua mai ales la cei care locuiesc singuri, nu au prieteni, sunt izolați geografic sau emoțional”

    În România, una din cinci persoane suferă de depresie, incidența acestei afecțiuni fiind în creștere iar perioada sărbătorilor poate accentua depresia. Acesta este una din cele mai frecvente tulburări de sănătate mintală ce afectează aproape 5% din populația României.
    Nu de puține ori, depresia este însoțită de anxietate iar statisticile arată că acesta afectează în special persoanele tinere: un procent ridicat din populația tânără se confruntă cu simptome ale depresiei ceea ce accentuează gravitatea acestei afecțiuni în România – atenționează Spitalul Clinic CF Timișoara într-o informare realizată de dr. Carina Dragu – medic primar psihiatru în cadrul Ambulatoriului instituției.

    Diagnosticul poate fi sugerat de medicul de familie sau de către psiholog, apoi confirmat de medicul psihiatru

    „Principalele manifestări ale depresiei sunt starea depresivă, o tristețe profundă, apăsătoare, ce apare de la primele ore ale dimineții și se accentuează în a doua parte a zilei. Aceasta are o durată de minim două săptămâni.
    Apoi, avem fatigabilitatea, o stare de oboseală intensă, care uneori ține persoana în pat, afectându-i semnificativ funcționalitatea zilnică.
    O altă manifestare este anhedonia, incapacitatea de a simți plăcere în activități care în mod normal ar aduce plăcere. Adică, spre exemplu, dacă un microbist nu mai este atras de niciun aspect al fotbalului, treptat sau dintr-o dată.
    Mai pot apărea, desigur, ca urmare a acestora, retragerea socială, persoana devine retrasă, vorbește mai lent, cu un ton scăzut, își restrânge sfera de activități, nu mai face aceleași lucruri pe care le făcea cu ușurință înainte, se simte incapabilă ori inutilă.
    Nu în ultimul rând, vorbim de inapartenență, simte că nu aparține familiei, grupului de prieteni, echipei în care activează. Deseori apar tulburări de somn și de apetit alimentar sau sexual care au un impact puternic asupra persoanei” – precizează dr. Carina Dragu.

    Spitalul CF Timișoara: În perioada de sărbători, depresia se poate accentua mai ales la cei care locuiesc singuri, nu au prieteni, sunt izolați geografic sau emoțional

    „Tratamentul poate fi medicamentos și psihoterapeutic. De cele mai multe ori, combinația acestora are rezultatele cele mai bune și rapide.
    Este important să subliniem că tratamentul pentru depresie poate varia în funcție de fiecare individ, de aceea este necesară o abordare personalizată.
    În perioada de sărbători, depresia se poate accentua, mai ales la cei ce locuiesc singuri, nu au prieteni, sunt izolați geografic sau emoțional”, subliniază specialistul.
    În cadrul ambulatoriilor multor spitale clinice din țară funcționează și câte un cabinet de psihiatrie unde consultul poate gratuit în baza unei trimiteri de la medicul de familie.

    Ministrul Sănătății, despre demisia lui Baciu din funcţia de preşedinte al Casei de Asigurări de Sănătate: Am aflat de pe Facebook

    „Eu cred că va exista un interimat şi ulterior o decizie politică de numire a unui nou preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate”, a dclarat, luni, ministrul Sănătăţii,  precizând că a aflat de demisia lui Andrei Baciu din funcţia de preşedinte al CNAS de pe Facebook şi aşteaptă „şi o demisie asumată şi comunicată în mod oficial”.

    „Am aflat de pe Facebook. Eu mă aştept să existe o demisie asumată şi comunicată în mod oficial. Casa Naţională de Asigurări de Sănătate este condusă de un preşedinte, propunerea este făcută de ministrul Sănătăţii, iar numirea este făcută de către primul ministru. Nu ştiu dacă la cabinetul primului ministru a ajuns această demisie. Eu nu am avut niciun fel de discuţie, nu am aflat decât de pe Facebook, întâmplător mi-au trimis colegii, că nu am timp aşa de mult să accesez această cale de comunicare. Cred că demisiile, mai ales când discutăm de responsabilităţi extrem de importante în statul român, cred că trebuie să existe discuţie prealabilă, cred că trebuie să fie asumată şi trebuie să ştim ce avem de făcut”, a spus prof. univ. dr. Alexandru Rafila.

    Potrivit ministrului, marţi va avea loc o şedinţă a Consiliului de administraţie a CNAS şi până atunci se va şti dacă va exista un interimat pentru această funcţie.

    Andrei Baciu a anunțat, luni, că, în urma informaţiilor apărute în spaţiul public, a luat decizia de a-şi înainta demisia de onoare din funcţia de preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

    „Aleg să îmi înaintez demisia de onoare datorită angajamentului meu faţă de principiile etice şi morale în care cred şi pe care le-am susţinut întotdeauna, şi nu dintr-o obligaţie legală. De-a lungul a nouă ani de când m-am întors în România şi în special în ultimii patru ani, în rolurile pe care le-am avut în timpul crizelor globale pe care România le-a traversat, am acţionat cu un respect neclintit pentru legislaţie, instituţii şi cetăţeni. Medic fiind, am pus mereu pe primul loc binele pacienţilor. Am încredere deplină în actul de justiţie, convins fiind că adevărul şi dreptatea vor prevala”, a scris Andrei Baciu pe Facebook.

    „Solidaritatea Sanitară” anunță data protestelor: „O creștere salarială de doar 5% angajaților din sănătate este departe de așteptările lucrătorilor din Sănătate”

    Într-un recent comunicat de presă, Comitetul Director al Federației „Solidaritatea Sanitară” din România își manifestă nemulțumirea față de procentul de 5% al creșterii salariilor propus de guvern considerând că „este insuficientă”, ajungând în fapt și la 2,5% pentru mai multe categorii de lucrători din Sănătate:
    „Intenția Guvernului de a adopta o Ordonanță de Urgență prin care, pentru anul 2024, să acorde o creștere salarială de doar 5% angajaților din sănătate este departe de așteptările lucrătorilor din Sănătate.
    Această creștere de 5% este în fapt mai mică, întrucât se aplică doar pentru salariu de bază, sporurile rămânând în continuare înghețate. Prin urmare, în cazul lucrătorilor din Sănătate care beneficiază de sporuri pentru condiții de muncă, care lucrează în ture sau în zile nelucrătoare sau care efectuează gărzi, acest procent de 5% ajunge în anumite cazuri și la 2,5% raportat la venitul lor salarial.
    Acest procent de 5%, respectiv 2,5% în anumite cazuri, nu acoperă nici pe departe nivelul erodării puterii de cumpărare a salariilor generată de inflație și menține angajații din sănătate în situația unei continue scăderi a salariilor reale” – menționează liderii sindicali.

    Se anunță proteste

    În aceste condiții, Consiliul de Coordonare al Federației „Solidaritatea Sanitară” din România, întrunit în perioada 7-10 decembrie, a luat în considerare desfășurarea unor acțiuni de protest care să includă următoarele forme de manifestare, pentru a determina modificarea proiectului de OUG astfel încât acesta să prevadă creșteri salariale semnificative pentru angajații din sistem:
    1.  Pichetarea Guvernului, Ministerului Muncii, Ministerului Sănătății și a Ministerului Finanțelor în data de 20.12.2023, de către sindicatele din București, membre ale Federației ”Solidaritatea Sanitară” din România.
    2.  Pichetarea prefecturilor de către sindicatele din teritoriu, membre ale Federației ”Solidaritatea Sanitară” din România, la nivelul fiecărui județ.
    „În situația în care, până la această dată Guvernul va publica Ordonanța de Urgență în discuție, formele de manifestare a protestelor vor fi reevaluate.
    Precizăm că în această perioadă toate sindicatele membre ”Solidaritatea Sanitară” se află în cea mai amplă campanie de obținere a drepturilor prin intermediul instanțelor de judecată, utilizând platforma dedicată acestora (https://drepturi.solidaritatea-sanitara.ro/), dezvoltată de Federația ”Solidaritatea Sanitară”.
    Principala revendicare a acțiunilor de protest o constituie adoptarea proiectului legii salarizării în forma negociată cu Ministerul Sănătății și acordarea drepturilor salariale aferente acesteia începând cu 1 ianuarie 2024, incluzând raportarea tuturor sporurilor la salariul de bază în plată.
    Această revendicare va fi completată de restul revendicărilor de la protestele ”Solidaritatea Sanitară” din această vară (https://solidaritatea-sanitara.ro/consiliul-de…/…), rămase neonorate” – informează reprezentanții sindicatului.

    Președintele Iohannis a promulgat Legea care stabileşte condiţiile pentru membrii CA al CNAS şi beneficii pentru personalul din Sănătate

    Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, Legea care stabileşte condiţiile pentru membrii Consiliului de Administraţie al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) şi beneficii pentru personalul din sistemul medicinei de urgenţă.

    Potrivit actului normativ, în situaţiile de risc epidemiologic şi biologic, personalul care ocupă funcţii de conducere în cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică beneficiază de un spor de 30% din salariul de bază.

    Munca prestată de către personalul Centrului operativ pentru situaţii de urgenţă din cadrul Ministerului Sănătăţii, în vederea asigurării permanenţei activităţii operaţionale în regim 24/7, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul programului normal de lucru, se plăteşte cu un spor de până la 100% din salariul de bază al funcţiei îndeplinite, aflat în plată.

    Munca astfel prestată şi plătită nu se compensează şi cu timp liber corespunzător, se arată în actul normativ.

    Membrii Consiliului de administraţie al CNAS beneficiază de o indemnizaţie lunară de 15% din indemnizaţia preşedintelui CNAS, în condiţiile prezenţei efective la şedinţele Consiliului de administraţie, proporţional cu numărul de reuniuni la care participă efectiv şi cu încadrarea în cheltuielile de administrare, funcţionare şi de capital prevăzute de lege.

    Pot face parte din Consiliul de administraţie al CNAS doar persoanele care fac dovada îndeplinirii cumulative a următoarelor condiţii:

    • să fie absolvenţi de studii superioare finalizate cu diplomă de licenţă
    • să aibă, la data numirii, cel puţin cinci ani de experienţă profesională într-unul din următoarele domenii: medicină, farmacie, drept, economie sau management

    Mandatul membrilor Consiliilor de administraţie ale Caselor de asigurări este de patru ani. Membrii Consiliilor de administraţie ale Caselor de asigurări beneficiază de o indemnizaţie lunară de 10% din salariul funcţiei de director general al Casei de asigurări respective, în condiţiile prezenţei efective la şedinţele CA, proporţional cu numărul de reuniuni la care participă efectiv şi cu încadrarea în cheltuielile de administrare, funcţionare şi de capital prevăzute de lege.

    Reprezentanți ai Ministerului Sănătății verifică, luni, stadiul lucrărilor la investițiile din județul Mehedinți

    Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, însoţit de secretarul de stat Alexandru Rogobete, au verificat, luni, stadiul în care se află lucrările la construcţia şi reabilitarea Spitalului de Urgenţă Drobeta Turnu Severin.

    Investiția Ministerului Sănătății în acest proiect se ridică la 17 milioane lei, în perioada 2022 – 2023.

    Aceștia își vor continua vizita la Vânju Mare, unde, prin PNRR, ministerul a alocat suma de 5 milioane lei pentru înfiinţarea şi dotarea unui ambulatoriu de specialitate; în judeţul Mehedinţi, au fost finanţate, cu 9 milioane lei din PNRR, și înfiinţarea a nouă Centre Comunitare Integrate în comunele Cireşu, Bâcleş, Oprişor, Punghina, Vlădaia, Grozeşti, Corcova, Şimian şi Livezile.

    Promisiuni pentru angajații DSP

    În cadrul conferinței de presă ocazionată de această vizită, Ministrul Sănătăţii a transmis la Mehedinți – unde angajaţii Direcţiei de Sănătate Publică Mehedinţi se află în a 16-a zi de proteste pentru recalcularea salariilor – că va căuta o soluţie pentru un nivel de salarizare corespunzător:

    „I-am văzut pe stradă (pe angajaţii DSP Mehedinţi – n.r.), unii dintre ei demonstrau pentru recalcularea salariilor. O să încercăm să găsim o soluţie şi pentru ei, cred că şi salariile angajaţilor DSP trebuie în mod evident considerate la un nivel care să reflecte importanţa socială şi efortul profesional pe care îl fac”, a menționat Alexandru Rafila.

    COPAC: Cinci pași pentru a renunța la fumat

    Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România (COPAC) reamintește, pe platforma online a organizației, câteva reguli importante pentru o viață mai sănătoasă, știindu-se faptul că fumatul este principalul factor de risc pentru sănătate autoimpus.
    Astfel, într-o informare online, se menționează:
    • Anual mor din cauza fumatului 8 milioane de oameni dintre care 1,2 milioane sunt fumători pasivi!
    • Fumatul este nociv și pentru tine, dar și pentru cei dragi din jurul tău!
    • O treime dintre fumătorii din România sunt tineri de 15-24 ani, de aceea este important ca educația pentru o viață sănătoasă, fără tutun, să înceapă încă din școală.

    COPAC: Cinci pași pentru a renunța la acest obicei ucigător

    De-asemenea, COPAC sublinază faptul că sănătatea nu ar trebui neglijată și demontează câteva atitudini greșite, din păcate des întâlnite:
    • “Nu sunt un fumător înrăit. Fumez doar cinci țigări pe zi. Nu are de ce să îmi facă rău” – Dependența de tutun este reală; dacă fumezi prima țigară în prima jumătate de oră după trezire, cel puțin 10 țigări pe zi și dacă ai simțit nevoia imperioasă de a fuma când ai încercat să renunți la fumat putem afirma că există o dependență nicotinică.
    • “Folosesc țigări ușoare. Sunt o alternativă mai sigură“ – Nu există alternativă sigură. Diferă ambalajul, aroma și modul de eliberare a nicotinei.
    • “Folosesc țigara electronică care e o alternativă sănătoasă“ – Țigara electronică NU e o alternativă sigură la fumat. Țigara electronică conține nicotină pe lângă alte substanțe potențial nocive pentru organism. Nu există date privind impactul pe sănătate al folosirii țigării electronice pe termen lung.
    • “Mănânc sănătos și fac multă mișcare. Fumatul e singurul meu viciu“ – Fiecare țigară fumată îți face rău. Nu există date privind compensarea fumatului prin adoptarea unor alte obiceiuri sănătoase.
    • “E prea târziu pentru mine să mă las de fumat” – La un an scade la jumătate riscul de boală cardiacă iar la 5-15 ani după oprirea fumatului, riscul de accident vascular cerebral scade la nivelul unui nefumător.
    • „Dacă renunț la fumat mă îngraș!” – Dacă ai o dietă echilibrată și nu vei consuma dulciuri în exces și vei face exerciții fizice zilnic nu vei adăuga kilograme în plus.
    Plan de acțiune – cei cinci pași:
    1. Întreabă-te CÂND și DE CE fumezi
    2. Spune STOP acum
    3. Pregătește ALTERNATIVE pentru momentele când știi că vei fi foarte tentat să fumezi
    4. Practică mijloace de a spune NU acestui obicei
    5. Cere SPRIJINUL celor din jur.

    (UPDATE) CNAS: Andrei Baciu și-a anunțat, luni dimineață, „demisia de onoare” din funcția de președinte. Explicații la DNA

    UPDATE(11.12.2o23/ ora 16.35): Direcția Națională Anticorupție (DNA) anunță că l-a pus sub urmărire penală pe Andrei Baciu, fost secretar de stat la Ministerul Sănătății în perioada în care s-au achiziționat vaccinurile anti-COVID, având delegate atribuțiile de ministru.

    Atașăm integral comunicatul procurorilor:

    În cauza mediatizată prin comunicatele 856/VIII/3 din 21 septembrie 2021nr. 1084/VIII/3 din 23 noiembrie 20231130/VIII/3 din 6 decembrie 20231138/VIII/3 din 8 decembrie 2023 și 1140/VIII/3 din 8 decembrie 2023, ca urmare a îndeplinirii condițiilor legale și constituționale, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combaterea corupției au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspectul

    BACIU ROMICĂ ANDREI, la data faptelor având funcția de secretar de stat cu atribuții delegate de ministru al Sănătății, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave.

    În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, la această etapă procesuală, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
    La data de 17 iunie 2020, Comisia Europeană a lansat Strategia europeană privind accelerarea dezvoltării, fabricării și distribuției vaccinurilor împotriva COVID-19 prin care propunea o abordare centralizată pentru achiziția unor opțiuni viabile de vaccinuri și care a presupus negocierea de către Comisia Europeană a unor acorduri de achiziție anticipată cu producătorii de vaccinuri în numele statelor membre.
    Vaccinurile urmau să fie distribuite statelor membre UE în funcție de numărul populației, iar decizia cu privire la vaccinarea prioritară a anumitor categorii de populație revenea statelor membre.
    De precizat este faptul că statele membre aveau posibilitatea să utilizeze, într-un termen de 5 zile de la notificare, o clauză de „opt-out”, astfel că nu erau obligate să suporte niciun fel de contribuție pentru vaccinurile pe care decideau să nu le solicite.

    În contextul menționat mai sus, suspectul Baciu Romică Andrei, la data faptelor având funcția de secretar de stat cu atribuții delegate de ministru al Sănătății, cu încălcarea dispozițiilor legale și în lipsa oricăror documente/analize care să ateste necesitatea achiziției, ar fi susținut un memorandum aprobat la data de 19 aprilie 2021 de către suspectul Cîțu Florin Vasile, în calitate de prim – ministru al Guvernului României, care ar fi avut ca urmare tranzacționarea și ordonanțarea la plată a achiziției, în plus, a unei cantității de 4.260.269 doze de vaccin Pfizer.
    Suspectul Baciu Romică Andrei ar fi întreprins demersurile menționate mai sus în condițiile în care ar fi cunoscut faptul că numărul persoanelor eligibile pentru vaccinare comunicat de statul român Comisiei Europene era de 10,7 milioane și că dozele de vaccin contractate anterior datei de 01 ianuarie 2021 (37.588.366 doze) ar fi fost suficiente pentru vaccinarea unui număr de peste 23 milioane persoane.

    Suspectului Baciu Romică Andrei i s-a adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

    Facem precizarea că efectuarea în continuare a urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”.

    Știre (11.12.2o23/ ora 09.30) Fostul secretar de stat în Ministerul Sănătății, Andrei Baciu, și-a anunțat luni dimineață, „demisia de onoare” din funcția de președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, printr-o postare pe pagina sa de Facebook:

    „Astăzi mă adresez vouă cu sufletul deschis și cu credința nestrămutată în valorile onoarei și integrității.

    Având în vedere informațiile apărute în spațiul public, am luat decizia de a-mi înainta demisia de onoare din funcția de președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.
    Aleg să îmi înaintez demisia de onoare datorită angajamentului meu față de principiile etice și morale în care cred și pe care le-am susținut întotdeauna, și nu dintr-o obligație legală.
    De-a lungul a nouă ani de când m-am întors în România și în special în ultimii patru ani, în rolurile pe care le-am avut în timpul crizelor globale pe care România le-a traversat, am acționat cu un respect neclintit pentru legislație, instituții și cetățeni. Medic fiind, am pus mereu pe primul loc binele pacienților.
    Am încredere deplină în actul de justiție, convins fiind că adevărul și dreptatea vor prevala.
    Vă mulțumesc și vă sunt recunoscător tuturor pentru încrederea și susținerea pe care mi le arătați” – a transmis acesta.

    Fost secretar de stat în Ministerul Sănătății în 2021, Andrei Baciu figurează în dosarul achiziției vaccinurilor anti-COVID, în care sunt urmăriți penal de DNA foștii miniștri USR ai sănătății Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă și fostul premier Florin Cîțu.

    (VIDEO) Patologie complexă, operație reușită la Secția Chirurgie III, Spitalul Clinic de Urgență București

    La Spitalul Clinic de Urgență București(SCUB), sâmbătă, s-a prezentat o pacientă în etate, cunoscută cu histerectomie subtotală pentru fibromatoză uterină, fără supraveghere clinico-biologică post intervențională.
    Femeia s-a prezentat în cadrul clinicii de Chirurgie pentru metroragii, tulburări ale tranzitului intestinal și dureri hipogastrice iar în urma examenului clinic și a explorărilor paraclinice s-a stabilit diagnosticul de tumoră abdomino-pelvină voluminoasă cu atingere multiviscerală și s-a decis efectuarea intervenției chirurgicale.
    Tot în urma consultului, „s-a constatat o formațiune tumorală uterină voluminoasă invadantă în colonul sigmoid distal și vezica urinară, uretere bilateral T4N1M0 Stadiul IVA, formațiune tumorală rect superior stenozanta T3N1M0 Stadiul IIIB, sindrom aderențial postoperator submezocolic” – relatează reprezentanții instituției.
    Astfel, o echipă medicală – din care au făcut parte prof.dr. Mircea Beuran, Șeful Secției Clinice Chirurgie III, alături de dr. Mihai Ștefan, dr. Valentin Nitescu, dr. Iunia Carla Floricel și, nu în ultimul rând, de dr. Mihaela Vartic, medic anestezist – a realizat totalizarea histerectomiei cu anexectomie bilaterală, cistectomie parțială cu cistografie și rezecție rectosigmoidiană cu colo-recto anastomoză termino-laterală, cu identificarea, izolarea și eliberarea ureterelor bilateral.

    SCUB: Evoluția postoperatorie a pacientei este una favorabilă

    „Particularitatea cazului constă în faptul că pacienta fusese operată în anul 2000 pentru fibromatoză uterină și se afla în menopauză indusă chirurgical, fără supraveghere la distanță.
    Aceasta a fost diagnosticată cu două formațiuni tumorale distincte: uterină și rectală superioară, avansate locoregional. În urma operației, aceasta a beneficiat de o rezecție extinsă multiviscerală cu refacerea continuitatii digestive” – precizează SCUB într-o informare.

    Potrivit echipei medicale, evoluția postoperatorie a pacientei este una favorabilă.

    UFCD: „Consolidarea drumului Universității către statutul de lider regional european” – planul managerial pentru viitorul mandat în funcția de rector

    Alegerile pentru funcția de rector al  Universitatății de Medicina si Farmacie „Carol Davila” (UMFCD) vor avea loc marți 12 decembrie, în intervalul orar 08.00 – 19.00 și se vor desfășura în cadrul Facultății de Medicină, Sala de Consiliu, bulevardul Eroii Sanitari Nr. 8, Sector 5.
    Pentru următorul mandat 2024-2029, singura candidatură depusă este cea a prof. univ. dr. Viorel Jinga, actualul rector al prodigioasei instituții.
    Astfel, la finalul acestei săptămâni s-a prezentat într-o dezbatere publică ce s-a bucurat de o prezență generoasă, planul managerial pentru poziția amintită intitulat „Consolidarea drumului Universității către statutul de lider regional european”. Acesta poate fi consultat pe pagina www.umfcd.ro.

    “Împreună cu dumneavoastră, membrii comunității academice, am arătat că putem să CONSTRUIM și vă invit să fiți alături de mine și în următorii ani pentru a CONSOLIDA și a DEZVOLTA în continuare pe temelia prestigiului Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila”, a transmis, anterior, într-un mesaj postat pe pagina de Facebook, prof. univ. dr. Viorel Jinga, menționând totodată că Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București se situează într-o poziție “remarcabilă” în clasamentele internaționale, ocupând primul loc la nivel național în cadrul universităților incluse în Shanghai Ranking. De asemenea, Universitatea înregistrează o tendință ascendentă și în contextul internațional, în domeniul Medicină Clinică (poziția 101-150), Sănătate Publică (poziția 151-200) și Tehnologie Medicală (poziția 151-200).

    “Acest progres nu se putea face fără implicarea fiecăruia dintre noi, dar și prin prisma faptului că am acționat drept un tot unitar. Vă mulțumesc și vă asigur că am fost, sunt și voi rămâne OMUL Viorel Jinga.

    Sunt convins că prin îmbunătățirea continuă a procesului educational, dezvoltarea infrastructurii, a digitalizării, dar, bineînțeles, și a comunității academice, cu transparență și profesionalism, vom putea pregăti și răspunde împreună de prezentul și viitorul Universității noastre”, a mai transmis, miercuri, prof. univ. dr. Viorel Jinga.

    Mai multe informații despre viziunea și planurile de viitor ale actualului rector cu privire la noul mandat pot fi accesate pe site-ul acestuia, www.viorel-jinga.ro.

    Prof. univ. dr. Viorel Jinga este actualul Rector al Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București, după ce a câștigat precedentele alegeri, ce au avut loc în februarie 2020.

    Ministerul Sănătății: Doi bărbaţi infectaţi cu difterie cutanată netoxigenă, în Capitală

    Ministerul Sănătăţii informează că au fost depistate tuplini de Corynebacterium diphteriae ne-toxigene (difterie cutanată netoxigenă) la doi bărbaţi în vârstă de 38 şi 40 ani, consumatori de droguri, infectaţi HIV.

    Cei doi au fost internaţi la un spital de boli infecţioase din Bucureşti, cu leziuni cutanate.

    „Din leziunile cutanate aflate la locurile de injectare s-au izolat tulpini de Corynebacterium diphteriae ne-toxigene. Evoluţia pacienţilor este favorabilă”, precizează Ministerul Sănătăţii.

    Tulpinile de bacil difteric care produc toxina (toxigene) şi sunt implicate în producerea difteriei respiratorii sunt diferite de cele izolate la cei doi pacienţi.

    „Ultimul caz de difterie cu tulpini toxigene a fost înregistrat în România în anul 1989. Acest tip de difterie se previne prin vaccinare încă din primul an de viaţă, cu vaccinul inclus în Programul Naţional”, mai transmite Ministerul Sănătăţii.

    Sanatatea.TV
    Revizia intimitatii
    Acest site web folosește cookie-uri astfel încât să vă putem oferi cea mai bună experiență de utilizare posibilă. Informațiile privind cookie-urile sunt stocate în browserul dvs. și îndeplinesc funcții, cum ar fi recunoașterea dvs. atunci când reveniți pe site-ul nostru web și ajutați echipa noastră să înțeleagă ce secțiuni ale site-ului dvs. vi se pare cel mai interesant și util.