UMF Cluj-Napoca: „Excelența Sa a apreciat, de asemenea, caracterul intercultural și plurilingvistic al universității noastre, care se datorează liniilor de studiu în limba franceză, unde se formează viitorii profesioniști din domeniul sănătății, care se pregătesc să devină medici capabili să lucreze în orice spital din lume”

0
1036
Foto: UMF Cluj-Napoca
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca a primit, în cursul acestei săptămâni, vizita distinsului Ambasador al Republicii Franceze în România, Excelența Sa, Nicolas Warnery. Acesta a fost însoțit de Julien Chiappone-Lucchesi – director al Institutului Francez din România și Consilier cultural și de cooperare al Ambasadei Franței, Alexandra Servel – director delegat al Institutului Francez din România la Cluj-Napoca, Dora Zegrean – responsabilă de cooperare universitară la Institutul Francez Cluj și Pascal Fesneau – Consulul onorific al Franței la Cluj.
Oaspeții au fost întâmpinați de către rectorul UMF „Iuliu Hațieganu” – prof. dr. Anca Buzoianu, alături de prof. dr. Sorin Man – prorector pentru Dezvoltare Academică și Administrație Universitară, decanul Facultății de Medicină – prof. dr. Șoimița Suciu, decanul Facultății de Farmacie – prof. dr. Gianina Crișan, decanul Facultății de Medicină dentară – conf. dr. Cristian Dinu și Adriana Roșu – Șef Serviciu Relații Internaționale.
În cadrul discuțiilor, a fost reafirmat prestigiul de care se bucură Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” la nivel internațional; ambasadorul Nicolas Warnery a subliniat că este bucuros să viziteze o universitate care are forța de a atrage tineri francezi într-un cadru primitor, oferind o formare de înalt nivel în domeniul sănătății.
„Au fost apreciate eforturile pe care universitatea, în colaborare cu organizațiile studențești, le face pentru integrarea armonioasă a studenților în comunitatea academică și într-un oraș multicultural, francofon și francofil.
Excelența Sa a apreciat, de asemenea, caracterul intercultural și plurilingvistic al universității noastre, care se datorează liniilor de studiu în limba franceză, unde se formează viitorii profesioniști din domeniul sănătății, care se pregătesc să devină medici capabili să lucreze în orice spital din lume.
Întâlnirea a reprezentat și un bun prilej pentru reafirmarea principiilor de parteneriat și dialog constructiv pe care trebuie să se bazeze relația între universitate și serviciile Ambasadei, în beneficiul și spre bunăstarea studenților” – transmit reprezentanții UMF.
Foto: UMF Cluj-Napoca
Articolul precedentJoi, la Spitalul Clinic CF Timișoara: O nouă campanie de donare de sânge
Articolul următorSJU „Dr. Fogolyán Kristóf” Sfântu Gheorghe: Dacă nu sunt tratați la timp, hemoroizii duc la apariția unor complicații serioase