Peste 75% creșteri ale veniturilor salariale în sănătate, în proiectul legii salarizării unitare, anunță Ministrul interimar al Muncii

Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, susține că, în cadrul modificărilor pregătite pentru proiectul legii salarizării unitare, în domeniul sănătății sunt creșteri de peste 75% ale veniturilor salariale, per total.

„În domeniul sănătăţii, pe lângă corecţiile normale ale unor scăpări de poziţii, am aşezat principial şi detaliile legate de sporuri, şi matricea de diferenţiere a coeficienţilor în funcţie de tipul de unităţi şi de specializări. Avem şi o încadrare corectă pentru personalul TESA, ceea ce cu siguranţă duce la creşteri salariale. Avem de reglat încadrarea în buget şi aici este un factor obiectiv de care sper că putem ţine cont împreună cu sindicatele. Un mesaj important pentru tot personalul medical şi de sprijin – deja în domeniul sănătăţii suntem cu peste 75% creşteri de venituri salariale per total. Chiar ar fi aiurea ca proiectul să fie respins în aceste condiţii”, a afirmat ministrul interimar al Muncii.

Declarația a fost făcută în contextul discuțiilor privind proiectul legii salarizării unitare, pentru care ministrul susține că au fost aduse mai multe modificări în ultimele trei săptămâni, în special în domeniile sănătății și educației.

În ceea ce privește sănătatea, Pîslaru afirmă că proiectul trebuie să țină cont și de încadrarea în buget și că acest aspect trebuie discutat împreună cu sindicatele.

Ministrul susține că proiectul legii salarizării unitare trebuie adoptat și promulgat înainte de 31 august, termenul-limită pentru îndeplinirea unui jalon din PNRR. Potrivit acestuia, adoptarea legii ar permite deblocarea unor fonduri europene pentru investiții.

Consultări și negocieri organizate de CNAS cu organizațiile reprezentative din domeniul medical pentru modificarea Contractului-cadru

În intervalul 17–26 august 2026, Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) va derula consultări și negocieri cu reprezentanții organizațiilor patronale, sindicale și profesionale din sectorul medical, în vederea analizării modificărilor propuse pentru Contractul-cadru și normele metodologice de aplicare.

Potrivit CNAS, întâlnirile se vor desfășura online și vor viza două proiecte de acte normative:

  • Proiectul de hotărâre de Guvern privind modificarea și completarea Hotărârii de Guvern nr. 521/2023 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate;
  • Proiectul de Ordin pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a Hotărârii Guvernului nr. 521/2023 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 1857/441/2023.

Calendarul consultărilor (17–21 august 2026)

Consultările cu organizațiile patronale, sindicale și profesionale reprezentative din domeniul medical sunt programate astfel:

  • 17 august
    • ora 10:00–13:00 – asistența medicală primară;
    • ora 13:00–16:00 – asistență medicală ambulatorie de specialitate pentru specialitățile paraclinice;
    • ora 16:00–17:00 – consultații de urgență la domiciliu și activități de transport sanitar neasistat.
  • 18 august
    • ora 10:00–13:00 – asistența medicală spitalicească;
    • ora 13:00–15:00 – asistență medicală de recuperare medicală, medicină fizică și de reabilitare în sanatorii, inclusiv sanatorii balneare și preventorii, precum și asistență medicală ambulatorie de specialitate pentru specialitatea medicină fizică și de reabilitare.
  • 19 august
    • ora 10:00–13:00 – asistență medicală ambulatorie de specialitate pentru specialitățile clinice;
    • ora 13:30–15:30 – asistență medicală ambulatorie de specialitate pentru medicină dentară.
  • 20 august
    • ora 12:00–14:00 – îngrijiri medicale la domiciliu și îngrijiri paliative la domiciliu;
    • ora 15:00–17:00 – dispozitive medicale destinate recuperării unor deficiențe organice sau funcționale în ambulatoriu.
  • 21 august
    • ora 10:00–13:00 – prescrierea, eliberarea și decontarea medicamentelor cu și fără contribuție personală în tratamentul ambulatoriu.

Calendarul negocierilor (24–26 august 2026)

Negocierile vor avea loc cu organizațiile profesionale reprezentative, după următorul program:

  • 24 august, ora 10:00–16:00 – Colegiul Medicilor din România;
  • 25 august
    • ora 10:00–12:00 – Colegiul Medicilor Stomatologi din România;
    • ora 12:30–14:30 – Colegiul Farmaciștilor din România;
  • 26 august
    • ora 10:00–12:00 – Colegiul Fizioterapeuților din România;
    • ora 12:00–14:00 – Ordinul Biochimiștilor, Biologilor și Chimiștilor;
    • ora 14:00–16:00 – Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România.

Ministerul Sănătății: 49 de acte adiționale semnate în această săptămână pentru continuarea investițiilor prin PNRR

Ministerul Sănătății informează că, în această săptămână, au fost încheiate 49 de acte adiționale pentru derularea în continuare a investițiilor în sistemul sanitar prin PNRR. Documentele aprobate vizează proiecte destinate modernizării infrastructurii medicale, dezvoltării serviciilor de sănătate, diminuării riscului de infecții nosocomiale și digitalizării sistemului sanitar.

Printre unitățile medicale și instituțiile care beneficiază de aceste investiții se numără:

  • Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant Târgu Mureș – investiții pentru construirea Centrului Chirurgical Cardiovascular.
  • Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara, Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „M.S. Curie” București și Județul Brașov – proiecte pentru dezvoltarea și modernizarea secțiilor de terapie intensivă pentru nou-născuți.
  • Spitalul Județean de Urgență Vâlcea – reabilitarea și extinderea blocului operator pentru reducerea riscului de infecții nosocomiale.
  • UAT Rast, județul Dolj – dezvoltarea unui Centru Comunitar Integrat pentru creșterea accesului la servicii medicale în comunitate.

În domeniul transformării digitale, printre beneficiari se regăsesc:

  • Spitalul Universitar de Urgență București;
  • Institutul Oncologic „Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu” București;
  • Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „M.S. Curie” București;
  • Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara;
  • Spitalul Județean de Urgență Constanța;
  • Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț.

Ministerul Sănătății precizează că asigură continuitatea proiectelor PNRR și sprijină modernizarea infrastructurii medicale, dotarea unităților sanitare și digitalizarea serviciilor de sănătate.

Trei intervenții de prelevare de organe și țesuturi, realizate în 48 de ore la spitale din Bistrița și Oradea, anunță ANT

Trei intervenții de prelevare de organe și țesuturi au avut loc în ultimele 48 de ore la Bistrița și Oradea, făcând posibilă continuarea tratamentului pentru pacienții care așteaptă un transplant. Procedurile au fost realizate cu sprijinul familiilor a trei donatori, care au consimțit, în momente de profundă suferință, să ofere o șansă la viață altor persoane, informează Agenția Națională de Transplant.

La Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița au avut loc două intervenții de prelevare de organe și țesuturi de la pacienți aflați în moarte cerebrală, cu acordul familiilor acestora.

Prima prelevare a fost realizată de la o femeie în vârstă de 85 de ani, aflată în moarte cerebrală. Datorită acordului familiei, au fost posibile un transplant hepatic la Institutul Clinic Fundeni și transplanturi de cornee la Institutul Clinic de Urgențe Oftalmologice „Prof. dr. Mircea Olteanu”.

Cea de-a doua prelevare de la Bistrița a fost realizată de la un bărbat în vârstă de 64 de ani, aflat în moarte cerebrală, cu acordul familiei. În urma acestei donări au fost efectuate un transplant hepatic la Institutul Regional de Gastroenterologie-Hepatologie „Prof. Dr. Octavian Fodor” Cluj-Napoca, două transplanturi renale la Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal Cluj, precum și intervenții de transplant de cornee la Institutul Clinic de Urgențe Oftalmologice „Prof. dr. Mircea Olteanu”.

Echipa implicată în activitatea de la Bistrița a fost formată din dr. Lehaci Grigore Daniel – medic ATI și KDP, dr. Cechina Elena, dr. Cicioc-Mate Hilda, as. pr. Olar Anamaria Ionela – coordonator intraspitalicesc de transplant, precum și asistenții medicali Cătinean Sorina, Sabău Crina și Conea Rodica.

O a treia prelevare de organe și țesuturi a avut loc la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor – Oradea, de la un bărbat în vârstă de 56 de ani aflat în moarte cerebrală, după ce familia și-a exprimat acordul pentru donare.

În urma acestei intervenții au fost realizate un transplant hepatic la Institutul Regional de Gastroenterologie-Hepatologie „Prof. Dr. Octavian Fodor” Cluj-Napoca și transplanturi de cornee la Spitalul Universitar de Urgență București. Totodată, țesutul osteotendinos a fost prelevat de echipa Băncii de Țesuturi din cadrul Spitalului Clinic de Urgență „Colentina” din București.

Echipa medicală din Oradea a fost formată din dr. Popa Oana, dr. Ștefan Pataki – KDP, as. Petru Cotrău – coordonator regional, dr. Robert Ambrus – medic rezident ATI, precum și asistentele medicale ATI Pușcaș Gabriela, Pataki Emese și Cheregi Aurelia.

“Aducem sincere mulțumiri familiilor donatorilor, care, într-un moment de profundă suferință, au ales să ofere speranță și viață altor oameni.

Mulțumim tuturor profesioniștilor implicați în procesul complex al donării și transplantului. Prin dedicarea și colaborarea lor, transplantul continuă să însemne o nouă șansă la viață.
Donarea de organe înseamnă viață. Fiecare gest de solidaritate poate schimba destine”, transmit reprezentanții ANT.

ASSMB se alătură proiectului „Centrul de sprijin ARNIS”: Terapie prin artă și suport pentru mamele cu nou-născuți prematuri

Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB) participă alături de Asociația ARNIS la proiectul „Centrul de sprijin ARNIS”, o inițiativă adresată mamelor care sunt internate împreună cu nou-născuți prematuri sau cu afecțiuni apărute la naștere.

Programul se desfășoară în secțiile de Neonatologie din trei maternități din București: Spitalul Clinic „Dr. Ion Cantacuzino”, Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie Filantropia și Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sîrbu” – Maternitatea Giulești.

Prin acest parteneriat, mamele vor beneficia de ateliere de terapie prin artă și suport moral, întâlnirile urmând să aibă loc lunar, începând din luna august. În cadrul activităților, acestea vor putea realiza obiecte personalizate pentru bebeluși, precum decorațiuni, șiraguri cu numele copilului, păpuși de alinare, păturele tricotate sau obiecte pentru decorarea incubatoarelor.

Un rol important în cadrul proiectului îl au mamele voluntare care au trecut la rândul lor prin experiența prematurității sau a spitalizării propriului copil. Prin sprijin și comunicare directă, acestea le oferă încurajare mamelor aflate în prezent într-o perioadă dificilă și contribuie la dezvoltarea unei rețele de susținere între părinți.

Pentru facilitarea accesului la aceste activități, fiecare dintre cele trei spitale implicate va avea o persoană de contact dedicată, care va asigura legătura dintre mamele interesate și reprezentanții Asociației ARNIS.

Peste 174,4 milioane de lei pentru modernizarea sistemului sanitar din România, în perioada 3–7 august 2026

Peste 174,4 milioane de lei au fost direcționați către proiecte de modernizare a sistemului sanitar din România, în perioada 3–7 august 2026, potrivit Ministerului Sănătății.

Fondurile au ajuns către spitale, universități medicale, servicii de ambulanță, autorități locale și cabinete de medicină de familie, pentru investiții care aduc servicii medicale mai bune și infrastructură modernă.

Unde au ajuns investițiile:

Spitale publice – 2 proiecte

Exemple:
• Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Andrei” Constanța – peste 88,2 milioane lei pentru dezvoltarea infrastructurii spitalicești;
• Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant Târgu Mureș – peste 33,4 milioane lei pentru investiții în sănătate.

Digitalizarea sistemului sanitar – 13 proiecte

Exemple:
• Spitalul Municipal Medgidia – aproape 2,9 milioane lei pentru digitalizarea infrastructurii informatice;
• Spitalul Clinic Județean de Urgență Ilfov – peste 2,7 milioane lei pentru modernizarea digitală;
• Serviciul de Ambulanță Județean Harghita – peste 2,2 milioane lei pentru digitalizare;
• Institutul de Medicină Legală Cluj – peste 1,1 milioane lei pentru transformare digitală.

Cabinete de medicină de familie – 11 proiecte finanțate

Unități de asistență medicală ambulatorie – 12 proiecte

Exemple:
• UAT Călărași – peste 8,3 milioane lei;
• Spitalul Clinic Județean Mureș – peste 3,5 milioane lei;
• Spitalul Municipal Săcele – peste 4,2 milioane lei.

Centre Comunitare Integrate – 3 proiecte

Exemple:
• Vetrișoaia – peste 505.000 lei;
• Comuna Horoatu Crasnei – peste 124.000 lei;
• Frasin – peste 11.600 lei.

Reducerea riscului de infecții nosocomiale – 2 proiecte

Exemplu:
• Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” Iași – peste 4,8 milioane lei pentru echipamente și materiale destinate reducerii riscului de infecții.

Terapie intensivă neonatală – 1 proiect

Spitalul Clinic CF nr. 2 București – investiții pentru îmbunătățirea îngrijirii nou-născuților.

Ministerul Sănătății precizează că aceste investiții urmăresc dezvoltarea unor spitale moderne, servicii medicale mai bune și acces mai rapid la îngrijire pentru pacienți.

Modelul de salarizare pentru sănătate, elaborat de cele două federații, trebuie inclus în noua lege a salarizării, susține Federația Sanitas

Federația Sanitas din România afirmă că noul proiect al legii salarizării trebuie să includă modelul de salarizare elaborat pentru sectorul sănătate de cele două federații reprezentative, acesta fiind construit pe baza principiilor convenite în negocierile din 2023 și ajustat la forma actuală a proiectului legislativ.

Federația Sanitas a transmis precizări privind contextul elaborării modelului de salarizare și importanța asumării acestuia de către Parlamentul României.

(1) În anul 2023, timp de mai multe luni, reprezentanții celor două federații, împreună cu reprezentanți ai Ministerului Sănătății și o serie de experți în resurse umane selectați de minister, am lucrat la un proiect al noii legii a salarizării, adaptat sectorului sanitar.

Mai exact, sectorul public de sănătate are încă din anul 2023 finalizat proiectul legii salarizării – în partea care-l privește. Altfel spus, la Sănătate legea a fost gata încă de atunci.

Merită reținut faptul că rezultatul muncii acestui colectiv amplu de experți și al negocierilor din acea perioadă – transpus ca sistem de reguli în modelul solicitat acum de cele două federații – reprezintă o reformă a salarizării în sănătate, aducând elemente esențiale de modernizare și adaptare.

(2) Ceea ce am convenit în anul 2023 a fost transmis atunci Ministerului Muncii.

Experții Ministerului Muncii au preluat doar o parte din modelul nostru (ex. tariful orar diferențiat pentru lucrul în zilele libere), dar au „ratat” elementele esențiale.

În consecință, proiectul legii salarizării publicat în luna mai 2026 nu conținea ceea ce am stabilit noi anterior.

Federația Sanitas arată că, în cadrul negocierilor din acest an privind noua lege a salarizării, a solicitat modificarea componentei referitoare la sănătate.

(3) De la începutul dezbaterilor și negocierilor din acest an pe tema noii legi a salarizării am insistat pe modificarea părții privitoare la sănătate conform regulilor convenite în anul 2023.

(4) Publicarea ieri a solicitărilor comune celor două federații reprezintă un punct firesc de trecere de la respingerea proiectului de lege la solicitarea adaptării lui la specificul sectorului sanitar, pe baza regulilor stabilite în anul 2023.

Federația Sanitas precizează că, după negocieri și efort tehnic, cele două federații au finalizat adaptarea modelului inițial la noul proiect al legii salarizării.

(5) După aproape o săptămână de negocieri și efort tehnic (desfășurate în continuarea și completarea activităților anterioare), cele două federații au finalizat adaptarea regulilor stabilite în anul 2023 (construite pe un model ce prevedea raportul 1:12 între salariile minime și maxime) la noul proiect al legii salarizării (în care raportul este de 1:8). Modelul de salarizare comunicat ieri de cele două federații include cea mai mare parte a condiționărilor indicate de inițiatorii proiectului de lege în cadrul negocierilor.

Potrivit Federației Sanitas, modelul propus poate fi integrat în proiectul legii salarizării.

(6) Cca. 90% din modelul propus de cele două federații este construit în intervalul de negociere prevăzut deja de a doua formă a proiectului de lege pentru sănătate. Altfel spus, modelul realizat și comunicat de cele două federații poate fi integrat cu ușurință în proiectul legii salarizării.

Federația Sanitas susține că modelul de salarizare pentru sănătate urmărește atât realizarea obiectivelor legislative, cât și evitarea unor probleme în funcționarea sistemului public de sănătate.

(7) Modelul salarizării pentru sănătate, propus de cele două federații, nu doar că sprijină realizarea unui nou proiect al legii salarizării și îndeplinirea unui jalon din PNRR, dar asigură şi că aceste obiective nu sunt îndeplinite prin generarea unor disfuncționalități majore în sistemul public de sănătate.

“Întregul context demonstrează că problema a fost aceeași tot timpul: condiția de acceptabilitate a proiectului legii salarizării, în partea privitoare la sănătate, este modificarea lui conform celor convenite de partenerii sociali din cadrul acestui sector.
Rezolvarea problemei se înscrie în logica funcționării dialogului social”, se arată în comunicarea Federației Sanitas.

200 de participanți la Programul Oficial de Internship al Guvernului României, instruiți în acordarea primului ajutor

Departamentul pentru Situații de Urgență anunță că 200 de participanți ai Programului Oficial de Internship al Guvernului României au fost instruiți în acordarea primului ajutor, în cadrul cursului „Intervenția Corectă în Situații de Urgență”, pentru a dezvolta capacitatea de reacție în situații critice.

În cadrul instruirii, participanții au învățat tehnici esențiale de intervenție și au exersat modul corect de reacție în situații de urgență, unde primele minute pot fi decisive pentru salvarea unei vieți.

Instruirea a fost realizată sub îndrumarea lui Cristian Căldăraru, instructor de prim ajutor și descarcerare din cadrul Departamentului pentru Situații de Urgență, expert recunoscut internațional.

Participanții au exersat manevre și tehnici de intervenție și au înțeles importanța calmului, a responsabilității și a reacției corecte în primele minute ale unei situații de urgență, când fiecare secundă poate fi decisivă pentru salvarea unei vieți.

„Susținem cu tărie importanța acestui program de internship, cu atât mai mult cu cât ne bucurăm să avem alături de noi, în cadrul Departamentului pentru Situații de Urgență, 3 tineri stagiari care contribuie zilnic la activitatea noastră prin energie și implicare. Pregătirea continuă a comunității și a tinerilor este temelia unei societăți sigure!”, transmite Departamentul pentru Situații de Urgență.

Metodologia pentru examenul de medic specialist cu subiecte unice la nivel național a fost publicată în Monitorul Oficial, anunță Ministerului Sănătății

Ministerul Sănătății informează că, începând cu sesiunea din semestrul al II-lea al anului 2026, examenul pentru obținerea titlului de medic, medic stomatolog și farmacist specialist va fi organizat pe baza unei probe scrise cu subiecte unice la nivel național. Modificarea vine după publicarea în Monitorul Oficial nr. 649 din 6 august 2026 a ordinului prin care este actualizată metodologia de desfășurare a examenului.

Actul normativ introduce un sistem unitar de evaluare a probei scrise și pune în aplicare prevederile OG nr. 44/2024, care a modificat OG nr. 18/2009 privind organizarea și finanțarea rezidențiatului.

Subiectele vor fi elaborate în ziua examenului de o Comisie națională formată din coordonatorii de rezidențiat din toate centrele universitare și vor fi transmise simultan, printr-un canal securizat, către toate centrele de examen. Baremul de corectare va fi, de asemenea, stabilit la nivel național.

Potrivit noii metodologii, proba scrisă a examenului de specialist se va desfășura după următoarele reguli:

  • proba scrisă se va desfășura simultan, la aceeași dată și oră, în toate centrele universitare;
  • examenul va cuprinde 10 subiecte formulate din 10 teme extrase prin tragere la sorți din tematica aprobată;
  • durata probei rămâne de trei ore;
  • nota minimă de promovare este 7,00.

Corectarea lucrărilor va fi realizată de comisiile locale de examen, în baza baremului stabilit la nivel național, în maximum trei zile lucrătoare de la susținerea probei.

Pentru următoarea sesiune, calendarul prevede:

  • 24 august – 7 septembrie: înscrierea candidaților la direcțiile de sănătate publică;
  • 7 octombrie – 3 noiembrie: desfășurarea examenului.

Sănătatea nu își mai permite mentalitatea „merge și așa”, atrage atenția prof. univ. dr. Cătălina Poiană

Prof. univ. dr. Cătălina Poiană, președinta Colegiului Medicilor din România, susține că transformarea sistemului medical trebuie realizată prin măsuri concrete, asumate, care să aibă la bază profesionalismul și performanța, precum și prin identificarea problemelor existente și recâștigarea încrederii în medici.

„Poate este doar o senzație… Sau poate că, în toți acești ani, mi-am dezvoltat un simț al percepției care îmi spune când lucrurile se întâmplă dintr-un motiv…. În ultima perioadă, simt tot mai mult o anumită presiune”, a transmis prof. univ. dr. Cătălina Poiană.

Președinta CMR explică faptul că schimbarea unei instituții presupune asumare, recunoașterea problemelor existente și luarea unor decizii în interesul profesiei medicale.

„Atunci când îți propui să schimbi o instituție, să redai profesiei medicale locul și respectul pe care le merită – dar foarte important- și să recunoști cu onestitate problemele existente și să lupți pentru reconstruirea încrederii în medici, uneori spunând adevăruri care deranjează, sau luând decizii în interesul profesiei și nu pe alte criterii, drumul nu este niciodată ușor”, a afirmat prof. univ. dr. Cătălina Poiană.

„Dar am determinare”, a mai transmis președinta CMR.

Prof. univ. dr. Cătălina Poiană atrage atenția asupra faptului că schimbarea trebuie să înceapă de la fiecare persoană implicată.

„Mă întreb, uneori, de ce ne este atât de greu să înțelegem că schimbarea începe cu fiecare dintre noi. De ce așteptăm mereu ca alții să se schimbe, înainte de a avea curajul să o facem noi înșine?”, a declarat prof. univ. dr. Cătălina Poiană.

Președinta Colegiului Medicilor din România subliniază că domeniul sănătății nu își mai permite compromisuri.

„Sănătatea nu își mai permite compromisuri. Nu își mai permite mentalitatea „merge și așa””, a transmis prof. univ. dr. Cătălina Poiană.

În mesajul său, aceasta vorbește despre necesitatea ca schimbarea unei instituții să fie susținută prin asumare și prin promovarea oamenilor pe criterii de competență și performanță.

„Văd și oameni tineri care puteau fi parte din schimbare, care public dau sfaturi, dar atunci când ajung pe anumite poziții – si nu mă refer la politică …. în politică vedem cota de încredere în rândul populației – uită că reforma unei instituții înseamnă să ai determinarea să faci schimbări, să îți asumi public poziții care aduc progres, sau că schimbarea în sensul corect al schimbării înseamnă să aduci oamenii pe competență și performanță, chiar dacă la un anumit moment pot fi mai buni ca tine…”, a precizat președinta CMR.

Mesajul președintei Colegiului Medicilor din România se încheie cu un apel la criterii profesionale și la dialog.

„Competență NU apartenență..sau aparentă imagine!
Dialog și Schimbare, NU presiuni…,că rămâne doar presiune în atmosferă!”, a transmis prof. univ. dr. Cătălina Poiană.