Spitalele din subordinea Ministerului Sănătății vor putea modifica statele de personal fără aprobare prealabilă a ministerului

0
61

Spitalele subordonate Ministerului Sănătății vor putea actualiza statele de personal la nivelul propriu, fără să mai solicite aprobarea prealabilă a ministerului pentru fiecare modificare în parte. Schimbarea este prevăzută într-o instrucțiune care urmărește simplificarea procedurilor administrative și o gestionare mai eficientă a resurselor umane din unitățile sanitare.

Conform documentului, unitățile sanitare vor putea actualiza statele de personal în condițiile legii, fără a mai fi necesară aprobarea prealabilă a Ministerului Sănătății pentru fiecare modificare individuală. Astfel, deciziile administrative curente vor putea fi gestionate mai rapid de către managementul spitalelor, fără a afecta structura și numărul de posturi aprobate.

Ministerul Sănătății va continua să aprobe statele de funcții, structurile organizatorice și organigramele unităților subordonate, cu respectarea normativelor de personal, a numărului de posturi repartizat și a bugetului aprobat.

Totodată, ordonatorii de credite își vor păstra responsabilitatea privind gestionarea personalului, stabilirea drepturilor salariale și promovarea acestuia, în conformitate cu legislația în vigoare și cu încadrarea în bugetul propriu. Controlul asupra numărului de posturi se menține, iar unitățile sanitare vor avea în continuare obligația de a respecta structura aprobată, normativele de personal, numărul maxim de posturi repartizat și limitele bugetare.

„Nu cred că Ministerul Sănătății trebuie să aprobe fiecare modificare individuală a încadrării personalului, de exemplu atunci când un asistent medical cu studii medii finalizează o formă de învățământ superior și poate ocupa, în condițiile legii, o funcție corespunzătoare studiilor absolvite. Astfel de situații pot fi gestionate de managementul unităților sanitare, fără a încărca activitatea ministerului cu un volum mare de documente administrative. De exemplu, în anul 2025, din cele 790 de documente emise de minister, 740 de ordine de ministru au vizat modificarea statelor de personal și doar 50 dintre ele au fost modificări ale statelor de funcții.”, transmite Cseke Attila, ministrul interimar  al Sănătății.

Instrucțiunea a fost transmisă unităților sanitare aflate în subordinea Ministerului Sănătății, care au la dispoziție 10 zile pentru a transmite puncte de vedere și observații. După expirarea acestui termen, instrucțiunea poate intra în vigoare, în forma finală rezultată în urma consultării.

Ministerul Sănătății recomandă, de asemenea, autorităților administrației publice locale să analizeze posibilitatea preluării principiilor și procedurilor prevăzute în această instrucțiune pentru spitalele aflate în administrarea lor, cu respectarea competențelor legale și a cadrului normativ aplicabil.

Articolul precedentDecanul UMF Victor Babeș” Timișoara: Cred cu tărie că trebuie să privim pregătirea în rezidențiat ca pe un angajament comun
Articolul următorPremieră în sistemul public: Spitalul Județean Bistrița pune în funcțiune robotul chirurgical Da Vinci 5