Premieră în România: O procedură inovativă a salvat viața unui pacient cu infarct miocardic acut

Echipa de medici de la Institutul Inimii din Cluj-Napoca a realizat cu succes, în premieră națională, o procedură de ablație a tahicardiei ventriculare pentru a salva viața unui pacient în vârstă de 62 de ani, diagnosticat cu infarct miocardic acut, conform Agerpres.

Acesta a fost tratat cu o tehnică rar utilizată în astfel de cazuri, ablația de tahicardie ventriculară, asociată cu suport hemodinamic ECMO (oxigenare cu membrană extracorporeală).

Medicul cardiolog electrofiziolog Răzvan Mada, care a condus procedura, a explicat cum s-a ajuns la utilizarea acestei tehnici avansate. „Este vorba de un pacient de 62 de ani care a ajuns la noi în institut cu infarct miocardic acut, cu o prezentare destul de târzie, după 24 de ore de la debutul simptomelor. I s-au făcut toate procedurile standard, inițial a fost binișor, dar a început să facă aritmie amenințătoare de viață, tahicardii ventriculare repetate, care nu au răspuns la medicamente. (…) A ajuns să fie intubat ca să se liniștească din punct de vedere electric. (…) Pacientul nostru avea inima foarte slăbită și făcea aceste aritmii cu o frecvență cardiacă de 270 de bătăi pe minut”, a declarat acesta.

În ciuda tratamentelor standard, starea pacientului a continuat să se agraveze, iar echipa medicală a fost nevoită să aplice o procedură medicală avansată pentru a-l salva. „Singura soluție pentru a-l salva era o procedură mai deosebită, numită ablație de tahicardie ventriculară (furtună electrică), care este practic cea mai complexă și mai dificilă procedură din electrofiziologie, cu gradul cel mai mare de complexitate și de risc”, a spus dr. Răzvan Mada.

Această intervenție complexă a fost realizată cu succes grație echipei interdisciplinare, care a lucrat în coordonare pentru a asigura stabilizarea pacientului. Alături de dr. Mada, au participat în cadrul procedurii: dr. Alexandru Oprea (CCV), dr. Adrian Ștef (ATI), dr. Patric Ciobanu (ATI), dr. Laura Cadiș (medic cardiolog curant), ing. Patricia Vajda (suport tehnic Carto), asistentele Iudith Crisan (ATI), Nicoleta Bungărdean, Ioana Pascal și Ioana Buș, precum și tehnicianul Nicoleta Beres.

După intervenție, starea pacientului s-a îmbunătățit considerabil, iar în prezent acesta se simte bine. „Pacientul se simte bine în prezent”, a confirmat medicul Răzvan Mada.

Studiu: Unele contraceptive hormonale cresc riscul de infarct și AVC

Cercetările recente arată că anumite contraceptive hormonale, cum ar fi pilulele combinate și plasturele, pot crește ușor riscul de infarct și accident vascular cerebral, potrivit bmj.com.

Cercetătorii de la Universitatea din Copenhaga au analizat datele a peste două milioane de femei din Danemarca, cu vârste între 15 și 49 de ani, pe o perioadă de 11 ani. În acest interval, au fost raportate 4.730 de cazuri de AVC și 2.072 de cazuri de infarct miocardic. Aceste date au fost comparate cu istoricul medical al participantelor pentru a vedea dacă acestea utilizau contraceptive hormonale, inclusiv pastile combinate cu estrogen și progesteron, tablete cu progesteron, dispozitive intrauterine, implanturi contraceptive, injecții și plasturi.

Riscuri crescute cu anumite contraceptive

Studiul a relevat faptul că femeile care foloseau pastile combinate cu estrogen și progesteron aveau un risc de două ori mai mare de infarct sau AVC. În cazul contraceptivelor care conțin doar progesteron, riscul era mai mic, dar totuși crescut. De asemenea, contraceptivele non-orale, precum inelul vaginal și plasturele contraceptiv, prezentau riscuri mai mari. Inelul vaginal a fost asociat cu un risc de 2,4 ori mai mare de AVC și de 3,8 ori mai mare de infarct miocardic, în timp ce plasturele contraceptiv părea să crească riscul de AVC de 3,4 ori.

Cu toate acestea, cercetătorii au subliniat că „riscurile sunt mici”.

Dr. Sonya Babu-Narayan, cardiolog la Fundația Britanică a Inimii, a explicat că riscul suplimentar de infarct și AVC este foarte scăzut pentru majoritatea femeilor care folosesc contraceptive hormonale. De asemenea, sarcina crește riscurile de formare a cheagurilor de sânge și accidente vasculare cerebrale, iar acestea sunt mai semnificative decât riscurile asociate cu contraceptivele. „Vă rugăm să nu întrerupeți utilizarea contracepției pe baza acestui studiu. Riscul de AVC și infarct în timpul sarcinii este mult mai mare decât riscurile raportate în acest studiu legat de contraceptive”, a adăugat dr. Babu-Narayan.

Cercetătorii au subliniat că unele contraceptive nu au fost asociate cu un risc crescut. De exemplu, sistemul intrauterin cu eliberare de levonorgestrel (un hormon pregestativ) nu a fost legat de un risc crescut de infarct miocardic sau AVC. „Este important de reținut că riscul absolut rămâne scăzut”, a afirmat Therese Johansson de la Institutul Regal de Tehnologie din Suedia. De asemenea, Johansson a menționat că, având în vedere numărul mare de femei care folosesc contraceptive hormonale la nivel mondial, aceste riscuri rare trebuie luate în considerare.

Specialiștii recomandă campanii educaționale pentru a ajuta femeile să aleagă metode contraceptive informate, dar și formarea medicilor pentru a oferi consiliere bazată pe dovezi. Deși riscurile sunt scăzute, este esențial ca femeile să discute cu medicii lor, mai ales dacă au factori de risc pentru boli cardiovasculare.

Studiu: Terapia activată de lumină distruge cancerul de sân agresiv cu o precizie remarcabilă

Cercetătorii au dezvoltat o terapie inovativă activată de lumină care atacă direct celulele canceroase din cancerul de sân agresiv, eliminând tumorile metastatice și reducând semnificativ efectele secundare, potrivit onlinelibrary.wiley.com.

Terapia fotodinamică (PDT) reprezintă o inovație promițătoare în tratamentele pentru cancer, demonstrând un potențial semnificativ în eradicarea tumorilor metastatice, în special ale cancerului de sân. O echipă de cercetători de la Universitatea de stat din Michigan și Universitatea Riverside din California a dezvoltat o tehnologie care folosește o combinație de substanțe chimice sensibile la lumină pentru a viza precis celulele canceroase, lăsând țesuturile sănătoase intacte.

Această tehnologie de ultimă oră îmbină două elemente inovatoare: o sare specializată și lumina infraroșie apropiată. Aceste substanțe ajută la țintirea și distrugerea celulelor canceroase cu o precizie uimitoare, oferind o alternativă promițătoare la tratamentele tradiționale precum chimioterapia, care afectează atât celulele sănătoase, cât și cele canceroase.

„Sărurile de cianină-carboran minimizează aceste provocări, oferind o modalitate mai sigură și mai precisă de a distruge complet tumorile, cruțând în același timp țesutul sănătos”, a explicat profesorul Sophia Lunt, cercetător în domeniul cancerului la MSU.

Cum funcționează terapia fotodinamică?

Terapia fotodinamică nu este un concept complet nou. Folosită încă din anii 1970 pentru anumite tipuri de cancer de piele, PDT s-a confruntat cu provocări semnificative, inclusiv nevoia pacienților de a sta în întuneric timp de două până la trei luni pentru a preveni arsuri ale pielii. De asemenea, tratamentele anterioare nu erau întotdeauna precise în vizarea celulelor canceroase fără a afecta țesuturile sănătoase.

Cu toate acestea, noile săruri de cianină-carboran reprezintă o îmbunătățire semnificativă. Acestea sunt activate de lumina infraroșie apropiată, la o lungime de undă specifică de 850 nanometri, ceea ce permite generarea de oxigen reactiv în interiorul celulelor canceroase, distrugându-le din interior și lăsând țesutul sănătos intact.

„Cel mai interesant lucru este capacitatea de direcționare a acestei substanțe pe care am creat-o pentru a merge exact acolo unde este nevoie de ea și a rămâne acolo în timp. În acest fel, ucidem doar celulele chiar acolo unde se află cancerul, fără să dăunăm pacientului”, a spus cercetătorul Vincent Lavallo, profesor de chimie la UC Riverside.

Testele și rezultatele

Noua terapie a fost testată extensiv în laborator pe mai multe tipuri de celule de cancer de sân, inclusiv linii celulare agresive de șoareci și umane, iar rezultatele au fost impresionante. La o concentrație de doar 1 micromol, tratamentul activat de lumină a redus supraviețuirea celulelor canceroase de aproximativ trei ori.

Cercetătorii au continuat să testeze compușii pe șoareci FVB imunocompetenți, iar rezultatele au fost remarcabile. După șase runde de tratament, tumorile au dispărut aproape complet. Compușii au rămas în țesutul tumoral pentru mai mult de 100 de ore, iar țesuturile sănătoase s-au curățat rapid de aceștia, oferind o fereastră de tratament ideală.

Pe lângă efectul direct de distrugere a celulelor canceroase, terapia a avut și un impact asupra răspândirii acestora. Tratamentul a perturbat centrele de producție de energie ale celulelor (mitocondriile) și a interferat cu capacitatea acestora de a se răspândi în organism.

Un alt avantaj major al noii terapii fotodinamice este capacitatea sa de a ajunge la tumorile adânc localizate, care erau tratamentele PDT tradiționale. În timp ce PDT clasic folosește lumina vizibilă, care pătrunde doar câțiva milimetri în țesuturi, noile compuși răspund la lumina infraroșie apropiată, care poate pătrunde mult mai adânc, deschizând posibilitatea de a trata cancere adânc localizate.

„Cercetarea noastră oferă un tratament țintit, sigur și rentabil pentru cancerele de sân agresive cu opțiuni limitate de tratament”, a spus Amir Roshanzadeh, autorul principal al studiului.

Echipa de cercetători explorează, de asemenea, posibilitatea utilizării acestor compuși cu alte surse de energie, cum ar fi ultrasunetele, care ar putea permite pătrunderea și mai adânc în organism. Deși studiile clinice pe oameni sunt necesare pentru a confirma siguranța și eficacitatea terapiei, rezultatele inițiale sugerează că aceasta ar putea oferi o nouă speranță pacienților cu cancere agresive care se confruntă cu opțiuni de tratament limitate.

Premierul Ciolacu: Extindem tipurile de tratamente ce pot fi acordate în centrele de sănătate mintală

„Extindem tipurile de tratamente ce pot fi acordate în centrele de sănătate mintală și pentru prevenirea adicțiilor”, a declarat premierul Marcel Ciolacu, joi, la începutul ședinței de Guvern.

„Adoptăm azi noi măsuri care susțin reorganizarea Agenției Naționale Antidrog. Reglementăm mai clar și modul de acordare a serviciilor din aceste centre, rapid și eficient, ca pacientul să nu aștepte mult timp, iar situația să nu i se agraveze”, a preciat premierul Marcel Ciolacu.

Studiu: O singură cauză genetică pentru mai multe tulburări psihiatrice

Un nou studiu a descoperit că opt tulburări psihiatrice au o cauză genetică comună, oferind oportunitatea de a dezvolta tratamente care să vizeze mai multe afecțiuni simultan, potrivit cell.com.

Cercetătorii au examinat variantele genetice implicate și au descoperit că unele dintre acestea joacă un rol important pe parcursul dezvoltării creierului, având potențialul de a influența mai multe etape ale acestuia.

„Proteinele produse de aceste gene sunt, de asemenea, foarte legate de alte proteine”, a spus Hyejung Won, genetician la Universitatea din Carolina de Nord (UNC). „Modificările acestor proteine, în special, s-ar putea răsfrânge asupra reţelei, putând provoca efecte pe scară largă asupra creierului”, adaugă cercetătoarea.

În 2019, un grup de cercetători internaționali a identificat 109 gene care sunt legate de mai multe tulburări psihiatrice, inclusiv autism, ADHD (tulburarea de deficit de atenţie şi hiperactivitate), schizofrenie, tulburare bipolară, tulburare depresivă majoră, sindrom Tourette, tulburare obsesiv-compulsivă și anorexie. Această constatare explică de ce multe dintre aceste afecțiuni se regăsesc adesea împreună sau au simptome similare. De exemplu, autismul și ADHD-ul sunt frecvent întâlnite la aceleași persoane și în familii, iar până la 70% dintre cei care suferă de una dintre aceste tulburări dezvoltă și cealaltă.

Fiecare dintre aceste afecțiuni are și particularități genetice proprii, ceea ce i-a determinat pe cercetători să compare genele unice cu cele comune. Ei au examinat aproape 18.000 de variații genetice comune și specifice fiecărei afecțiuni și le-au introdus în celule precursoare care se dezvoltă în neuroni pentru a analiza impactul acestora asupra expresiei genelor.

Astfel, cercetătorii au identificat 683 de variante genetice ce influențează reglarea genelor, continuând studiile în neuronii de la șoareci. Variantele genetice comune care afectează mai multe tulburări psihiatrice sunt cunoscute ca fiind „pleiotropice”. Aceste variante sunt implicate în mai multe interacțiuni proteină-proteină și sunt active în diferite tipuri de celule cerebrale.

Variantele pleiotropice au fost, de asemenea, asociate cu mecanisme de reglare care influențează diverse etape ale dezvoltării cerebrale. Această capacitate a genelor de a afecta mai multe procese și rețele cerebrale explică, parțial, de ce aceleași variante genetice pot contribui la dezvoltarea unor afecțiuni diferite.

„Pleiotropia a fost privită în mod tradiţional ca o provocare, deoarece complică clasificarea tulburărilor psihiatrice”, explică Hyejung Won. „Cu toate acestea, dacă putem înţelege baza genetică a pleiotropiei, aceasta ne-ar putea permite să dezvoltăm tratamente care vizează aceşti factori genetici comuni, care ar putea ajuta apoi la tratarea mai multor tulburări psihiatrice cu o terapie comună”, spune ea.

Această descoperire poate avea un impact semnificativ, având în vedere că, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), aproximativ 1 miliard de persoane trăiesc cu o formă de afecțiune psihiatrică, adică aproape unul din opt oameni la nivel global.

 

Asigurații beneficiază de servicii medicale acordate off-line, pe perioada de indisponibilitate a PIAS

Asigurații beneficiază, în perioada de indisponibilitate a Platformei Informatice a Asigurărilor de Sănătate (PIAS), de servicii medicale, medicamente, materiale sanitare specifice și dispozitive medicale acordate off-line, a transmis Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS).

CNAS a precizat că derulează activități specifice pentru remedierea disfuncționalităților.

Acordarea serviciilor medicale, medicamentelor și dispozitivelor medicale se face în regim off-line, fără semnarea cu cardul național de asigurări de sănătate.

„Potrivit dispozițiilor legale, în situația producerii unor întreruperi în funcționarea PIAS, constatate și comunicate de CNAS prin publicare pe site-ul propriu, serviciile medicale, medicamentele și dispozitivele medicale se acordă în regim off-line”, menționează CNAS.

În data de 7 februarie 2025, pe site-ul www.cnas.ro a fost publicat un anunț privind transmiterea în PIAS de către furnizorii de servicii medicale/medicamente/materiale sanitare specifice/dispozitive medicale a activității efectuate în regim off-line pe perioada indisponibilității platformei informatice, precum și a celei care ar fi trebuit raportată în perioada respectivă.

Conform CNAS, anunțul a fost completat în data de 12 februarie cu precizări referitoare la regulile de validare:

  •  „serviciul medical nu a fost raportat on-line în 3 zile lucrătoare” – pentru perioada 31.01.2025 – până la repunerea sistemului în parametri normali de funcționare;
  • „serviciul nu a fost semnat cu cardul” – pentru perioada 12.02.2025 – până la repunerea sistemului în parametri normali de funcționare.

CNAS a transmis, totodată, că persoanele asigurate beneficiază de serviciile medicale, medicamentele și dispozitivele medicale de care au nevoie în această perioadă.

Cercetătorii japonezi au descoperit că luteolina previne încărunţirea părului

Un studiu realizat de cercetători de la Universitatea Nagoya sugerează că luteolina, un antioxidant din legume, ar putea încetini procesul de încărunţire a părului, prin menţinerea funcţiei melanocitelor, oferind noi posibilităţi în îngrijirea părului, conform mdpi.com.

În mod tradițional, încărunțirea părului este văzută ca un semn inevitabil al îmbătrânirii, dar cercetările sugerează că acest proces ar putea fi încetinit prin administrarea luteolinei, un antioxidant care se găsește în legume precum țelină, broccoli, morcovi, ceapă și ardei. Studiul realizat de cercetătorii de la Universitatea Nagoya identifică luteolina ca un potențial agent anti-încărunțire, cu posibilitatea de a fi aplicat în produse destinate păstrării culorii naturale a părului.

Studiul a comparat efectele luteolinei cu alte două antioxidanți – hesperetin și diosmetin – în cazul șoarecilor care au fost crescuți pentru a experimenta un proces similar cu încărunțirea părului uman. Șoarecii care au primit luteolină au păstrat blana neagră, spre deosebire de ceilalți șoareci, care și-au văzut blana devenind gri. Aceste rezultate au fost surprinzătoare pentru cercetători, deoarece doar luteolina, nu și celelalte antioxidanți, a arătat efecte semnificative asupra menținerii culorii părului.

„Acest rezultat a fost surprinzător”, a spus profesorul Masashi Kato, cel care a condus studiul. „Deși ne aşteptam ca antioxidanţii să aibă, de asemenea, efecte anti-încărunţire, doar luteolina, nu hesperetin sau diosmetin, a demonstrat efecte semnificative. Această constatare sugerează că luteolina poate avea un efect medicinal unic care previne încărunţirea.”

Mecanismul prin care luteolina previne încărunțirea

Efectul anti-încărunțire al luteolinei se leagă de modul în care aceasta influențează endotelinele, proteine importante pentru comunicarea celulară. Cercetătorii au descoperit că tratamentele cu luteolină au conservat expresia endotelinelor și receptorii acestora, protejând activitatea melanocitelor, celulele responsabile de pigmentarea părului. Aceasta a împiedicat declinul pigmentării părului care apare de obicei odată cu vârsta.

„În mod interesant, luteolina a avut efecte limitate asupra ciclurilor de producție de păr, indicând că impactul său principal este asupra pigmentării, mai degrabă decât asupra creşterii sau căderii părului”, a explicat profesorul Kato, subliniind faptul că luteolina ar putea deveni o soluție promițătoare pentru prevenirea încărunțirii legate de vârstă.

Cercetările recente sugerează că luteolina, deja disponibilă ca supliment atât pentru uz topic, cât și oral, ar putea deveni un ingredient-cheie în produsele pentru îngrijirea părului, contribuind la păstrarea culorii naturale a părului pe măsură ce îmbătrânim. De asemenea, studiile sugerează că luteolina poate fi un remediu viabil nu doar pentru prevenirea încărunțirii, ci și pentru alte afecțiuni legate de vârstă, inclusiv pierderea părului.

„Ar fi interesant de investigat dacă efectele anti-îmbătrânire ale luteolinei ar putea fi aplicabile şi altor modificări legate de vârstă, inclusiv pierderea părului (calviţia)”, a adăugat dr. Kagawa, unul dintre cercetătorii implicați în studiu.

 

Studiu: Celulele tumorale din mielomul multiplu afectează sistemul imunitar

Un studiu recent a arătat cum celulele tumorale din mielomul multiplu modifică sistemul imunitar, oferind noi perspective pentru tratamente mai eficiente și o mai bună înțelegere a evoluției acestei boli, conform Science Immunology.

Studiul, realizat de o echipă internațională de cercetători din Berlin și Heidelberg, a descoperit că, atunci când celulele tumorale din mielomul multiplu pătrund în os, acestea devin extrem de diverse și afectează răspunsul imun în zona respectivă. Descoperirile recente ar putea aduce progrese semnificative în diagnosticarea și tratamentul acestei forme de cancer al măduvei osoase.

Mielomul multiplu este un cancer incurabil al măduvei osoase, care se dezvoltă adesea discret, nefiind observat mult timp. Pe măsură ce boala progresează, pot apărea leziuni ce duc la distrugerea osului și se pot răspândi în alte părți ale corpului. Studiul realizat de cercetători din cadrul Institutului de Sănătate Charité din Berlin, alături de alți parteneri internaționali, și-a concentrat atenția asupra modului în care celulele mielomului se comportă atunci când pătrund în os și se înmulțesc.

Potrivit echipei de cercetători, „celulele tumorale se diversifică drastic atunci când ies din măduva osoasă, iar acest fenomen influențează și celulele imunitare din leziunile canceroase.” Astfel, celulele canceroase nu doar că se transformă într-o varietate mai mare, dar și modifică răspunsul sistemului imunitar din zona respectivă, ceea ce poate ajuta tumorile să supraviețuiască și să se răspândească mai ușor în alte regiuni ale corpului.

De asemenea, echipa de cercetători a folosit tehnologii de vârf, precum omica spațială și analizele unicelulare, pentru a examina cum reacționează sistemul imunitar la aceste schimbări. Unul dintre cercetători, „dr. Niels Weinhold, șeful departamentului de cercetare translațională în domeniul mielomului”, a explicat: „Bănuim că această diversitate ajută celulele canceroase să se adapteze la supraviețuirea în afacerea osului, permițându-le să se răspândească în alte zone ale corpului.”

Un alt aspect semnificativ descoperit a fost interacțiunea dintre celulele tumorale și cele imunitare. „Se pare că există o co-evoluție între celulele tumorale și cele imunitare, în care ambele părți reacționează la schimbările celeilalte,„ a spus profesorul Simon Haas, unul dintre autorii studiului. Această interacțiune complexă ar putea influența negativ sau pozitiv lupta organismului cu cancerul. Astfel, cercetătorii își propun să înțeleagă mai bine cum se poate valorifica această interacțiune pentru dezvoltarea unor terapii mai eficiente.

Pentru a realiza aceste cercetări, echipa a analizat eşantioane de țesut din leziunile de mielom, care au fost prelevate din diferite zone ale corpului, fie prin biopsii ghidate imagistic, fie în timpul intervențiilor chirurgicale pe oasele predispuse la fracturi. „Analiza celulelor unice și tehnologiile multiomice spațiale ne-au permis să investigăm simultan o gamă largă de proprietăți ale mii de celule individuale, luând în considerare poziția lor exactă în țesut,” a declarat dr. Llorenç Solé Boldo, autor principal al studiului.

Studiul deschide noi perspective pentru diagnosticarea mielomului multiplu, având în vedere că în prezent, probele pentru diagnostic sunt de obicei recoltate din creasta iliacă a pacienților. Rezultatele acestui studiu sugerează că probele prelevate din zonele unde celulele canceroase și imunitare se află într-o interacțiune intensă ar putea oferi o evaluare mai precisă a stadiului bolii și ar ajuta la personalizarea tratamentului. „Aceste zone ar putea fi mai potrivite pentru recoltarea de probe și ar permite o evaluare mai precisă a cancerului pentru ajustarea terapiei,” au adăugat cercetătorii.

Spitalul Universitar de Urgență București își extinde gama de servicii medicale

sursa foto: SUUB/Facebook

Spitalul Universitar de Urgență București (SUUB) își extinde gama de servicii medicale, pacienții putând beneficia de puncție tiroidiană cu ac fin (FNAB) în cadrul Secției de Endocrinologie Clinică.

„Această metodă reprezintă standardul de aur în evaluarea nodulilor tiroidieni, oferind o metodă minim invazivă, esențială pentru depistarea timpurie a cancerului tiroidian”, anunță unitatea medicală, pe pagina de Facebook.

Serviciul include ecografie tiroidiană/ganglionară, puncție ghidată ecografic și analiză citologică, fiind disponibil gratuit prin decontare CNAS, în regim de spitalizare continuă sau internare de zi, cu programare prealabilă.

„Echipa medicală multidisciplinară reunește medici endocrinologi, chirurgi și anatomopatologi pentru a le oferi pacienților evaluări personalizate, diagnostic rapid și soluții adaptate fiecărui caz. Obiectivul principal rămâne sănătatea și siguranța pacienților”, arată sursa citată.

Studiu: Un antibiotic comun ar putea trata boala inflamatorie intestinală severă

Un antibiotic utilizat frecvent pentru tratarea diareei acute de origine infecţioasă ar putea deveni un tratament eficient pentru un tip de boală inflamatorie intestinală (BII), conform unui nou studiu realizat de cercetători de la Universitatea din Birmingham, Marea Britanie, publicat în „Journal of Crohn’s and Colitis”. Rezultatele sugerează că vancomicina ar putea fi benefică și în tratarea pacienților care suferă de BII în contextul unei boli hepatice autoimune incurabile, denumită colangită sclerozantă primară (PSC).

Studiul a arătat că patru din cinci pacienți care au participat la cercetare au obținut remisie clinică după administrarea acestui antibiotic, demonstrând un răspuns pozitiv chiar și în cazul persoanelor care nu au răspuns la alte tratamente pentru BII. Acest lucru face ca studiul să fie semnificativ, având în vedere că boala PSC și BII sunt strâns corelate. Majoritatea pacienților cu PSC dezvoltă BII, iar până la 14% dintre cei cu BII pot dezvolta și PSC, ceea ce crește riscurile de intervenții chirurgicale pe colon și cancer de colon sau ficat, inclusiv necesitatea unui transplant de ficat.

„Rezultatele noastre sugerează că vancomicina ar putea oferi o nouă opţiune terapeutică pentru pacienţii cu această combinaţie dificilă de IBD şi boală hepatică autoimună”, a declarat dr. Mohammed Nabil Quraishi, autor corespondent al studiului și cercetător la Universitatea din Birmingham. „Deşi aceste rezultate sunt preliminare, ele oferă o bază solidă pentru cercetări ulterioare”, a adăugat acesta.

Rezultate promițătoare în urma tratamentului cu vancomicină

În cadrul studiului, participanții au fost tratați cu vancomicină orală pe o perioadă de patru săptămâni și au fost monitorizați timp de încă patru săptămâni, perioada în care medicația a fost întreruptă. După patru săptămâni de tratament, 80% dintre pacienți au obținut remisie clinică, cu o scădere semnificativă a markerilor inflamatori. Mai mult, 100% dintre participanți au prezentat vindecarea mucoasei intestinale.

„Atunci când tratamentul a fost întrerupt, simptomele au revenit”, au spus cercetătorii. Totodată, studiul a arătat că vancomicina a produs modificări în profilul anumitor acizi biliari, ceea ce poate fi de ajutor în dezvoltarea unor tratamente mai bune pentru PSC asociată cu BII.

În urma acestor rezultate promițătoare, cercetătorii au anunțat că pregătesc un studiu controlat randomizat pentru a investiga mai detaliat efectele terapeutice ale vancomicinei. Acest pas este considerat esențial pentru înțelegerea completă a potențialului medicamentului în tratamentele pentru colangită sclerozantă primară asociată cu BII.