Gripa a ucis 52 de persoane în România

Numărul persoanelor care au murit până în prezent din cauza gripei a ajuns la 52, a anunţat, miercuri, Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică.

Ultima persoană care a murit de gripă este o femeie de 83 de ani din judeţul Dâmboviţa, confirmată cu virus gripal tip A.

Femeia avea condiţii medicale preexistente şi nu fusese vaccinată antigripal.

 

Poluarea, principala problemă legată de mediu a românilor

Poluarea este principala problemă legată de mediu a românilor, arată cel mai recent raport Eurostat. Potrivit Eurobarometrului,  45% dintre cetățeni au afirmat că, în România, poluarea aerului constituie cea mai importantă problemă legată de mediu, în timp ce, la nivel european, 46% din cetățenii UE sunt de această părere. Per total, 87% dintre români sunt preocupați de problemele de mediu, în timp ce media europeană este de 94%.

Dintre respondenții români, 41% (media europeană: 36%) consideră că sănătatea și viața de zi cu zi le sunt afectate de către problemele de mediu. În ceea ce privește deciziile luate referitor la protecția mediului, 41% din cetățenii români (media europeană: 26%) consideră că acestea trebuie luate de către guvern, în timp ce 56% (media europeană: 70%) consideră că această sarcină trebuie gestionată în comun, în cadrul UE.

Potrivit rezultatelor sondajului, cele mai importante probleme de mediu sunt schimbările climatice, poluarea aerului și deșeurile. Peste trei sferturi (78 %) dintre respondenți cred că aspectele legate de mediu au un efect direct asupra vieții lor de zi cu zi și asupra sănătății lor. Peste 80 % dintre cetățeni sunt îngrijorați în privința impactului substanțelor chimice din produsele de uz zilnic.

Este recunoscut faptul că ar putea fi nevoie de schimbări fundamentale. Măsurile de politică ce vizează reducerea deșeurilor de plastic și a aruncării de gunoaie pe domeniul public se bucură de un sprijin puternic în rândul celor peste 27 000 de persoane intervievate. De asemenea, potrivit rezultatelor sondajului, cetățenii cred că produsele ar trebui concepute în așa fel încât să fie facilitată reciclarea plasticului, industria și comercianții cu amănuntul ar trebui să facă un efort pentru a reduce ambalajele din plastic, cetățenii ar trebui învățați cum să genereze mai puține deșeuri de plastic, iar autoritățile locale ar trebui să asigure instalații de colectare mai multe și mai bune pentru deșeurile din plastic.

De asemenea, sondajul a examinat atitudinile referitoare la industria îmbrăcămintei, fiind înregistrate niveluri ridicate de îngrijorare în privința problemelor legate de mediu și de condițiile de muncă. Respondenții au declarat că își doresc îmbrăcăminte care să dureze mai mult și care să fie făcută din materiale reciclabile.

În sfârșit, respondenții și-au exprimat sprijinul și pentru alte măsuri, cum ar fi investițiile în cercetare și dezvoltare, desfășurarea mai multor activități de informare și educare, încurajarea întreprinderilor în sensul implicării în activități sustenabile, precum și exercitarea unui control legislativ mai strict.

Încă un caz de coronavirus în România

Încă o persoană a fost confirmată cu noul coronavirus, în România.  Anunțul a fost făcut de ministrul Sănătății, conf. dr. Victor Costache.

Este vorba despre nepotul pacientului identificat ieri. El are 16 ani și se află în județul Timiș.

” Este bine ca în această perioadă să înțelegem contextul în care ne aflăm și să limităm deplasările (…). Aceasta este și recomandarea colegilor din Uniunea Europeană”, a afirmat ministrul.

”Sperăm să avem o creștere lentă (a numărului de cazuri de infectare cu noul coronavirus – n.r.)”, a adăugat el.

Este vorba despre un pacient din judeţul Timiş – nepoptul în vârstă de 16 ani al pacientului diagnosticat ieri. Pacientul diagnosticat de”ieri s-a negativat și s-a pozitivat un contact”, a explicat Victor Costache.

”Conform primelor informații din partea DSP Timiș, tânărul este asimptomatic, afebril. S-a solicitat transportul cu izoleta la Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș din Timișoara”, se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătății.

Victor Costache despre Legea vaccinării: Este ca un fel de pace socială pe acest domeniu atât de important

Ministrul propus al Sănătăţii, Victor Costache, a declarat miercuri, în cursul audierii în comisiile de specialitate ale Parlamentului, că Legea vaccinării, care va ajunge săptămâna viitoare în plenul Camerei Deputaților, este de o importanţă vitală, mai ales că este o lege care promovează foarte mult dialogul, promovează foarte mult comunicarea.

”Este ca un fel de pace socială care se vrea pe acest domeniu atât de important”, a spus Costache, dând asigurări că întreaga conducere a Ministerului Sănătății susține legea vaccinării.

Mai mult, oficialul a spus că se așteaptă apariția unui vaccin împotriva COVID 19 și a precizat că 77,4 % din populația României susține vaccinarea.

„Aşteptăm cu toţii cu sufletul de gură apariţia unui vaccin pentru COVID -19. Vreau să vă asigur că întreaga conducere a Ministerului Sănătăţii susţine vaccinarea şi de asemenea şi populaţia României. (…) Trăim într-o democraţie în care minoritatea trebuie să urmeze majorităţii”, a afirmat el.

Costache: Se vor suplimenta dozele de vaccin anti-HPV

Ministrul propus al Sănătății, Victor Costache, a anunțat în cursul audierii în comisiile de sănătate reunite ale Parlamentului, că se vor suplimenta dozele de vaccin anti HPV, având în vedere că prezenta campanie care a început recent este un succes, spre deosebire de cea derulată în urmă cu zece ani, care s-a făcut cu o comunicare deficitară.

Potrivit lui Victor Costache, au fost achiziționate 20.000 de doze de vaccin,  repartizate diferit în funcție de grupele de vârstă, respectiv două doze la fetele de 14 ani, și trei doze pentru fetele de peste 14 ani.

“În momentul de față, având în vedere că există un contract cadru, se vor suplimenta dozele pentru a se extinde această bună practică și mai mult la nivel național”, a afirmat Victor Costache.

Ministrul a precizat că anul acesta, campania de vaccinare împotriva HPV este realizată și cu sprijinul Organizației Mondiale a Sănătății, aceasta fiind un success.

Ziua Internațională de Conștientizare a HPV, marcată astăzi

Astăzi se marchează Ziua Internațională de Conștientizare a HPV (virusul papilloma uman), zi menită să atragă atenția asupra riscurilor asociate infecției cu acest virus și a modalităților prin care pot fi prevenite bolile cauzate de virusul HPV.

Legătura dintre virusul HPV și cancerul de col uterin a fost stabilită la mijlocul anilor ’80. În ultimele trei decenii, cercetători din întreaga lume au realizat numeroase studii prin intermediul cărora au demonstrat faptul că virusul HPV poate cauza si alte tipuri de cancer, atât la femei, cât și la bărbați.

 

Cancerul de col uterin, al patrulea cel mai frecvent tip de cancer la nivel mondial

 

La nivel mondial, cancerul de col uterin este al patrulea cel mai frecvent tip de cancer la femei, cu aproximativ 570.000 de cazuri noi în 2018, reprezentând 7,5% din toate decesele cauzate de cancer. Din cele peste 311.000 de decese estimate anual de cancer de col uterin, mai mult de 85% dintre acestea apar în regiuni mai puțin dezvoltate.

Studii populaționale arată că tipurile oncogenice de HPV sunt cel mai frecvent asociate cu infecții tranzitorii, capabile să favorizeze cancerul. Dar, puțini indivizi purtători de tipuri oncogenice de HPV dezvolta în timp neoplazie cervicală intraepiteliala. Până în prezent au fost clonate și secvențiate integral peste 100 de genotipuri de HPV dar rolul lor în patogenie a fost recunoscut doar pentru câteva tipuri, ca de exemplu: 16, 18, 31, 33, 45, 52, 58 și 59. Cele mai cunoscute tipuri de HPV asociate cu cancerul cervical în întrega lume sunt tipurile 16 și 18. Celelalte tipuri au o distribuție geografica neomogena, tipurile 33, 39, 58 și 59 fiind mai frecvent întâlnite în America Latina.

Numeroase studii serologice au demonstrat că infecția genitală cu Human Papilloma Virus (HPV) este urmata de un răspuns imun, dar titrul anticorpilor este scăzut. Răspunsul imun umoral are o largă specificitate în cadrul fiecărui tip.

Nu toți indivizii infectați cu HPV au niveluri detectabile de anticorpi. Aceasta se poate datora scăderii în timp a titrului anticorpilor specifici la indivizii infectați.

Detecția ADN al Human Papilloma Virus (HPV) este o modalitate superioară testării serologice. Utilitatea testării este semnificativa în populația de femei active sexual în vederea instituirii timpurii a mijloacelor specifice de prevenire a cancerului de col.

Daca vegetațiile veneriene sunt tratate corect, nu mai exista riscul de a transmite virusul Papilloma partenerei / partenerului. Pe de altă parte, exista și infecții inaparente cu virusuri Papilloma Uman (fară vegetații), caz în care virusul este transmisibil.

 

Programul de vaccinare anti-HPV în România

 

În România, a demarat în luna ianuarie a cincea încercare a Ministerului Sănătății de a duce la capăt vaccinarea anti-HPV.

Organizația Mondială a Sănătății recomandă acest vaccin fetelor între 11 și 14 ani, iar în România este oferit gratuit de stat pentru această categorie de vârstă, după ce părinții îl solicită medicului de familie.

Vaccinul poate fi făcut la orice vârstă, însă cine are peste 15 ani trebuie să-l plătească, iar o doză costă 150 de euro. Fetele care au între 11 și 14 ani trebuie să facă 2 doze, iar persoanele care au peste 15 ani, 3 doze.

VIDEO Ministrul Victor Costache, audiat în Parlament

[front_live]984233471336659705427465-2020-03-04_12:13[end_live]

Victor Costache, ministrul propus la Sănătate, s-a prezentat în fața parlamentarilor, la audieri.

Coronavirus: 35 de persoane în carantină, 10.094 persoane în izolare la domiciliu

Astăzi, 4 martie, la nivel național sunt în carantină instituționalizată 35 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 10.094 de persoane sunt în izolare la domiciliu și sub monitorizare medicală, se arată în informarea transmisă Sănătatea Press Group de către Grupul de Comunicare Strategică.

Pe teritoriul României au fost confirmate 4 cazuri de infectare cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Un pacient, primul depistat ca fiind pozitiv, este considerat vindecat după ce două teste au ieșit negative la un interval de 24 de ore unul de celălalt. Bărbatul a fost externat ieri, 3 martie.

Ceilalți trei pacienți sunt internați la Cluj-Napoca și Timișoara, toți trei având o stare generală bună.

În cursul zilei de ieri, 3 martie, au fost înregistrate 67 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 977 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE. De asemenea, cetățenii români din străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20.

La solicitarea corpului diplomatic acreditat în România, Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Afacerilor Interne au organizat o sesiune de informare pentru misiunile diplomatice și organizațiile internaționale acreditate la București.

Reprezentanții misiunilor diplomatice au solicitat oficialilor celor două ministere detalii despre acțiunile preventive derulate în țara noastră, astfel încât să poată fi aplicate și adaptate în statele de proveniență ale diplomaților pentru controlul și reducerea răspândirii virusului COVID – 19 (coronavirus).

VIDEO Prof.dr.Radu Vlădăreanu, despre Ziua Internațională de Conștientizare a HPV

VIDEO Prof. dr. Radu Vlădăreanu, președintele Societății de Obstetrică și Ginecologie din România, vorbește despre HPV, în contextul Zilei Internaționale de Conștientizare a HPV, marcată în fiecare an pe 4 martie.

Care este mesajul dumneavoastră cu ocazia zilei internaționale de conștientizare a HPV?

Din 2018, Societatea Internațională de HPV a decis ca ziua de 4 martie să fie o zi pentru conștientizarea infecției cu HPV. Este o inițiativă extraordinară, pentru că singurul mod în care vom ajuta la prevenirea infecției cu HPV este să vorbim mult despre ea, să știm despre ea. România este pe harta Europei într-o poziție nefastă legat de cancerul de col. Sigur că legătura cu HPV este simplu de făcut, toate cancerele de col se consideră că sunt date de infecția cu HPV. De aceea, măsurile pe care România trebuie să le ia și le va lua sunt, pe de o parte, să crească eficiența programelor naționale de screening pentru cancerul de col și să implemnteze foarte bine vaccinarea pentru HPV.

Cum se transmite infecția cu HPV?

Infecția cu HPV este responsabilă de aproximativ 500.000 de decese anual de cancer de col în lume. Ea se transmite prin contact, fie prin contact piele-piele și explică apariția verucilor fie că vorbim de contact piele-mucoasă sau mucoasă-mucoasă și aici se explică infecțiile intravaginale, intracervicale și de aici cancerul de col. Nu se transmite prin aer, prin strănut.

Există simptome ale infectării cu HPV?

Infecția cu HPV este asimptomatică, se consideră că este infecția cea mai virală din categoria infecțiilor cu transmitere sexuală. Este extrem de frecventă dar, din fericire, nu toată lumea care se infectează capătă o formă a acestei infceții adică cancer de col sau cancer anal sau cancer oro-faringian. Majoritatea acestor infecții se remit spontan, virusul dispare spontan, de 80% din infecții nu știm și nici nu lasă un impact asupra organismului.

Care este intervalul de timp scurs între infectarea cu HPV și apariția unei leziuni la nivelul colului?

Dacă vorbim de cancer cervical, este un interval de ani. Dacă avem un HPV cu risc înalt, 16 este nivelul cel mai păcătos dintre toate, dacă nu este eliminat într-un an-doi, organismul nu și-a făcut clearanceul, devine un HPV persistent. Din acel moment poate să transforme celulele colului uterin în celule pre-neoplazice și apoi neoplazice, intrevalul fiind undeva la câțiva ani, nu foarte mulți. Au fost și cazuri în care în câteva luni s-a ajuns la o infecție preneoplazică avansată.

În ce proporție duce la cancer de col uterin infectarea cu HPV?

Infectarea cu HPV de risc ridicat și există o categorie de high-risk, pentru care s-a creat și vaccinul, duce într-un procent important la cancer de col, dacă infecția este persistentă, așa cum s-a spus. Riscul de a dezvolta cancer de col de la o simplă infecție cu HPV nu este foarte mare, dar de a dezvolta cancer de col de la o infecție persistentă cu HPV de risc înalt este semnificativ.

Ce investigații medicale sunt recomadate, începând de la ce vârstă și cu ce frecvență, pentru prevenirea și depistarea timpurie a cancerului de col uterin?

Fiind asimptomatică, nu avem decât soluția de a investiga prezența sau nu a virusului HPV de risc înalt în interirul canalului cervical sau pe exocolul cervical. Cu alte cuvinte, să cautăm dacă avem virus HPV de risc înalt oncogen în colul uterin. Și aceasta este investigația pe care se merge în prezent sau care este cea mai indicată în anii pe care îi trăim. S-au dezvoltat inclusiv kituri de autoprelevare. Au un succes foarte mare în lumea civilizată. Femeia își comandă pe net acest kit, își autoprelevează, trimite proba și vine rezultatul. Din fericire, și România a intrat în rândul acestor țări și lucrurile se pot găsi pe internet ușor.

A doua metodă este să facem screeningul citologic clasic prin testul Babeș-Papanicolau, care nu ne spune neapărat că avem virus, dar ne arată că celulele colului încep să se modifice neoplazic. Iar cea de-a treia metodă extraordinar de importantă, în afară de screening, care este o metodă cu două brațe, este vaccinarea.

Studiile arată că a vaccina 8o% din populația unei țări, dacă am avea o astfel de rată vaccinală, nu am mai avea cancer de col. Este un deziderat la care aspiră doar câteva țări în acest moment, pentru următorii zece ani. Australia, Marea Britanie, Canada, s-au angajat să elimine cancerul de col printr-un program de vaccinare pentru toată lumea, însoțit de un screening activ.

Care este incidența acestui tip de cancer în România?

Acest lucru a fost subliniat și de președinta Comisiei Europene, doamna Ursula von Leyen, exact acum o lună, pe 4 februarie, când spunea că o femeie care trăiește în România are de 16 ori mai multe șanse să moară de cancer de col uterin, decât o femeie care trăiește în Italia. Suntem la coada Europei în ceea ce privește capacitatea de a depista cancerul de col în stadii incipiente și de a reduce mortalitatea.

Programul național de screening care se desfășoară în România de câțiva ani a funcționat, pentru că vorbeam undeva la 3.000 de decese pe an acum câțiva ani, ori acum vorbim de 1743 la nivelul anului 2018 și, în plus, programul național de vaccinare, care tocmai s-a reluat, sperăm să răspundă acestor așteptări,

De aceea mesajul aceste zile importante de 4 martie este ca părinții să înțeleagă că dau o șansă la o viață frumoasă și corectă fetelor vaccinându-le la timp în acest interval, de la 11 la 15 ani, și sunt convins că programul va funcționa, astfel încât ele să nu treacă prin pova unei astfel de boli, care este îngrozitoare.

În ce condiții este recomandată vaccinarea, cui se adresează ea și până la ce vârstă poate fi făcută?

În Programul Național al României s-a stabilit să se vaccineze toate fetele cîntre 11 și 15 care au solicitat în anii trecuți, urmând să continue cu cele care au solicitat anul trecut și anul acesta. Dar recomandările universale de vaccinare sunt în prezent pentru toată lumea. Indiferent de vârstă, merită făcută vaccinarea, sigur, dozele diferă puțin, indifernet de sex merită făcută vaccinarea. De altfel, Statele Unite vaccinează la fel băieții și fetele, Australia de asemenea. Principiul este, vaccinând pe toată lumea șansa de a transmite HPV-ul dispare, pentru că nu mai există infecția la om cu virusurile de risc înalt și atunci cohorta fiind tot mai mare, infecția nu mai are cui să se transmită.

EXCLUSIV Ce spune Ministerul Sănătății despre programul de vaccinare anti-HPV

 

La nivel global, pe data de 4 martie, Societatea Internațională Papillomavirus marchează Ziua Internațională de Conștientizare a HPV (virusul papilloma uman) pentru a atrage atenția asupra riscurilor asociate infecției cu acest virus și a modalităților prin care pot fi prevenite bolile cauzate de virusul HPV.

În acest context, Sănătatea Press Group l-a întrebat pe secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Nelu Tătaru, care este stadiul programului de vaccinare anti-HPV în România.

”În luna ianuarie noi am avut aproape 4.000 de vaccinuri, aveam 20.000 de doze, condiția era ca solicitările părinților care s-au făcut în 2017-2018 să poată fi puse și în practică. Este un exemplu de bună practică ca să supunem. Și toți au putut vedea, după reculul pe care l-am avut în 2004, 2005, 2006, au putut vedea că aceste vaccinuri nu au produs nici patologii și acele fete sunt astăzi mame”, a declarat Nelu Tătaru.

În România este a cincea încercare a Ministerului Sănătății de a duce la capăt vaccinarea anti-HPV.

Organizația Mondială a Sănătății recomandă acest vaccin fetelor între 11 și 14 ani, iar în România este oferit gratuit de stat pentru această categorie de vârstă, după ce părinții îl solicită medicului de familie.

Vaccinul poate fi făcut la orice vârstă, însă cine are peste 15 ani trebuie să-l plătească, iar o doză costă 150 de euro. Fetele care au între 11 și 14 ani trebuie să facă 2 doze, iar persoanele care au peste 15 ani, 3 doze.

Legătura dintre virusul HPV și cancerul de col uterin a fost stabilită la mijlocul anilor ’80. În ultimele trei decenii, cercetători din întreaga lume au realizat numeroase studii prin intermediul cărora au demonstrat faptul că virusul HPV poate cauza si alte tipuri de cancer, atât la femei, cât și la bărbați.

La nivel mondial, cancerul de col uterin este al patrulea cel mai frecvent tip de cancer la femei, cu aproximativ 570.000 de cazuri noi în 2018, reprezentând 7,5% din toate decesele cauzate de cancer. Din cele peste 311.000 de decese estimate anual de cancer de col uterin, mai mult de 85% dintre acestea apar în regiuni mai puțin dezvoltate.