Orban: Până la sfârşitul săptămânii viitoare cel puţin 3 companii româneşti ar putea produce măşti FFP2

Prim-ministrul Ludovic Orban a declarat că până la sfârşitul săptămânii viitoare cel puţin trei companii româneşti ar putea avea capacitatea de a produce măşti FFP2, subliniind în context că trebuie încurajată producţia autohtonă de echipamente de protecţie, dar şi de medicamente.

În debutul şedinţei de Guvern, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a dat asigurări că la nivelul unităţilor sanitare a fost asigurat necesarul de echipamente de protecţie pentru două-trei săptămâni şi că stocurile sunt realimentate, atât prin achiziţiile managerilor, cât şi ale Unifarm.

În replică, premierul i-a atras atenţia că începe producţia de echipamente şi în România.

„Aici va trebui să aveţi în vedere, să discutaţi cu toţi cei care achiziţionează, că intră în producţie în România. În unele companii deja se produc măşti chirurgicale şi, probabil spre sfârşitul săptămânii viitoare, o să avem capacitatea, o să producem în cel puţin trei companii româneşti măşti FFP2. De asemenea, sunt deja companii care au capacitatea de a produce combinezoane. Or, aici, eu cred că trebuie să încurajăm producţia autohtonă”, a spus Orban.

Prim-ministrul i-a cerut lui Nelu Tătaru să sprijine „orice fel de demers din partea producătorilor de medicamente autohtoni” care au capacitatea de a fabrica produse necesare pe piaţa medicamentelor.

El a dat de înţeles că ar fi dorit o accelerare a procedurii de certificare din partea Autorităţii Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale.

„Politica asta de încurajare a – să zic – intrărilor pe piaţă din exterior, în dauna producătorilor din România, trebuie să înceteze, pentru că atâta timp cât avem o capacitate de producere semnificativă în companii care produc în România, noi trebuie să avem grijă că aceste companii, într-adevăr, au acces nediscriminatoriu pe piaţa de medicamente, în România. Aici, şi la ANMDM să staţi cu mai multă atenţie, când ne va permite timpul să analizăm, pentru că se poate să dureze două săptămâni o certificare, o autorizare a unui produs. Aţi văzut, am dat competenţa structurilor din subordinea Ministerului Apărării – s-a văzut imediat ce înseamnă o mişcare rapidă şi procesarea imediată a solicitărilor de autorizate. Poate învaţă şi ei din acest mecanism”, a adăugat Orban.

 

Ministrul Sănătății: În prezent, în România, se efectuează zilnic 4.500 – 4.700 de testări pentru COVID-19

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că în prezent, în România, se efectuează zilnic 4.500 – 4.700 de testări pentru COVID-19, capacitatea totală fiind de 6.000 de teste/zi în 57 de puncte de testare.

„În acest moment, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, se testează cu tehnica moleculară de identificare a ARN viral. Avem în acest moment o capacitate de testare pe aparate de 6.000 de teste pe zi în 57 de puncte de testare”, a spus Nelu Tătaru, miercuri, în şedinţa de Guvern.

Fiind întrebat de premierul Orban dacă toate punctele de testare sunt operaţionalizate, ministrul Sănătăţii a precizat: „Sunt operaţionalizate sau în curs de operaţionalizare, din acest motiv facem în jur de 4.500 – 4.700 de testări pe zi, se lucrează pe aceste aparate”.

„Ţin să menţionez că nu ţine doar de capacitatea aparatului, ţine şi de personalul care lucrează pe acest aparat şi de faptul dacă lucrează de o perioadă mai lungă, dacă este rodat pe acest aparat şi dacă are şi capacitatea, ca şi timp, fizic, să poată lucra”, a adăugat Nelu Tătaru.

LIVE Ședință de Guvern; premierul Ludovic Orban face declarații

Premierul Ludovic Orban face declarații în deschiderea ședintei de Guvern.

COVID-19: Ordin al ministrului Sănătății privind carantina instituţionalizată sau la domiciliu

Un ordin al ministrului Sănătăţii care vine cu precizări legate de instituirea măsurii de carantină instituţionalizată sau la domiciliu pentru persoanele afectate de COVID-19 a fost publicat miercuri în Monitorul Oficial.
Acesta modifică Ordinul nr. 414/2020 privind instituirea măsurii de carantină pentru persoanele aflate în situaţia de urgenţă de sănătate publică internaţională determinată de infecţia cu COVID-19 şi stabilirea unor măsuri în vederea prevenirii şi limitării efectelor epidemiei.
Potrivit ordinului, prin carantină se înţelege atât instituirea măsurii de carantină instituţionalizată (în spaţii special amenajate), măsurii de carantină la domiciliu, cât şi instituirea izolării la domiciliu, scrie Agerpres.
Se instituie măsura de carantină la domiciliu numai în situaţia în care spaţiul permite carantinarea individuală sau în condiţii de separare completă de restul locatarilor în acelaşi domiciliu, pe baza declaraţiei pe propria răspundere, următoarelor categorii:
* persoanele asimptomatice care intră pe teritoriul României venind din zonele cu transmitere comunitară extinsă afectate de COVID-19 (zona roşie);
* persoanele asimptomatice confirmate cu coronavirus;
* membri de familie asimptomatici confirmaţi cu coronavirus care se carantinează la acelaşi domiciliu.
Aceste persoane au obligaţia de a se carantina la domiciliu, după caz, timp de 14 zile, precum şi de a anunţa medicul de familie cu privire la data la care a început carantinarea, prin mijloace de transmitere la distanţă, în vederea monitorizării stării de sănătate, acestea fiind monitorizate şi controlate zilnic privind respectarea măsurii, se arată în ordinul publicat în Monitorul Oficial.
Potrivit ordinului, data de începere a perioadei de carantinare sau izolare la domiciliu este dispusă în urma anchetei epidemiologice de către direcţiile de sănătate publică.
De asemenea, în document se precizează că autorităţile administraţiei publice locale stabilesc spaţiile de carantină instituţionalizată, încheie contracte de închiriere a acestora, asigură eliminarea deşeurilor prin contracte cu firme specializate, stabilesc repartizarea pe camere a persoanelor carantinate şi asigură hrana acestora.
DSP-urile au obligaţia ca la ieşirea din carantină să elibereze persoanelor ce s-au aflat în această situaţie un aviz epidemiologic, menţionează ordinul.

LIVE Președintele APAA, despre accesul la hidroxiclorochină pentru pacienții cu afecțiuni autoimune

LIVE Rozalina Lăpădatu, președintele Asociației Pacienților cu Afecțiuni Autoimune, vorbește despre accesul la hidroxiclorochină pentru pacienții cu afecțiuni autoimune în a căror schemă de tratament este inclusă. Hidroxiclorochina este una dintre substanțele incluse, în România și în alte țări, în protocolul de tratament pentru COVID-19.

CE emite o serie de orientări privind metodele de testare a coronavirusului

Comisia Europeană a prezentat orientări privind metodele de testare care vizează noul coronavirus, care au scopul de a sprijini statele membre în utilizarea eficace a instrumentele de testare în contextul strategiilor lor naționale, inclusiv atunci când elimină treptat măsurile de limitare a răspândirii virusului.

Orientările privind metodele de testare fac parte din foaia de parcurs europeană, pentru eliminarea măsurilor de limitare a răspândirii noului coronavirus, se arată într-un comunicat al CE.

Stella Kyriakides, comisarul pentru sănătate și siguranță alimentară, a declarat că pentru a detecta și a încetini pandemia de coronavirus, capacitatea de a efectua testări pe scară largă este esențială, fiind și o condiție prealabilă esențială pentru o revenire treptată la modul nostru normal de viață.

“Principala prioritate pentru noi toți este de a lupta împotriva virusului și de a ne proteja cetățenii de expunere și infectare suplimentară, iar pentru a acționa în acest sens, trebuie să știm unde este virusul. În absența unui vaccin, testarea sigură și fiabilă este arma noastră principală pentru a ne proteja personalul medical, pe cei mai vulnerabili dintre cetățenii noștri și societățile noastre în ansamblul lor. Aceasta este o piatră de temelie a foii noastre de parcurs către eliminarea măsurilor de răspândire a noului coronavirus.”

Potrivit comunicatului CE, disponibilitatea unor date fiabile în timp este esențială pentru eliminarea măsurilor de limitare a răspândirii virusului. Pentru a atinge acest scop, este necesară o monitorizare suficientă a evoluției pandemiei cauzate de noul coronavirus, inclusiv prin testări pe scară largă.

În orientările sale, Comisia face apel la producători să producă kituri de testare care să corespundă „celor mai avansate cunoștințe în domeniu”. Deși datele științifice referitoare la teste continuă să evolueze rapid, această obligație este importantă, întrucât informațiile furnizate de aceste kituri de testare sunt utilizate pentru decizii esențiale în materie de sănătate publică.

Potrivit aceleiași surse, pentru a asigura cea mai înaltă calitate posibilă a testării, pentru a se asigura faptul că testele sunt utilizate în mod corect și pentru a alinia mai bine evaluarea și validarea performanțelor dispozitivelor de testare, Comisia propune lansarea mai multor acțiuni în următoarele săptămâni.

Astfel, CE propune o evaluare a abordărilor comune în cadrul strategiilor naționale,  schimbul de informații cu privire la performanțele testelor, precum și înființarea unei rețele de laboratoare de referință pentru noul coronavirus în întreaga UE, pentru a facilita schimbul de informații.

De asemenea, CE propune și gestionarea și distribuirea eșantioanelor de control, elaborarea unor orientări suplimentare privind evaluarea performanțelor și evaluarea conformității în urma unui dialog suplimentar cu industria și cu autoritățile naționale competente,  punerea la dispoziție a unor instrumente pentru evaluarea performanțelor, cum ar fi materialele de referință și metodele comune de comparare a dispozitivelor.

Totodată, potrivit aceleiași surse, CE propune lupta împotriva dispozitivelor contrafăcute prin intermediul cooperării internaționale și al cooperării între autoritățile statelor membre,  concordarea ofertei cu cererea prin utilizarea unor instrumente ale UE, cum ar fi dispeceratul pentru dispozitive medicale, rescEU și achizițiile publice în comun.

 

Trump a anunțat suspendarea contribuţiei SUA la OMS

Preşedintele Donald Trump a anunţat marţi suspendarea contribuţiei SUA la Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) pe motivul „proastei gestionări” a pandemiei noului coronavirus, informează miercuri agenţiile de presă internaţionale.

„Astăzi ordon suspendarea finanţării OMS pe perioada realizării unui studiu care va examina rolul OMS în gestionarea profund eronată şi ascunderea răspândirii coronavirusului”, a declarat liderul de la Casa Albă în cadrul conferinţei de presă zilnice.

„Lumea a primit numeroase informări false privind transmiterea şi mortalitatea” în cazul îmbolnăvirii cu COVID-19, a adăugat Trump într-un rechizitoriu amplu la adresa agenţiei ONU, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Preşedintele Trump a mai declarat că OMS a „eşuat în îndeplinirea obligaţiei sale de bază şi trebuie trasă la răspundere”, conform Reuters.

Liderul american a adăugat că OMS a promovat „dezinformarea” din partea Chinei în legătură cu acest virus care probabil a determinat o răspândire mai largă a acestuia decât ar fi fost cazul dacă organizaţia cu sediul la Geneva ar fi gestionat corect criza.

Precizând că suma pe care contribuabilii americani o plătesc anual OMS este de 400 – 500 de milioane de dolari, comparativ cu aproximativ 40 de milioane de dolari şi „chiar mai puţin” cât contribuie China, Donald Trump a apreciat că SUA au datoria să ceară explicaţii.

„Dacă OMS şi-ar fi făcut treaba şi ar fi trimis experţi medicali în China pentru a studia în mod obiectiv situaţia pe teren, epidemia ar fi putut fi ţinută sub control la sursă, cu foarte puţine decese”, a explicat preşedintele american, citat de AFP.

În cursul zilei de marţi, secretarul de stat american Mike Pompeo anunţase că SUA doresc să „schimbe radical” modul de funcţionare al organizaţiei. „În trecut, OMS a făcut o treabă bună. Din păcate, de data această, nu a făcut tot posibilul şi trebuie să procedăm astfel încât să facem presiuni pentru a schimba radical” situaţia, a afirmat şeful diplomaţiei americane.

Ridicarea treptată a măsurilor de izolare: CE a prezentat foaia de parcurs

Comisia Europeană, în cooperare cu președintele Consiliului European, a prezentat o foaie de parcurs europeană pentru ridicarea treptată a măsurilor de izolare luate în urma pandemiei cauzate de coronavirus, se arată într-un comunicat al CE.

Foaia de parcurs a Comisiei prezintă recomandările concrete pe care statele membre ar trebui să le ia în considerare atunci când planifică ridicarea măsurilor de izolare.

“Deși ne aflăm încă în faza critică a menținerii sub control a pandemiei, măsurile extraordinare pe care statele membre și UE au fost nevoite să le ia dau rezultate. Datorită lor a fost încetinită răspândirea virusului și s-au salvat mii de vieți omenești. Numai că aceste măsuri, precum și incertitudinea pe care o aduc, au costuri uriașe pentru populație, societate și economie și nu pot dura la infinit”, se arată în comunicatul CE.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că prioritatea numărul unu o constituie salvarea de vieți omenești și protejarea europenilor împotriva coronavirusului.

„În același timp, a sosit momentul să ne îndreptăm privirea către viitor și să ne concentrăm asupra protejării mijloacelor de subzistență. Deși situația diferă încă foarte mult de la un stat membru la altul, toți europenii se întreabă, pe bună dreptate, când și în ce ordine vor putea fi ridicate măsurile de izolare. Pentru o planificare responsabilă pe teren, care să asigure echilibrul adecvat între protecția sănătății publice și funcționarea societăților noastre, avem nevoie de o bază solidă. Din acest motiv, Comisia a elaborat un catalog de orientări, criterii și măsuri pe baza căruia se poate acționa în mod judicios. Punctul forte al Europei rezidă în echilibrul său social și economic. Împreună, învățăm unii de la alții și ajutăm Uniunea Europeană să iasă din această criză”, a afirmat Ursula von der Leyen.

La rândul său, comisarul pentru sănătate și siguranță alimentară, Stella Kyriakides, a declarat că pentru revenirea la normal după măsurile de izolare impuse de pandemie va fi necesară o abordare europeană atent coordonată între statele membre, bazată pe date științifice și solidară.

„Este esențial ca sistemele noastre de sănătate să aibă capacitatea de a răspunde creșterii numărului de cazuri noi și să aibă la dispoziție medicamentele și echipamentele esențiale, precum și capacități de testare și depistare la scară largă. Suntem conștienți că drumul va fi lung, că nu vom putea să înaintăm decât treptat și că urmările acestei crize sanitare fără precedent vor fi de lungă durată. Până la găsirea unor tratamente eficace și a unui vaccin, va trebui să învățăm să trăim cu acest virus. Dar Europa se va repune pe picioare, solidară și unită. Acesta este singurul mod”, a spus Stella Kyriakides.

 Ridicarea măsurilor de izolare: Principii cheie 

Recunoscând specificul fiecărei țări, foaia de parcurs europeană stabilește câteva principii-cheie.

“Este deosebit de important să se stabilească un calendar. Decizia că a sosit momentul oportun pentru a relaxa măsurile de izolare ar trebui să se bazeze pe criteriile următoare:
o criterii epidemiologice care să evidențieze diminuarea semnificativă și stabilizarea răspândirii bolii pe o perioadă îndelungată;

o existența unor capacități suficiente în cadrul sistemului de sănătate, ținând seama, de exemplu, de rata de ocupare a secțiilor de terapie intensivă și de disponibilitatea cadrelor sanitare și a materialului medical;

o capacitate adecvată de monitorizare, inclusiv capacitatea de testare la scară largă pentru a detecta și a izola rapid persoanele infectate, precum și capacitatea de localizare și de urmărire”, se arată în comunicatul Comisiei Europene.

Deși calendarul și modalitățile de ridicare a măsurilor de izolare diferă de la un stat membru la altul, CE subliniază că este nevoie de un cadru comun care să fie bazat pe o studii științifice axate pe sănătatea publică, cu recunoașterea faptului că încetarea măsurilor restrictive presupune asigurarea unui echilibru între beneficiile pentru sănătatea publică și impactul social și economic,dar și pe o coordonarea dintre statele membre, pentru a evita efectele negative. Este o chestiune de interes european comun.

Ridicarea măsurilor de izolare:  sistem solid de raportare și de depistare a contacților

Potrivit aceluiași comunicat, pentru ieșirea treptată din izolare sunt necesare măsuri de însoțire, printre care o colectarea de date armonizate și dezvoltarea unui sistem solid de raportare și de depistare a contacților, inclusiv cu ajutorul unor instrumente digitale care să respecte pe deplin confidențialitatea datelor.

De asemenea, este necesară extinderea capacității de testare și armonizarea metodologiilor de testare, precum și sporirea capacității și rezilienței sistemelor naționale de sănătate, în special pentru a răspunde creșterii prevăzute a numărului de infecții care va avea loc odată ce vor fi ridicate măsurile restrictive.

Totodată, potrivit CE, este nevoie de o consolidarea a capacităților în materie de echipamente medicale și echipamente individuale de protecție, precum și o dezvoltarea de tratamente și medicamente sigure și eficace, precum și dezvoltarea și introducerea accelerată a unui vaccin pentru a pune capăt răspândirii coronavirusului.

Ridicarea măsurilor de izolare:  etapele următoare

Foaia de parcurs a Comisiei prezintă recomandările concrete pe care statele membre ar trebui să le ia în considerare atunci când planifică ridicarea măsurilor de izolare.

Astfel, este indicat să se acționeze pas cu pas: măsurile ar trebui să fie retrase în mai multe etape, lăsându-se suficient timp între acestea pentru a evalua impactul măsurilor.

Ridicarea măsurilor de izolare: Măsuri specifice

Măsurile generale ar trebui să fie înlocuite treptat cu măsuri specifice.

De exemplu, protejarea grupurilor celor mai vulnerabile pe o perioadă mai îndelungată; facilitarea reluării treptate a activităților economice necesare; intensificarea curățării și dezinfectării periodice a terminalelor de transport, a magazinelor și a locurilor de muncă; înlocuirea regimurilor de stare generală de urgență cu intervenții precis direcționate din partea guvernelor, astfel încât să se asigure transparența și responsabilitatea democratică.

De asemenea, controalele la frontierele interne ar trebui să fie eliminate în mod coordonat, iar restricțiile de călătorie și controalele la frontieră ar trebui să fie eliminate odată ce se atinge un grad suficient de convergență între situația epidemiologică a regiunilor frontaliere. Redeschiderea frontierelor externe ar trebui să aibă loc în a doua etapă, în funcție de răspândirea virusului în afara UE.

Totodată, potrivit CE, reluarea activității economice ar trebui să aibă loc în mod treptat, putându-se aplica mai multe modele, cum ar fi telemunca în cazul profesiilor care se pretează la aceasta, importanța economică, organizarea muncii în schimburi etc. Este indicat să se evite situația în care întreaga populație ar reveni la locul de muncă în același timp.

Ridicarea măsurilor de izolare:  adunările de persoane 

Adunările de persoane ar trebui autorizate în mod progresiv, ținând seama de specificul diferitelor categorii de activități, cum ar fi:
școlile și universitățile; activitatea comercială (comerț cu amănuntul), cu o eventuală graduare; activitățile sociale (restaurante, cafenele), cu o eventuală graduare; adunările de persoane în masă.

Potrivit CE, eforturile de prevenire a răspândirii virusului ar trebui continuate prin campanii de sensibilizare care să încurajeze populația să mențină practicile solide de igienă și distanțarea socială.

Totodată, acțiunile ar trebui să fie monitorizate în mod constant și ar trebui să se pregătească terenul pentru revenirea la măsuri de izolare mai stricte în cazul unei recrudescențe puternice.

“În timp ce măsurile de izolare sunt ridicate treptat, este necesar să se planifice strategic redresarea, să se revitalizeze economia și să se revină la o creștere durabilă. Este vorba inclusiv despre facilitarea dublei tranziții către o societate digitală și totodată mai verde și valorificarea învățămintelor desprinse din criza actuală pentru asigurarea pregătirii și a rezilienței UE. Comisia va elabora un plan de redresare bazat pe o propunere revizuită privind următorul buget pe termen lung al UE (cadrul financiar multianual) și pe programul de lucru actualizat al Comisiei pentru 2020”, se arată în comunicatul CE.

Foaia de parcurs vine ca răspuns la apelul la o strategie coordonată de ieșire lansat de Consiliul European din 26 martie. Aceasta ține seama de expertiza Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor și a grupului de oameni de știință care consiliază Comisia cu privire la coronavirus.

În paralel, Comisia continuă să mobilizeze fonduri pentru a încuraja cercetarea în domeniul dezvoltării vaccinului, tratamentelor și medicamentelor. De asemenea, Comisia colaborează cu Agenția Europeană pentru Medicamente pentru a simplifica etapele de reglementare, de la trialurile clinice până la autorizațiile de introducere pe piață. Comisia va încuraja totodată cooperarea internațională în mod prioritar.

GCS: Alte 337 de persoane confirmate cu noul coronavirus

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că până pe 15 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 7.216 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID-19. De la ultima informare, au fost înregistrate alte 337 de noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 245 de pacienți.

Dintre persoanele confirmate pozitiv, 1.217 au fost declarate vindecate și externate.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 23.353 de persoane. Alte 67.317 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 74.827 de teste.

Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 401 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

Polițiștii și jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 6.866 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 14.560.984 de lei.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, 713 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 421 în Italia, 196 în Spania, 25 în Franța, 9 în Germania, 47 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 2 în SUA, 2 în Austria, 2 în Belgia, 2 în Indonezia  și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg și Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 53 de cetățeni români aflați în străinătate, 13 în Italia, 14 în Franța, 15 în Marea Britanie, 7 în Spania, 2 în Germania, unul în Belgia și unul în Suedia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 11 au fost declarați vindecați: 7 în Franța, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

 

VIDEO Iohannis: Stați acasă, altfel, după Sărbători, vom avea înmormântări

[front_live]248451222800477857352390-2020-04-15_11:23[end_live]
Președintele Klaus Iohannis a declarat că nu avem niciun motiv de relaxare, îndemnând populația să stea acasă, altfel, “după Sărbători, vom avea înmormântări”.

Klaus Iohannis a spus că nu există motive de relaxare în condițiile în care avem peste 7.200 de cazuri de persoane infectate, de ieri până azi au murit 20 de persoane și 40 au fost infectate cu noul coronavirus.

Președintele a spus că va solicita premierului Orban și ministrului de Interne să revină asupra acordului încheiat între Ministerul de Interne și Biserica Ortodoxă și să găsească o formulă care respectă principiul “Stați acasă”, care se încadrează în solicitările din Decretul care prelungește starea de urgență și respectă toate ordonanțele militare.

Referitor la acordul încheiat între Ministerul de Interne și Biserica Ortodoxă, Iohannis a spus că „probabil intențiile sunt foarte bune, dar nu s-a înțeles foarte bine ce se dorește acolo. Mulți români au înțeles că este cazul să ne relaxăm. Nu este cazul să ne relaxăm! Explicațiile care s-au dat au fost prea optimiste”.