Încă 11 morți de coronavirus în România

Încă 11 persoane, cu vârste cuprinse între 56 și 94 de ani, au murit din cauza noului coronavirus, numărul total al deceselor ajungând la 445, a anunţat duminică Grupul de Comunicare Strategică.

  • Deces 435

Femeie, 58 ani din județul Ialomița

Internată în Spitalul Județean de Urgență Slobozia în data de 10.04.2020.

Rezultat pozitiv pe data de 15.04.2020, fragment necroptice.

Decedată pe data de 10.04.2020.

 

  • Deces 436

Bărbat, 56 ani din județul Arad.

Internat în Spitalul Județean de Urgență Arad, secția Boli Infecțioase în data de 17.04.2020.

Rezultat pozitiv pe data de 18.04.2020.

Decedat pe data de 18.04.2020.

Comorbidități: Hemiplagie, tumora maligna bronhopulmonara.

 

  • Deces 437

Femeie, 64 ani din județul Sibiu.

Internată în Spitalul Județean de Urgență Sibiu, UPU în data de 17.04.2020.

Rezultat pozitiv pe data de 18.04.2020.

Decedată pe data de 17.04.2020.

Comorbiditati: Cardiopatie ischemica cronica.

 

  • Deces 438

Femeie, 77 ani din municipiul București.

Internată în Spitalul Universitar de Urgență București, secția cardiologie în data de 17.03-02.04.2020, transferată în Spitalul Colentina.

Rezultat pozitiv pe data de 03.04.2020

Decedată pe data de 18.04.2020.

Comorbidități:Insuficiență cardiacă congenitala, HTA, dislipidemie.

 

  • Deces 439

Bărbat, 70 ani din județul Timiș.

Internat în Spitalul Județean de Urgență Timișoara, UPU în data de 17.04.2020.

Rezultat pozitiv pe data de 18.04.2020.

Decedat pe data de 19.04.2020.

Comorbidități: Diabet zaharat, insuficiență respiratorie, etilism cronic

 

  • Deces 440

Bărbat, 71 ani din județul Hunedoara.

Internat în Spitalul Județean de Urgență Deva, secția oncologie în data de 19.03.2020.

Rezultat pozitiv pe data de 30.03.2020.

Decedat pe data de 18.04.2020,.

Comorbidități: Neoplasm rectal, disociatie electromecanica.

 

  • Deces 441

Femeie, 94 ani din județul Hunedoara.

Internată în Spitalul Județean de Urgență Deva, secția pneumologie în data de 13.04.2020, transferată ATI în data de 18.04.2020.

Rezultat pozitiv pe data de 13.04.2020.

Decedată pe data de 19.04.2020.

Comorbidități: HTA, sechele AVC, ateromatoza cerebrală.

 

  • Deces 442

Bărbat, 68 ani din județul Argeș.

Internat în Spitalul Județean de Urgență Mioveni  în data de 15.04.2020.

Rezultat pozitiv pe data de 15.04.2020

Decedat pe data de 18.04.2020

Comorbidități: Diabet zaharat tip II complicat, boală cronica renală (program Dializa), amputatie 1/3 medie gamba stg., gangrena antepicior dr., HTA, AVC ischemic acut recent cu hemiplegie stg, bronhopneumonie

 

  • Deces 443

Bărbat, 65 ani din municipiul București.

Internat în Spitalul Universitar de Urgență București, secția medicină internă în data de 18.04.2020.

Rezultat pozitiv pe data de 19.04.2020

Decedat pe data de 19.04.2020

Comorbidități: Boală cronică renală std. 5 (program Dializă), BPOC, Diabet zaharat tip II, HTA.

 

  • Deces 444

Bărbat, 89 ani din județul Ilfov.

Internat în Spitalul Universitar de Urgență București, secția medicină internă în data de 03.04.2020.

Rezultat pozitiv pe data de 18.04.2020.

Decedat pe data de 17.04.2020.

Comorbidități: Boală cronică renală, diabet zaharat, neoplasm.

 

  • Deces 445

Femeie, 91 ani din județul Ilfov.

Internată în Spitalul Universitar de Urgență București, secția UPU – ortopedie în data de 17.04.2020.

Rezultat pozitiv pe data de 17.04.2020.

Decedată pe data de 18.04.2020.

Comorbidități: Boală cardiovasculară, diabet zaharat, boală renală, boală cronică neurologică.

 

O substanță care ar putea distruge celulele tumorale, descoperită în salcie

O substanţă care ar putea distruge celulele tumorale a fost descoperită în salcie, realizare ce creşte speranţele pentru găsirea unui nou tratament împotriva cancerului la copii, relatează joi Press Association.

Descoperirea vine la peste un secol după ce aspirina a fost descoperită în salcie, oamenii de ştiinţă declarând că aceasta este „o mină de aur de noi substanţe chimice interesante”.

O echipă de cercetători condusă de Rothamsted Research, în colaborare cu specialişti în biologie şi oncologie de la Universitatea din Kent, Marea Britanie, a descoperit substanţa chimică, numită miyabeacin, despre care s-a aflat că distruge diverse celule canceroase, inclusiv pe cele rezistente la alte medicamente, relatează Agerpres.

Specialiştii sunt deosebit de încântaţi de succesul substanţei chimice împotriva neuroblastomului, un tip de cancer comun la copii, greu de tratat, cu o rată de supravieţuire sub 50%.

Mike Beale, profesor la Rothamsted şi cuautor al studiului, a declarat: „Ţinând cont că rezistenţa la tratament este o problemă semnificativă în cazurile de cancer, precum neuroblastomul, sunt necesare noi medicamente, cu moduri noi de acţiune, iar miyabeacin oferă o nouă oportunitate în acest sens. Din punct de vedere structural, aceasta conţine două grupe de salicină care îi conferă o potenţială „doză dublă” de capacitate antiinflamatoare şi anticoagulare, pe care le asociem cu aspirina. Cu toate acestea, rezultatele noastre care descriu activitatea miyabeacin împotriva unui număr de linii celulare canceroase, inclusiv linii celulare cu rezistenţă dobândită la medicamente, adaugă dovezi suplimentare privind farmacologia multifaţetată a salciei”.

După cancerul cerebral, neuroblastomul reprezintă cea mai frecventă tumoare solidă întâlnită la copiii cu vârste sub cinci ani.

Potrivit lui Beale, următorul pas este creşterea producţiei de miyabeacin din salcii de cultură şi furnizarea mai multor materiale pentru teste medicale ulterioare.

Utilizarea salciei în scopuri medicale a fost consemnată de civilizaţiile antice greceşti, asiriene şi egiptene, însă prima cercetare ştiinţifică privind folosirea salciei ca remediu împotriva febrei a fost realizată în 1763.

În 1897, Bayer a produs corespondentul sintetic, aspirina (acid acetilsalicilic).

Rothamsted Research găzduieşte Colecţia Naţională de Salcie din Marea Britanie şi, împreună cu specialista în chimie analitică Jane Ward din cadrul institutului, coautoare a studiului, pune această descoperire pe seama faptului că deţine 1.500 de specii de salcii şi hibrizi, disponibile pentru cercetare, cu ajutorul tehnicilor de ultimă generaţie. „Posibil datorită succesului aspirinei, evaluarea medicală a altor salicinoide din salcie a fost neglijată în mare parte de ştiinţa modernă, iar Colecţia Naţională de Salcie s-a dovedit o mină de aur de noi substanţe chimice interesante”, a spus ea.

Noul coronavirus ar afecta și creierul, susține un studiu

Medicii din New York care tratează pacienţi diagnosticaţi cu COVID-19 au observat tot mai des apariţia unui alt simptom al bolii, pe lângă febră, tuse şi respiraţie îngreunată: unii dintre pacienţi sunt afectaţi de o stare de confuzie importantă, care îi face să nu mai ştie unde se află şi nici în ce an trăiesc.

Această pierdere a reperelor este asociată uneori cu lipsa oxigenului în sânge, dar la anumiţi bolnavi nivelul de confuzie pare să fie disproporţionat de mare în raport cu nivelul de afectare a plămânilor lor.

Jennifer Frontera, neurolog la Spitalul Universitar Langone din Brooklyn, consideră că aceste manifestări ridică întrebări legate de impactul noului coronavirus asupra creierului şi sistemului nervos, informează AFP citată de Agerpres.

Mai multe studii au început să descrie fenomenul. În ediţia de săptămâna trecută a revistei publicate de Asociaţia Medicală Americană (JAMA), medicii au raportat că 36% dintr-un grup de 214 pacienţi chinezi prezentau simptome neurologice, care mergeau de la pierderea mirosului, la dureri de natură nervoasă şi până la accidente vasculare cerebrale (AVC).

În New England Journal of Medicine, una dintre cele mai prestigioase reviste medicale americane, medicii francezi din Strasbourg au descris că peste jumătate dintr-un grup de 58 de pacienţi internaţi la reanimare erau confuzi sau agitaţi. Scanările cerebrale au dezvăluit posibile inflamaţii.

„Toată lumea spune că este o problemă de respiraţie, dar ea afectează şi ceva care ne este foarte preţios, creierul”, a declarat S. Andrew Josephson, şeful departamentului de neurologie de la Universitatea California din San Francisco.

„Dacă vă simţiţi confuz, dacă aveţi probleme de gândire, sunt motive bune pentru a consulta un medic. Ideea mai veche potrivit căreia trebuie să mergeţi la medic doar dacă aveţi dificultăţi de respiraţie nu mai este valabilă”, a precizat el.

Virusul şi creierul

Virusologii nu sunt complet surprinşi de faptul că noul coronavirus, SARS-CoV-2, poate să afecteze creierul şi sistemul nervos, deoarece această legătură a fost observată şi în cazul altor virusuri, mai ales în cazul HIV, care provoacă SIDA.

Virusurile pot afecta creierul prin două căi principale, a explicat Michel Toledano, neurolog la Mayo Clinic din statul american Minnesota.

Prima apare prin declanşarea unui răspuns imunitar anormal, denumit „furtună de citokine”, care provoacă o inflamare a creierului: acest proces se numeşte encefalită autoimună.

Cea de-a doua constă într-o infectare directă a creierului şi se numeşte encefalită virală. Creierul este protejat de bariera hemato-encefalică: rolul ei constă în a bloca substanţele intruzive, însă ea poate fi străpunsă.

Anumiţi cercetători au emis ipoteza potrivit căreia nasul ar putea fi o cale de acces spre creier, întrucât pierderea mirosului este un simptom comun pentru numeroşi bolnavi de COVID-19. Însă teoria nu este verificată şi mulţi dintre pacienţii care îşi pierd mirosul nu au probleme neurologice serioase.

Pista principală de cercetare este aceea a răspunsului imunitar exagerat de puternic. Pentru a confirma ipoteza, cercetătorii ar trebui să detecteze noul coronavirus în lichidul cefalorahidian. Acest lucru a fost făcut o dată, în cazul unui japonez de 24 de ani, al cărui caz a fost descris în International Journal of Infectious Disease.

Pacientul nipon acuza stări de confuzie şi prezenta episoade de convulsii, iar scanarea creierului său a arătat mai multe inflamaţii. Însă testul nu a fost deocamdată validat, iar oamenii de ştiinţă rămân prudenţi în formularea unor concluzii.

Monitorizare în desfăşurare

Pentru a lămuri aceste mistere, Jennifer Frontera, care predă la facultatea de medicină a Universităţii New York, colaborează la un proiect internaţional de cercetare ce vizează standardizarea colectării de date medicale.

Echipa sa a documentat cazuri de crize convulsive la pacienţi cu COVID-19, care nu au prezentat niciodată astfel de episoade convulsive înainte de a se îmbolnăvi. Cercetătorii au observat şi hemoragii cerebrale minuscule, pe care le consideră „inedite”.

Ei vor, totodată, să preleveze lichid cefalorahidian de la un pacient de 50 de ani a cărui materie albă din creier este grav afectată. Însă acele prelevări, la fel ca în cazul imagisticii prin rezonanţă magnetică, sunt dificil de realizat la pacienţi conectaţi la aparate de respiraţie artificială. Şi, întrucât cei mai mulţi dintre acei pacienţi mor, medicilor le este greu să studieze afecţiunile lor neurologice.

În schimb, pacienţii care supravieţuiesc ajung să consulte medici neurologi.

„Vedem mulţi pacienţi în astfel de stări de confuzie”, a declarat Rohan Arora, medic neurolog la spitalul Long Island Jewish Forest Hills. El afirmă că 40% dintre cei care supravieţuiesc coronavirusului sunt vizaţi de astfel de episoade medicale.

Medicii nu ştiu deocamdată dacă aceste tulburări sunt de durată. Internarea la reanimare este, prin ea însăşi, o etapă creatoare de confuzie, în special din cauza medicamentelor administrate în astfel de secţii.

Acelaşi neurolog a constatat că revenirea la starea normală, pentru pacienţii cu COVID-19, pare să necesite mai mult timp decât pentru pacienţii care au supravieţuit unor crize cardiace sau unor AVC-uri.

COVID-19: Peste 8.740 de cazuri de cazuri confirmate în România

Până astăzi, 19 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 8.746 de cazuri de persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2 Dintre persoanele confirmate pozitiv, 1.892 au fost declarate vindecate și externate.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 328 de noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 256 de pacienți.

Numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică:

 

Nr. crt. Județ Număr de cazuri confirmate
1. Alba 155
2. Arad 402
3. Argeș 90
4. Bacău 105
5. Bihor 237
6. Bistrița-Năsăud 109
7. Botoșani 308
8. Brașov 315
9. Brăila 18
10. Buzău 15
11. Caraș-Severin 64
12. Călărași 40
13. Cluj 248
14. Constanța 183
15. Covasna 154
16. Dâmbovița 82
17. Dolj 61
18. Galați 276
19. Giurgiu 98
20. Gorj 17
21. Harghita 16
22. Hunedoara 391
23. Ialomița 115
24. Iași 156
25. Ilfov 186
26. Maramureș 55
27. Mehedinți 37
28. Mureș 268
29. Neamț 364
30. Olt 13
31. Prahova 52
32. Satu Mare 45
33. Sălaj 20
34. Sibiu 166
35. Suceava 2.105
36. Teleorman 79
37. Timiș 376
38. Tulcea 31
39. Vaslui 59
40. Vâlcea 19
41. Vrancea 215
42. Mun. București 1.001
                                       TOTAL 8.746

 

Totodată, până acum au decedat 434 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman și Gorj, au decedat.

 

Persoane aflate în carantină

 

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 17.473 de persoane. Alte 47.003 persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 93.611 de teste.

 

Dosare penale și amenzi

 

Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 442 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

Polițiștii și jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 5.410  persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 11.857.219 lei.

 

Situația cetățenilor români aflați în străinătate

 

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, 732 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 422 în Italia, 196 în Spania, 26 în Franța, 13 în Germania, 57 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 2 în SUA, 3 în Austria, 2 în Belgia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția  și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg și Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 61 de cetățeni români aflați în  străinătate, 14 în Italia, 15 în Franța, 19 în Marea Britanie, 7 în Spania, 3 în Germania, unul în Belgia, unul în Suedia și unul în Elveția, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 11 au fost declarați vindecați: 7 în Franța, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Sindromul de Detresă Respiratorie Acută în context de COVID-19

Sindromul de detresă respiratorie acută (SDRA) poate însoți în unele cazuri infecția cu virusul SARS-CoV-2 și poate pune în pericol viața pacientului.

”Pentru a înțelege mecanismele care stau la baza unei evoluții a COVID-19 ce duce la SDRA trebuie să înțelegem evoluției infecției cu virusul SARS-CoV-2 și fazele sale”, a declarat pentru Sănătatea.TV și Ro HealthReview.ro asist univ. dr. Beatrice Mahler, managerul Institutului de Pneumoftiziologie Marius Nasta.

Infecția cu virusul SARS-CoV-2 poate fi împărțită în două faze: una inițială, de agresiune virală, în care se produce multiplicarea virală și o fază hiperinflamatorie caracterizată prin eliberarea crescută de citokine, numită în literatură “furtuna de citokine”.

Citokinele sunt niște proteine sintetizate de organism în cadrul proceselor inflamatorii cu rol în comunicarea intercelulară, legându-se de celulele organismului. Ele pot fi secretate de toate celulele din organism, cu excepția globulelor roșii, fiind necesare cantități foarte mici pentru a produce un răspuns din partea organismului.

La nivelul organismului citokinele sunt responsabile în mare parte de simptomatologia asociată infecției. Ele produc o serie de reacții în cascadă, sunt responsabile de declanșarea mecanismului de apariție a febrei (IL1), a mecanismelor de stimulare a acțiunii distrugere a limfocitelor T, ș.a. De altfel, acesta din urmă este și unul dintre factorii care face ca o marte parte dintre pacienții infectați cu SARS-CoV-2 prezintă limfopenie (număr scăzut de leucocite).

Ce sunt etapa de multiplicare virală și faza hiperinflamatorie?

Etapa de multiplicare virală este caracterizată de o simptomatologie nespecifică: febră, astenie, dureri musculare, dureri articulare, dureri în gât, tulburări digestive.

Această etapă este urmată de faza hiperinflamatorie, în care o parte a citokinelor crește cantitativ semnificativ.

Apariția fazei hiperinflamatorii duce la două forme distincte de manifestare: boală severă și starea de boală critică.

În boala severă, care pare să afecteze 14% dintre cazuri, pacientul acuză dispnee, polipnee cu peste 30 respirații/min, o scădere a saturației oxigenului sub 93%, raportul PaO2/FiO2 (PaO2- presiunea parțial a oxigenului, FiO2- fracția de oxigen în aerul inspirit – n.r.) sub 300 și apariția de infiltrate inflamatorii (procese penumonice) la peste 50%  din suprafața plămânilor în 24 – 48 ore.

Faza critică apare la 5% din cazuri, situație în care pacientul prezintă insuficiență respiratorie, șoc septic, insuficiență multiplă de organe.

Implicarea pulmonară apare la finalul fazei de agresiune virală și continuă treptat în faza hiperinflamatorie.

De ce tinerii ajung să facă forme severe de boală?

Se pare că mecanismele de adaptare la hipoxemie sunt mult mai eficiente la tineri, astfel ei se prezintă la medic după ce etapa de agresiune virală s-a finalizat, iar faza hiperinflamatorie este evolutivă, astfel că de multe ori apare insuficiența multiplă de organe (renală, cardiac, etc.) și șocul septic.

Cum este afectat plămânul?

Pacienții pot dezvolta forme moderate de pneumonie, în acest caz simptomele fiind minime, de tip dispnee, tuse. Forme de pneumonie severă, când se asociază febra, dispneea, tahipneea, scăderea saturației oxigenului sub 90%. Totuși febra trebuie interpretată cu prudență deoarece sunt persoane care pot avea forme severe fără a prezenta febră.

În aceste condiții, pacienților le este benefic să practice exerciții de respirație într-un program minim de reabilitare respiratorie.

Sindromul de detresă respiratorie

Sindromul de detresă respiratorie apare atunci când funcția pulmonară nu mai poate fi susținută fără protezare respiratorie, adică fără aparate de ventilație.

În funcție de gradul de hipoxemie vorbim de tipuri diferite de  SDRA[1]:

SDRA ușor – când raportul PAO2/FiO2 este între 200 – 300 mmHg, în acestă etapă se poate utiliza ventilația non-invazivă

SRDA moderat – când raportul PAO2/FiO2 este între 100 – 200 mmHg

SRDA severă – când raportul PAO2/FiO2 este sub 100 mmHg

Dacă PaO2, care se face prim gazometrie din sânge arterial, nu e disponibilă, raportul SaO2/FiO2 sub 315 este sugestiv pentru SRDA.

Examenul radiologic evidențiază opacități pulmonare extinse, bilaterale, la mai mult de 50% din suprafața plămânilor, care asociază zone de atelectazie.

Sepsisul reprezintă o disfuncție de organ, care poate pune viața în pericol, cauzată de un răspuns al gazdei la o infecție.  Infecția cu SARS-CoV-2 care asociază sindromul de detresă respiratorie acută și sepsis este  deosebit de gravă, fiind caracterizată printr-o gamă largă de semne și simptome cu implicarea mai multor organe, care includ manifestări respiratorii cum ar fi dispnea severă, hipoxemia, insuficiența renală, tahicardia, alterarea stării mentale și modificări funcționale ale altor organe cum sunt ficatul și cordul, ceea ce ridică riscul de deces a persoanei infectate.

Factori de risc

Factorii de risc care pot favoriza apariția sindromului de detresă respiratorie sunt vârsta înaintată, consumul de alcool, cosumul de tutun și bolile cronice  asociate.

Tratamentul SDRA

În acest moment nu există un tratament specific. Obiectivul principal este asigurarea unei cantități crescute de oxigen care să asigure funcționarea organismului.

Suportul ventilator se asigură cu ajutorul aparatelor de ventilație, care asigură nu doar un flux mărit de oxigen, dar și o presiune de ventilare crescută care permit deschiderea de spații aeriene care nu sunt în mod uzual folosite.

De multe ori concentrația crescută de oxigen și presiune ridicată de ventilare nu reușesc să crească nivelul de oxigen în sânge, ceea ce face ca pacienții să fie așezați în poziție de decubit ventral (așezați cu fața în jos), pentru o ventilație cât mai eficientă a plămânului.

O altă variantă este ECMO – oxigenarea prin membrană extracorporeală este o metodă extrem de complicată de tratament cu multiple complicații care acționează ca o pompă și asigură oxigenarea sângelui, cu eliminarea dioxidului de carbon. Acestă metodă nu poate fi, însă, aplicată tuturor pacienților cu SDRA.

Încă 13 decese provocate de noul coronavirus

Încă 13 persoane au murit din cauza noului coronavirus, numărul total al deceselor ajungând la 434, a anunţat duminică Grupul de Comunicare Strategică.

  • Deces 418

Bărbat, 64 ani din județul Sibiu.

Internat pe data de 07.04.2020 la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu.
Dată recoltare probă: 08.04.2020 Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu.
Dată validare probă: 08.04.2020.
Data decesului: 18.04.2020 la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu.
Pacientul avea condiții medicale pre-existente: Boală cardiovasculară, HTA.

  • Deces 419

Femeie, 73 ani din județul Neamț.

Internată pe data de 06.04.2020 la Spitalul Clinic Județean de Urgență Piatra Neamț și transferată în secția ATI pe data de 14.04.2020 (IOT/VM).
Dată recoltare probă: 06.04.2020 Spitalul Clinic Județean de Urgență Piatra Neamț.
Dată validare probă: 09.04.2020.
Data decesului: 17.04.2020 la Spitalul Clinic Jude…
[10:59, 4/19/2020] Oana GRIGORE: Informare de presă

  • Deces 422

Bărbat, 67 ani din județul Suceava.

Internat în Spitalul Câmpulung Moldovenesc în data de 03.04.2020, apoi transferat în Spitalul Județean de Urgență.
Rezultat pozitiv pe data de 03.04.2020.
Decedat pe data de 17.04.2020.

  • Deces 423

Femeie, 72 ani din județul Suceava.

Internata în Spitalul Campulung Moldovenesc în data de 05.04.2020 apoi transferata în Spitalul Județean de Urgență.
Rezultat pozitiv pe data de 05.04.2020
Decedată pe data de 17.04.2020.

  • Deces 424

Femeie, 76 ani din județul Suceava.

Internată în Spitalul Campulung Moldovenesc – Secția cardiologie în data de 12.04.2020.
Rezultat pozitiv pe data de 15.04.2020.
Decedată pe data de 17.04.2020.
Comorbidități: Cardiopatie Ischemica, Fibrilație atrială, Angor de efort, Pleurezie bilaterala.

  • Deces 425

Bărbat, 57 ani din județul Suceava.

Rezultat pozitiv pe data de 14.04.2020.
Decedat pe data de 17.04.2020.
Investigație epidemiologică în curs.

  • Deces 426

Femeie, 64 ani din județul Suceava.

Rezultat pozitiv pe data de 15.04.2020.
Decedata pe data de 17.04.2020.
Investigație epidemiologică în curs.

  • Deces 427

Bărbat, 54 ani din județul Suceava.

Rezultat pozitiv pe data de 15.04.2020.
Decedat pe data de 17.04.2020.
Investigație epidemiologică în curs.

  • Deces 428

Bărbat, 76 ani din județul Galați.

Internat în Spital CFR Galați (suport) în data de 16.04.2020.
Rezultat pozitiv pe data de 16.04.2020.
Decedat pe data de 18.04.2020.
Comorbidități: Diabet zaharat, boală renală cronică, demență.

  • Deces 429

Bărbat, 76 ani din județul Giurgiu.

Internat în Spitalul Colentina – Secția chirurgie în data de 10.04.2020 și transferat în Secția ATI în data de 13.04.2020.
Rezultat pozitiv pe data de 10.04.2020.
Decedat pe data de 17.04.2020.
Comorbidități: Boală renală cronică, hidronefroza bilaterala, boală cardiacă ischemică, cistectomie totală.

  • Deces 430

Femeie, 76 ani din județul Arad.

Internată în Spitalul Județean de Urgență Arad – Secția ATI în data de 15.04.2020.
Rezultat pozitiv pe data de 16.04.2020.
Decedată pe data de 18.04.2020.
Comorbidități: Hipertensiune arterial, insuficiență renală acută, obezitate.

  • Deces 431

Bărbat, 76 ani din județul Botoșani.

Internat în Spitalul Județean de Urgență Mavromati- Secția Hematologie în data de 09.03.2020.
Rezultat pozitiv pe data de 12.04.2020.
Decedat pe data de 18.04.2020.
Comorbidități: Mielom multiplu, amilodoza primară.

  • Deces 432

Bărbat, 75 ani din județul Botoșani.

Internat în Spitalul Județean de Urgență Mavromați – Secția Nefrologie în data de 30.03.2020.
Rezultat pozitiv pe data de 13.04.2020.
Decedat pe data de 18.04.2020.
Comorbidități: Boală renală cronică, diabet zaharat.

  • Deces 433

Femeie, 78 ani din județul Galați.

Internată în Spitalul Județean de Urgență Galați în data de 10.04.2020.
Rezultat pozitiv pe data de 07.04.2020.
Decedată pe data de 18.04.2020.
Comorbidități: Diabet zaharat, boală cronică neurologică, Alzheimer.

  • Deces 434

Bărbat, 67 ani din județul Dâmbovița.

Internat în Spitalul Județean de Urgență Târgoviște – Secția Pneumologie în data de 16.04.2020.
Rezultat pozitiv pe data de 18.04.2020.
Decedat pe data de 17.04.2020.
Comorbidități: Sechele TBC, fibroză pulmonară difuză, hipertensiune arterială.

COVID-19: Activitatea fizică în perioada restricțiilor

Perioada restricțiilor legate de pandemia de COVID-19 nu trebuie să ne împiedice să avem activitate fizică, însă trebuie să o adaptăm la restricțiile și recomandările actuale. Prof. dr. Nicolae Hâncu a realizat un ghid în acest sens.

 

Activitatea fizică sau ”sportul de apartament”

 

Pentru cei care locuiesc în apartamente de bloc sugerăm gimnastica, practicată în reprize de 10-15 minute de 3 ori/zi. Iată câteva sfaturi pentru o repriză. Îmbrăcați-vă adecvat și începeți:

Mișcările de mobilitate (3-5 minute) prin activarea treptată a tuturor articulațiilor, de la ceafă până la picior. După o anumită vârstă este posibil să “le auziți vocea” dar după câteva mișcări “se ung”.

Continuați cu mișcările de forță (aproximativ 10 minute): genuflexiuni, flotări, “abdomene”; folosiți și greutățile dacă le aveți.

Mergeți prin casă și măsurați-vă pașii; profitați de fiecare moment (de exemplu când vorbiți la telefon) și veți fi plăcut surprinși să constatați că vă îmbunătățiți performanța.

Există și programe de gimnastică “online”; dacă le puteți accesa, folosiți-le.

Dacă aveți în casă o bicicletă de cameră, bicicleta eliptică, bandă de alergat sau stepper, evacuați hainele de pe ele și folosiți-le. Atenție, nu uitați să folosiți pantofi sport pentru a exersa pe aceste aparate!

Intensitatea activității fizice depinde de gradul de antrenament anterior. Pentru cei neantrenați se va începe cu eforturi mici care vor crește progresiv.

Antrenați și copiii în activitatea fizică; creați mini-competiții prin care să-i stimulați.

Vârstnicii nu sunt scutiți de activitatea fizică “de apartament”; cu moderație dar zilnică. Mișcările de mobilitate sunt foarte utile.

Profitați de zilele însorite și stați cu toții pe balcon cel puțin 30 de minute; expunerea la soare a feței și mâinilor crește nivelul de vitamină D care este necesară pentru imunitate.

Daca aveți curte, activitățile fizice se pot diversifica.

În situația în care, respectând ordonanța militara, puteți practica alte forme de activitate fizică în apropierea casei, profitați de acest mare avantaj și intrați în competiție cu voi înșivă.

 

Somnul

 

Somnul este cea de a treia componentă esențială a stilului de viață care poate contribui la creșterea imunității. Sugerăm următoarele:

Păstrați-vă programul de somn din zilele de lucru anterioare sau cel cu care erați obișnuit.

Nu vă modificați radical (nu mai mult de o oră) orele de culcare și trezire.

Durata recomandată a somnului este de 7-8 h/noapte, din care o oră sa fie înainte de miezul nopții.

Protejați-vă somnul de zgomot și lumină.

Respectând aceste recomandări somnul va influența favorabil ritmurile biologice, digestia și tranzitul intestinal, comportamentul alimentar, tensiunea arterială, capacitatea de concentrare, imunitatea și starea de bine. Cu alte cuvinte somnul odihnitor contribuie la fortificarea noastră.

 

Fumatul

 

Acest obicei nefast pentru sănătate este acum mai nefast ca oricând. Rapoartele medicale referitoare la experiențele dramatice din China și Italia au arătat că fumătorii fac forme mai grave de infecție cu coronavirus și au un risc mai mare de a deceda. Un vechi proverb ne învăță: “în tot răul este și un bine”, iar binele pentru fumători este imensa oportunitate de a abandona fumatul.

 

Odihna, relaxarea

 

Dacă vă simțiți obosiți, mai ales în cea de a doua parte a zilei, odihniți-vă în fotoliu 15-20 minute. Stați cu ochii închiși și gândiți-vă la lucruri plăcute.

Relaxați-vă dacă vă simțiți tensionați. Inspirați și expirați adânc de aproximativ 5-6 ori. Repetați exercițiul de mai multe ori pe zi împreună cu ceilalți membrii ai familiei.

Selectați-vă programele de radio, tv și YouTube pe care le urmăriți; evitați bombardamentul mediatic negativ. Profitați de ofertele generoase din partea instituțiilor de cultură din toată lumea pentru a viziona muzee celebre, spectacole de operă și concerte sau urmăriți emisiunile de teatru radiofonic. Atenție la filme! Pot să vă relaxeze sau din contră, să vă crească nivelul de stres. Alegeți comedii, filme de dragoste sau călătorii. Amatorii de sport pot să revadă marile competiții care sunt reluate sistematic.

Limitați plăcerea de a citi ziarele în format tipărit. Nu le introduceți în casă și nu le mai colecționați. Lăsați-le câteva ore pe balcon sau în hol și citiți-le rapid acolo. Folosiți mănuși când le manipulați, după care spălarea pe mâini este obligatorie la fel ca și igienizarea locului unde au fost depozitate. Dacă aveți posibilitatea puteți citi unele ziare online, metodă mult mai sigură în aceste zile.

Regruparea familială pe termen lung și uneori în condiții de aglomerație, poate duce la momente tensionate sau la mici conflicte. Prin repetare scad fortificarea organismului; fiecare moment tensionat înseamnă descărcare de adrenalină care scade imunitatea. La fel se întâmplă și în condiții de stres. Recomandarea psihologilor este să fim foarte toleranți. Să nu uităm că toleranța în familie este o formă de dragoste.

Păstrați-vă gândirea pozitivă, îndepărtați-vă de gândurile “negre”, nu retrăiți și nu amplificați toate știrile negative care ne copleșesc în aceste zile. Spuneți: “mie nu mi se poate întâmpla dacă respect recomandările” în loc de “dacă mi se va întâmpla și mie”. Evitați contactele cu persoanele “stresante”, cu negativiștii sau alarmiștii incurabili! Cu alte cuvinte îndepărtați-vă de frică și în felul acesta veți combate stresul.

Stresul din această perioadă are multe cauze pe care nu le putem influența. Dar, fortificând-ne printr-un stil de viață optim, putem coabita cu el, astfel încât să îi diminuăm efectele, scrie prof. dr. Nicolae Hâncu.

Un nou studiu susține că sursa noului coronavirus ar fi câinii fără stăpân

În întreaga lume, oameni de ştiinţă lucrează neobosit pentru a stabili care este animalul responsabil de transmiterea la oameni a coronavirusului nou cunoscut sub numele de SARS-CoV-2. Majoritatea au fost de acord că liliecii sunt sursa originală – aceştia au fost gazda mai multor virusuri mortale transmise la om – dar transmisia nu a fost directă. Liliecii trebuie să fi transmis virusul unui alt animal de la care s-au infectat apoi oamenii.

Primii suspecţi au fost şerpii comercializaţi într-o piaţă din Wuhan, unde oamenii cumpără animale sălbatice vii pentru consum şi care se crede că este epicentrul primului caz de COVID-19, boala cauzată de virus. De atunci, pe lista potenţialilor suspecţi s-au adăugat pisicile civet, pisicile domestice, dihorii şi pangolinii. Dar niciuna dintre aceste teorii nu a convins lumea ştiinţifică, atrăgând comentarii ba pro, ba contra descoperirilor prezentate, scrie CNN citat de Agerpres.

Un studiu nou, bazat pe o analiză computerizată a genomului diferitelor tipuri de coronavirusuri, pune transmiterea virusului SARS-CoV-2 pe seama câinilor fără stăpân, ipoteză care nu a fost dovedită de fapte concrete.

Noua lucrare, publicată în revista Molecular Biology and Evolution, s-a concentrat pe o parte a genomului coronavirusului, numită CpG, şi o proteină antivirală din sistemele imunitare, Zap. Studiul a explorat ideea că SARS-CoV-2 a evoluat pentru a se sustrage proteinei Zap protectoare, prin reducerea nivelului de CpG, reducere care ar încuraja virusul să se reproducă. Autorul studiului, Xuhua Xia, profesor de biologie la Universitatea din Ottawa, susţine că nivelurile de CpG din tractul digestiv al câinilor sănătoşi ar fi un loc de replicare mai favorabil decât plămânii. Cercetătorul a presupus astfel că actuala pandemie ar fi putut fi declanşată de un câine fără stăpân care a mâncat carne de liliac. Studiul a fost criticat de specialişti în medicină veterinară.

Oamenii şi mamiferele pot lupta împotriva virusurilor printr-o proteină antivirală esenţială numită Zap, care împiedică multiplicarea infecţiei, în timp ce regiunile de ADN numite dinucleotide CpG direcţionează sistemul imunitar pentru a ataca virusul. Însă coronavirusurile monocatenare pot evita apărarea naturală a organismului prin reducerea CpG, într-un mod similar cu HIV. În studiul său, profesorul Xia a analizat toate cele 1.252 de genomuri complete de beta-coronavirus depuse la GenBank.

El a declarat că SARS-CoV-2 şi cea mai apropiată rudă cunoscută a sa, un coronavirus de liliac (BatCoV RaTG13), care prezintă o similaritate de secvenţă de 96%, au cea mai mică cantitate de CpG dintre „rudele” de coronavirus apropiate. Doar genomurile de coronavirusuri canine, care au provocat deja o afecţiune intestinală extrem de contagioasă la nivel mondial la câini, au valori genomice similare, potrivit studiului.

Totodată, câinii au coronavirusuri care le afectează sistemul respirator, precum şi sistemul digestiv, însă tipul digestiv are valori CpG mult mai mici, se arată în studiu. Receptorul celular pentru pătrunderea SARS-CoV-2 în celulă se numeşte ACE2, care este „exprimat în sistemul digestiv uman… cu o expresie relativ scăzută în plămân’, potrivit cercetării. „Aceasta este în concordanţă cu interpretarea conform căreia CpG scăzut în SARS-CoV-2 a fost dobândit de strămoşul lui SARS-CoV-2 care a evoluat în sistemele digestive ale mamiferelor.

Interpretarea este coroborată în continuare de un raport recent potrivit căruia o proporţie mare de pacienţi cu COVID-19 suferă, de asemenea, de disconfort digestiv. De fapt, 48,5% s-au prezentat cu simptome digestive care constituiau simptomul principal acuzat. Virus viu SARS-CoV-2 a fost izolat din fecalele unui pacient cu COVID-19. În acest context, este semnificativ faptul că BatCoV RaTG13 a fost izolat dintr-o mostră fecală. Aceste observaţii sunt în concordanţă cu ipoteza că SARS-CoV-2 a evoluat în intestinul de mamifer sau în ţesuturile asociate cu intestinul”, conchide studiul.

Concluziile au fost însă criticate de profesorul James Wood, directorul departamentului de medicină veterinară şi cercetător în dinamica infecţiilor la Universitatea din Cambridge. „Mi-e greu să înţeleg modul în care autorul a reuşit să concluzioneze ceva din acest studiu sau să formuleze ipoteze, ca să nu mai vorbim de faptul că virusul care provoacă COVID-19 ar fi putut evolua prin câini. Sunt mult prea multe interferenţe şi prea puţine date directe. Nu văd nimic în această lucrare pentru a susţine această presupunere şi sunt îngrijorat că această lucrare a fost publicată în acest jurnal”, a spus Wood.

„Nu cred că proprietarii de câini ar trebui să fie îngrijoraţi ca urmare a acestei lucrări”, a subliniat Wood.

Profesorul Xia a spus: „Observaţiile noastre au permis formarea unei noi ipoteze referitoare la originea şi transmiterea iniţială a lui SARS-CoV-2. Strămoşul lui SARS-CoV-2 şi cea mai apropiată rudă a acestuia, un coronavirus de lilieci, au infectat intestinul canidelor, cel mai probabil ducând la o evoluţie rapidă a virusului la canide şi la trecerea sa la oameni. Acest lucru sugerează importanţa monitorizării coronavirusurilor asemănătoare SARS la câinii fără stăpân în lupta împotriva SARS-CoV-2”.

Cu toate acestea, nu există dovezi din lumea reală a transmisiei SARS-CoV2 la câini. Dimpotrivă, un alt studiu recent pe câini adevăraţi – nu pe calculatoare – a descoperit că virusurile se reproduc foarte slab la câini, indicând astfel că aceştia pot reprezenta probabil un blocaj pentru transmitere.

„Concluzia că pisicile sau câinii au fost implicaţi ca gazdă intermediară pentru SARS-CoV-2 este extrem de speculativă şi nu ar trebui să fie prezentată ca fapt”, a declarat şi Ben Neuman, profesor de biologie şi şeful departamentului de biologie de la Texas A&M University-Texarkana, citat de CNN. ”Pentru a-şi verifica ipoteza rezultată pe computer, Xi ar trebui să găsească o subvenţie sau alte resurse pentru a testa câini fără stăpân reali”, a adăugat acesta, concluzionând: „Sunt încrezător că răspunsurile despre originea SARS-CoV-2 sunt încă acolo, undeva în lumea naturală, dar nu le-am găsit încă”.

Coronavirus: În Malaysia și Indonezia poliția apelează la „fantome” pentru a ține oamenii în casă

O apariţie albă, cu părul lung, „bântuie” de câteva zile un sat din nord-estul Malaysiei, înspăimântându-i pe locuitorii superstiţioşi, astfel încât să rămână acasă şi să respecte măsurile de izolare impuse pentru stoparea răspândirii epidemiei de coronavirus.

Această „fantomă” este Muhammad Urabil Alias, un locuitor din satul Kemaman, care a avut ideea să se constumeze cu un veşmânt lung, alb, o mască şi o perucă şi să patruleze în timpul nopţii, relatează AFP citată de Agerpres.

„Urmăream ştirile şi vedeam că tot mai mulţi oameni mor (…) Am decis să îi sperii pe localnici”, astfel încât să respecte izolarea, a declarat pentru AFP bărbatul în vârstă de 38 de ani.

La fel ca alte ţări, Malaysia a impus măsuri stricte de izolare pentru a preveni răspândirea coronavirusului ordonând izolarea la domiciliu şi închiderea şcolilor şi a tuturor întreprinderilor neesenţiale.

Malaysia a înregistrat peste 5.000 de cazuri de infectare cu noul coronavirus şi peste 80 de decese.

Această iniţiativă inedită de a-i convinge pe oameni să rămână acasă s-a dovedit eficientă într-o ţară în care se menţine credinţa în fiinţele supranaturale, în special în regiunile rurale.

O iniţiativă similară a fost adoptată şi în Indonezia, după cum a relatat Reuters la începutul săptămânii. Satul Kepuh este bântuit recent de „fantome” – apariţii albe, misterioase, care se năpustesc asupra trecătorilor şi apoi se fac nevăzute în noapte.

Cunoscute sub numele de „pocong”, apariţiile fantomatice sunt de obicei învelite în giulgiu alb, au feţele pudrate şi ochii conturaţi. În folclorul indonezian, acestea reprezintă sufletele morţilor, rămase captive.

„Am vrut să fim diferiţi şi să creăm un efect de intimidare pentru că ‘pocong’ sunt ciudate şi înfricoşătoare”, a declarat Anjar Pancaningtyas, conducătorul unui grup de tineri din sat care a conceput împreună cu poliţia iniţiativa neconvenţională de promovare a distanţării sociale în contextul răspândirii coronavirusului.

GCS: Patru noi decese înregistrate din cauza coronavirusului în România; total – 421

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat alte 4 decese, bilanțul la nivel național ajungând astfel la un total de 421 de persoane ucise de COVID-19.

Deces 418

Bărbat, 64 ani din județul Sibiu. Internat pe data de 07.04.2020 la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu. Dată recoltare probă: 08.04.2020, Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu. Dată validare probă: 08.04.2020. Data decesului: 18.04.2020 la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu.

Pacientul avea condiții medicale preexistente: Boală cardiovasculară, HTA.

Deces 419

Femeie, 73 ani din județul Neamț. Internată pe data de 06.04.2020 la Spitalul Clinic Județean de Urgență Piatra Neamț și transferată în secția ATI pe data de 14.04.2020 (IOT/VM). Dată recoltare probă: 06.04.2020 Spitalul Clinic Județean de Urgență Piatra Neamț. Dată validare probă: 09.04.2020. Data decesului: 17.04.2020 la Spitalul Clinic Județean de Urgență Piatra Neamț.

Pacienta avea condiții medicale preexistente: Boală renală cronică std. III, infecție urinară, insuficiență venoasă cronică.

Deces 420

Bărbat, 49 ani din județul Botoșani. Internat pe data de 28.03.2020 la Spitalul Clinic Județean ” Mavromați” Botosani cu diagnosticul de Ciroză hepatică decompensată – comă hepatică și transferată în secția ATI pe data de 09.04.2020 (IOT/VM). Dată recoltare probă: 10.04.2020 Spitalul Clinic Județean ” Mavromați” Botoșani. Dată validare probă: 13.04.2020. Data decesului: 10.04.2020 la Spitalul Clinic Județean ” Mavromați” Botoșani.

Pacientul avea condiții medicale preexistente: Ciroză hepatică decompensată cu insuficiență hepatică cronică, hepatită virală C, trombocitopenie.

Deces 421

Bărbat, 76 ani din județul Mehedinți. Internat în perioada 04.04.2020 – 08.04.2020 la Spitalul de Boli Infecțioase Drobeta Turnu Severin cu diagnosticul de Insuficiență hepato-renală, pleurezie în observație. În data 13.04.2020 se reinternează în Spitalul Clinic Județean Drobeta Turnu Severin – secția ATI cu diagnosticul de Pneumonie – insuficiență respiratorie. Dată recoltare probă : 14.04.2020 Spitalul Clinic Judetean Drobeta Turnu Severin. Dată validare probă: 15.04.2020. Data decesului: 18.04.2020 la Spitalul Clinic Județean Drobeta Turnu Severin.

Pacientul avea condiții medicale preexistente: Insuficiență hepato-renală, insuficiență cardiacă, HTA, fibroză pulmonară.