INSP: Încă 15 cazuri de rujeolă, raportate săptămâna aceasta

Încă 15 cazuri de rujeolă au fost raportate în România în această săptămână, informează vineri Institutul Naţional de Sănătate Publică.

Potrivit INSP, numărul total de cazuri confirmate cu rujeolă în România raportate până la data de 29 mai este 20.122, din care 64 de decese.

În perioada 22 – 29 mai au fost raportate încă 15 cazuri nou confirmate în 4 judeţe: Sălaj – 11; Bihor – 2; Cluj şi Timiş – câte 1.

Cazurile de rujeolă raportate săptămânal au avut debutul în urmă cu 2 – 4 săptămâni; confirmarea şi clasificarea unui caz durează în medie 3 săptămâni, precizează INSP.

Coronavirus: De când va primi Grecia turişti din România

Grecia va primi turişti din România, Bulgaria şi statele UE cu un profil epidemiologic similar cu cel al Greciei, începând din 15 iunie, fără niciun fel de măsuri de carantină, informează un comunicat de presă al Ambasadei Greciei în România.

De asemenea, Bulgaria intenţionează să ridice de la 1 iunie obligativitatea ca turiştii din UE să treacă printr-o perioadă carantină de două săptămâni.

Potrivit Ambasadei Greciei în România, restaurantele şi cafenele din Grecia au fost redeschise încă din 25 mai, cu păstrarea distanţei sociale prin rearanjarea locurilor. Începând din 1 iunie vor fi redeschise şi camping-urile şi hotelurile, urmate din 15 iunie de toate spaţiile de cazare a turiştilor.

De asemenea, până la finele lunii iunie, zborurile spre Grecia vor ateriza numai la aeroporturile din Atena şi Salonic. Începând din 1 iulie, zborurile din străinatate vor fi reluate pe toate aeroporturile din Grecia.

Ambasada subliniază că protocoalele sanitare se aplică pentru toate hotelurile din Grecia, care vor fi obligate să aibă un doctor la dispoziţie care va acţiona în funcţie de instrucţiunile primite de la organizaţiile de sănătate publică. De asemenea, personalul va avea echipamente de protecţie şi va fi supus scanării termice. Numai piscinele exterioare vor fi autorizate să opereze. De asemenea, vor fi urmate regulile de distanţare socială pe plajele din Grecia.

Conform datelor oficiale, peste 1,3 milioane de turişti din România au vizitat Grecia în ultimii ani. Românii pot ajunge în Grecia cu avionul sau cu automobilul, în doar câteva ore, tranzitând Bulgaria unde datele epidemiologice sunt de asemenea foarte pozitive.

Bulgaria intenţionează să ridice de la 1 iunie obligativitatea ca turiştii din UE să treacă printr-o perioadă carantină de două săptămâni

Bulgaria intenţionează să ridice de la 1 iunie obligativitatea ca turiştii din UE să treacă printr-o perioadă carantină de două săptămâni, dar nu şi pentru cei din ţările UE cele mai afectate de pandemia de coronavirus (COVID-19), a anunţat vineri Angel Kunchev, şeful Inspectoratului de Sănătate al ţării, transmite Reuters.

Planul încă trebuie aprobat de Ministerul Sănătăţii, a precizat Kunchev.

Potrivit restricţiilor curente, vizitatorii de peste hotare trebuie să se autoizoleze două săptămâni pentru a preveni răspândirea noului coronavirus.

Carantina va rămâne obligatorie pentru vizitatorii din Suedia, Belgia, Irlanda, Portugalia, Spania, Italia şi Malta, a precizat oficialul bulgar, adăugând că reglementarea se aplică şi turiştilor din Marea Britanie.

Interdicţia privind intrarea vizitatorilor in afara UE rămâne în vigoare.

„Intenţionăm să ridicăm de la 1 iunie obligativitatea ca bulgarii care se întorc acasă, turiştii din UE, din Serbia şi Macedonia de Nord, să treacă printr-o perioadă carantină de două săptămâni. Vom menţine caratina pentru opt state din UE unde s-au înregistrat cele mai multe vazuri în ultimele două săptămâni”, le-a spus jurnaliştilor Kunchev.

Dacă un turist străin are simptome de coronavirus în timp ce se află în Bulgaria, acesta va fi separat de ceilalţi turişti, dar hotelul nu va fi închis, a precizat recent ministrul Turismului, Nikolina Angelkova.

Turismul reprezintă una dintre principalele surse de venit ale Bulgariei, care asigură peste 5% din PIB şi numeroase locuri de muncă. Pe ansamblul anului trecut, un număr de aproximativ 9,3 milioane de turişti străini au vizitat Bulgaria (ţară a cărei populaţie este de aproximativ şapte milioane), o creştere de 0,4% faţă de 2018.

Bulgaria înregistra vineri 2.475 de cazuri de coronavirus şi 136 decese, un nivel mult mai redus decât în multe ţări din UE.

Studiu: Care sunt diabeticii predispuşi la o formă severă de COVID-19

Diabeticii de tip 2, cu vârsta de peste 75 de ani şi suferind de complicaţii legate de boala lor, sunt mai predispuşi să sufere de o formă severă de COVID-19, potrivit unui studiu publicat vineri şi citat de AFP, potrivit Agerpres.

Se ştia deja că diabetul este unul dintre factorii agravanţi în cazul infectării cu SARS-CoV-2: un diabetic este mai predispus să sufere de o formă severă a bolii şi să moară, la fel ca aceia care suferă de obezitate, de hipertensiune arterială sau vârstnicii.

Niciun studiu nu mersese însă până acum în detaliu, pentru a afla ce tipuri de diabetici suferă de o formă gravă de COVID-19.

Un prim astfel de studiu – publicat în revista de specialitate Diabetologia – a examinat caracteristicile a 1.317 diabetici care sufereau de o formă gravă de COVID-19, internaţi în Franţa între 10 şi 31 martie.

„Pacienţii diabetici au fost identificaţi ca persoane cu risc (…) iar acest mesaj alarmist a fost perceput în acelaşi mod la un pacient cu diabet de tip 2, în vârstă, ca la un pacient tânăr cu diabet de tip 1 de 30 de ani pe insulină”, a explicat pentru AFP endocrinologul Bertrand Cariou, care a coordonat acest studiu.

Cercetarea „a făcut posibilă o descriere mai precisă a pacientului diabetic cu risc”, a completat profesorul Cariou, de la Spitalul Universitar din Nantes.

Diabeticii cu cel mai mare risc în cazul unei infecţii cu SARS-CoV-2 sunt cei vârstnici, supraponderali, cu diabet de tip 2 (cea mai frecventă formă a bolii) şi complicaţii (cardiace, renale, retiniene).

Studiul arată, de asemenea, că printre bolnavii cu forme severe de COVID-19 sunt foarte puţini pacienţi cu diabet de tip 1 (doar 3% din cazuri).

Atunci când ne uităm la factorii de risc pentru deces, ne apare în primul rând vârsta: diabeticii de peste 75 de ani sunt mai predispuşi să moară după şapte zile petrecute în spital decât cei de sub 55 de ani.

De asemenea, cei care suferă de complicaţii diabetice (retiniene, renale, cardiovasculare) sunt mai predispuşi să moară de COVID-19.

Studiul nu a evaluat riscul diabeticilor faţă de cel al populaţiei generale de a contracta o formă gravă de Covid, însă datele anterioare indicau un risc dublu sau chiar triplu pentru diabetici de a fi admişi la terapie intensivă şi de a muri din cauza acestei infecţii.

Medicii de familie din Bucureşti, donaţie de 120.000 halate de unică folosinţă şi 200.000 perechi de mănuşi

Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) a donat 120.000 de halate de unică folosinţă şi 200.000 de perechi de mănuşi pentru medicii de familie din Capitală.

Primarul general, Gabriela Firea, s-a deplasat vineri la Spitalul de Copii ‘Victor Gomoiu’, unde sunt depozitate o parte dintre aceste materiale de protecţie, pentru a le preda către două asociaţii ale medicilor de familie din Bucureşti.

„Astăzi predăm o donaţie semnificativă pe care am pregătit-o pentru medicii de familie din Capitală. A fost o discuţie şi o colaborare foarte bună în această perioadă. Prin resursele proprii şi prin primăriile de sector s-au asigurat măşti de protecţie, dar necesarul era în această perioadă de a asigura şi halate de unică folosinţă şi de asemenea, mănuşi”, a declarat primarul general, potrivit unui video postat pe Facebook.

Ea a menţionat că în toată această perioadă de pandemie medicii de familie au fost „foarte expuşi”, pentru că în cabinetele lor a avut loc prima întâlnire cu pacientul, fie el cronic sau acut, înainte de a ajunge la o unitate spitalicească.

„Efortul acestor medici trebuie apreciat şi, de asemenea, trebuie să fie susţinuţi nu doar prin vorbe, (…) ci şi prin fapte concrete, de aceea, pe 10 aprilie, am mers în Consiliul General cu o propunere de proiect, astfel încât să putem să sprijinim medicina de familie, iar cadrele medicale, fie că sunt medici sau asistenţi, să fie protejate pentru a nu se contamina cu virusul de tip nou. (…) Cheltuiala totală pentru acest proiect este de peste 1 milion de lei, dar ea este mică comparativ cu efectul acestor materiale de protecţie care vin în sprijinul medicilor de familie”, a adăugat Gabriela Firea.

Dr. Sandra Alexiu, preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov, a spus că aceste materiale de protecţie vor fi distribuite către toate cabinetele din Capitală.

„Vreau să vă mulţumesc în numele colegilor mei, pentru că trebuie să ştim cu toţii şi să recunoaştem că în toată această perioadă nicio autoritate a statului nu ne-a ajutat, singurele care ne-au ajutat au fost autorităţile locale. (…) Faptul că am apelat la dumneavoastră şi că avem un rezultat este un lucru foarte important pentru noi”, i-a transmis Alexiu primarului general.

În această perioadă, medicii de familie au făcut investiţii din veniturile cabinetelor lor pentru a se echipa corespunzător, a completat dr. Marina Pîrcălabu, preşedintele Patronatului Medicilor de Familie din Bucureşti şi Ilfov.

„În principiu, am făcut investiţii din veniturile cabinetelor noastre pentru a ne echipa corespunzător şi a ne proteja noi, dar a-i proteja şi pe cei care vin la cabinete. (…) Am avut şi câteva resurse, câteva donaţii, pe sectoare au fost intervenţii de la administraţia locală, respectiv Sectorul 1 şi Sectorul 6 (…) şi ne-am descurcat, aşa încât nu avem medici de familie infectaţi. (…) Am gestionat pacienţi infectaţi sau suspecţi, în principiu i-am gestionat de la distanţă, i-am monitorizat. (…) Cabinetele de medicină de familie nu au reprezentat până în acest moment cred că nicăieri în ţară, dar nici într-un caz în Bucureşti surse de infecţie”, a adăugat ea.

VIDEO Numărul pacienţilor internaţi în spitalul ROL 2, în scădere

 

 

Cpt. medic dr. Elvis Firoiu, medic specialist pneumologie în cadrul Spitalului Militar Central, a declarat că în prezent sunt 30 de pacienţi internaţi în corturile spitalului ROL 2 şi patru pacienţi la terapie intensivă, în stare gravă.

Şi asta după ce săptămâna trecută, în spitalul ROL 2, au fost în jur de 60 de pacienţi.

Potrivit doctorului Elvis Firoiu, se pare că numărul este în scădere, dar joi au fost internaţi opt pacienţi.

În ceea ce priveşte patologiile cu care ajung pacienţii bolnavi de coronavirus în Spitalul ROL 2, medicul a spus că cele mai grave cazuri au fost în cazul pacienţilor cu patologii asociate de diabet, obezitate, hipertensiune, trei dintre aceştia transferaţi în terapie intensivă, săptămâna trecută.

GCS: Numărul cazurilor de coronavirus ajunge la 18.982 în România

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a anunţat că până vineri, pe teritoriul României, au fost confirmate 18.982 de cazuri de persoane infectate COVID-19. De la ultima informare, au fost înregistrate alte 191 de noi cazuri de îmbolnăvire.

Dintre persoanele confirmate pozitiv, 12.829 au fost declarate vindecate și externate.

Totodată, până acum, 1.240 de persoane diagnosticate cu noul coronavirus  au decedat.

De asemenea, la ATI, în acest moment, sunt internați 182 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 3.371 de persoane. Alte 95.176 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 421.451 de teste.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 195 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 153.200 de lei.

Totodată, în data de 28 mai, 50 de persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu sau a carantinei au fost introduse în carantină instituționalizată pentru 14 zile sau a fost dispusă măsura carantinării instituționalizate pentru o nouă perioadă de 14 zile.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 3.074 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.699 în Italia, 561 în Spania, 84 în Franța, 583 în Germania, 87 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia și Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 106 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 35 în Marea Britanie, 9 în Spania, 6 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA și unul în Brazilia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 22 au fost declarați vindecați, astfel 9 în Germania, 9 în Franța, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

O companie farmaceutică a donat 500.000 de lei pentru Crucea Roşie

Compania farmaceutică MSD România a donat 500.000 lei către Crucea Roșie Română, în cadrul acţiunilor sale de combatere a pandemiei de COVID‑19 și susținere a sistemului medical.

Donația va putea fi folosită pentru achiziția de echipamente medicale pentru spitalele din linia întâi, echipamente de protecție pentru cadrele medicale din aceste unități și din institutele de oncologie din țară, pentru medici de familie, precum și pentru voluntari ai Crucii Roșii Române, se arată într-un comunicat al MSD România.

Astfel, o parte din fonduri va fi alocată pentru achiziția de aparatură și kituri de secvențiere a SARS-CoV-2, kituri pentru teste rapide IgG/IgM COVID-19, atât pentru spitalele COVID‑19, cât și pentru unitățile spitalicești care tratează pacienți oncologici. De asemenea, va fi dotată cu aparatură medicală unitatea mobilă ATI achiziționată de Crucea Roșie Română.

“Prima linie de acțiune a companiei MSD România, ca răspuns la impactul negativ al pandemiei de Covid-19 asupra accesului pacienților la servicii medicale și tratament, a fost reprezentată de susținerea platformelor de comunicare și suport dezvoltate de Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) și Uniunea Națională a Organizațiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA). Aceste inițiative oferă pacienților informații esențiale, menite să-i ajute să se protejeze și să navigheze prin schimbările din sistemul de sănătate în această perioadă dificilă”, potrivit aceluiaşi comunicat.

Nicolas Renard, Director General al MSD România, a declarat că protejarea personalului medical și a pacienților, precum și susținerea sistemelor de sănătate sunt prioritare în această perioadă în care cu toții suntem puși la grea încercare.

“Prin aceste donații ne alăturăm acțiunilor autorităților, societății civile și mediului de business – o întreagă rețea națională de solidaritate și implicare, întrucât doar împreună vom reuși să combatem pandemia și consecințele sale. Pericolul reprezentat de pandemia de COVID‑19 va fi activ în comunitățile noastre pentru o perioadă mai lungă de timp, din acest motiv este nevoie în continuare de ajutor în această luptă. Nu este pentru prima dată când prin unitate înfruntăm și soluționăm probleme complexe de sănătate publică. În cei 25 de ani de prezență locală, MSD Romania a fost parte a unor modele intervenționale de succes, alături de cei care, și atunci și acum, sunt în tot prima linie: profesioniștii din domeniul sănătății. Lor și tuturor eroilor neștiuți care salvează vieți și care fac posibilă funcționarea sistemului de sănătate în lupta cu pandemia, le suntem extrem de recunoscători”, a spus Nicolas Renard, director general al MSD România.

La rândul său, Ioan Silviu Lefter, directorul Societății Naționale de Cruce Roșie din România, a declarat că „încă de la debutul epidemiei de COVID‑19 în România, Crucea Roșie Română și voluntarii săi au fost în prima linie a asistenței umanitare. Am răspuns nevoilor stringente cu care se confruntă sistemul de sănătate și cadrele medicale, cu ajutorul companiilor și cetățenilor care au dat dovadă de solidaritate și mai ales de încredere în puterea de acțiune a organizației noastre, le mulțumim și sperăm să fie în continuare alături de noi. Le mulțumesc de asemenea miilor de voluntari ai Crucii Roșii care au făcut posibil ca echipamentele medicale să ajungă acolo unde este nevoie de ele. Ei sunt o parte dintre eroii neștiuți din spatele măștilor”.

Întreaga donație face parte din măsurile regionale și globale ale MSD de sprijinire a eforturilor menite să combată efectele pandemiei COVID-19. Pe lângă asigurarea continuității în furnizarea medicamentelor și vaccinurilor din portofoliul MSD, precum și continuarea desfășurării studiilor clinice, compania se concentrează în a-și pune expertiza științifică în slujba dezvoltării de medicamente antivirale și susținerea furnizorilor de servicii medicale și a comunităților sale, se arată în acelaşi comunicat.

„Pe tot parcursul acestei crize de sănătate publică, profesioniștii din domeniul sănătății din regiunea Balcanilor s-au mobilizat extraordinar, acționând cu mult curaj în condiții fără precedent. Prin determinarea acestora de a limita pierderea de vieți omenești, cu susținerea autoritățile naționale, sistemele de sănătate din regiune și-au dovedit capacitatea a răspunde rapid la provocările ridicate de pandemie. La nivel regional, MSD a sprijinit în mod activ comunitățile prin donații de produse, echipamente personale de protecție (PPE) și programe de suport pentru organizațiile de pacienți”, afirmă Branimir Brankov, Managing Director MSD Balkans.

Recunoscând necesitatea unor resurse profesionale suplimentare în domeniul sănătății, incluzând medici, asistenți medicali și tehnicieni de laborator medical pentru a ajuta în regiunile în care se răspândește SARS-CoV-2, MSD Balkans a implementat un program care să permită angajaților cu pregătire medicală să devină voluntari pentru a-și ajuta comunitățile, salariul de bază fiind în continuarea asigurat de companie.

La nivel global, MSD a contribuit sau a angajat mai mult de 30 milioane de dolari în eforturile de combatere a COVID-19 până în prezent. Prin MSD for Mothers, inițiativa globală a companiei de reducere a mortalității materne, MSD va oferi 3 milioane de dolari pentru a ajuta sistemele de sănătate să răspundă mai bine în această perioadă nevoilor femeilor însărcinate înainte, în timpul și după naștere.

MSD este lider al industriei farmaceutice la nivel mondial, descoperind medicamente și vaccinuri pentru multe dintre cele mai dificil de tratat boli ale lumii.

30% dintre decesele COVID-19 din România sunt asociate cu diabetul zaharat

Persoanele cu diabet, indiferent că este vorba despre tipul 1 sau tipul 2, sunt mult mai vulnerabile la infecţii de toate tipurile, înregistrând un risc de infecție de 2-3 ori mai mare comparativ cu populația generală, potrivit companiei farmaceutice Novo Nordisk.

În România, 30% dintre decesele cauzate de COVID-19 sunt asociate cu diabetul zaharat, conform datelor raportate de Institutul Național de Sănătate Publică, potrivit datelor oficiale citate de Novo Nordisk.

În acest context, Novo Nordisk a făcut donații de insuline și a acordat ajutor financiar pentru programe de instruire și de furnizare a echipamentelor de protecție și a materialelor medicale.

Și în România, Novo Nordisk a sponsorizat Societatea Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice cu materiale de protecție pentru personalul medical care a asigurat îngrijirea pacienților cu diabet.

“În această perioadă am susținut inițiative care au pus la dispoziția pacienților informații cu privire la gestionarea diabetului în timpul pandemiei, care au facilitat accesul pacienților la îngrijire de calitate și am încercat să sprijinim cadrele medicale cu echipamente de protecție necesare activității lor. Scopul nostru este să continuăm parteneriatele solide pe care le-am dezvoltat cu asociațiile de pacienți, cu societățile medicale și cu factorii de decizie, să determinăm împreună schimbarea necesară pentru a învinge diabetul. Cum putem face acest lucru: prin acțiuni de prevenție, prin acces la tratamentul potrivit pentru fiecare pacient, prin acțiuni de educare și informare”, a declarat Cecilia Radu, director general Novo Nordisk România.

Novo Nordisk: Până în 2045, 1 din 9 persoane va suferi de diabet

Estimările arată că în lipsa unor măsuri adecvate, până în 2045, 1 din 9 persoane vor suferi de diabet la nivel global. Şi asta în timp ce în prezent una din 11 persoane suferă de această afecţiune, potrivit companiei farmaceutice Novo Nordisk.

În acest context, compania farmaceutică Novo Nordisk , lider în diabet, lansează strategia de responsabilitate socială „Învingem diabetul” („Defeat Diabetes”).

Strategia își propune să consolideze angajamentul Novo Nordisk și lansează noi obiective pe termen lung, respectiv accesul la îngrijirea diabetului zaharat pentru pacienții vulnerabili din întreaga lume și dezideratul că niciun copil nu ar trebui să moară din cauza diabetului zaharat tip 1, se arată într-un comunicat al companiei.

Potrivit aceleiaşi surse, diabetul pune o mare povară asupra sistemelor de sănătate, de aceea Novo Nordisk se angajează să colaboreze cu autoritățile din Sănătate și cu partenerii relevanți din țările în care își desfășoară activitatea, pentru a preveni și trata această afecțiune.

„Scopul nostru de a învinge diabetul este necesar acum mai mult ca niciodată, deoarece diabetul continuă să crească chiar și într-un moment în care lumea suferă de cea mai devastatoare pandemie din istoria recentă”, a declarat Lars Fruergaard Jørgensen, CEO al Novo Nordisk.

Inițiativele din cadrul strategiei „Învingem Diabetul”:

• Sprijinirea actorilor umanitari de prim rang în timpul pandemiei COVID-19. Timp de 6 luni, compania donează și livrează insuline gratuite organizațiilor partenere care oferă ajutor umanitar, precum UNICEF, UNRWA și Crucea Roșie. Scopul este susținerea nivelului actual al aprovizionării cu insulină într-un moment în care organizațiile umanitare luptă împotriva COVID-19. De asemenea, Novo Nordisk oferă o contribuție financiară de peste 2,6 milioane de euro pentru apelul de urgență COVID-19 al Crucii Roșii. Acest sprijin va contribui la acțiuni precum instruirea medicilor, furnizarea echipamentelor de protecție, a materialelor medicale, a facilităților de carantină și a asistenței psihosociale.

• Extinderea programului „Changing Diabetes in Children”: se estimează că peste 100.000 de copii care trăiesc cu diabet zaharat tip 1 în zone cu resurse reduse nu au acces la îngrijire medicală . Până în prezent, Novo Nordisk a ajutat peste 25.000 de copii prin acest program. Acum, își propune să ajungă la 100.000 de copii până în 2030, lucrând în parteneriat cu țările cu resurse reduse. Ambiția este clară: niciun copil nu ar trebui să moară din cauza diabetului de tip 1.

• Ca parte a angajamentului global privind accesul la insulină, Novo Nordisk va implementa o serie de măsuri de accesibilitate în 76 de țări cu venituri mici și medii, așa cum sunt definite de Organizația Națiunilor Unite (ONU) și de Banca Mondială și în țările cu venituri medii unde populațiile extinse cu venituri mici nu au acoperire sanitară suficientă.

• Extinderea programului nostru de Parteneriat pentru Schimbare cu Comitetul Internațional al Crucii Roșii, pentru a îmbunătăți îngrijirea persoanelor afectate de crize umanitare, printr-o donație de peste 2 milioane de euro. Pentru a sprijini grupurile cele mai vulnerabile de pacienți, compania continuă și în 2021-2023 parteneriatul dezvoltat cu Crucea Roșie, cu scopul de a integra îngrijirea diabetului și a hipertensiunii în operațiunile globale de sănătate ale acestei organizații.

• Asistență extinsă pentru pacienți în SUA. Persoanele cu diabet care utilizează insulină Novo Nordisk și care au pierdut acoperirea asigurărilor de sănătate din cauza unei modificări a statutului locului de muncă din cauza COVID-19, pot fi eligibile pentru a primi insulină pentru 90 de zile prin intermediul programului de asistență pentru diabet al companiei Novo Nordisk.

• În cadrul programelor de prevenție, Novo Nordisk lucrează în parteneriat cu UNICEF pentru a ajuta la prevenirea supraponderabilității și obezității copiilor din Mexic și Columbia.

• Colaborarea cu lideri din peste 25 de orașe pentru a aborda creșterea diabetului în mediile urbane. Aproape două treimi din totalul persoanelor cu diabet trăiesc în zonele urbane, de aceea orașele reprezintă zone importante pentru soluționarea problemei.

Medicul Vlad Mixich: Numărul infecțiilor nou apărute cu coronavirus este peste tot în scădere

Medicul Vlad Mixich, expert în politici de sănătate, a afirmat că la două săptămâni de la introducerea măsurilor de relaxare, în România, ca și în majoritatea Europei, pandemia a intrat în faza de calm, iar numărul infecțiilor nou apărute cu coronavirus este peste tot în scădere și, consecutiv, și numărul deceselor COVID-19.

“Noi românii am avut noroc și am scăpat, ca tot restul Europei Centrale și de Est, mai ușor de acest val pandemic. Cu toate astea, dintre țările est-europene, doar Estonia, Serbia și Moldova au un număr de decese raportat la 1 milion de locuitori mai mare decât România”, a scris Vlad Mixich, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

La polul opus, potrivit medicului Vlad Mixich, Belgia, Spania, Marea Britanie, Italia, Franța și Suedia sunt țările europene cele mai lovite de epidemia de coronavirus, cu un număr de decese raportat la 1 milion de locuitori mult mai mare decât în orice altă țară europeană. În aceste țări au murit, cumulat, peste 141.000 de oameni în decurs de aproape trei luni. Practic, un oraș mare cât Baia-Mare a dispărut în acest interval din Europa, a adăugat Mixich.

Chiar şi aşa, ştiințele medicale au evoluat enorm în ultimul secol, dar “acest virus ne obligă să vedem limitele acestei evoluții”. În opinia aceluiaşi medic, foarte mulți oameni care în urmă cu 30 de ani ar fi murit într-o astfel de epidemie au fost salvați acum, dar “suntem încă relativ departe de un tratament sau de un vaccin anti-coronavirus”.

“Deși științele medicale au evoluat, numărul și intensitatea conspirațiilor pseudoștiințifice a crescut. În fiecare pandemie prin care a mai trecut omenirea în trecut au proliferat teoriile conspiraționiste. Furtuna conspiraționistă din prezent este efectul următoarei combinații: viteza nemaivăzută cu care pot fi răspândite online aceste conspirații combinată cu eșecul de proporții al educației moderne care nu reușește să atragă suficient și să asigure o alfabetizare științifică medie”, se arată în postarea medicului Vlad Mixich.

Monitorul Oficial a publicat afecţiunile de incapacitate temporară de muncă decontate fără stagiu

Monitorul Oficial a publicat Hotărârea de Guvern pentru aprobarea listei cuprinzând urgențele medico-chirurgicale, precum și bolile infectocontagioase din grupa A, pentru care asigurații beneficiază de indemnizație pentru incapacitate temporară de muncă, fără îndeplinirea condiției de stagiu de asigurare.

Iată care sunt afecţiunile şi urgenţele cuprinse în această listă:

I. Urgențe medico-chirurgicale:
1. arsurile;
2. anemiile severe, cu complicații cardiovasculare;
3. accidentele tromboembolice la pacienții cu tromboflebită ereditară;
4. accidente toxice hematologice și viscerale, secundare tratamentelor cu citostatice;
5. accidentele survenite după terapia de substituție cu produse sanguine;
6. accidente cardiace sau vasculare după cateterism cardiac;
7. angioaccesul pentru dializa extrarenală;
8. artrita gutoasă acută;
9. angiocolecistita acută;
10. artritele reactive în puseu acut;
11. artritele septice;
12. abdomenul acut medico-chirurgical;
13. abcesul pulmonar;
14. anuria;
15. astmul bronșic în criză;
16. accidentele vasculare cerebrale în infarctul cerebral, hemoragia cerebrală, hemoragia subarahnoidiană, atacul ischemic tranzitoriu;
17. atacul migrenos;
18. atacul cerebral;
19. avortul complicat septic sau cu șoc hemoragic;
20. atacul acut de glaucom;
21. apoplexia utero-placentară;
22. abcesul sau flegmonul cu stare septică;
23. bolile cardiace congenitale ale nou-născutului și copilului mic;
24. bronhopneumonia, pneumonii acute virale și bacteriene;
25. BPOC cu insuficiență respiratorie severă;
26. blocurile atrio-ventriculare simptomatice neonatale;
27. bolile medico-chirurgicale specifice perinatale;
28. criza epileptică și starea de rău epileptic;
29. criza miastenică;
30. cetoacidoză la pacienții cu diabet zaharat tip 1, tip 2 și în diabetul gestațional;
31. chistul hidatic evacuat;
32. corpii străini nazali, faringieni, laringieni, traheo-bronhici, esofagieni, auriculari cu lezarea părților conductului auditiv extern sau a timpanului;
33. conjunctivita acută virală sau microbiană și fungică;
34. corpii străini penetranți sau nepenetranți în globul ocular;
35. colica renală, biliară, abdominală;
36. colecistita acută și angiocolita acută;
37. colita ischemică;
38. complicațiile sarcinii;
39. complicațiile litiazei reno-ureterale și vezicale;
40. criza de lumbago;
41. coma hipofizară;
42. criza tireotoxică;
43. coma mixedematoasă;
44. coma hiperglicemică;
45. comele diabetice cetoacidozice, heperosmolare și lactice;
46. come de alte etiologii;
47. criza addisoniană;
48. criza de hemoliză acută extra- și intravasculară;
49. complicațiile hemoragice după intervenții cardiovasculare;
50. complicațiile septice după intervențiile cardiovasculare;
51. complicațiile postvaccinale;
52. carditele acute de tip endocardite, miocardite și pericardite;
53. crizele severe de cianoză, hipoxie, acidoze în cardio- vascular;
54. convulsiile, starea de rău convulsiv;
55. disgravidia precoce – formă severă;
56. disgravidia tardivă;
57. dermatomizitele active;
58. diabetul zaharat tip 1 nou-depistat;
59. diabetul gestațional nou-depistat;
60. delirium;
61. decolarea de retină;
62. dispneea faringiană, laringiană, traheală înaltă;
63. disfagia totală de cauză bucofaringiană sau esofagiană;
64. disecția de aortă, anevrismul disecant al aortei și alte leziuni parietale cu manifestări acute;
65. disfuncțiile acute de proteze cardiace;
66. edemul pulmonar acut;
67. edemul pulmonar acut de cauză cardiovasculară;
68. encefalopatia hepatică;
69. eritrocitoze asociate cu fenomene de sludge;
70. embolia pulmonară;
71. eclampsia și preeclampsia;
72. flebita și tromboflebita profundă, extensivă;
73. gamapatiile monoclonale cu sindrom de hiperviscozitate;
74. hemoptizia;
75. hematuria;
76. hemoragiile: nazale din epistaxisul major, epistaxisul minor, repetat cu anemie secundară; faringiene; laringiene; traheale posttraumatice și tumorale; hemoragii exteriorizate prin conductul auditiv extern;
77. hemoragia digestivă superioară de tip hematemeză;
78. hemoragia digestivă inferioară;
79. hemoragiile genitale;
80. hemoragia în vitros și retinopatia diabetică preproliferativă și proliferativă (cazuri noi);
81. hipertrigliceridemiile severe peste 1.000 mg/l;
82. hepatita acută toxică/medicamentoasă;
83. hipercalcemia;
84. hipertensiunea arterială paroxistică;
85. insuficiențele cardiorespiratorii acute;
86. insuficiența respiratorie la obezitate cu risc crescut prin IMC > 40;
87. infecțiile acute ale căilor respiratorii superioare, cu alterarea stării generale;
88. infecțiile acute ale mâinii;
89. infecțiile acute rinosinusale, otice, faringiene, perifaringiene și cervicomediastinale;
90. infecțiile și inflamațiile acute ale anexelor globului ocular;
91. infecțiile acute osoase;
92. infecțiile acute urinare;
93. insuficiența renală acută;
94. insuficiența corticosuprarenală acută iatrogenă sau de alte cauze;
95. ischemia viscerală: renală, enteromezenterică, hepatică și splenică;
96. intoxicațiile acute voluntare și involuntare;
97. keratita virală sau microbiană;
98. lovirea sau alte acte de violență ce au avut ca rezultat vătămarea corporală, potrivit prevederilor art. 193, 194, 196 și 233 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare;
99. lombosciatica;
100. lupusul eritematos sistemic activ, cu manifestări renale miocardice seroase, vasculitice;
101. leucemia acută în faza de evoluție inițială sau de recădere;
102. leucemiile cronice cu hiperleucocitoză și sindrom de leucostază;
103. limfoame maligne cu mase ganglionare compresive;
104. megacolon toxic;
105. meningite acute și meningoencefalite;
106. nevralgia cervicobrahială;
107. ocluziile intestinale;
108. ocluziile vasculare retiniene;
109. pusee acute de scleroză în plăci;
110. paraliziile periodice diskaliemice;
111. pleureziile acute virale și bacteriene;
112. pneumotoraxul neterapeutic;
113. polimiozite acute;
114. pneumopatia de aspirație;
115. plăgi și traumatisme cardiopericardice și vasculare;
116. plăgi complicate;
117. plăgi ale globului ocular și organelor anexe;
118. parodontita apicală acută;
119. pulpita acută;
120. poliradiculonevrita acută;
121. paralizia periferică de nerv facial;
122. penetrația și perforația ulcerelor;
123. pancreatitele acute;
124. peritonita;
125. patologia inflamatorie acută a uterului și anexelor;
126. periartrita scapulolumelară – umărul acut hiperalgic;
127. poliartrita reumatoidă activă în puseu acut;
128. politraumatisme cu leziuni importante;
129. reumatismul articular acut;
130. rectocolita hemoragică – puseu acut;
131. reacțiile alergice;
132. reacțiile alergice oculare;
133. reacțiile adverse, severe cutanate și digestive la terapia hipoglicemiantă orală;
134. retenția acută de urină;
135. stările comatoase de cauză neurologică;
136. stările confuzionale acute în afecțiunile sistemice, inclusiv în bolile nutriționale și metabolice ale sistemului nervos;
137. sindroamele cefalgice acute;
138. sindroamele septice;
139. sindromul de agitație psihomotorie;
140. sindromul psihopatic acut;
141. sindromul catatonic;
142. sindromul discomportamental violent;
143. sarcina extrauterină;
144. sincopa;
145. sindromul de ischemie periferică acută;
146. supurațiile acute și cele cronice, reactualizate;
147. sindroamele vestibulare în criză;
148. surditatea brusc instalată sau brusc agravată;
149. sângerările uterine disfuncționale;
150. sindromul de debit cardiac scăzut prin colmatarea valvulelor;
151. șocul cardiogen și alte stări de debit cardiac scăzut;
152. sindroamele coronariene acute din infarctul acut de miocard, și angina instabilă;
153. stările de instabilitate hemodinamică sau aritmia acută survenită la bolnavii cu cardiopatii cronice, care le pot pune în pericol viața;
154. sindroame hemoragice cu manifestări clinice ce pun în pericol viața;
155. sindromul febril prelungit;
156. sindromul de hiperuricemie;
157. traumatismele musculare neurovasculare, osteoarticulare, tegumentare și viscerale recente;
158. traumatismele craniene și ale măduvei spinării;
159. traumatismele toracice cu insuficiență respiratorie;
160. tulburarea depresivă cu risc suicidar;
161. tulburarea anxioasă paroxistică în atacul de panică;
162. tulburarea acută de stres;
163. traumatismele aparatului urinar;
164. traumatismele aparatului locomotor: fracturi, luxații, entorse, rupturi de tendoane, rupturi musculare, cu excepția celor determinate de alcoolism;
165. tumorile maligne sângerânde;
166. tromboflebita orbito-cavernoasă;
167. traumatismele orbito-oculare cu complicații;
168. traumatismele abdominale;
169. tumorile neuroendocrine cu eliberări paroxistice de insulină, VIP, serotonină, glucagon;
170. trombembolismul pulmonar acut;
171. tulburările acute paroxistice de ritm supraventriculare;
172. tahicardiile ventriculare;
173. tromboflebita acută proximală severă;
174. trombocitozele complicate cu eritromelalgie și cu alte fenomene de constricție a microcirculației;
175. urgențele hipertensive din encefalopatia hipertensivă, criza hipertensivă, hemoragia cerebromeningee, eclamsie;
176. uveita optică, cu excepția celei alcoolo-tabagice;
177. ulcerul gastroduodenal în puseu acut.
II. Boli infectocontagioase din grupa A:
1. amibiaza (dizenterie amibiană);
2. antraxul;
3. bruceloza;
4. difteria;
5. febra butonoasă;
6. febra galbenă;
7. febrele paratifoide A, B, C;
8. febra Q;
9. febra recurentă;
10. febra tifoidă;
11. filarioza, dracunculoza;
12. hepatita virală acută;
13. holera;
14. infecția gonococică;
15. infecția HIV;
16. leishmaniozele;
17. lepra;
18. leptospiroza;
19. limfogranulomatoza inghinală benignă;
20. malaria;
21. meningita meningococică și meningococemia;
22. morva, melioidoza;
23. ciuma;
24. poliomielita și alte neuroviroze paralitice;
25. psitacoza-ornitoza;
26. rabia;
27. scarlatina;
28. sifilisul;
29. șancrul moale;
30. tetanosul;
31. tifosul exantematic;
32. tuberculoza (toate formele și localizările);
33. tularemia;
34. tusea convulsivă;
35. COVID-19.