Raed Arafat a vorbit despre o eventuală indemnizație de detașare în cadrul dezbaterilor pe legea carantinei

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a declarat, marţi, la şedinţa Comisiei juridice a Senatului, că este important ca personalul medical detaşat în contextul pandemiei de COVID-19 de la un spital la altul să beneficieze de o formă de plată, respectiv o indemnizaţie de detaşare, precum şi de cazare, masă şi transport pentru a fi sprijinit în misiunea pe care o îndeplineşte.

„Indemnizaţia de detaşare consider că este un lucru foarte important. Cum o să o numim, o să fie discutat când dezbatem, dar este clar că acela care se detaşează trebuie să aibă o indemnizaţie într-o anumită limită care să spună că acoperă pentru el acest efort pe care l-a făcut, că el e voluntar sau că este, la ordin, nevoluntar, această indemnizaţie trebuie să fie dată pentru persoana respectivă, plus asigurarea cazării, mesei, transportul pentru el, pentru că persoana respectivă nu trebuie să piardă nimic, de fapt, ci doar să fie sprijinită să facă misiunea ei”, a explicat Arafat, în cadrul dezbaterilor la proiectul de lege privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, relatează Agerpres.

Indicatorii tehnico-economici pentru interconectarea clădirilor în incinta SCJU ”Pius Brînzeu” Timișoara, aprobați de Guvern

Hotărârea pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Interconectarea clădirilor existente și construcție nouă în incinta Spitalului Clinic Județean de Urgență ”Pius Brînzeu” Timișoara în vederea reorganizării circuitelor medicale pentru departamentele: Unitate Primiri Urgențe (UPU), Chirurgie, Anestezie și Terapie Intensivă (ATI) și Centru de Mari Arși” a fost publicată, marți, în Monitorul Oficial nr. 616.

Potrivit actului normativ citat:

Art. 1. — Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Interconectarea clădirilor existente și construcție nouă în incinta Spitalului Clinic Județean de Urgență «Pius Brînzeu» Timișoara în vederea reorganizării circuitelor medicale pentru departamentele: Unitate Primiri Urgențe (UPU), Chirurgie, Anestezie și Terapie Intensivă (ATI) și Centru de Mari Arși”, prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre

Art. 2. — Finanțarea obiectivului de investiții prevăzut la art. 1 se va realiza din Acordul de împrumut dintre România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare destinat Proiectului privind reforma sectorului sanitar — Îmbunătățirea calității și eficienței sistemului sanitar, asigurat conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările și completările ulterioare, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătății, precum și din alte surse legal constituite, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.

Mai multe detalii AICI, pag 2-3.

Proiectul BII online vine în sprijinul pacienților cu boli inflamatorii intestinale în perioada pandemiei

Asociația Persoanelor cu Boli Inflamatorii Intestinale din România (ASPIIR) a lansat o serie de evenimente educaționale online dedicate pacienților cu Boli Inflamatorii Intestinale (BII), cu scopul de a le facilita accesul la informații despre boala lor, în perioada restricțiilor pandemiei COVID-19.

Proiectul a fost dezvoltat ca urmare a sondajului „Pacienții cu Boli Inflamatorii Intestinale și COVID-19”,  realizat în luna aprilie 2020, la care au răspuns 152 de pacienți cu boli inflamatorii intestinale, cei mai mulți dintre aceștia cu vârsta sub 54 de ani. Potrivit sondajului, 82% dintre pacienți declară că le este teamă să nu se infecteze cu virusul SARS-CoV-2, iar peste 83% spun că le este teamă să meargă la spital pentru consultație sau administrare tratament, din cauza epidemiei de COVID-19. 54% au încercat să ia legătura cu medicul lor curant (în general pentru a obține rețetă, pentru a se programa pentru administrarea tratamentului sau consultație și pentru a cere informații cu privire la COVID-19) și 17% au întâmpinat greutăți în a lua legătura cu medicul.

În acest context, ASPIIR a demarat proiectul „BII (Boli Inflamatorii Intestinale) Online! Be Online”, prin care vor fi organizate peste 10 webinarii pentru pacienți, până la finalul anului, invitații evenimentelor fiind medici specialiști gastroenterologi din centrele universitare din întreaga țară.

Prima sesiune a avut loc în data de 2 iulie 2020, avându-l ca invitat pe Prof. Dr. Cristian Gheorghe, președintele Societății Române de Gastroenterologie și Hepatologie, iar a doua ediție este programată pentru 21 iulie 2020, pacienții putând discuta la această dată cu Prof. Dr. Liana Gheorghe, şef secţia a III-a (Gastroenterologie-Hepatologie), Centrul de Gastroenterologie & Hepatologie Fundeni. O a treia ediție este programată pentru 29 iulie 2020, webinar realizat împreună cu Prof. Dr. Mircea Diculescu, șeful Clinicii de Gastroenterologie și Hepatologie, I.C.Fundeni, București.

„În această perioadă dificilă, în care accesul la îngrijire este mai îngreunat, foarte important este să fim aproape de pacienți și să le putem oferi informație medicală validată. Prin programul „BII Online”, ne propunem să creăm cadrul pentru ca pacienții să poată adresa întrebările pe care le au și să putem găsi împreună cu  medicii specialiști îndrumări folositoare”, a declarat Isabella Grosu, președinte ASPIIR.

„BII Online” continuă seria evenimentelor ASPIIR organizate pentru a facilita dialogul între pacienți și medici; în ultimii doi ani Asociația organizând regulat Forumurile Pacienților, în cele mai importante centre dedicate Bolilor Inflamatorii Intestinale din țară.

Mai multe detalii despre proiecte ASPIIR dedicate pacienților: https://aspiir.ro/bii-online/. Proiectul „BII Online” este realizat în parteneriat cu Societatea Română de Gastroenterologie și Hepatologie, Clubul Român pentru Boala Crohn și Colită Ulcerativă, cu sprijinul Janssen România compania farmaceutică a Johnson & Johnson.

 Ce sunt bolile inflamatorii intestinale?

Bolile Inflamatorii Intestinale (BII), din care fac parte boala Crohn şi colita ulcero-hemoragică (colita ulcerativă), sunt tulburări gastro-intestinale cronice care se manifestă prin dureri abdominale, diaree, incontinenţă, pierdere în greutate, oboseală. Deşi impactul acestor afecţiuni se răsfrânge asupra vieţii personale şi profesionale, diagnosticarea corectă şi tratamentul adecvat pot oferi pacienţilor cu BII șansa la o viaţă cât mai apropiată de cea normală. În România, aproximativ 15.000 de pacienţi sunt diagnosticaţi cu BII.

Despre ASPIIR

ASPIIR este singura asociație din România dedicată persoanelor cu Boli Inflamatorii Intestinale și celor purtătoare de stome, prin oferirea de programe educaționale și de informare, facilitarea accesului la informație medicală și consiliere de specialitate, grupuri de suport. ASPIIR este în contact permanent cu peste 1.500 de pacienți cu BII și aparținători ai acestora din România, cu asociațiile de pacienți BII din Europa, precum și cu societăți medicale ale specialiștilor gastroenterologi din țară sau din Europa.

637 de cazuri noi și 30 de decese cauzate de COVID-19 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore

Până astăzi, 14 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 33.585 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 637 noi cazuri de îmbolnăvire și 30 de decese.

Dintre persoanele confirmate pozitiv, 23.798 au fost externate, dintre care 21.803 de pacienți vindecați și 1.995 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare.

Totodată, până în prezent, 658 de pacienți cu test pozitiv au fost externați la cerere.

Până astăzi, 1.931 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat. În intervalul 13.07.2020 (10:00) – 14.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 30 decese (13 bărbați și 17 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Covasna, Dâmbovița, Galați, Ialomița, Maramureș, București, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiș și Vâlcea.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 3 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 11 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 10 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 5 decese la  persoane de peste 80 de ani.

Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

La ATI, în acest moment, sunt internați 234 de pacienți.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 868.478 de teste.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 5.108   de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu noul coronavirus: 1.885 în Italia,  561 în Spania, 115 în Franța, 2.275 în Germania, 97 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA,  105 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 5 în Grecia  și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia, India, Bulgaria, Kazakhstan, Ucraina, și Suedia.

De la începutul epidemiei de COVID-19 și până la acest moment, 122 de cetățeni români aflați în  străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 9 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA și unul în Brazilia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 157 au fost declarați vindecați: 135 în Germania, 10 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Românii nu vor mai putea zbura în Austria începând de joi

Austria va interzice începând de joi, 16 iulie, cursele aeriene regulate directe din zece state, printre care România şi toate ţările din Balcanii de Vest, conform unui ordin al ministrului sănătăţii, Rudolf Anschober.

Ordinul actualizează lista ţărilor considerate cu ‘risc de ‘SARS-CoV-2’, care cuprinde acum 18 state. Pe listă au fost adăugate zece ţări: Bulgaria, România, Republica Moldova, toate statele din Balcanii de Vest, precum şi Egipt.

În schimb, de joi vor putea fi reluate zborurile din regiunea italiană Lombardia, informează agenţia APA, citată de Agerpres.

Sunt de aşteptat efecte semnificative asupra reţelei de legături aeriene ale companiei Austrian Airlines, ale cărei curse pe relaţiile Belgrad, Bucureşti, Cairo, Podgorica, Sarajevo, Sibiu, Skopje, Sofia, Tirana şi Varna spre Vienna-Schwechat vor rămâne anulate cel puţin până la sfârşitul lunii iulie.

Rămân în continuare interzise zborurile dinspre Belarus, China, Marea Britanie, Iran, Portugalia, Rusia, Suedia şi Ucraina.

Vor fi totuşi exceptate anumite categorii de curse aeriene: cele considerate în interesul Republicii Austriece, precum şi cele care transportă mărfuri, bolnavi, cetăţeni austrieci repatriaţi, personal de îngrijire sau muncitori sezonieri în agricultură.

Nu s-a demonstrat că temperaturile ridicate pot influența rata de transmitere a virusului SARS-CoV-2

Dacă la apariția virusului SARS-CoV-2 se lua în calcul o eventuală scădere a ratei de transmitere a acestuia în sezonul cald, cu temperaturi ridicate, situația epidemiologică actuală a arătat o creștere a numărului de îmbolnăviri. Prof. dr. Doina Azoicăi, președintele Societății Române de Epidemiologie, a explicat, într-un interviu acordat pentru Sanatatea.TV și www.RoHealthReview.ro, acest fenomen.

”Fiind vorba despre un germene emergent, s-a considerat la începutul intrării lui în circulație că, după modelul virusurilor cu transmitere respiratorie, și acest virus SARS-CoV-2 își va diminua capacitatea de diseminare și transmitere în perioada în care temperaturile vor fi mai înalte. Dar acest lucru nu a fost confirmat pentru faptul că s-a răspândit în egală măsură și în țările cu climă caldă, cum ar fi țările din Africa, cum ar fi Brazilia. Și la noi, în zona aceasta temperată, în acest sezon de vară, avem o transmitere la fel de ridicată și temperaturile s-au dovedit că nu au influențat rata de transmisibilitate. Astfel, se consideră în prezent că temperaturile ar trebui să fie foarte înalte, adică temperaturi de peste 40 de grade, ceea ce ar fi nerealist. (…) Altfel spus, nu s-a demonstrat faptul că temperaturile ridicate pot să influențeze rata de transmitere. Deci, în egală măsură rata de transmitere a fost dependentă de ceilalți factori, alții decât cei legați de temperatură sau de umiditate. (…) Ceea ce este însă de prognozat este că atât în sezonul cald cât și în sezonul rece virusul va circula, iar transmiterea lui va fi mai intensă sau mai puțin intensă în funcție de măsurile care se iau pentru limitarea diseminării”, a declarat prof. dr. Doina Azoicăi.

În ceea ce privește perioada următoare, medicul epidemiolog a precizat că este de dorit scăderea acestei creșteri constante a numărului de cazuri noi astfel încât un eventual val doi al pandemiei să nu ne prindă nepregătiți.

”Este greu de stabilit cu exactitate anumite tendințe. Oricum, în momentul de față, suntem într-o creștere constantă, din fericire nu exponențială. Dar nu știm la ce ne putem aștepta în viitor. Asistăm la o creștere constantă pe care trebuie să o scădem, să o limităm prin măsurile de protecție. Trebuie să luăm în considerare că e posibil să existe și acel val doi, de care s-a discutat atât de mult, în sezonul rece. De aceea este important ca în momentul de față să ajungem la o situație de control a infecției în așa fel încât să fim pregătiți pentru acest eventual val doi, care este posibil în sezonul rece. Și atunci lucrurile, probabil, că vor fi mai avansate pentru o să avem o circulație atât a acestui virus cât și a virusului gripal”, a subliniat președintele Societății Române de Epidemiologie.

Vaccinurile contra COVID-19, dezvoltate de BioNTech și Pfizer, vor fi aprobate în procedură rapidă în SUA

Pfizer Inc și BioNTech SE au anunțat că două dintre vaccinurile lor experimentale împotriva noului coronavirus vor fi evaluate în procedură rapidă de către Administrația Alimentelor și Medicamentelor din SUA (FDA).

Companiile sunt într-o cursă globală cu Moderna Inc, AstraZeneca Plc și alții pentru a dezvolta un vaccin pentru COVID-19, boala respiratorie cauzată de noul coronavirus, care a ucis peste 568.500 de vieți la nivel global, potrivit Reuters.

Evaluarea în procedură rapidă ar putea face ca cele două vaccinuri ale Pfizer și BioNTech, BNT162b1 și BNT162b2, să fie eligibile pentru „analiza prioritară” a FDA, în cadrul căreia agenția își propune să decidă asupra unei aprobări în termen de șase luni.

Moderna Inc, care dezvoltă un vaccin potențial folosind tehnologie similară cu Pfizer/BioNTech, a câștigat același statut și pentru vaccinul său contra COVID-19 în luna mai.

BNT162b1 și BNT162b2 sunt cele mai avansate dintre cele cel puțin patru vaccinuri evaluate de către companiile din studiile în curs în Statele Unite și Germania.

La începutul acestei luni, companiile au spus că testarea a două doze de BNT162b1 pe 24 de voluntari sănătoși a arătat că după 28 de zile au dezvoltat niveluri mai mari de anticorpi COVID-19 decât se văd de obicei la persoanele infectate.

Companiile au spus că se așteaptă să înceapă un proces mare cu până la 30.000 de participanți cât mai târziu în această lună, după aprobarea regulamentului.

De asemenea, ei se așteaptă să facă până la 100 de milioane de doze până la sfârșitul acestui an și, probabil, mai mult de 1,2 miliarde de doze până la sfârșitul anului 2021, dacă vaccinul are succes.

Spitalul Monza a încetat activitatea COVID-19 pe 6 iulie și își reia activitatea normală pe 20 iulie

Grupul Monza a transmis precizări după apariția în presă a unor articole potrivit cărora o persoană publică este internată în stare gravă în secția de terapie intensivă a Spitalului Monza din cauza complicațiilor suferite în urma infectării cu virusul SARS-C0V-2.

Astfel, potrivit sursei citate, dintre cele trei spitale ale Grupului, singurul în care au fost internați pacienți diagnosticați cu COVID-19 a fost Monza Metropolitan Hospital și care a închis activitatea pentru tratamentul pacienților cu COVID-19 în data de 6 iulie. Spitalul va relua activitatea normală începând cu 20 iulie.

De la începutul pandemiei MOnza Metropolitan Hospital a fost pus la dispoziția autorităților și a tratat peste 200 de pacienți infectați cu COVID-19 din toată țara, mai precizează comunicatul citat.

Există riscul ca valul doi al pandemiei COVID-19 să se suprapună cu răspândirea virusului gripal sezonier

Prof. Dr. Geza Molnar, medic epidemiolog și președinte de onoare al Societății Române de Epidemiologie, a precizat într-un interviu telefonic acordat Sanatatea.TV și www. RoHealthReview.ro că există un posibil risc de suprapunere al virusului gripal cu virusul SARS-CoV-2 în cel de-al doilea val al pandemiei de COVID-19. Dar în același timp, a atras atenția că, deși pentru SARS-CoV-2 nu există încă un mijloc de prevenție dovedit, împotriva gripei ne putem proteja vaccinându-ne.

”Riscul pentru valul doi al pandemiei constă într-o posibilă suprapunere a răspândirii virusului gripal sezonier concomitent cu virusul SARS-CoV-2. Din acest motiv, trebuie precizat că pentru virusul gripal avem un mijloc de prevenție dovedit eficient pentru categoriile de risc, respectiv vaccinul antigripal. Acest mijloc de prevenție ar trebui ca să fie aplicat din timp si nu lasat pentru sfârșitul lunii decembrie și să întrebăm și în luna martie a anului viitor dacă să ne mai vaccinăm sau să nu ne mai vaccinăm. Însă, până în momentul de față, și sunt doar păreri pentru că nu avem nicio dovadă concretă, probabilitatea ca răspândirea celor două virusuri să se suprapună există. Dar, după părerea mea, întâi vor veni virozele respiratorii și gripa iar după acestea va urma valul doi de răspândire de COVID. Și spun că, cel puțin la ora actuală, valul doi nu are niciun motiv să fie mai grav sau mai înspăimântător, nici sub aspectul mortalității și nici sub aspectul morbidității, ca în actuala perioadă de șase luni”, a declarat prof. dr. Geza Molnar.

Potrivit epidemiologului, se estimează ca valul doi al pandemiei de COVID-19 să apară la sfârșitul lunii decembrie, începutul anului viitor.

Apelul unui manager de spital de primă linie în lupta împotriva COVID-19 cu privire la măsurile de protecție

Managerul Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie ”Victor Babeș” din Timișoara, prof. dr. Cristian Oancea, face apel la populație să fie mai responsabilă și să respecte cu strictețe măsurile de protecție împotriva virusului SARS-CoV-2.

”Fac un apel către toți, pentru că nu pot sta impasibil: Ascultați sfaturi medicale din surse medicale, bazate pe dovezi științifice! Nu vă lăsați păcăliți! COVID-19 nu este o banală gripă! Mulți au ajuns la Terapie Intensivă. Unii au murit. Asta este realitatea.
Am avut o perioadă în care nu mai aveam mulți pacienți și brusc, iarăși, secțiile s-au umplut. Protejați-vă pe voi și protejați-i pe ceilalți!”, atrage atenția prof. dr. Cristian Oancea pe pagina sa de Facebook.

Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie ”Victor Babeș” din Timișoara este și a fost implicat încă de la început în prima linie a luptei împotriva pandemiei de COVID-19, îngrijind în aceste luni sute de bolnavi.

”Este obligația și menirea noastră și o vom îndeplini secundă de secundă cu toată dăruirea și profesionalismul, convinși că sănătatea pacienții noștri este obiectivul nostru.
Trebuie să mărturisesc, însă, că este păcat că măsurile și recomandările lansate de organismele internaționale și de autoritățile române pentru a lupta cu pandemia actuală nu sunt respectate așa cum ar trebui. În aceste condiții, fac un apel către populație să dea dovadă de responsabilitate și să respecte normele și recomandările în vigoare.
Și vreau să fac o mărturisire: Și noi, medicii, putem fi frustrați de ceea ce vedem în jurul nostru. (…) Nu pot rămâne impasibil când văd din nou paturile pline de bolnavi de COVID-19”, a mai precizat prof. dr. Cristian Oancea.