Ludovic Orban a cerut Poliției să ajute DSP-urile pentru identificarea contacților persoanelor pozitive

Premierul Ludovic Orban a cerut Direcțiilor de Sănătate Publică să emită de urgență ordinele pentru carantinarea celor care au intrat în contact cu cei 4.500 de pacienți COVID care au plecat din spitale sau au refuzat internarea în perioada de vid legislativ și a solicitat Poliţiei să susţină direcţiile de sănătate publică pentru identificarea rapidă a persoanelor care au intrat în contact cu persoanele infectate cu COVID-19, astfel încât să se dispună într-un termen cât mai scurt posibil măsurile de izolare la domiciliu sau de carantinare.

„Am solicitat câteva lucruri foarte importante pentru a crește eficiența luptei contra COVID-19. DSP-urile vor trebui să emită toate deciziile pentru persoanele diagnosticate cu COVID care fie nu s-au internat, fie au ieșit la cerere înainte de a fi vindecate. Sunt peste 4.500 de persoane pozitive pentru care în perioada de până la adoptarea legii nu am avut temei pentru a dispune izolarea și tratamentul fie în spital, fie la domiciliu”, a spus Orban, după o ședință la Ministerul de Interne.

„Am solicitat poliției să susțină DSP-urile în identificarea rapidă a persoanelor care au intrat în contact cu persoaneleinfectate, să se dispună repede măsurile de izolare la domiciliu sau carantinare dacă acest lucru e solicitat de cetățean. Am solicitat Poliției să reia controalele prin care să se asigure că persoanele pentru care s-a dispus izolarea respectă măsură dispusă de autorități”, a adăugat el.

Un spray de gură produs de o companie suedeză poate dezactiva SARS-CoV-2, potrivit unui studiu in vitro

Compania suedeză Enzymatica anunță astăzi rezultatele preliminare ale unui studiu in vitro care arată capacitatea spray-ului de gură ColdZyme® de a dezactiva SARS-CoV-2. Studiul a demonstrat că sprayul dezactivează coronavirusul SARS-CoV-2 cu 98,3% (1,76 log10). Rezultatele indică faptul că sprayul poate oferi o barieră de protecție împotriva virusurilor nocive, cum ar fi SARS-CoV-2, prin dezactivarea virusului local în cavitatea bucală.

Dispozitivul medical ColdZyme este un spray bucal care formează o barieră în cavitatea bucală împotriva virusurilor comune de gripă. Soluția de barieră a dispozitivului este compusă în principal din glicerol și trypsină de cod Atlantic. Scopul prezentului studiu a fost de a determina capacitatea sprayului de a dezactiva SARS-CoV-2. Un test de suspendare a eficacității virucide a fost efectuat utilizând sprayul împotriva SARS-CoV-2. Acesta a dezactivat SARS-CoV-2 cu 98,3% (1,76 log10) în 20 de minute. Mai mult, nu a fost detectată citotoxicitate pentru ColdZyme la vreo diluție testată. Studiul a fost realizat de compania americană Microbac Laboratories Inc – un laborator independent, acreditat și certificat.

Studiul in vitro s-a bazat pe o metodologie standardizată și validată, adică ASTM Metoda de testare internațională desemnată E1052 „Metodă de testare standard pentru evaluarea activității microbicidelor împotriva virușilor în suspensie”.

Rezultatele anterioare in vitro realizate cu aceeași metodă au arătat că sprayul este eficient împotriva unui alt coronavirus, HCoV-229E, una dintre cauzele răcelii obișnuite, iar în comparație cu SARS-CoV-2 aparține unui alt subgrup din familia corona. Rezultatele agregate indică faptul că sprayul poate fi eficient împotriva unei varietăți de coronavirusuri.

„Chiar dacă rezultatele actuale in vitro nu pot fi traduse direct în eficacitate clinică, este foarte interesant faptul că ColdZyme este capabil să dezactiveze eficient SARS-CoV-2 in vitro, deoarece constituie o dovadă de principiu care poate fi adusă mai departe în clinică. Studii. Astfel, rezultatele indică faptul că ColdZyme poate oferi o barieră de protecție împotriva SARS-CoV-2 „, spune Claus Egstrand, directorul operațional al Enzymatica.

Masca redevine obligatorie în Austria în supermarketuri, la bancă şi la poştă

Austria va reintroduce obligativitatea de a purta mască începând de vineri în supermarketuri, la bancă şi la poştă, a anunţat marţi guvernul, invocând creşterea continuă a numărului de cazuri de contaminare cu coronavirus.

„Am decis să facem obligatorie purtarea măştii în supermarketuri, la bancă şi la oficiile poştale pentru a proteja persoanele din grupele de risc obligate să se deplaseze” în astfel de locuri, a declarat cancelarul Sebastian Kurz într-o conferinţă de presă.

„Masca are de asemenea un efect simbolic: dacă ar dispărea din viaţa de zi cu zi, suntem mai puţin atenţi”, a adăugat el, relatează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

Ţară cu 8,8 milioane de locuitori, Austria şi-a închis la mijlocul lunii martie frontierele, aeroporturile, toate magazinele neesenţiale, restaurantele, şcolile şi universităţile.

Apoi Austria şi-a redeschis treptat magazinele şi a făcut obligatorie purtarea măştii în supermarketuri la începutul lunii aprilie, înainte de a relaxa măsurile de prevenţie. Masca nu mai rămăsese obligatorie decât în farmacii, în transportul în comun şi la frizerie şi coafor.

Luni, pentru prima dată de la 29 mai, numărul spitalizărilor legate de coronavirus a trecut de 100 în Austria, unde 710 persoane au murit din cauza bolii COVID-19. Mai puţin de 20.000 de contaminări erau înregistrate până marţi.

Recent au apărut focare în interiorul şi în apropierea Vienei, precum şi în landul Austria Superioară, care se află la graniţa cu Germania şi Cehia. Câteva din aceste focare sunt legate de biserici, iar Austria a raportat o creştere a cazurilor importate din Balcani, astfel că a emis atenţionări de călătorie pentru ţările din această regiune.

Kurz a spus că vor fi introduse cerinţe de testare mai stricte pentru persoanele care vin din Balcani şi vor fi aplicate restricţii pentru a reduce dimensiunea serviciilor religioase şi pentru a determina bisericile să se închidă în cazul apariţiei unui test pozitiv cu coronavirus.

Infrastructură pentru monitorizarea tratamentelor și a vaccinurilor în practica clinică, creată de EMA

Agenția Europeană a Medicamentelor (EMA) a înființat o infrastructură pentru a sprijini monitorizarea eficacității și siguranței tratamentelor și a vaccinurilor COVID-19 atunci când sunt utilizate în practica clinică de zi cu zi. Acest lucru se bazează pe trei contracte de cercetare observațională pe care EMA le-a semnat cu partenerii academici și privați în ultimele luni, pentru a fi gata să monitorizeze eficient vaccinurile în practica clinică imediat ce sunt autorizate și să sprijine utilizarea sigură și eficientă a vaccinurilor și tratamentelor pentru COVID-19.

Cel mai recent contract, finalizat la jumătatea lunii iulie, este cel cu Universitatea Utrecht și Centrul Medical Universitar Utrecht, în calitate de coordonatori ai proiectului CONSIGN („Infecția cu COVID-19 și tratamentul în sarcină”). Acest proiect va colecta date despre impactul COVID-19 în sarcină pentru a ghida luarea deciziilor cu privire la indicațiile de vaccin, politicile de vaccinare și opțiunile de tratament pentru COVID-19 la gravide.

În iunie, EMA semnat un contract cu compania IQVIA cu un proiect de construire a unui cadru pentru desfășurarea de studii multicentru pe scară larga privind utilizarea medicamentelor la pacienții cu COVID-19.

În luna mai, EMA a comandat proiectul ACCESS pentru cercetări pregătitoare privind sursele de date și metodele care pot fi utilizate pentru a monitoriza siguranța, eficacitatea și acoperirea vaccinurilor COVID-19 în practica clinică, odată autorizate.

În completarea contractelor puse în aplicare, EMA contribuie, de asemenea, la lucrările COVID-19 pentru consolidarea metodelor de orientare, transparență și colaborare internațională. Concret, Rețeaua Europeană de Centre de Farmacoterapie și Farmacovigilență (ENCePP), care este coordonată de EMA, a publicat recent cea de-a 8-a revizuire a Ghidului ENCePP privind standardele metodologice în farmacoepidemiologie.

EMA încurajează, de asemenea, colaborarea internațională în cercetarea observațională prin Coaliția Internațională a Autorităților de Reglementare a Medicamentelor (ICMRA), cu acordul de a intensifica cooperarea în trei domenii: cercetarea sarcinii, construirea grupurilor clinice internaționale de pacienți cu COVID-19 și pregătirea unei infrastructuri puternice pentru monitorizarea siguranței și eficacității vaccinurilor.

Rezultatul diferitelor proiecte derulate în cercetarea observațională va fi inclus în activitatea Grupului operativ pandemic COVID-19 EMA (COVID-ETF) și al comitetelor științifice ale EMA, pentru a se asigura că aceste dovezi sunt traduse în opinii științifice privind utilizarea optimă a medicamentele și vaccinurile în cauză.

Lucian Bode: Lista ţărilor pentru care se instituie măsura carantinării va fi actualizată săptămânal de INSP

Institutul Naţional de Sănătate Publică va actualiza săptămânal, în fiecare zi de luni, lista ţărilor pentru care se instituie măsura carantinării şi, în statele în care indicatorul privind noile cazuri de infectare cu COVID-19 este mai mic decât al României, pot fi reluate cursele aeriene, a declarat marţi ministrul Transporturilor, Lucian Bode.

„Azi, în Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, am emis o Hotărâre care stă la baza Hotărârii de Guvern adoptată azi, în baza Legii 136 şi anume: Institutul Naţional de Sănătate Publică săptămânal, în fiecare zi de luni, va actualiza lista ţărilor pentru care se instituie măsura carantinării, ţinând cont de acel coeficient număr de cazuri noi la 100.000 de locuitori în ultimele 14 zile. Acolo unde acest indicator va fi mai mic decât indicatorul României nu este obligatorie carantinarea, în consecinţă, zborurile pot fi reluate spre şi dinspre acele destinaţii”, a spus Lucian Bode, la Digi 24.

Ministrul a precizat că, în prezent, Austria şi Slovacia au interzis zborurile spre şi dinspre România, în timp ce alte state au introdus obligativitatea pentru cetăţenii români fie de a prezenta un test COVID negativ, fie de a intra în izolare timp de 14 zile.

„Aşadar, la nivelul Uniunii Europene, în prezent nu putem zbura în Austria şi Slovacia şi nu permitem efectuarea de zboruri spre şi dinspre Portugalia şi Suedia. Aceste două ţări au un coeficient mai mare decât al României”, a afirmat acesta.

El a adăugat că, în ceea ce priveşte statele non UE, Comisia Europeană a emis o serie de recomandări privind relaxarea restricţiilor de circulaţie a persoanelor.

„Cum interpretăm aceste recomandări? Nu se poate zbura spre şi dinspre niciun stat terţ, non UE, pentru care Comisia Europeană nu a emis o recomandare privind relaxarea restricţiilor de circulaţie a persoanelor. În consecinţă, Institutul Naţional de Sănătate Publică propune CNSU, CNSU aprobă, iar Autoritatea Aeronautică emite acele note privind posibilitatea reluării zborurilor spre şi dinspre anumite state. Celelalte destinaţii rămân suspendate până la o nouă recomandare a Comisiei, respectiv până în fiecare zi de luni a săptămânii”, a explicat Lucian Bode.

Şeful de la Transporturi a reamintit că, în perioada stării de urgenţă, 15 martie – 15 mai, prin Ordonanţe militare, România a suspendat toate zborurile spre şi dinspre 12 state.

„Foarte important din punct de vedere economic, aceste zboruri reprezentau 87% din veniturile pe care le realizau cele 16 aeroporturi din România. Acesta este şi motivul pentru care industria de aviaţie din România, atât aeroporturi cât şi companii aeriene, a fost grav afectată în această perioadă”, a subliniat Bode.

El a adăugat că, în perioada stării de alertă, în prima etapă, România a început să ridice suspendarea zborurilor ţinând cont de un coeficient, şi anume cinci cazuri noi de îmbolnăviri la un milion de locuitori în ultimele 14 zile.

„În urmă cu două săptămâni, din cele 12 state de care vorbeam, din starea de urgenţă, au mai rămas trei: Statele Unite, Iran şi Turcia. Însă, am trecut în a doua etapă, în care, pe de o parte, ne-am confruntat cu un vid legislativ – în sfârşit avem Legea 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic – şi s-a mai întâmplat ceva în aceste două săptămâni: a crescut numărul de îmbolnăviri la nivel european, dar, ce e mai îngrijorător, a crescut numărul de îmbolnăviri în România. Statele membre ale Uniunii Europene au început să impună o serie de restricţii în ceea ce priveşte zborurile, raportându-se la alt criteriu, şi anume numărul de cazuri noi de îmbolnăviri din ultimele 14 zile raportat la 100.000 de locuitori”, a precizat Lucian Bode.

PMB a predat Serviciului de Ambulanță 100 de ambulanțe noi

100 de ambulanțe noi, moderne, pentru bucureșteni și ilfoveni au fost achiziționate de Primaria Capitalei, prin ASSMB, și predate în comodat Serviciului de Ambulanță, anunță Gabriela Firea.

Potrivit unei postări a Primarului General pe o rețea de socializare, valoarea achiziției este de 8 milioane de euro.

https://www.facebook.com/427656597297153/posts/3381588035237313/

 

Test COVID-19 negativ, obligatoriu pentru cei ce zboară către China

Pasagerii zborurilor cu destinaţia China vor trebui să facă dovada unui rezultat negativ la testul pentru COVID-19 înainte de a se îmbarca, a declarat marţi autoritatea pentru aviaţie din China, în contextul în care guvernul urmăreşte să reducă şi mai mult riscul de noi cazuri de coronavirus pe fondul reluării zborurilor internaţionale.

Testele de acid nucleic trebuie realizate în termen de cinci zile înainte de data îmbarcării, a precizat pe site-ul său Administraţia Aviaţiei Civile din China (CAAC). Acestea trebuie efectuate în locaţii desemnate sau recunoscute de către ambasadele chineze din ţările gazdă, a completat autoritatea.

Ambasadele vor evalua cu atenţie capacitatea de testare a ţărilor gazdă şi vor formula proceduri de călătorie când condiţiile de testare sunt îndeplinite, a declarat CAAC.

Anunţul vine în contextul în care unele ţări întâmpină probleme în ceea ce priveşte capacitatea şi viteza de testare.

În unele regiuni din Statele Unite, primirea rezultatelor testelor poate dura până la două săptămâni, în timp ce în alte ţări, testele de acid nucleic sunt rezervate persoanelor care au intrat în contact strâns cu pacienţii cu COVID-19 sau au simptome ale bolii potenţial fatale, informează Reuters, cutată de Agerpres.

În ultima lună, CAAC a permis mai multor companii aeriene străine reluarea zborurilor în China şi adăugarea unor zboruri către aceasta în contextul relansării economiei.

Spre exemplu, Deutsche Lufthansa AG a declarat vineri că va dubla numărul de zboruri către şi dinspre China continentală în săptămânile următoare, în timp ce Air France KLM a precizat că a primit aprobarea de a adăuga mai multe zboruri către şi dinspre China.

Zborurile mai multor companii aeriene fuseseră suspendate după ce un număr de cel puţin cinci pasageri au fost testaţi pozitivi pentru coronavirus la sosirea în China.

Ministerul Sănătății anunță controale la DSP-uri și spitale

În perioada următoare, Corpul de control al Ministerului Sănătății va demara mai multe controale atât în cadrul direcțiilor de sănătate publică, cât și la nivelul spitalelor pentru a verifica modul în care se respectă drepturile pacienților la asigurarea tratamentului și serviciilor medicale, activitatea serviciului SPIAM (Serviciul Prevenire a infecțiilor asociate activității medicale) de la nivelul spitalelor, modul în care au fost realizate achizițiile de echipamente și materiale sanitare în această perioadă, anunță Ministerul într-un comunicat de presă.

Este una dintre măsurile anunțate după videoconferința organizată de către Ministerul Sănătății cu reprezentanții direcțiilor de sănătate publică, în scopul pregătirii implementării Legii carantinei și izolării, care intră în vigoare începând de astăzi. La videoconferință au participat premierul Ludovic Orban și vicepremierul Raluca Turcan.

“Astăzi a intrat în vigoare legea carantinei și a izolării pe care trebuie să o punem în concordanță cu legislația referitoare la SARS COV 2. Am avut discuții cu direcțiile de sănătate publică despre modul de implementare a acestei legi, am răspuns la întrebări și nelămuriri, urmând ca zilele următoare să avem, și ordinele de ministru și hotărârile de guvern care să pună în aplicare această lege. Suntem într-un moment pandemic cu o creștere progresivă a numărului de cazuri și vom avea două săptămâni în care vom căuta să reimpunem acele măsuri de carantină, izolare în spital sau la domiciliu. În funcție de cooperarea la aceste măsuri și respectarea normelor de desfășurarea a unor activități vom putea vedea în următoarea perioadă și evoluția epidemică”, a spus ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, după videoconferință.

Noile acte normative care vor fi emise de MS ca legislație secundară la Legea carantinei și izolării vor permite controlul pandemiei, tratarea pacienților, optimizarea fluxurilor în spitale, asigurarea cu personal medical detașat, acolo unde este necesar, evitarea aglomerării secțiilor.
Ministrul Sănătății a solicitat direcțiilor de sănătate publică mai multă strictețe și acuratețe în desfășurarea anchetelor epidemiologice. Începând de astăzi, pentru fiecare caz confirmat, DSP are obligația să desemneze în maxim 2 ore un medic pentru demararea anchetei epidemiologice care trebuie finalizată în maxim 12 ore.

De asemenea, se va modifica și modul de raportare, conform cu cerințele noii legislații. Mai mult, centrele de testare vor avea obligația să prioritizeze testele și să lucreze probele din anchete epidemiologice, retestari ale persoanelor pozitive etc.

Va fi raportat numărul de testele efectuate, distinct numărul retestărilor, dar și numărul persoanelor testate.

Premierul României, Ludovic Orban, a transmis mai multe mesaje de încurajare reprezentanților direcțiilor de sănătate publică.
„Fiți proactivi, prezenți, nu renunțați la luptă oricât de obosiți sunteți. Direcțiile de sănătate publică, neglijate atâta timp, sunt cele mai importante instituții pentru limitarea infecției cu noul coronavirus” a spus premierul Orban în dialogul cu reprezentanții DSP.

Premierul României a cerut ca fiecare DSP să realizeze o evaluare a personalului necesar a fi suplimentat prin detașare pentru desfășurarea activității în condiții optime. Premierul a cerut să fie utilizată toată resursa umană existentă în sistem, inclusiv să se găsească modalități de colaborare și implicare a altor categorii de medici.

De asemenea, s-a cerut direcțiilor de sănătate publică emiterea cât mai urgent a deciziilor administrative pentru persoanele infectate care au refuzat internarea într-o unitatea sanitară sau care au solicitat externarea din spital, înainte de a fi declarate vindecate. Toate aceste persoane vor fi izolate la domiciliu sau în spații speciale tampon sau vor fi internate în unități sanitare.

Ministerul Sănătății a finalizat deja formularele pentru deciziile administrative și acestea vor fi puse la dispoziție direcțiilor de sănătate publică.
Premierul României a solicitat îmbunătățirea comunicării la nivelul direcțiilor de sănătate publică atât cu publicul, cât și cu unitățile sanitare cu paturi și centrele de testare.

EXCLUSIV SCJU Târgu Mureș, proiect cu fonduri europene pentru depistarea și tratarea cancerului de col uterin

Spitalul Clinic Județean de Urgență din TgMureș (SCJU TgM) a obținut o finanțare europeană de peste 8 milioane de euro pentru implementarea unui proiect de servicii de prevenție și screening pentru cancerul de col uterin.

Dr. Cosmina Uzun, manager de proiect, a declarat pentru Sănătatea TV și RoHealthReview, că proiectul este o suplimentare de buget și de dotare a Programului Național de screening de cancer de col uterin care se derulează în Spitalul Clinic Județean de Urgenta din TgMureș (SCJU TgM) din anul 2012.

Noutatea venită o dată cu implementarea proiectului este că nu va fi o simplă testare, ci toate femeile depistate pozitiv vor beneficia de tratamentul complet al leziunilor scuamate ale colului uterin, a precizat dr. Cosmina Uzun.

“ Avem o experiență de testare de aproape 100.000 de femei pe regiunea Centru, pentru șapte ani, și cu o finanțare nu chiar coerentă. Acum, pe acest proiect, ne propunem să testăm 170.200 de femei din regiunea Centru, din toate cele șase județe, vrem să întărim capacitatea organizațională a centrelor de screening regionale și să creștem accesibilitatea femeilor la serviciile de screening”, după cum a explicat dr. Cosmina Uzun

Potrivit medicului, experiența de până acum arată că procentul de depistare se situează între 7 și 9%, mult peste media europenă care este în jur de 5%.

De asemenea, proiectul urmează să se deruleze pe o perioadă de 40 de luni.

INSP: 1 din 10 cazuri de COVID-19 a fost înregistrat săptămâna trecută la personalul medical

Aproape jumătate (43,4%) din totalul cazurilor de îmbolnăvire cu noul coronavirus s-au înregistrat, în săptămâna 13 – 19 iulie, în Bucureşti şi în judeţele Argeş, Braşov, Galaţi şi Prahova, informează Institutul Naţional de Sănătate Publică.

Potrivit raportului săptămânal de supraveghere realizat pe baza datelor raportate până pe 19 iulie, 42,6% din totalul deceselor cauzate de COVID-19 au fost înregistrate în Argeş, Prahova, Bucureşti, Galaţi şi Timiş.

În judeţele Argeş, Braşov, Dâmboviţa şi Galaţi se înregistrează o rată de incidenţă cumulată peste 100/100.000 locuitori, iar în judeţele Buzău, Gorj, Vrancea, Prahova, Ialomiţa, Mehedinţi, Olt şi Brăila şi în Bucureşti – peste 50/100.000 locuitori.

INSP mai arată că 1 din 10 cazuri a fost înregistrat la personal medical.

Totodată, 78,5% din totalul deceselor au fost la persoane peste 60 ani, iar 59% – la bărbaţi.

Institutul Naţional de Sănătate Publică precizează că 94% dintre toţi cei decedaţi aveau cel puţin o comorbiditate asociată.