Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a sprijinit reabilitarea a două saloane din cadrul Secției de Neurologie a SJU Pitești

0
73

Lucrările de reabilitare a două saloane din Secția de Neurologie a Spitalului Județean de Urgență Pitești au fost finalizate cu ajutorul celor 60.000 de lei strânși în cadrul concertelor caritabile de colinde „Dar din Dar”. Cele două spații medicale au fost sfințite marți, 6 octombrie, în prezența reprezentanților Bisericii, ai administrației județene și ai unității medicale.

Fondurile au fost strânse la sfârșitul anului 2025, în urma celei de-a III-a ediții a concertelor caritabile „Dar din Dar”, organizate de Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic Argeșeanul. Banii au fost direcționați către lucrările de reabilitare a Secției de Neurologie.

Slujba de sfințire a celor două saloane a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic Argeșeanul, alături de un sobor de preoți al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului.

Evenimentul a avut loc în contextul prezenței, în aceste zile, a Brâului Maicii Domnului la Biserica „Sfântul Pantelimon”, aflată în curtea Spitalului Județean de Urgență Pitești. Racla a fost adusă și în Secția de Neurologie, unde a fost oficiată o slujbă de rugăciune și binecuvântare.

La eveniment au participat managerul Spitalului Județean de Urgență Pitești, Adrian Dumbravă, directorul medical Costin Ștefan, directorul de îngrijiri medicale Cornelia Dinculescu, directorul financiar-contabil Din Isabela, vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Adrian Bughiu, șefa Secției de Neurologie, dr. Adriana Blăjan, precum și alți angajați ai spitalului.

Managerul Adrian Dumbravă a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Calinic Argeșeanul și Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului pentru sprijinul acordat unității medicale. Cei 60.000 de lei strânși prin „Dar din Dar” au fost transformați în lucrări concrete pentru îmbunătățirea condițiilor din saloanele Secției de Neurologie.

Mulțumiri au fost adresate și artiștilor care au participat la concertele caritabile, precum și tuturor celor care au contribuit la strângerea fondurilor.

Potrivit Spitalului Județean de Urgență Pitești, în aceste zile, Biserica „Sfântul Pantelimon” din curtea unității medicale a fost vizitată de mii de credincioși veniți să se roage și să se închine la Brâul Maicii Domnului.

Programul religios continuă marți, până la ora 22:00, când credincioșii se pot ruga și se pot închina la racla în care se află Brâul Maicii Domnului. Ulterior, acesta își va continua drumul spre Grecia.

Articolul precedentBlocul Alimentar al Spitalului Județean Slatina a fost reabilitat