VIDEO Situație critică la ATI COVID-19; semnalul de alarmă tras de ministrul Sănătății

România mai are foarte puține paturi la ATI pentru pacienții infectați cu virusul SARS-CoV-2. Semnalul de alarmă a fost tras astăzi de ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu.

„Doar 6 paturi libere mai sunt, în momentul de față, în secțiile de ATI din întreaga țară. Suntem într-o situație gravă, care cere măsuri responsabile.”, a declarat duminică ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu.


În prima sa declarație de presă după transformarea Spitalului Foișor în spital COVID-19, oficialul a precizat că toți pacienții externați de la Spitalul Foișor au avut de ales între transferul la alte spitale sau plecatul acasă, potrivit oficialului.

Cei care au nevoie de tratament sau controale medicale vor fi contactați în termen de 24 de ore, urmând să fie programați la Spitalul „Agrippa Ionescu” sau la alte spitale din țară,  a adăugat el.

Ministrul a subliniat că discuțiile despre includerea în circuitul COVID-19 datează de un an de zile. Ministerul Sănătăţii a dat avizul pentru ca spitalul să devină COVID pentru că de acele locuri depindea şi depinde viaţa unor oameni, susține oficialul. S-a întârziat nepermis de mult cu transferul pacienţilor şi acordul managerului, respectiv formalităţile întocmite de conducerea Spitalului şi de ASSMB au venit ultimele şi au venit cu întârziere, afirmă Vlad Voiculescu. Spitalul Foișor nu e în administrarea Ministerului Sanătății, ci în subordinea Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București, a mai notat el.

GCS: 3.302 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 și 129 decese, în ultimele 24 de ore

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a anunțat că au fost înregistrate în urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, 3.302 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Astfel, până duminică, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.006.167 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, iar 906.659 de pacienți au fost declarați vindecați.

Până astăzi, 25.135 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 10.04.2021 (10:00) – 11.04.2021 (10:00) au fost raportate 129 de decese (70 bărbați și 59 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași,  Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș,  Vaslui, Vâlcea, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, șapte decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 12 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 32 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 43 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 34 decese la categoria de peste 80 de ani.

121 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, șase pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru doi pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.500. Dintre acestea, 1.531 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 6.978.229 de teste RT-PCR și 709.625 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 14.964 de teste RT-PCR (7.395 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 7.569 la cerere) și 5.743 de teste rapide antigenice.

De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 607 teste RT-PCR, prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 11 aprilie a.c.

Pe teritoriul României, 62.273 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 16.033 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 49.715 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 137 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.794 de apeluri la numărul unic de urgență 112.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 10 aprilie, 7.065 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.649.500 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost întocmite, ieri, 9 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Bode: Regulile de protecţie sanitară trebuie respectate în timpul slujbelor religioase din noaptea de Înviere

În timpul slujbelor religioase din noaptea de Înviere este obligatoriu să fie respectate regulile de protecţie sanitară, să existe distanţare şi să fie purtată masca, afirmă ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode.

Lucian Bode a declarat, duminică, la un post de televiziune, că în noaptea de Înviere este permisă deplasarea credincioşilor în intervalul orar 20 – 05.

“Ultima reglementare spunecă în noaptea de Înviere este permisă deplasarea credincioşilor la slujbele religioase în intervalul orar 20 – 05. Nu mai există acele restricţii până la ora 20 şi până la ora 22, nu mai există restricţia agreată cu reprezentanţii Bisericii prin care la ora 2 era obligatoriu să se încheie acest eveniment religios”, a afirmat Bode.

Ministrul a precizat că în timpul slujbelor religioase din Noaptea de Înviere trebuie respectate regulile de protecţie sanitară.

“Este obligatoriu ca în timpul slujbelor, atât în Biserică, cât şi în afara Bisericii, să se respecte toate regulile de protecţie sanitară, distanţare, portul măştii, suntem foarte atenţi la modul în care se vor distribui Sfintele Paşte, ştiţi că se sfinţesc bucatele şi vom fi foarte, foarte atenţi la toate aceste aspecte”, a explicat Bode.

Ministrul de Interne a dat asigurări că, indiferent de numărul credincioşilor, vor fi suficiente efective de poliţie şi de jandarmi pentru ca deplasarea acestora să se facă în siguranţă.

“Indiferent de numărul celor care vor alege să meargă în Noaptea de Înviere la Sfânta Biserică, noi să avem suficiente efective de poliţie, de jandarmi astfel încât deplasarea lor să se facă în siguranţă la şi de la biserică spre casă. (…) Deplasarea este permisă la slujba religioasă, în condiţiile în care magazinele sunt închise, cluburile sunt închise, practc unde te-ai putea deplasa în Noaptea de Înviere altundeva decât la Biserică?”, a declarat Lucian Bode.

Franța: Toate persoanele de 55 de ani şi peste această vârstă se pot vaccina anti-COVID, începând de luni

Vaccinarea anti-COVID-19 este disponibilă, începând de luni, pentru toţi francezii de 55 de ani şi peste această vârstă, a anunţat, duminică, ministrul sănătăţii, Olivier Veran, transmite AFP.

Ministrul a explicat că acest lucru este posibil graţie a două vaccinuri, cel produs de AstraZeneca, „pe care, începând de mâine (luni – n.r.), toţi francezii de peste 55 de ani, fără restricţii, îl vor putea primi”, şi cel produs de Johnson & Johnson, livrat în Franţa începând de luni, propus, „pentru coerenţă şi eficacitate, tuturor celor de peste 55 de ani, fără restricţii”.

Din 19 martie, Franţa rezervă celor cu vârste de peste 55 de ani vaccinul anti-COVID-19 produs de laboratorul anglo-suedez AstraZeneca, după cazuri rare, dar grave de probleme de coagulare observate la pacienţii mai tineri.

Vaccinul fabricat de Janssen-Cilag (grupul Johnson & Johnson) este autorizat în Franţa din 12 martie. Ministrul Veran a indicat că prima livrare va fi de 200.000 de doze. „Extindem vaccinarea”, a spus Veran.

Referindu-se la celelalte două vaccinuri anti-COVID-19 autorizate în Franţa, Veran a amintit „anunţul extinderii campaniei de vaccinare pentru Pfizer şi Moderna la toate persoanele de peste 60 de ani începând din 16 aprilie”.

Veran a anunţat totodată şi o extindere a perioadei scurse între cele două doze de vaccin cu ARN messager de la companiile Pfizer-BioNTech şi Moderna, de la 28 de zile, cât este în prezent, la 42 de zile. „Acest lucru ne va permite să vaccinăm mai rapid, fără să reducem protecţia”, a explicat ministrul.

Studiu israelian: Varianta sud-africană a coronavirusului poate anula protecţia vaccinului anti-COVID Pfizer

Varianta coronavirusului descoperită în Africa de Sud poate anula protecţia vaccinului de la Pfizer/ BioNTech până la un punct, a arătat un studiu recent israelian, deşi în această ţară prezenţa mutaţiei este scăzută, iar datele nu au fost analizate şi de alţi specialişti, conform Reuters.

Studiul, publicat sâmbătă, a comparat starea de sănătate a 400 de persoane testate pozitiv cu COVID-19, la 14 zile sau mai mult după ce au primit una sau două doze ale serului, faţă de acelaşi număr de pacienţi nevaccinaţi care aveau boala. Cele două grupe aveau aceeaşi vârstă şi sex.

Varianta sud-africană, B.1.351, a fost descoperită la 1% din toţi cei bolnavi studiaţi, potrivit Universităţii Tel Aviv, care a colaborat cu cel mai mare furnizor de servicii medicale din ţară. Dar printre pacienţii care au primit două doze de vaccin s-a constatat că rata infecţiei era de opt ori mai mare decât a celor neimunizaţi – 5.4% faţă de 0.7%.

Una dintre concluzii este că acest vaccin este mai puţin eficient împotriva variantei sud-africane, comparativ cu prima formă a virusului şi cu cea identificată în Marea Britanie, care este foarte răspândită în Israel, potrivit cercetătorilor.

„Am descoperit o rată disproporţionat mai mare a variantei sud-africane în rândul persoanelor vaccinate cu a doua doză, comparativ cu grupul de nevaccinaţi. Asta înseamnă că varianta sud-africană este capabilă, până la un punct, să anuleze protecţia vaccinului”, a spus Adi Stern de la Universitatea din Tel Aviv.

Cercetătorii au avertizat cu privire la rezultatele cercetării, întrucât au studiat un număr redus de persoane, pentru că în Israel nu sunt multe cazuri cu această variantă. Ei au mai spus că studiul nu şi-a propus iniţial să arate efectul unui vaccin împotriva oricăror forme de coronavirus, fiind vizaţi pacienţi deja testaţi pozitiv cu COVID-19, nu rata generală a infecţiilor.

Pfizer şi BioNTech nu au dat un răspuns. Companiile au spus, la 1 aprilie, că vaccinul lor are o eficacitate de 91% pentru prevenirea COVID-19, citând studii proprii recente în care au fost implicaţi voluntari timp de aproape şase luni.

În ceea ce priveşte varianta sud-africană, cercetătorii au spus că printre cei din grupul de 800 de voluntari din Africa de Sud, unde B.1.351 este răspândită, au fost nouă cazuri de COVID-19, toate la participanţi care au primit placebo. Din cele nouă cazuri, şase au fost la indivizi infectaţi cu varianta sud-africană.

Unele studii anterioare au indicat faptul că injecţia Pfizer/BioNTech este mai puţin efecientă împotriva formei B.1.351 în comparaţie cu alte variante ale coronavirusului, oferind totuşi o protecţie consistentă.

În timp ce rezultatele studiului pot îngrijora, prevalenţa scăzută a tulpinii sud-africane este încurajatoare, spune Stern.

„Chiar dacă varianta sud-africană poate anula efectul vaccinului, nu s-a răspândit atât de mult în rândul populaţiei”, a precizat Stern, adăugând că varianta britanică poate „bloca” răspândirea tulpinii sud-africane.

Aproape 53% din populaţia de 9,3 milioane a Israelului a primit ambele doze de vaccin Pfizer. Israelul şi-a redeschis recent economia, în contextul în care rata îmbolnăvirilor, cazurile grave şi numărul celor spitalizaţi au scăzut foarte mult. O treime dintre israelieni au sub 16 ani, ceea ce înseamnă că nu sunt încă eligibili pentru vaccinare.

Peste șase milioane de persoane sunt diagnosticate cu boala Parkinson pe plan mondial

La 11 aprilie este marcată, anual, Ziua mondială de luptă împotriva bolii Parkinson (World Parkinson’s Day), pentru a creşte gradul de informare cu privire la această boală şi a evidenţia impactul pe care îl are asupra celui suferind, dar şi asupra familiei şi societăţii.

Ziua mondială de luptă împotriva bolii Parkinson a fost stabilită la această dată reprezentând ziua de naştere a medicului englez James Parkinson (1755-1824), cel care a descris pentru prima dată această boală în lucrarea sa „Eseu despre paralizia tremurătoare” („An Essay on the Shaking Palsy”, 1817). Simbolul zilei este o lalea roşie şi a fost lansat la 11 aprilie 2005, în cadrul Conferinţei de la Luxemburg dedicată acestei boli.

La nivel european, Ziua mondială de luptă împotriva bolii Parkinson este susţinută de Asociaţia Europeană a Bolii Parkinson (European Parkinson’s Disease Association – EPDA). Înfiinţată în 1992, la Bruxelles, asociaţia are, în prezent, 45 de organizaţii membre, de pe tot cuprinsul Europei şi promovează o mai bună cunoaştere a acestei afecţiuni şi a modului în care aceasta poate afecta o persoană pe toate nivelurile: fizic, psihic, emoţional, dar şi social şi economic.

Pacienţii în stadii avansate de boală devin din ce în ce mai mult dependenţi de ajutorul şi susţinerea semenilor. O mai bună informare conduce la reducerea stigmei asociată bolii şi poate creşte calitatea vieţii pentru cei afectaţi. Marcarea Zilei mondiale de luptă împotriva bolii Parkinson reprezintă şi o oportunitate de a strânge fonduri pentru proiecte de cercetare.

Boala Parkinson este o boală degenerativă, care se pare că este derivată dintr-o combinaţie de factori genetici şi de mediu ce duc la moartea celulelor nervoase care produc dopamina, neurotransmiţător cu rol fundamental în creier pentru controlul motricităţii. Întrucât zona afectată joacă un rol important în controlul mişcărilor, pacienţii prezintă gesturi rigide, sacadate şi incontrolabile, tremor şi instabilitate posturală. Principalele semne ale bolii Parkinson sunt: tremorul de repaus, rigiditatea şi bradichinezia, adică încetinirea generală a ritmului activităţii motrice. Simptomele sunt imprevizibile şi pot varia pe o scară de timp foarte scurtă, uneori doar de un minut. Instabilitatea posturală survine tardiv, de obicei după aproximativ opt ani de evoluţie a bolii.

Majoritatea celor afectaţi au peste 60 de ani, dar în „stadiu incipient” poate afecta şi persoane mai tinere.

Peste șase milioane de persoane sunt diagnosticate cu boala Parkinson pe plan mondial, maladie care cauzează aproape 120 de mii de decese anual. În Uniunea Europeană, aproximativ 1,2 milioane de oameni au viaţa afectată de această boală. La nivelul anului 2013, în România erau trataţi peste 70.000 de pacienţi cu Parkinson, însă numărul real al cazurilor ar putea fi mult mai mare, potrivit arpim.ro, site-ul Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente.

Boala Parkinson este a doua cea mai frecventă tulburare neurodegenerativă legată de vârstă, după boala Alzheimer. Bărbaţii au o probabilitatea de 1,5 ori mai mare să facă Parkinson, potrivit parkinsonsnewstoday.com

Deşi, în prezent, nu există niciun remediu pentru boala Parkinson, eforturile oamenilor de ştiinţă oferă motive pentru un optimism rezervat în acest sens.

La 10 februarie 2021, o echipă de cercetători a Universităţii Cambridge din Anglia a anunţat, în jurnalul Nature Communications, descoperirea unei „noi informaţii cruciale” ce ar putea marca un „pas vital” către înţelegerea bolii Parkinson, potrivit DPA. Giuliana Fusco, cercetătoare la St John’s College din cadrul universităţii citate, a declarat că „dacă vrem să vindecăm (boala) Parkinson, mai întâi trebuie să înţelegem funcţia alfa-sinucleinei, o proteină prezentă în creierele tuturor”. „Până când funcţia acestei proteine misterioase este confirmată cu mai multe cercetări, nu se poate începe dezvoltarea terapiilor medicamentoase pentru a aborda originile bolii Parkinson”, a completat coautorul studiului, Alfonso de Simone, de la Imperial College London.

La 20 octombrie 2020, o echipă internaţională de oameni de ştiinţă a dezvăluit mecanismul cheie din spatele stimulării cerebrale profunde, utilizată pentru tratarea bolii Parkinson, potrivit Xinhua. Descoperirea, publicată în jurnalul Annals of Neurology, poate ajuta la dezvoltarea unor noi planuri terapeutice şi în gestionarea perioadei postoperatorii. Jiang Changqing de la Universitatea Tsinghua, unul dintre cercetătorii care au condus studiul, a declarat că acesta oferă noi informaţii despre mecanismele neuronale asociate stimulării cerebrale profunde care ar putea contribui la optimizarea planurilor de tratament şi la îmbunătăţirea calităţii vieţii pacienţilor diagnosticaţi cu boala Parkinson.

Coreea de Sud: Vaccinarea cu serul anti-COVID-19 AstraZeneca, reluată pentru persoanele de peste 30 de ani

Autorităţile din Coreea de Sud au anunţat că vor relua luni, 12 aprilie, administrarea vaccinului anti-COVID-19 produs de compania farmaceutică anglo-suedeză AstraZeneca pentru persoanele de peste 30 de ani, după ce au suspendat inoculările cu acest ser pe fondul îngrijorărilor referitoare la apariţia unor cazuri grave de tromboză, transmite EFE.

Anunţul a fost făcut prin intermediul unui comunicat de presă de Agenţia pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor Infecţioase din Coreea (KDCA), care a recomandat totodată stabilirea unui sistem de supraveghere pentru detectarea timpurie şi tratamentul trombozelor rare având legătură cu acest vaccin.

KDCA a insistat că avantajele administrării acestui vaccin sunt mai mari decât riscurile potenţiale şi a cerut autorităţilor să continue programul de vaccinare conform programării „pentru a preveni infecţii grave şi decesul din cauza COVID-19”.

Guvernul de la Seul a suspendat, miercuri, administrarea vaccinului AstraZeneca persoanelor sub 60 de ani, profesorilor de la şcolile speciale şi infirmierelor din şcoli, ca urmare a îngrijorării în creştere legate de cazurile de tromboză.

Coreea de Sud a informat despre trei cazuri de tromboză după vaccinarea cu AstraZeneca. Doi dintre pacienţi aveau în jur de 20 de ani, în timp ce în primul caz, înregistrat în martie, a fost vorba despre o femeie de 60 de ani care a murit.

De la începerea campaniei de inoculare, la 26 februarie, Coreea de Sud a vaccinat ceva mai mult de 1,1 milioane de persoane, adică 2,06% din întreaga populaţie. Circa 80% dintre dozele administrate au fost cu vaccin AstraZeneca, iar restul cu serul american Pfizer.

Obiectivul ţării asiatice este de a vaccina anticoronavirus 12 milioane de persoane până la sfârşitul lunii iunie şi de a obţine imunitatea de grup în noiembrie.

Șef lucr.dr. Beatrice Mahler: Boala COVID s-a schimbat.Sunt pacienți care dezvoltă forme „brutal de violente”

Simptomele bolii COVID-19 s-au schimbat, iar acum medicii se confruntă cu cazuri mult mai dificile, a declarat șef lucr. dr. Beatrice Mahler, managerul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din Capitală.

„S-a schimbat boala, din punctul meu de vedere. La cazurile care au forme de evoluție severă, pentru că și aici avem o parte din pacienții care sunt infectați care au această evoluție, ajung să dezvolte forme brutal de violente, cu necesar crescut de oxigen”, a precizat Șef lucr. dr. Beatrice Mahler, la un post de televiziune.

Managerul Institutului „Marius Nasta” a explicat diferența dintre actualele forme grave și cele întâlnite la debutul pandemiei.

„Anul trecut aveam un tablou: debutul bolii, după 6-7 zile pacientul avea evoluție către formă critică, acel procent de 5%. În acest moment, avem o categorie de pacienți care ajung să stea acasă până în ziua a 12-a, a 13-a, care au saturații normale la domiciliu și care ajung la finalul perioadei, când le scade saturația și se simt rău, să vină la spital și care au nevoie de o concentrație foarte mare de oxigen și admisie extrem de rapidă spre o soluție de ventilație. Și sunt mulți, avem între opt și zece pacienți pe care îi îngrijim pe secție împreună cu medicul de terapie intensivă, situație pe care nu am avut-o anul trecut”, a explicat managerul Institutului „Marius Nasta”.

Șef lucr. dr. Beatrice Mahler a adăugat că pacienții fac și complicații diferite față de cele întâlnite anul trecut.

„Sunt extrem de importante complicațiile trombotice și multiple. Anul trecut aveam insuficiențe renale, aveam insuficiența respiratorie, dar complicațiile trombotice nu erau atât de multe în secție. Acum avem pacienți care aparent au evoluție bună, transmiți familiei că merge bine, că în câteva zile s-ar putea să meargă acasă și la un moment familia primește un telefon că a decedat și nu înțelege ce se întâmplă. Așa se întâmplă când pacientul face brusc un tromboembolism pumonar. Cu toate manevrele pe care încerci să le faci, moartea este iminentă”, a spus Șef lucr. dr. Beatrice Mahler.

Șef lucr. dr. Beatrice Mahler: Eu cred că sunt de patru ori mai multe cazuri noi de COVID decât cele raportate

Șef lucr. dr. Beatrice Mahler a precizat că, în opinia sa, în România sunt de patru ori mai multe cazuri de COVID-19 decât cele raportate, estimând numărul acestora la 20.000 zilnic.

În condiţiile în care, anul trecut, în noiembrie erau raportate 10.000 de cazuri de infectări cu SARS-CoV-2 pe zi şi o mie de pacienți în secțiile de Terapie Intensivă, dar mai puţine decese, iar acum avem în jur de 5.000 de cazuri pe zi, aproape 1.500 de oameni în ATI şi decese multe, aproape 200 în zilele cu cifre tragice, Șef lucr. dr. Beatrice Mahler a precizat : „Eu cred că sunt de patru ori mai multe decât cele raportate. Părerea mea e că da, sunt 20.000 de cazuri pe zi”.

Totodată, întrebată ce concluzii a tras din discuţiile cu colegi din alte ţări, managerul Institutului „Marius Nasta” spune că acolo s-a testat mai mult, iar testarea a permis ca acel procent de cazuri critice sau cazuri care au necesitat spitalizare să fie mai mic. Datele care sunt publicate în acest moment indică, practic, că procentul de persoane cu forme moderate sau severe a rămas cam la fel în alte ţări.

„Dacă facem la noi procentul de persoane care sunt internate raportat la cazurile care sunt diagnosticate, lucrurile nu stau deloc bine, adică la noi procentul este mai mare”, a explicat Șef lucr. dr. Beatrice Mahler, la un post de televiziune.

„Dacă ne uităm puţin la tipurile de tulpini care circulă în România, şi aici există o diversitate, pentru că într-adevăr avem tulpina britanică, dar avem mutaţii care sunt ale tulpinii britanice, plus că avem în circulaţie şi alte tulpini care ridică suspiciunea eficienţei vaccinului. Eu cred că este o combinaţie de tulpini care circulă, tulpini care creează o paletă diferită de simptome şi pe care nu avem cum să o evidenţiem fără secvenţiere genică la un nivel mult mai crescut sau măcar pentru cazurile acestea”, a mai precizat Șef lucr. dr. Beatrice Mahler.

 

Raed Arafat: Deja au fost internaţi în Spitalul Foişor, la ATI, șapte pacienţi cu COVID-19

La Spitalul de Ortopedie Foişor din Capitală au fost internaţi deja șapte pacienţi cu COVID-19 la ATI, iar transferul bolnavilor va continua la interval de aproximativ 60 – 90 minute, a precizat șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat.

Totodată, în paralel, au sosit la Spitalul Foişor de la unităţile de primiri urgenţe şi pacienţi care au nevoie doar de oxigen pe secţie obişnuită, a spus Arafat.

Șeful DSU a mai arătat că Terapia Intensivă mobilă din curtea Spitalulu iClinic de Boli Infecțioase și Tropicale ”Victor Babeș” din Capitală  este deja ocupată la capacitatea ei maximă de opt paturi.

”Se continuă transferul treptat al pacienţilor din unităţile de primiri urgenţă din Bucureşti spre Spitalul Foişor. Deja au fost internaţi în Spitalul Foişor pacienţi pe 7 paturi ATI din cele 20, iar transferul din unităţile de primiri urgenţe va continua la interval de aproximativ 60 – 90 minute. În paralel, au sosit la Spitalul Foişor de la unităţile de primiri urgenţe şi pacienţi care au nevoie doar de oxigen pe secţie obişnuită. Transferul va continua şi pentru pacienţii oxigeno-dependenţi către cele 90 de paturi din Spitalul Foişor”, a precizat, pe Facebook, Raed Arafat.

Raed Arafat explică evacuarea Spitalului Foișor: Avea o singură menire, să salvăm cât mai multe vieţi

Patru pacienţi cu COVID-19 au ajuns deja la Secţia ATI a Spitalului de Ortopedie Foişor din Capitală, evacuat şi transformat în unitate medicală destinată pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus, a declarat, sâmbătă, șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă(DSU), Raed Arafat, precizând că decizia de evacuare a spitalului a fost una corectă, chiar dacă „a creat un disconfort pentru pacienţii care erau internaţi”. „Poate că acum am învățat și mai mult pe partea de evacuare a unui spital, anumite aspecte pe care trebuie să le luăm în considerare în viitor”, a susținut șeful DSU.

“Astăzi, în jurul orei 9.00, DSP a început demersurile şi a început evaluarea Spitalului Foişor ca şi circuite, ca şi posibilităţi pentru a emite autorizaţia pentru spitalul respectiv. Între timp, la ora 11 a fost externat şi transferat ultimul pacient din spitalul respectiv la domiciliu cu ambulanţă, iar în jurul orei 14.30 – 15.00 a fost emisă autorizaţia că spitalul poate să primească pacienţi pe 20 de paturi de Terapie Intensivă şi 90 de paturi cu oxigen. Astfel, la acest moment vorbim de patru pacienţi care au ajuns la spital pe Terapie Intensivă, va continua transferul pacienţilor din unităţile de primiri urgenţe, cei care au nevoie de ventilaţie sau de ventilaţie non-invazivă către secţia respectivă de terapie intensivă, dar în paralel vom începe să transferăm şi pacienţii care au nevoie de oxigen şi care sunt în unităţile de primiri urgenţe, unii chiar de ieri în aşteptare, să îi transferăm către cele 90 de paturi care sunt în spitalul Foişor”, a explicat Raed Arafat, într-o înregistrare pe o rețea de socializare.

Şeful DSU a mai anunţat că, sâmbătă, la ora 11, erau 784 de persoane la nivel naţional în unităţile de primiri urgenţe confirmate sau suspecte de COVID-19.

“Astăzi, la ora 11, am avut 784 de cazuri în unităţile de primiri urgenţe pe plan naţional, din care 11 intubaţi confirmaţi COVID-19 şi 4 suspecţi care au intubaţi şi ventilaţi în unităţile de primire urgenţe. Vorbim de 106 confirmaţi care au nevoie de ventilaţie non-invazivă şi 12 suspecţi care au nevoie de ventilaţie non-invazivă, plus 190 care au nevoie de de oxigen confirmaţi şi 77 care au nevoie de oxigen – suspecţi. La nivelul Bucureştiului situaţia era la ora 11  – 159 de pacienţi în terapiile intensive în unităţile de primiri urgenţe din Bucureşti, din aceşti 159 – 8 erau intubaţi/ventilaţi, 34 erau cu necesar de ventilaţie non-invazivă şi 83 cu necesar de oxigen. Din aceşti pacienţi urmează să continue transportul către spitalul Foişor şi bineînţeles către unitatea mobilă de terapie intensivă de la Spitalul Babeş”, a transmis Arafat.

Șeful DSU susţine că decizia evacuării Spitalului Foişor a fost una corectă pe fond, chiar dacă a creat disconfort.

“Decizia care a fost luată ieri şi care consider că a fost o decizie corectă pe fond, chiar dacă a creat un disconfort pentru pacienţii care erau internaţi în Spitalul Foişor, avea o singură menire şi aceasta este să salvăm cât mai multe vieţi, să nu ne punem în situaţia pe noi, pe colegii noştri din UPU şi din spitale să aleagă între pacienţii care ajung cu ambulanţele cine intră şi cine rămâne în ambulanţă şi aşteaptă în ambulanţă. Acolo nu am dorit să ajungem, aşa că soluţia de a evacua un spital, şi îmi pare rău că s-a întâmplat acest lucru mai târziu în cursul nopţii, când noi de fapt ordinul l-am emis pe la prânz ieri, iar echipa noastră la spital era în jurul orei 15 să discute şi să înceapă această evacuare, care totuşi s-a lungit. Ştim că s-a produs un disconfort, ştiu că multă lume vede acest lucru ca un lucru incorect care era făcut pentru pacienţii care erau internaţi în Spitalul Foişor, dar sunt de acord nu este deloc un lucru plăcut, este un lucru care în condiţii de normalitate putea să se desfăşoare poate mult mai bine, dar în condiţiile de normalitate nu am ajunge să evacuăm un spital pentru a-l transforma în spital COVID”, a mai explicat Arafat.

Totodată, șeful DSU a menţionat că s-a finalizat racordarea la curent electric a unităţii mobile de terapie intensivă de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale ”Victor Babeș” din Capitală, aici fiind transferaţi deja patru pacienţi din interiorul unităţii medicale, care aveau nevoie, de asemenea,de îngrijiri.