Sanofi: Rezultate pozitive ale unui studiu clinic de fază 2 pentru un vaccin-candidat împotriva COVID-19

Compania franceză Sanofi a publicat luni rezultate pozitive ale unui studiu clinic de fază 2 pentru principalul său vaccin-candidat împotriva COVID-19, dezvoltat în colaborare cu grupul britanic GSK, după un prim eşec înregistrat la finalul anului 2020, care a determinat o întârziere de mai multe luni a lansării pe piaţă a unui astfel de ser, informează AFP.

Rezultatele intermediare ale noului studiu clinic (realizat pe oameni) de fază 2 arată că administrarea vaccinului produs de Sanofi „induce producţia unor concentraţii ridicate de anticorpi neutralizanţi la adulţi, la toate grupele de vârstă, la niveluri comparabile cu cele observate la persoanele care s-au recuperat după maladia COVID-19”, a precizat compania franceză într-un comunicat publicat luni.

Un studiu clinic de fază 3, reprezentând ultima etapă a testelor realizate pe oameni înainte de potenţiala autorizare a acestui vaccin – bazat pe proteine recombinate – ar trebui să înceapă în săptămânile următoare, a precizat compania Sanofi, care va lansa în paralel şi producţia noului ser.

Acel studiu va evalua două formule de vaccin, în special împotriva variantei din Wuhan şi a variantei sud-africane, a precizat grupul francez. În timpul studiului clinic de fază 2, vaccinul-candidat a fost testat doar pe varianta Wuhan, potrivit Agerpres.

Rezultatele intermediare au arătat o seroconversie (producţia de anticorpi) în 95% până la 100% din cazuri după administrarea celei de-a doua doze, la toate grupele de vârstă (18-95 ani) şi pentru toate dozajele studiate.

Totodată, la participanţii care au trecut deja prin infecţia COVID-19, o singură doză de vaccin a generat producţia unor concentraţii ridicate de anticorpi neutralizanţi, „ceea ce subliniază solidul interes potenţial pe care îl reprezintă dezvoltarea acestui ser pentru vaccinarea cu doze de rapel”, au afirmat reprezentanţii companiei Sanofi.

Un prim studiu clinic a ajuns la sfârşitul anului 2020 la concluzia unui răspuns imunitar insuficient. Laboratorul francez a trebuit să amâne astfel lansarea vaccinului potenţial pentru cel de-al patrulea trimestru al anului 2021, în contextul în care compania dorea să lanseze serul pe piaţă la jumătatea acestui an.

Întârzierea a stârnit polemici aprinse în Franţa, sindicatele companiei criticând cele 400 de locuri de muncă care urmează să fie desfiinţate în domeniul cercetării.

Mai multe laboratoare şi companii de biotehnologie au lansat deja vaccinuri proprii. În Europa, cele dezvoltate de alianţa americano-germană Pfizer-BioNTech, companiile americane Moderna şi Johnson & Johnson şi grupul britanico-suedez AstraZeneca sunt deja utilizate pe piaţă.

Sanofi dezvoltă în această perioadă un al doilea vaccin-candidat în colaborare cu compania americană Translate Bio, care se bazează pe tehnologia mult mai recentă ARN mesager, folosită în cazul vaccinurilor produse de Pfizer-BioNTech şi Moderna.

În paralel, grupul francez a încheiat acorduri cu alţi producători, precum Pfizer, Johnson & Johnson şi Moderna, pentru a îi ajuta să îşi îmbutelieze vaccinurile proprii.

Toți elevii ar putea merge la școală, de miercuri, în București

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a afirmat că „vede posibil” ca de miercuri să se meargă la şcoală în Bucureşti fără diferenţiere în funcţie de clasă, dacă aceasta va fi decizia Comitetului Municipal pentru Situaţii de Urgenţă.

„Ordinul comun de modificare se poate publica cel mai devreme în această seară în Monitorul Oficial. Nu ar fi raţional să se organizeze o şedinţă CMBSU luni noaptea pentru a anunţa schimbări de marţi dimineaţă. Se va face, probabil, şedinţă la nivelul Municipiului Bucureşti în cursul zilei de mâine, după ce vom avea şi rata de infectare de mâine şi vom avea o confirmare a trendului descendent. Practic, în acest context, văd posibil ca de miercuri să se meargă la şcoală în Bucureşti, fără diferenţiere în funcţie de clasă, dacă aceasta va fi decizia Comitetului Municipal pentru Situaţii de Urgenţă. Modificarea Ordinului comun de ministru Educaţie-Sănătate creează cadrul pentru ca CJSU/CMBSU sa poată decide în acord cu ISJ/ISMB şi DSP”, a transmis, luni, ministrul.

Potrivit acestuia, elevii care prezintă orice simptome specifice COVID-19, vulnerabilităţi medicale sau alte motive întemeiate trebuie să aibă asigurat accesul online la procesul de învăţământ.

Sănătatea – capital economic și siguranță națională. Cum să vindecăm sistemul sanitar românesc

Conferința ”Sănătatea – capital economic și siguranță națională. Cum să vindecăm sistemul sanitar românesc” se va desfășura marți, 18 mai, în sistem online.

Cu acest prilej, oficiali din sănătate, finanțiști și economiști dezbat la conferința CursDeGuvernare, alături de reprezentanți ai industriei sănătății și manageri de spitale, nu doar soluțiile de modernizare și eficientizare, ci și modul în care sănătatea din România poate fi consolidată în calitate de capital economic și domeniu de siguranță națională.

Potrivit organizatorilor, ”perioada pe care o parcurgem arată că reforma în Sănătate nu presupune doar rezolvarea haosului organizațional: cu zeci de mii de morți, închiderea  instituțiilor esențiale, blocarea economiei și pierderea a zeci de miliarde de euro și a echilibrului social suntem în fața unor prejudicii ca într-un veritabil război, în care singurele arme pe care le avem la îndemână sunt coerența și eficiența sistemului de sănătate. Situația mondială a adus însă cu sine și o oportunitate: finanțările suplimentare și eforturile de integrare a sistemelor europene, pentru a ne putem alinia la eficiența și calitatea serviciilor care să facă față unui dezastru de anvergura pandemiei actuale.”

Agenda evenimentului:

Ioana Mihăilă, Ministrul Sănătății – Care sunt pilonii pe care ar trebui așezată reforma sistemului de sănătate astfel încât să ajungă la eficiența dorită: principalele măsuri din programul de reformă și ce efect se așteaptă de la ele

Nelu Tătaru, Președintele Comisiei pentru sănătate şi familie din Camera Deputaților – Trei mari disfuncții ale sistemului de sănătate care trebuie depanate urgent: cum procedăm?

Vlad Mixich, Expert în board-ul Agenției Europene pentru Sănătate și Securitate în Muncă EU-OSHA – Bunele practici în sistemele de sănătate europene considerate cele mai performante, care pot fi implementate și în România

Dan Dungaciu, Sociolog și expert în geopolitică – Sănătatea după experiența pandemiei Covid: cum se raportează statele occidentale – NATO, UE, SUA – la sistemul de sănătate privit ca element de siguranță națională

Mircea Coșea, Profesor de economie, ASE – Academia de Studii Economice – Exemple concrete de abordare a sistemului de sănătate nu ca o sursă de costuri de boală, ci ca ”mentenanță” a sănătății naționale

Gindrovel Dumitra, Vicepreședinte al Societății Naţionale de Medicina Familiei  – Medicina de familie – interfața dintre pacient și Sistemul de Sănătate. Cum valorizăm și eficientizăm această infrastructură de bază

Raul Pătrașcu, Manager al Spitalului Județean Timișoara – Medicii responsabili care duc pe picioare bolile sistemului de Sănătate: folosim analgezice sau punem mâna pe bisturiu?

Alina Culcea, Președinte al Asociației Române a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM) Accesul sistemului românesc de sănătate la medicația inovativă: diferența dintre costul și investiția în sănătate

 Mirela Iordan, Director General, Pfizer Romania – Dezvoltarea unui sistem de sănătate rezilient prin inovație și colaborare

Q&A și concluzii 

Moderator: Marius GEANTĂ, Președinte și co-fondator al Centrului pentru Inovație în Medicină

Printre partenerii media se regăsește și Sănătatea Press Group, prin platformele Sanatatea.TV și RoHealthReview.ro.

 

Maraton al vaccinării la UMFST Târgu Mureș: Peste 7.000 de persoane vaccinate anti-COVID-19

sursa foto: Leonard Azamfirei/ Facebook

Un total de 7.504 persoane s-au vaccinat împotriva noului coronavirus, timp de 72 de ore, în cadrul Maratonului vaccinării găzduit de Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) ”George Emil Palade” din Târgu Mureș, potrivit rectorului UMFST, prof. dr. Leonard Azamfirei.

”Maratonul vaccinării – „UMFST vaccinează” s-a încheiat. Timp de 72 de ore, neîntrerupt, la UMFST s-au vaccinat 7504 de persoane. Un efort colectiv prin care Universitatea a arătat din nou că are capacitatea de a coagula toate autoritățile care trebuie să se îngrijească de binele oamenilor. Am stat de vorbă cu cetățenii și i-am întrebat de ce au venit la UMFST pentru vaccinare când puteau merge la un centru mai apropiat. Răspunsul primit m-a umplut de bucurie: „Pentru că aici, la Universitate ne-am simțit mai în siguranță.” Siguranța este la fel de mare în fiecare centru de vaccinare, dar încrederea pe care o au oamenii în Universitate, în cei care au fost voluntari sub cupola acestei instituții de învățământ superior, mă face să cred că trebuie să rămânem la fel de dispuși să răspundem nevoilor celor din jur. Le mulțumesc celor peste 300 de voluntari: medici, asistente medicale, studenți, oameni de bine din Mureș – unii fără pregătire medicală, dar motivați de dorința de a face și ei ceva pentru binele celor din jur. Organizarea a fost fără cusur. Nimeni nu va fi bine până când nu vom fi toți bine! UMFST – E pluribus unum!”, a scris luni dimineață, pe pagina sa de Facebook, rectorul UMFST.

 

Studiu OMS: Programul de lucru prelungit ucide sute de mii de oameni pe an

Programul de lucru prelungit ucide sute de mii de oameni pe an. Această tendință îngrijorătoare s-ar putea accentua din cauza pandemiei de COVID-19, avertizează, luni, Organizația Mondială a Sănătății (OMS), potrivit Reuters.

Primul studiu global privind impactul programului de lucru prelungit a arătat că, din 2016, 745.000 de persoane au murit din cauza accidentului vascular cerebral și a bolilor de inimă asociate cu munca excesivă. Cifra a reprezentat o creștere de aproape 30% față de situația din anul 2000.

”Munca de 55 de ore sau mai mult pe săptămână este un pericol grav pentru sănătate. Vrem să promovăm mai multe acțiuni, să asigurăm mai multă protecție a lucrătorilor”, a declarat Maria Neira, directorul Departamentului OMS al Mediului, Schimbărilor Climatice și Sănătății.

Studiul realizat de OMS și Organizația Internațională a Muncii a arătat că majoritatea victimelor, respectiv 72%, erau bărbați, de vârstă mijlocie sau mai în vârstă.

Persoanele care locuiesc în Asia de Sud-Est și în regiunea Pacificului de Vest, o regiune definită de OMS care include China, Japonia și Australia, au fost cele mai afectate.

Studiul, ce a analizat situația din 194 de țări, a stabilit că timpul lucrul de 55 de ore sau mai mult pe săptămână este asociat cu un risc cu 35% mai mare de accident vascular cerebral și cu un risc cu 17% mai mare de a muri din cauza bolii ischemice a inimii, decât dacă s-ar munci 35-40 de ore săptămână.

Trebuie precizat că studiul a vizat perioada 2000-2016. Deși nu a inclus pandemia COVID-19, oficialii OMS au declarat că munca la distanță și încetinirea economică globală care rezultă din situația de urgență impusă de coronavirus ar putea crește acese riscuri asupra vieții.

”Pandemia accelerează evoluțiile care ar putea alimenta tendința de creștere a timpului de lucru”, a spus OMS, estimând că cel puțin 9% dintre oameni lucrează mai multe ore. Chiar reprezentanții OMS spun că au lucrat multe ore în timpul pandemiei.

Limitarea orelor de muncă ar aduce beneficii angajatorilor, deoarece ar crește productivitatea angajaților, a declarat reprezentantul OMS Frank Pega: „Este o decizie inteligentă de a nu crește programul de lucru într-o perioadă de criză economică.”

 

CNCAV: 101.662 de persoane vaccinate de la ultima raportare

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunţat că duminică au fost vaccinate 101.662 persoane.

Potrivit CNCAV, în ultimele 24 de ore au fost vaccinate 101.662 persoane, dintre care 42.432 cu prima doză, iar 59.230 cu a doua doză.

De asemenea, 86.914 persoane au primit serul produs de Pfizer, 5.585 pe cel de la Moderna, 7.693 AstraZeneca, iar 1.470 au primit vaccin Johnson&Johnson.

De la începutul campaniei de vaccinare, au fost vaccinate 3.928.681 persoane, dintre care 2.811.399 cu ambele doze.

În ultimele 24 de ore au fost raportate 49 de reacţii adverse.

15.298 reacţii adverse au fost înregistrate de la începutul campaniei de vaccinare. CNCAV precizează că 152 reacţii adverse sunt în curs de investigare.

 

Direcţia de Sănătate Publică Timiş: Un număr record de vaccinări

Direcţia de Sănătate Publică Timiş a anunţat, duminică, un număr record de vaccinări în ultimele 24 de ore, în judeţ, de 6.659 de persoane, dintre care 4.177 s-au imunizat în cadrul celei de-a doua etape a maratonului de la Centrul Regional de Afaceri Timişoara (CRAFT).

La CRAFT s-au administrat 3.449 de seruri Pfizer şi 728 Johnson&Johnson.

Rata de infectare cu SARS-CoV-2 a scăzut, în judeţ, la 0,84 la mie şi în Timişoara, la 0,86.

În ultimele 24 de ore, au fost confirmate 26 de noi cazuri de COVID-19 în judeţ, din care nouă în Timişoara.

În spitalele din judeţ sunt 139 de bolnavi internaţi cu patologii asociate COVID, dintre care 49 sunt în secţiile ATI. S-au înregistrat şi patru decese.

De la debutul campaniei de vaccinare, în judeţ s-au administrat 309.706 doze, din care 134.907 sunt rapel.

Se menţin cele patru focare active COVID, cu 53 de subiecţi pozitivi.

Peste 697.000 de doze de vaccin Pfizer BioNTech ajung luni în România

România va primi, luni, o nouă tranşă de vaccin, de 697.320 doze, de la compania Pfizer BioNTech, a anunţat Comitetul naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19.

Vaccinurile vor fi livrate pe cale aeriană şi vor ajunge pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca şi Timişoara.

Transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră. Vaccinurile sunt transportate în condiţii optime de siguranţă, în containere speciale, cu gheaţă carbonică şi folie etanşă.

Dozele de vaccin vor fi distribuite astfel:

* Centrul Naţional de Stocare Bucureşti: 241.020 doze;

* Centrul Regional de Depozitare Braşov: 81.900 doze;

* Centrul Regional de Depozitare Cluj: 81.900 doze;

* Centrul Regional de Depozitare Constanţa: 81.900 doze;

* Centrul Regional de Depozitare Craiova: 70.200 doze;

* Centrul Regional de Depozitare Iaşi: 70.200 doze;

* Centrul Regional de Depozitare Timişoara: 70.200 doze.

Până la acest moment, România a recepţionat 6.517.349 doze de vaccin produse de compania Pfizer, iar 5.353.710 au fost deja utilizate pentru imunizarea populaţiei, precizează CNCAV.

În centrele de vaccinare se vor utiliza atât doze recepţionate de România în tranşa curentă, cât şi în tranşele anterioare, pe baza solicitărilor transmise la centrul naţional şi centrele regionale de depozitare, prin Direcţiile de sănătate publică judeţene şi cea a municipiului Bucureşti.

Alocarea dozelor de vaccin se realizează conform calendarului de livrare pus la dispoziţie de firma producătoare.

Vaccinarea anti-COVID în Rusia: Ministrul sănătăţii, apel pentru imunizare

Ministrul rus al sănătăţii, Mihail Murashko, a lansat un apel către cetăţeni, în faţa reticenţei populaţiei de a se imuniza, să nu aştepte al treilea val al pandemiei de coronavirus şi să se vaccineze anti-COVID-19, relatează EFE.

„Ne întrebăm adesea despre riscul unui al treilea val . Mi se pare o întrebare absurdă, nu este necesară, dar trebuie să luăm măsuri profilactice (…) Pur şi simplu trebuie mers la vaccinare, pentru a nu mai exista astfel de întrebări banale şi nelalocul lor”, a declarat ministrul postului de televiziune Rossiya 1, potrivit Agerpres.

Deşi nivelul de contagiere în Rusia rămâne relativ stabil, în ultima săptămână a fost depăşită media de 9.000 de cazuri, astfel încât specialiştii au avertizat că ar putea avea loc un al treilea val al pandemiei.

Pe de altă parte, potrivit unui sondaj publicat de SuperJob.ru, 42 % dintre ruşi nu vor să se vaccineze anti-COVID-19.

Cel mai mare refuz se remarcă între persoanele din grupa de vârstă 35 – 44 de ani, dintre care 46 % nu vor să se vaccineze.

Doar 20 % dintre ruşi s-au arătat dispuşi să se vaccineze, cifră care creşte la 24 % între cei cu vârstade peste 45 de ani.

În ultima zi, au fost raportate 8.554 noi cazuri şi au decedat 391 de persoane, potrivit autorităţilor sanitare.

La Moscova, principalul focar de COVID-1 din ţară, în ultimele 24 de ore au fost raportate 2.789 de cazuri şi 56 de decese.

Rusia, cu 4,9 milioane de cazuri, este a şase ţară din lume ca număr de contagieri după SUA, India, Brazilia, Franţa şi Turcia şi, potrivit datelor guvernelor, numărul deceselor de COVID-19 se ridică în total la 115.871.

Dr. Radu Zamfir, despre transplantul pulmonar din România

Dr. Radu Zamfir, directorul Agenției Naționale de Transplant, a declarat că singurul centru în care se face transplant pulmonar la noi în țară este cel de la Spitalul Clinic „Sf. Maria”, acolo efectuându-se un singur transplant în acest an și exportându-se cinci grefe pulmonare, dar în prezent activitatea sa este blocată.

Întrebat, la un post de televiziune, când s-ar putea relua transplanturile pulmonare în România, dr. Radu Zamfir a spus că „în momentul în care Spitalul Sf. Maria va depune dosarul de acreditare, și am informații că o va face cât de curând, lucrurile cred că se vor mișca foarte repede”.

În prezent, pacienții români care au nevoie de transplant pulmonar merg în Italia, iar țara noastră asigură suportul financiar al intervenției, potrivit medicului Radu Zamfir.