Prof. dr.Cătălina Poiană:Medicina bucureșteană a arătat în aceste zile unitate, forță și responsabilitate

0
796

Prof. dr. Cătălina Poiană, președintele Colegiului Medicilor din Municipiul București, a declarat, în cadrul celei de-a doua ediții a Maratonului Vaccinării București, că medicina bucureșteană a arătat în aceste zile, ca și în urmă cu trei săptămâni, unitate, forță și responsabilitate, invitându-i totodată pe bucureșteni să se alăture „în efortul de a face un pas pentru a ne lua viața înapoi”.

„A fost un model prin care am arătat că putem să fim o echipă, că putem să fim alături de pacienții noștri, că suntem alături de români și că împreună redăm normalitatea (…). Sperăm ca aceste zile să fie un succes ca și în urmă cu trei săptămâni și invităm toți bucureștenii dornici să se imunizeze să ni se alăture în aceste zile, în efortul de a face un pas pentru a ne lua viața înapoi”, a declarat prof. dr. Cătălina Poiană.

A doua ediție a Maratonului Vaccinării București, organizat de Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din Capitală, își propune creșterea numărului de persoane vaccinate împotriva SARS-CoV-2.

O premieră în cadrul celei de-a doua ediții a Maratonului Vaccinării București o reprezintă administrarea vaccinului Johnson&Johnson, ce se efectuează într-o singură doză, după cum au anunțat organizatorii. Astfel, toate persoanele care au împlinit vârsta de 16 ani și doresc să se vaccineze o pot face fie cu vaccinul Pfizer, fie cu vaccinul Johnson & Johnson.

De asemenea, toți cei vaccinați cu prima doză în cadrul ediției I a Maratonului Vaccinării București sunt așteptați pentru rapel.

Ediția a doua a Maratonul Vaccinării București se va desfășura atât la Sala Palatului, cât și la Biblioteca Națională a României, unde vor fi amenajate un total de 50 de fluxuri de vaccinare.

Astfel, timp de 3 zile, 24 de ore din 24, peste 1.000 de medici, studenţi, asistenţi medicali și personal administrativ vor participa pe bază de voluntariat la această acțiune.

În cadrul primei ediții a Maratonului Vaccinării, care a avut loc în perioada 7 – 10 Mai, s-au vaccinat 20.360 de persoane cu prima doză de vaccin Pfizer.

Articolul precedentProf. dr. Dragoș Vinereanu: UMF „Carol Davila” a urcat în Top Shanghai, Clinical Medicine, pozițiile 101-150
Articolul următorPreședinta Colegiului Medicilor Stomatologi, despre vaccinare: E nevoie de efortul tuturor