Mihăilă, despre reorganizarea Institutului de Urologie şi Transplant Renal din Cluj: O considerăm oportună

„Institutul de Urologie şi Transplant îşi desfăşoară activitatea într-o clădire care aparţine Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj Napoca, clădire care este împărţită cu spaţii ale Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj şi anume Clinica Medicală II şi Clinica Chirurgie 2 din Spitalul Judeţean Cluj Napoca. Practic, se află la ultimul nivel şi la mansarda acestei clădiri. Nefiind comunicare între cele două instituţii, nu s-au putut face demersurile pentru asigurarea evacuării în siguranţă la incendiu, motiv pentru care IGSU nu a putut elibera aviz de securitate la incendiu, problemă care în această situaţie şi în acest context nu poate fi rezolvată. (…) În acest condiţii, considerăm oportună reorganizarea Institutului de Urologie şi Transplant Renal din Cluj prin includerea în structura funcţională a Spitalului Clinic Judeţean Cluj Napoca sub forma unui Centru de Urologie şi Transplant Renal”, a transmis ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, luni, într-o conferinţă de presă.

Ioana Mihăilă a afirmat că va fi asigurat pacienţilor accesul la serviciile de urologie şi de transplant renal şi nu vor fi discontinuităţi în tratament.

„Săptămâna trecută, la solicitarea cadrelor medicale din cadrul institutului, am fost în vizită pentru a vedea problemele cu care aceştia se confruntă. Solicitările pe care cei din Institutul de Urologie şi Transplant renal ni le-au transmis au fost: mărirea tarifului pe caz ponderat, solicitare transmisă CNAS, includerea în programul de acţiuni prioritare pentru anestezie şi terapie intensivă şi modificarea cadrului legislativ pentru acţiunile prioritare de transplant (…) şi cheltuieli de personal. Referitor la mărirea tarifului pe caz ponderat, menţionez că ne-am consultat cu colegii de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi, conform datelor pe care aceştia le au disponibile, Institutul de Urologie şi Transplant Renal se află în primele 10-15 spitale din ţară din cele 400 de unităţi sanitare spitaliceşti din ţară ca valoare a tarifului pe caz ponderat, cu o valoare de 1.839 lei, mai mult decât Spitalul Clinic Parhon din Iaşi, care desfăşoară o activitate similară sau ca Institutul de Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş, tarifele acestora fiind de 1.726 şi respectiv de 1.800 lei”, a arătat ministrul.

Ioana Mihăilă a subliniat că în luna iunie institutul clujean a primit o suplimentare de fonduri de 30.000 de lei, iar după intrarea în vigoare a noului contract-cadru va mai primi o sumă „semnificativ mai mare”.

„În plus, doar în luna iunie, ca urmare a discuţiilor de mediere dintre Casa judeţeană de asigurări Cluj şi prefectură şi reprezentanţii Institutului de Urologie şi Transplant – Institutul de Urologie şi Transplant a primit o suplimentare de fonduri de 30.000 de lei pe cazurile deja rezolvate. În plus, situaţia financiară a Institutului de Urologie şi Transplant, conform raportărilor de la CNAS, este în continuare stabilă. De la 1 iulie, după ce intră în vigoare următorul contract cadru şi următoarele norme aferente contractului cadru, Institutul de Urologie şi Transplant va primi o sumă semnificativ mai mare decât cea de acum, (…) această sumă fiind cam cu 340.000 de lei în plus pe lună. (…) Referitor la a doua solicitare, şi anume aceea de includere în AP ATI, Ministerul Sănătăţii a făcut deja demersuri pentru ca Institutul de urologie şi Transplant să fie inclus în Acţiuni Prioritare Terapie Intensivă”, a explicat ministrul Sănătăţii.

Ioana Mihăilă a precizat că nu poate fi rezolvată solicitarea privind modificarea cadrului normativ pentru acţiuni de transplant, întrucât ar însemna „obiectul unei duble finanţări”.

„În ceea ce priveşte a treia solicitare, şi anume modificarea cadrului normativ pentru acţiuni prioritare de transplant, solicitarea lor nu poate fi rezolvată, solicitarea constând în a asigura finanţarea cheltuielilor de personal. Această asigurare a cheltuielilor de personal ar fi obiectul unei duble finanţări, motiv pentru care acest lucru în acest cadru legal nu poate fi efectuat”, a explicat Ioana Mihăilă.

Bilanț COVID-19: 37 de noi infectări și un singur deces

În ultimele 24 de ore, în România au fost înregistrate 37 de noi infectări cu SARS-CoV-2, 6 dintre acestea fiind în București.

Alte 57 de decese asociate COVID-19 din trecut au fost înregistrate.

Până luni, 28 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.080.667 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID-19). 1.045.351 de pacienți au fost declarați vindecați.

Tot până luni, 33.311 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat.

În intervalul 27.06.2021 (10:00) – 28.06.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 58 de decese (32 bărbați și 26 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Constanța, Maramureș și Prahova.

57 dintre aceste decese sunt anterioare intervalului mai sus menționat și au fost introduse în baza de date, la solicitarea Ministerului Sănătății, de către Direcțiile de Sănătate Publică din țară, în urma verificărilor efectuate.

Astfel, 1 dintre acestea s-a produs în luna august 2020, 1 în luna septembrie, 7 în luna octombrie, 25 în noiembrie 2020, 6 în decembrie 2020, 2 în ianuarie 2021, 4 în februarie 2021, 9 în martie 2021 și 2 în aprilie 2021, în județele Maramureș și Prahova.

Dintre cele 58 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 de ani, 8 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 20 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 18 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 11 decese la categoria de vârstă peste 80 ani.

Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 534. Dintre acestea, 86 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 8.316.206 teste RT-PCR și 1.433.354 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 4.533 de teste RT-PCR (2.312 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 2.221 la cerere) și 6.190 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 1.906 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 839 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 18.533 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 41 de persoane.

 

Coronavirus: Bulgaria, prima zi fără niciun deces. Ucraina, bilanţ minim de decese

Pentru bulgari, duminică a fost prima zi fără niciun deces asociat COVID-19 după 28 septembrie 2020. Și numărul cazurilor noi de infectare cu noul coronavirus scăzut ajungând la 16, cel mai mic bilanţ pe zi începând din 8 iunie anul trecut, indică datele postate pe site-ul oficial de informaţii cu privire la epidemie, potrivit Agerpres care citează presa internațională.

Numărul total al infectărilor confirmate cu SARS-CoV-2 a ajuns la 421.531. Numărul deceselor asociate COVID-19 a ajuns la 18.027.

Mai sunt spitalizaţi 1.560 de pacienţi cu COVID-19, cel mai mic bilanţ de după 19 octombrie. Din acest total, 197 de pacienți sunt la terapie intensivă.

Până în acest moment, în Bulgaria au fost administrate aproape 1,73 milioane de doze de vaccin anti-COVID-19, iar 786.336 de persoane au fost vaccinate cu schema completă.

Şi Ucraina a raportat luni cel mai mic bilanţ zilnic al deceselor începând din 19 iulie, 9 în ultimele 24 de ore, interval în care au fost raportate 285 de cazuri noi de infectare, conform datelor comunicate de Ministerul Sănătăţii, preluate de Reuters.

Bilanţul infectărilor a ajuns astfel la 2,23 milioane, iar cel al deceselor la 52.295.

Ucraina a înregistrat în ultimul timp o scădere puternică a numărului de contagieri, iar la începutul acestei luni a ridicat multe restricţii pe plan intern, menţinându-le însă pe altele până la 31 august.

World Vision România, campanie de promovare şi mobilizare pentru vaccinarea anti-COVID-19 în mediul rural

World Vision România va derula o campanie de promovare şi mobilizare a populaţiei pentru vaccinarea anti-COVID-19 în satele româneşti, potrivit unui comunicat  de presă al organizației.

World Vision România va colabora cu Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), cu alte instituţii şi autorităţi naţionale şi locale pentru ca beneficiarii fundaţiei şi comunităţile în care este prezentă să aibă acces la vaccinurile anti-COVID-19 în cel mai scurt timp, astfel încât imunizarea acestora să aducă protecţie şi siguranţă în aceste comunităţi. În plus, intensificarea tuturor eforturilor pentru vaccinarea populaţiei înseamnă şi redeschiderea în siguranţă a şcolilor din comunităţile vulnerabile, potrivit Agerpres.

Sprijinul acordat de World Vision România comunităţilor va consta în facilitatea accesului la informaţiile privind vaccinarea anti-COVID-19, care este sigură, gratuită şi voluntară. De asemenea, va colabora cu autorităţile locale şi centrale pentru a găsi cele mai potrivite variante prin care comunităţi specifice să aibă acces la centre de vaccinare, echipe mobile de vaccinare sau medicii de familie înscrişi în program.

Angajaţii şi voluntarii organizaţiei vor informa atât principalii influenţatori din comunitate (reprezentanţii primăriilor, medicii, profesorii, preoţii etc.), dar şi locuitorii din mediul rural cu privire la importanţa vaccinării.

Pentru a ajunge cu mesajele pro-vaccinare la un număr cât mai mare de locuitori din comunităţile vulnerabile, World Vision România a conceput o serie de materiale de comunicare pentru a clarifica şi demonta numeroasele mituri legate de vaccinarea anti-COVID-19. Acestea vor ajunge în plic la destinatari, pentru a-i ajuta să distingă între informaţiile false şi adevărate despre vaccinarea anti-COVID-19. Afişe şi informaţii privind vaccinarea anti-COVID-19 vor fi utilizate atât în zonele cu cel mai mare trafic, dar şi în comunicarea pe reţelele sociale.

Până în prezent, aceste mesaje au ajuns deja la peste 1.500 de familii din judeţele Cluj, Ialomiţa, Dolj şi Vâlcea, aproape 4.000 de persoane fiind expuse la mesaje. Afişele World Vision au fost văzute de aproape 80.000 de persoane din aceste judeţe.

COVID-19 India: Copii internați în spital cu simptome de respirație și scăderea tensiunii arteriale

Patru copii din India au fost internați separat, luna aceasta, într-un spital din statul central indian Maharashtra, cu simptome de respirație și scăderea tensiunii arteriale.

Mamele lor contractaseră COVID-19 în urmă cu mai mult de o lună, însă copiii nu au prezentat simptome ale bolii. La Spitalul Kasturba din Sevagram, ce are 1.000 de paturi, pacienții tineri s-au dovedit a avea anticorpi împotriva COVID-19, indicând o infecție din trecut, potrivit BBC.

Acum se luptă cu o afecțiune rară, inflamatorie și care ar putea pune viața în pericol, numită sindrom inflamator multi-sistem (MIS-C). Această afecțiune se dezvoltă de obicei la patru până la șase săptămâni după ce copiii și adolescenții s-au recuperat în urma COVID-19.

La Spitalul Kasturba, doi dintre copiii bolnavi și-au revenit, în timp ce ceilalți doi sunt tratați în terapie intensivă.

”Mi-aș face griji în legătură cu această afecțiune. Pur și simplu nu știm cât de profundă este această problemă. Este îngrijorător că încă nu avem date despre povara acestei boli în India”, a spus dr. SP Kalantri, intendentul medical principal al Spitalului Kasturba, citat de BBC.

Pe măsură ce al doilea val mortal al coronavirusului scade, medicii pediatri din India raportează mai multe cazuri de această afecțiune rară, dar gravă. Momentan, nu se știe cu exactitate câți copii au fost afectați. SUA au raportat până acum peste 4.000 de cazuri și 36 de decese cauzate de boală.

La Spitalul Gangaram din Delhi, dr. Dhiren Gupta, un medic pediatru de terapie intensivă, a văzut peste 75 de pacienți, cu vârste cuprinse între patru și 15 ani, din martie, când a început al doilea val. Spitalul său a deschis o secție MIS-C cu 18 paturi. El consideră că au existat peste 500 de astfel de cazuri în capitală și în suburbiile acesteia.

La aproape 1.500 km distanță, în orașul vestic Pune, Dr. Aarti Kinikar, medic pediatru care lucrează într-un colegiu medical și spital guvernamental, a văzut 30 de astfel de cazuri din aprilie. Treisprezece dintre copiii bolnavi, cu vârste cuprinse între patru și 12 ani, sunt încă în spital. Majoritatea au suferit de miocardită, o boală marcată de inflamația mușchiului inimii.

”Numerele sunt prea multe după al doilea val”, a spus dr. Kinikar.

În Solapur, un orășel din Maharashtra, pediatrul Dayanand Nakate s-a ocupat de un număr de până la 20 de pacienți, majoritatea cu vârsta cuprinsă între 10 și 15 ani, în ultima lună. În ultimele două săptămâni, guvernul Maharashtra a transformat MIS-C într-o „boală cu notificări”, cerută prin lege să fie raportată autorităților.

Medicii spun că afecțiunea este rezultatul unui răspuns imun extrem la virus, care poate duce la inflamația organelor vitale.

Simptomele pot imita adesea alte boli la început: febră mare și persistentă, erupție cutanată, ochi roșii, ganglioni limfatici inflamați, dureri de stomac, tensiune arterială scăzută, dureri corporale și letargie.

Unele simptome sunt similare cu boala Kawasaki, o altă afecțiune rară care afectează în principal copiii cu vârsta sub cinci ani, potrivit sursei citate.

”Sindromul este într-adevăr un spectru de afecțiuni, de la o boală ușoară asemănătoare Kawasaki până la insuficiență multi-organică”, potrivit dr. Jhuma Sankar, profesor asociat de pediatrie la Institutul de Științe Medicale All India din Delhi (AIIMS).

Creșterea inflamației, spun medicii, poate duce la rezultate înfricoșătoare: șoc septic, insuficiență respiratorie și afectează mai multe organe, cum ar fi inima, rinichii și ficatul. Un studiu din SUA a constatat că și copiii afectați de această afecțiune prezintă simptome neurologice.

Dr. Gupta a precizat că majoritatea copiilor bolnavi din spitalul său au necesitat tratament de îngrijire critică. Medicul a mai subliniiat că este cu atât mai îngrijorat cu cât 90% dintre copiii din spital tratați pentru această afecțiune au contractat COVID-19 fără să prezinte simptome, iar copiii s-au îmbolnăvit de sindromul inflamator la două până la șase săptămâni după recuperare.

”Singura mea îngrijorare este că acești copii nu ar trebui neglijați și să ajungp în situații de urgență extremă. Părinții trebuie să fie atenți și să ducă la un medic pediatru copiii care s-au recuperat de COVID și dezvoltă simptome”, a spus dr. Gupta, citat de BBC.

Starea inflamatorie rămâne rară și, dacă este tratată la timp, mortalitatea pare să fie scăzută: doar unul dintre cei 23 de pacienți din patru spitale din Mumbai care au fost afectați de această afecțiune și examinați ca parte a unui studiu a murit.

Colegiul Regal de Pediatrie și Sănătatea Copilului din Marea Britanie, unde afecțiunea se numește Sindromul inflamator multisistem pediatric sau PIMS, a declarat că numărul mortalității nu este încă disponibil, dar a declarat că decesele ”ar fi extrem de rare”.

De exemplu, în Pune, medicii pediatri pun la dispoziție broșuri de instrucțiuni pentru părinți și oferă instruire online lucrătorilor din domeniul sănătății și îngrijitorilor pentru a trata copiii bolnavi acasă, mai scrie BBC.

Ceea ce încă nu este complet clar este factorul ce cauzează această afecțiune.

Centrul SUA pentru Controlul și Prevenirea Bolilor recomandă părinților să solicite imediat asistență de urgență dacă copiii lor prezintă oricare dintre aceste semne de avertizare sau alte semne referitoare la:

  • Probleme de respirație
  • Durere sau presiune în piept care nu dispare
  • Incapacitatea de a se trezi sau de a rămâne treaz
  • Piele, buze sau paturi de unghii palide, cenușii sau albastre, în funcție de tonul pielii
  • Dureri abdominale severe

 

323 de milioane de doze de vaccinuri anti-COVID-19, administrate în SUA

Statele Unite au administrat până duminică 323.327.328 de doze de vaccinuri anti-COVID-19 din totalul de 381.282.720 de doze distribuite la nivel naţional, a anunţat Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) din această ţară, informează Reuters.

Cifrele raportate duminică reprezintă o creştere faţă de statisticile anunţate pe 26 iunie, când 322.123.103 de doze de vaccinuri anti-COVID-19 fuseseră administrate din totalul de 381.276.030 de doze distribuite la nivel naţional.

Potrivit CDC, 179.261.269 de rezidenţi americani au primit până duminică cel puţin o doză a unui vaccin anti-COVID-19, iar 153.028.665 de americani au fost deja vaccinaţi cu schemă completă.

Bilanţul publicat de CDC include toate cele trei vaccinuri autorizate până în prezent în Statele Unite: serurile Pfizer-BioNTech şi Moderna, administrate în două doze, şi vaccinul Johnson & Johnson, care se administrează într-o singură doză.

Andrei Baciu, despre cum va putea fi descărcat certificatul verde COVID-19 de la 1 iulie

Secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Andrei Baciu, a anunțat duminică seară că de la 1 iulie va intra în funcțiune și în România certificatul digital european pentru COVID-19, certificat care facilitează călătoriile în străinătate, și a explicat de unde va putea fi descărcat acesta.

Andrei Baciu a mai spus că Guvernul pregătește legislația aferentă și că vor exista și alte modalități prin care cetățenii vor putea ajunge în posesia documentului. De exemplu, certificatul va putea fi luat și de la direcțiile de sănătate publică, dar și de la medicii de familie. Totodată, se va înființa și un call center, dar se va organiza și un grup de soluționare pentru probleme neprevăzute care ar putea apărea și pentru eventuale excepții.

”Suntem în linie dreaptă pentru folosirea acestui certificat digital european pentru COVID-19 sau certificat de călătorie, cum îi mai spunem noi. La 1 iulie, peste câteva zile, va intra în funcțiune și în România, s-a muncit mult în ultimele luni de zile pentru a finaliza toată această procedură. (…) Existența acestui certificat digital european facilitează, practic, transportul și călătoria în interiorul spațiului european”, a declarat Andrei Baciu pentru un post de televiziune.

Certificatul digital european pentru COVID-19 va dovedi că o persoană a trecut prin boală, că are imunitate, că s-a vaccinat sau că are un test negativ la boală. Totul se rezumă la un cod QR, care va putea fi scanat și va facilita trecerea la frontieră.

Certificatul va putea fi descărcat de la 1 iulie de pe platforma pusă la punct de STS și ca va fi disponibilă la adresa: certificat-covid.gov.ro.

Este necesară crearea unui cont pe această platformă cu o adresă de email, după care persoana în cauză va primi un link pentru a verifica identitatea. Odată cu accesarea acelui link, persoana care solicită certificatul va fi direcționat către platforma respectivă, de unde va putea descărca certificatul care va fi valid pe una dintre situațiile mai sus enumerate, potrivit secretarului de stat în Ministerul Sănătății.

În cazul persoanelor care nu au acces la internet, pentru acestea va exista posibilitatea ca certificatele să poată fi descărcate fizic fie cu ajutorul medicului de familie, fie cu ajutorul direcției de sănătate publică din județul aferent. Aceste persoane vor putea ridica documentul și în format metric, pe hârtie, și va conține și codul QR respectiv, care se scanează la punctele de trecere a frontierei.

”Este un lucru foarte simplu, cum facem și cu biletul de avion, mergem sau cu telefonul, sau cu hârtie unde este imprimat codul QR. Important este să existe codul QR, fie că este o poză pe telefon, pe WhatsApp etc sau pe hârtie”, a explicat Andrei Baciu pentru Digi24.

El a dat asigurări că platforma STS este în așa fel concepută, încât garantează că datele personale rămân în țară și nu sunt stocate nici măcar la punctul de trecere a frontierei. Prin codurile QR nu se verifică datele, ci autenticitatea lor, și nu se rețin date, a punctat secretarul de stat.

Pe de altă parte, Andrei Baciu a mai spus că la nivel european s-a convenit să existe o perioadă de tranziție de șase săptămâni, începând cu 1 iulie, în care să poată fi folosite ambele tipuri de documente: pentru vaccinare, de exemplu, va putea fi folosită și adeverința de vaccinare clasică, în paralel cu certificatul digital european.

”Mai este un element important. Sunt diverse situații, diverse excepții pentru care ai nevoie oricum de timp. Să vă dau un exemplu: o persoană care s-a vaccinat undeva în spațiul european cu o primă doză, după care vine și se vaccinează în România și solicită imediat după vaccinare certificatul care să-i ateste că are doza completă de vaccin. Trebuie ca sistemul să recunoască cea de-a doua doză ca fiind cea care încheie vaccinarea pentru tipul de vaccin ales”, a mai arătat Andrei Baciu.

”Pentru orice fel de situații speciale, pentru orice fel de excepții o să avem și un call-center, unde vor putea suna oamenii care au tot felul de situații”, a mai adăugat secretarul de stat.

Andrei Baciu a mai precizat că de la 15 august certificatul digital european nu va fi obligatoriu, ci este doar un document care va ușura situația celor care călătoresc. De exemplu, persoanele care dețin un astfel de document ar putea scăpa de carantina ce ar putea fi impusă în anumite țări sau la revenirea din anumite țări..

Toate aceste aspecte vor fi reglementate săptămâna viitoare printr-o ordonanță de urgență, care va transpune și regulamentul european în domeniu, potrivit secretarului de stat Andrei Baciu.

CNCAV: 16.990 de persoane vaccinate anti-COVID-19, dintre care 5.874 cu prima doză, în ultimele 24 de ore

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea (CNCAV) împotriva COVID-19 informează că, în ultimele 24 de ore, au fost administrate 16.990 doze de vaccin, dintre care 14.037 – Pfizer, 2.194 – Johnson&Johnson, 570 – Moderna şi 189 – AstraZeneca.

CNCAV arată că, în acelaşi interval, 5.874 de persoane au fost vaccinate cu prima doză şi 11.116, cu cea de-a doua.

Din 27 decembrie 2020 au fost administrate 8.897.505 de doze unui număr de 4.697.372 de persoane, dintre care 213.912 au primit o doză şi 4.483.460 şi pe cea de-a doua.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate cinci reacţii adverse, una de tip local și patru de tip general.

De la debutul campaniei de vaccinare, s-au înregistrat 16.566 de reacţii adverse la vaccinurile anti-COVID, 1.778 de tip local şi 14.788 de tip general.

Conform CNCAV, 128 de reacţii adverse sunt în curs de investigare.

Oxford-AstraZeneca: A început testarea unui vaccin împotriva variantei sud-africane (beta) a SARS-CoV-2

Universitatea Oxford a anunţat, duminică, faptul că a început să vaccineze voluntari cu un ser dezvoltat de AstraZeneca împotriva variantei sud-africane (beta) a SARS-CoV-2, în cadrul unor teste clinice pentru a evalua eficacitatea sa, relatează AFP.

Aproximativ 2.250 de participanţi urmează să fie recrutaţi în Regatul Unit, Africa de Sud, Brazilia şi Polonia, în cadrul fazelor II şi III ale acestor teste clinice, precizează într-un comunicat universitatea.

Acest vaccin-candidat foloseşte aceeaşi tehnică – cu ”vector viral” – ca vaccinul AstraZeneca-Oxford, administrat în prezent împotriva COVID-19 la nivel mondial.

”Testarea unor doze de rapel ale vaccinului care există şi ale unor vaccinuri împotriva noilor variante este importantă pentru a ne asigura că suntem cât mai bine pregătiţi să păstrăm un avans împotriva pandemiei (COVID-19), în cazul în care folosirea acestora se dovedeşte necesară”, declară profesorul Andrew Pollard, directorul Oxford Vaccine Group.

Date provizorii ale acestor teste clinice urmează să fie făcute publice ulterior, anul acesta. Ele sunt supuse unor reglementări în vederea evaluării, în cadrul unei proceduri accelerate, se arată în comunicat.

Guvrnul britanic a lansat în mai teste clinice, pe care le-a prezentat drept primele în lume, cu privire la reacţia imunitară declanşată de o a treia doză de vaccin împotriva COVID-19, în vederea unei campanii de rapel în Regatul Unit – care înregistrează un val de contaminări cu varianta indiană (delta) a SARS-Cov-2, devenită dominantă.

Cîțu: Bucureşti are cea mai mare rată de vaccinare din ţară. Vaccinarea, singura soluţie de a depăşi pandemia

În municipiul Bucureşti, care are cea mai mare rată de vaccinare din ţară, nu s-a înregistrat niciun caz de COVID-19 în ultimele 24 de ore, fapt ce arată că vaccinarea este singura soluţie de a depăşi pandemia, subliniază premierul Florin Cîţu.

„Bucureşti are cea mai mare rată de vaccinare din ţară. Tot în Bucureşti, în ultimele 24 de ore am avut 0 (!!!) persoane infectate cu virusul SARS-COV 2. Vaccinarea este singura soluţie pentru a depăşi pandemia. It is that simple!”, a afirmat, duminică, premierul Cîţu, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Aproape 4,7 milioane de români au fost vaccinaţi împotriva COVID-19 până în prezent, conform ultimei raportări, de sâmbătă 26 iunie, a Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea (CNCAV) împotriva COVID-19. Astfel, din 27 decembrie 2020 au fost administrate 8.880.515 de doze de vaccin unui număr de 4.691.498 de persoane, dintre care 221.348 au primit o doză şi 4.470.150 şi pe cea de-a doua.