Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Grigore Alexandrescu” are disponibile zece paturi pentru pacienți COVID-19, din care cinci sunt de ATI, dar la reanimare nu există încă niciun pacient internat, a declarat conf. dr. Alexandru Ulici, pentru Sănătatea TV și RoHealthReview.

Conf. dr. Alexandru Ulici a precizat că la “Grigore Alexandrescu” sunt tratați pacienți COVID-19 care au și alte afecțiuni, iar fiecare secție a spitalului are un spațiu tampon pentru suspecți.

“Tratăm pacienți COVID-19 care au alte afecțiuni. De exemplu, apendicite, afecțiuni chirurgicale, afecțiuni ortopedice, afecțiuni neurochirurugicale, afecțiuni cardiologice, afecțiuni pediatrice, deci toate celelalte afecțiuni care au și COVID-19. Noi nu tratăm doar pacienți care au doar COVID. Cei care au doar COVID sunt doar cei care sunt în stare gravă și care au nevoie de reanimare”,

Managerul Alexandru Ulici a spus că “noi nu am fost informați că vom face secție COVID. Avem paturi de terapie intensivă, avem medici reanimatori, avem medici infecționiști, unul angajat și unul pe un post temporar, dar nu avem secție de infecțioase”.

Explicațiile managerului au fost date în contextul în care spitalul pentru copii “Grigore Alexandrescu”, a fost inclus, alături de “M.S. Curie” și “Victor Gomoiu”, pe lista cu spitalele de suport pentru pacienții testați pozitiv sau suspecți de a fi infectați cu virusul SARS-CoV-2.