Romania va demara un program de colaborare cu Republica Moldova in ceea ce priveste transplantul. Prin intermediul acestei colaborari, medicii din Republica Moldova vor fi instruiti de specialistii din Romania cu privire la conditiile efectuarii unui transplant si realizarea acestuia, transmite corespondentul SanatateaTV.ro prezent la conferinta de presa ce a avut loc cu ocazia deschiderii celui de-al VIII-lea Congres ROMTRANSPLANT.

„incepem un program de colaborare cu Republica Moldova pe partea de transplant. Astfel, la sfarsitul lunii octombrie – inceputul lunii noiembrie 2012, domnul prof. dr. Irinel Popescu va merge la Chisinau pentru a instrui medicii de acolo cu privire la efectuarea unui transplant. De un an de zile exista si in Republica Moldova o Agentie Nationala de Transplant, agentie a carei functionare se face dupa modelul Agentiei Nationale de Transplant din Romania”, a declarat in cadrul conferintei de presa, dr. Victor Zota, presedintele Fundatiei pentru Transplant si coordonator national al Agentiei Nationale de Transplant.

Cel de-al VIII-lea Congres ROMTRANSPLANT s-a desfasurat in perioada 26 – 29 septembrie 2012, la Bucuresti, si a avut ca tema „Actualitati in transplantul de organe si tesuturi”.