SJU Bacău intră în a treia etapă de acreditare și continuă dezvoltarea serviciilor medicale

0
34

Spitalul Județean de Urgență Bacău intră, de la 1 octombrie 2026, în cel de-al treilea ciclu de acreditare, care se va desfășura pe parcursul următorilor cinci ani, interval în care unitatea medicală urmărește să dezvolte în continuare servicii medicale complexe și să își consolideze rolul regional, potrivit unei informări publicate pe pagina de socializare a spitalului.

„Privesc acest moment nu doar ca pe o etapă administrativă, ci ca pe o confirmare a direcției în care vrem să dezvoltăm SJU Bacău.

Ne dorim un spital în care performanța medicală, excelența profesională, tehnologia și respectul pentru pacient să fie parte din cultura noastră de zi cu zi”, a declarat ec. Ion-Marius Savin, managerul Spitalului Județean de Urgență Bacău.

În perioada următoare, conducerea unității are în vedere mai multe proiecte de dezvoltare:

„În perioada următoare vom continua proiectele care pot transforma SJU Bacău într-un centru medical regional puternic pentru Moldova: dezvoltarea serviciilor de politraumă, oncologie și radioterapie, medicina nucleară și PET-CT, chirurgia modernă și robotică, imagistica de înaltă performanță, îngrijirea pacientului critic, neurologia vasculară, neonatologia, digitalizarea și dezvoltarea unor servicii medicale complexe cât mai aproape de pacient”, a precizat Ion-Marius Savin.

Managerul a subliniat și importanța personalului în procesul de dezvoltare a spitalului:

„Niciun echipament și nicio investiție nu pot înlocui valoarea oamenilor.

De aceea, acest nou ciclu de acreditare este, înainte de toate, despre noi: despre medici, asistente, personalul medical, tehnic, administrativ și despre fiecare om care contribuie la funcționarea acestui spital”, a transmis managerul SJU Bacău.

Despre modul în care este construită performanța în activitatea medicală, acesta a afirmat:

„Excelența nu se obține într-o zi și nu se măsoară doar printr-un certificat. Se construiește în fiecare zi, prin fiecare pacient îngrijit, fiecare decizie corectă și fiecare lucru făcut cu responsabilitate”, a declarat ec. Ion-Marius Savin.

În mesajul său, managerul s-a referit și la responsabilitatea regională a unității medicale:

„SJU Bacău are o responsabilitate regională. Pacienții din Bacău și din județele din jur trebuie să găsească aici competență, tehnologie, siguranță și încredere.

Acesta este obiectivul nostru.

Să construim împreună un spital modern, performant și competitiv, un spital care să reprezinte un reper medical pentru Moldova.

Avem proiecte importante.

Avem oameni valoroși.

Avem ambiție.

Și avem responsabilitatea de a transforma toate acestea în performanță și excelență pentru pacient.

Mergem înainte. Împreună”, a transmis ec. Ion-Marius Savin, managerul Spitalului Județean de Urgență Bacău.

Articolul precedentCriza politică nu justifică blocajele din Sănătate, trage un semnal de alarmă Federația Sanitas din România