ANALIZĂ Posibil focus pe Africa și America Latină pentru testarea de vaccinuri împotriva noului coronavirus

0
44

În condițiile în care primul val al pandemiei de COVID-19 pare să slăbească în intensitate în Europa și în Statele Unite, oamenii de știință și-ar putea îndrepta atenția către Africa și America Latină pentru testarea de vaccinuri.

”În mod ironic, dacă avem cu adevărat succes în utilizarea măsurilor de sănătate publică pentru a elimina focare de infecție, va fi mai greu să testăm vaccinul”, a declarat Francis Collins, director al National Institutes of Health din Statele Unite.

Pentru a demonstra eficiența unui vaccin, este nevoie de teste clinice ample. În cadrul testelor pentru vaccinuri, voluntarii sunt împărțiți aleatoriu în două grupuri – unul de tratament și unul de control. Astfel grupul de control primește placebo, celălalt vaccinul și toți se întorc în comunitate, ulterior comparându-se ratele de infectare. Testul devine, însă, irelevant dacă transmiterea intracomunitară este redusă.

Ad in title

”Pentru ca testele să funcționeze, trebuie să existe un risc de infecție în comunitate. Dacă virusul a fost eliminat temporar, atunci acest exercițiu este inutil. Soluția este orientarea către zone unde infecția se răspândește pe scară largă intracomunitar – în prezent este vorba de țări precum Brazilia sau Mexic”, a explicat Ayfer Ali, expert în farmacologie la Warwick Business School din Marea Britanie.

Printre primele vaccinuri pentru COVID-19 care intră în faza a II-a de testare se numără unul de la compania americană Moderna ș altul dezvoltat de oamenii de ștință de la Universitatea Oxford, susținut de AstraZeneca.

În iulie, SUA intenționează să lanseze teste ample ale eficienței, cu 20.000 – 30.000 de voluntari pentru fiecare vaccin.

Potrivit lui Collins, autoritățile sanitare din SUA vor apela mai întâi la rețelele guvernamentale și ale industriei farmaceutice pentru teste clinice și vor analiza unde este cel mai activ virusul. De asemenea, se vor uita la situația din alte țări, dacă ratele de îmbolnăvire vor fi prea scăzute, a adăugat el.

Guvernul american are experiență în Africa, unde a testat și testează vaccinuri împotriva HIV, malarie și tuberculoză.

”În Africa încep să se înregistreze în prezent multe cazuri de COVID-19. Este foarte posibil ca o parte a testului să fie derulat acolo, unde știm că putem strânge date eficient”, a explicat omul de știință.

Adrian Hill, director la Jenner Institute, în cadrul Universității britanice Oxford, a început luna trecută testele de fază a II-a, în cadrul cărora ar urma să fie recrutate în jur de 10.000 de persoane din Marea Britanie.

El a admis pentru Reuters că, dacă rata transmiterii COVID-19 scade prea mult în Regatul Unit, există posibilitatea ca testul să fie oprit.

Într-o nouă dovadă a nivelului de îngrijorare din industrie, directorul AstraZeneca, Pascal Soriot, a spus că cercetătorii iau în calcul și posibilitatea ca voluntarilor, după ce li se administrează vaccinul experimental, să li se propună să fie infectați în mod deliberat cu SARS-CoV-2 pentru a verifica eficiența. Însă astfel de teste sunt rare, cu risc crescut, iar avizul etic pentru ele este foarte greu de obținut.

Ca variantă mai practică și mai rapidă, Soriot și alții se uită la Brazilia și alte țări din America de Sud sau din Africa, unde transmiterea COVID-19 ia amploare.

Un vaccin este considerat esențial pentru a pune capăt pandemiei care a ucis aproape 370.000 de oameni în lume și a infectat peste șase milioane.

Articolul precedentOMS: COVID-19 a dus la perturbarea serviciilor de prevenție și tratament pentru bolile netransmisibile
Articolul următorPrimul pacient non-COVID-19 a fost internat la Spitalul Județean Suceava