Voiculescu, despre pacientul care a murit în Belgia: Nu cred că putem să vorbim despre un autor moral

0
249

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat că pacientul care a murit în Belgia a fost transferat în străinătate de îndată ce s-a găsit un centru şi transferul a fost posibil „din punct de vedere tehnic”.

Ministrul a afirmat că nu poate fi vorba despre un autor moral pentru ceea ce s-a întâmplat, însă pot exista îndoieli legate de modul în care a fost tratat pacientul.

„Dacă ar fi fost o singură persoană care să se fi opus acestui transfer, aş fi înţeles să vorbim despre un autor moral. Există un ordin al Ministrului Sănătăţii cu ministrul Afacerilor Interne, respectiv un acord care spune că DSU este responsabil atât pentru găsirea centrului din străinătate în care pot fi trataţi arşi cât şi pentru efectuarea transferului. Acestea sunt două atribuţii care sunt la DSU. Dar nu putem să vorbim despre autori morali atât timp cât colegii de la DSU au făcut tot ce a depins de dânşii. (…) De îndată ce au găsit un centru, pacientul a fost transferat, de îndată ce acest lucru a fost posibil din punct de vedere tehnic. Da, a existat o defecţiune a avionului. Acesta este un lucru pe care l-am aflat de la doctorul Arafat. De îndată ce s-a găsit o soluţie alternativă prin Ministerul Apărării pacientul a fost transferat. Pacientul a fost transferat de îndată ce s-a găsit un loc în străinătate şi deîndată ce transferul a fost tehnic posibil. Nu cred că putem să vorbim despre un autor moral. (…) Îndoielile pe care am putea să le avem şi verificările pe care le facem sunt mai ales legate de modul în care a fost tratat pacientul”, a declarat, luni seară, Vlad Voiculescu.

Bărbatul care a suferit arsuri în urma electrocutării, într-un accident de muncă, şi care a fost transferat la un spital din Belgia a murit, au anunţat, luni, reprezentanţii Ministerului Sănătăţii.

Pacientul a fost transportat iniţial la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, iar, apoi, în 21 ianuarie, a fost transferat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe „Sfântul Spiridon” din Iaşi. În 28 ianuarie, misiunea de zbor pentru transferul în Belgia a fost anulată din motive tehnice, conform Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, iar pacientul a fost internat la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca din Bucureşti. A doua zi a fost transferat, cu un zbor umanitar operat de Ministerul Apărării Naţionale, la Centre des Grands Brûlés – IMTR din cadrul Grand Hôpital de Charleroi din Loverval, Belgia.

Articolul precedentOperaţiune de testare în sud-vestul Franței, după descoperirea a şase focare cu noile variante de coronavirus
Articolul următorO grădiniţă din Constanţa a fost închisă după apariţia a patru cazuri de COVID-19, dintre care două la copii