Cursurile „faţă în faţă” la o grădiniţă din municipiul Constanţa au fost suspendate, după ce doi copii, o educatoare şi o îngrijitoare au fost confirmaţi pozitiv cu COVID-19, a anunțat, luni seară, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Constanţa.

Potrivit Prefecturii Constanţa, cursurile nu se vor mai desfăşura în scenariul verde, ci vor continua, până pe 28 februarie, în sistem online.

CJSU Constanţa a mai aprobat modificarea scenariilor de funcţionare în alte 28 unităţi de învăţământ, zece dintre acestea, din oraşul Năvodari, trecând de la scenariul galben, la verde. În alte 18 unităţi şcolare din localităţile Limanu, Adamclisi şi Mihail Kogălniceanu, se va trece din scenariul verde la cel galben, rata incidenţei cumulate încadrându-se între 1 şi 2 la mia de locuitori.

Rata de infectare cu COVID-19 înregistrată, luni, este în judeţul Constanţa de 1,29 la mia de locuitori, iar în municipiul reşedinţă – 2,17 la 1.000 de locuitori.