Vlad Voiculescu: Sistemul sanitar trebuie curatat de frauda si coruptie, pentru beneficiul medicilor si avantajul pacientilor

0
463

Ministerul Sanatatii a lansat astazi Linia verde anticoruptie, un proiect in parteneriat cu Ministerul Afacerilor Interne, cu Parchetul de pe langa inalta Curte de Casatie si Justitie si cu Directia Nationala Anticoruptie prin care orice roman poate sesiza orice caz sau situatie de fraudare ce are loc in unitatile sanitare romanesti.

„Orice roman va putea sesiza telefonic cazuri de coruptie din sistemul sanitar (la telefonul verde 0800806806), de la cazuri de conditionare a actului medical pana la concursuri de angajare trucate sau achizitii cu dedicatie. Orice va putea fi raportat prin linia verde anticoruptie. Dispeceratul va fi asigurat de Directia Nationala Anticoruptie si va primi automat, de asemenea, sesizarile pacientilor trimise prin noul mecanism masurare a satisfactiei pacientilor prin sms. (…) Mii de profesionisti buni si decenti din spitale incearca sa-si faca meseria corect, dar de multe ori sunt afectati in fiecare zi de aceasta panza de paianjen. Alte mii au plecat deja din tara si-asteapta ca panza sa se rupa si sa se faca mai multa lumina pentru a se putea intoarce. Cred ca impreuna putem sa facem lumina.Cu siguranta va fi greu, cu siguranta vor fi piedici, dar cred ca atat noi cat si institutiile publice, reprezentate aici, reprezentanti ai societatii civile si nu in ultimul rand media, cu totii am demonstrat ca putem sa facem lucruri bune. si acestea nu trebuie facute mai tarziu, nu la anul, ci acum! Sistemul sanitar trebuie curatat de frauda si coruptie, si asta e in beneficiul medicilor si bineinteles in beneficiul pacientilor”, a declarat Vlad Voiculescu, ministrul Sanatatii in cadrul Simpozionului „Prevenirea coruptiei in perioada 2016-2020 a€” Perspective institutionale”.

Aceast proiect vine si pentru ca descoperirea tuturor cazurilor de coruptie din sistemul de sanatate (si nu numai) este la o capacitate redusa, iar aceste acte de coruptie produc disfunctionalitati de asigurare a tratatamentului pacientului si a actului medical in sine, a precizat ministrul.

„Pacientii asteapta mai mult sa fie tratati sau pur si simplu nu capata tratamentul de care au nevoie. Aproape in fiecare saptamana de cand sunt Ministru al Sanatatii am semnat trimiterea unui dosar de posibila coruptie catre Parchet, catre DNA sau alte autoritati competente. Am descoperit un sistem de sanatate sufocat de grupuri de interese, o panza de paianjen care acopera tara. Din loc in loc, pe panza pandesc paianjeni feudali, fara scrupule, care fac din viata pacientilor si din sanatatea acestora, pur si simplu o afacere. Exista insa speranta! Panza de paianjen se rupe usor, atunci cand este scuturata; daca impungi panza de paianjen cu degetul, dintr-o data se face lumina si fiecare paianjen se ascunde in coltul lui. Sigur, exista riscuri pentru oricine care face asta, pentru ca paianjenii sunt cateodata otravitori. De cele mai multe ori, insa, sunt doar foarte urati si pentru a intimida se bazeaza pe vulgaritate si pe ceea ce, mai marii zilei de azi, le datoreaza. Ca sa faci curatenie, trebuie in primul rand sa tii lumina aprinsa. De aceea, noi am aprins lumina in sistemul de sanatate prin transparetizarea la toate nivelurile – doar la DNA sunt peste 150 de dosare de coruptie in sanatate. Nu ne putem baza insa doar pe procurori sa ne rezolve problemele. Avem nevoie de lumina, avem nevoie de transparenta in activitatea zilnica in sistemul sanitar”, a mai adaugat ministrul.

De asemenea, specialistii din cadrul GovITHub lucreaza la un portal despre sesizari, unde personalul medical si pacientii vor putea de asemenea raporta anonim nereguli din sistem.

Articolul precedent(P) Proceduri minim invazive asupra piciorului pacientului cu diabet zaharat
Articolul următorCum poate afecta stresul sanatatea orala