Venezuela dă un ultimatum Covax cu privire la livrarea vaccinurilor anti-COVID-19

0
61

Venezuela a lansat duminică un ultimatum responsabililor cu programul Covax, destinat să garanteze un acces echitabil la vaccinurile împotriva COVID-19.

Preşedintele venezuelean Nicolas Maduro a dat asigurări că țara sa a plătit pentru vaccinuri, dar nici până în prezent serurile nu au ajuns în statul venezuelean, relatează France Presse, scrie Agerpres.

”Sistemul Covax a eşuat. Noi ne-am făcut treaba. A trebuit să ne dăm peste cap, să facem magie pentru a debloca fondurile îngheţate”, a declarat Maduro la televiziunea naţională, precizând că ţara sa a plătit 120 milioane de dolari sistemului Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) fără să primească nimic.

Ad in title

”Am dat instrucţiuni precise, astfel încât să acţionăm săptămâna aceasta şi lansăm un ultimatum sistemului Covax: fie ne trimiteţi vaccinurile, fie ne daţi banii înapoi”, a adăugat oficialul venezuelean.

Totodată, Maduro a precizat că această înșelătorie trebuie să se finalizeze, iar dacă banii vor fi restituiți atunci va ști de unde să cumpere vaccinuri anti-COVID-19, existând deja unele discuții cu instituții internaționale.

Potrivit sursei citate, o controversă în jurul vaccinurilor pe care Venezuela susţine că le-a cumpărat prin programul Covax durează de mai multe luni.

Conform unor declaraţii anterioare ale lui Nicolas Maduro, SUA au blocat 10 milioane de dolari, ultima plată făcută de ţara sa pentru a putea beneficia de vaccinurile Covax, din cauza sancţiunilor americane luate împotriva Venezuelei cu scopul de a-l îndepărta de la putere.

Într-un context al penuriei de vaccinuri, Venezuela, care îşi stabilise ca obiectiv vaccinarea a 70% din cele 30 milioane de locuitori înainte de încheierea anului 2021, a administrat din februarie vaccinul rusesc Sputnik V şi serul chinez Sinopharm.

La sfârşitul lunii iunie, guvernul venezuelean a anunţat semnarea unui ”contract pentru furnizarea” a 12 milioane de doze de vaccin cubanez care, potrivit laboratorului care l-a dezvoltat, are o eficienţă de 92%. La începutul lunii iulie, Caracas a lansat o campanie de vaccinare cu vaccinul candidat Abdala. Venezuela înregistrează o creştere puternică a infecţiilor de la sfârşitul lunii, cu 275.000 de cazuri, între care peste 3.200 de decese, potrivit cifrelor oficiale, bilanţ pus însă la îndoială de opoziţie, notează AFP, scrie Agerpres.

Articolul precedentPreședintele SUA: Noul coronavirus nu ne mai controlează vieţile
Articolul următorAnglia: Purtarea măștii de protecție ar putea deveni o alegere personală