Vaccinul impotriva Ebola, comercializat in Uniunea Europeana

0
32

Vaccinul impotriva unuia dintre virusurile cele mai periculoase din lume, Ebola, poate fi, in sfarsit, comercializat in Uniunea Europeana. Aflat in proces de dezvoltare inca din 2014, atunci cand a izbucnit epidemia de Ebola din Africa de Vest, vaccinul va salva mii de vieti in lumea intreaga.  

Comisia Europeana a anuntat, potrivit unui comunicat de presa, ca a adoptat decizia de a acorda unei mari companiei farmaceutice din Statele Unite autorizaţia de comercializare pentru producerea vaccinului impotriva virusului Ebola. Vaccinul este deja utilizat, ca parte a unui protocol specific, pentru a proteja persoane expuse riscului infectarii, precum asistenţii medicali sau persoane care au stat in preajma altora care aveau deja acest virus. 

Decizia a fost luata in urma recomandarilor Agenţiei Europene pentru Medicamente (EMA), care a evaluat beneficiile şi riscurile vaccinului. Decizia a fost luata, de asemenea, dupa anuntul recent privind testarea clinica a unui vaccin experimental impotriva Ebola, test care este in prezent in desfaşurare in Republica Democrata Congo, cu sprijinul programului de Cercetare şi Inovare al Uniunii Europene, Orizont 2020.  

 

,,Descoperirea cat se poate de urgenta a unui vaccin impotriva acestui virus teribil a reprezentat o prioritate pentru comunitatea internaţionala din momentul in care Ebola a aparut in Africa de Vest, in urma cu cinci ani. Din acest motiv, decizia reprezinta un pas important in lupta pentru salvarea vieţilor in Africa, dar nu numai”, a declarat comisarul european pentru sanatate şi siguranţa alimentara, Vytenis Andriukaitis. 

 

 

Ce este Ebola

 

Ebola este o boala rara, dar extrem de grava, provocata de un virus cu acelaşi nume. Rata deceselor la pacienţii care au contractat infecţia variaza de la 25% la 90% in ultimele epidemii. Cea mai mare epidemie de pana acum a avut loc in Africa de Vest, intre anii 2014 şi 2016, fiind inregistrate peste 11.000 de decese. Actuala epidemie din R.D. Congo este provocata de virusul Ebola Zaire, care are o rata a deceselor de aproximativ 67%. Peste 3.000 de persoane au fost infectate cu virusul Ebola in timpul acestei epidemii, care, in iulie 2019, a fost declarata urgenta de sanatate publica de interes international de catre Organizatia Mondiala a Sanatatii. in octombrie 2019, OMS a prelungit aceasta decizie pentru inca trei luni.

Dezvoltarea clinica a vaccinului impotriva Ebola a fost lansata in timpul epidemiei din Africa de Vest. Procesul a fost posibil datorita cooperarii cu actorii responsabili din domeniul sanataţii publice, care includ institutele naţionale de sanatate, ministerele sanataţii din Africa (in special din Sierra Leone, Liberia şi Guinea), precum şi Organizaţia Mondiala a Sanataţii (OMS), Institutul Norvegian pentru Sanatate Publica şi organizaţia Medici fara Frontiere (MSF). 

Articolul precedentMedicul Monica Pop: Ministerul Sanatatii ar trebui sa aiba o baza de date in care sa se poata inscrie toti cei care vor ca organele lor sa fie donate
Articolul următorIntreaga lume marcheaza astazi Ziua Mondiala a Diabetului